Arnică

Arnica (Arnica montana L.) este o specie de plante din genul Arnica, familia Asteraceae (Compositae),[1]
[2] ce crește în regiunile de munte, împodobind pășunile cu florile ei galbene-aurii. Poporul o mai
numește podbal de munte, carul-pădurilor, cujdă sau carul-zânelor. De la această plantă se folosesc
florile - flores arnicae - mai rar planta întreagă și chiar rădăcina.[3] Începând cu secolul al VI-lea, a fost
utilizată pentru proprietățile sale calmante în America de Nord, Germania și Rusia.[4] Ele conțin ulei
volatil, colina, alcooli triterpenici, substanțe colorante de natură carotinoidică. Din florile acestei plante
se prepară un ceai care se folosește sub formă de gargară în laringită.[4]

Mai ales din florile de arnică se prepară o tinctură care, diluată cu apă, în proporție de 10-20 g la 100 ml
apă, se utilizează ca pansament, antiseptic și cicatrizant al rănilor. În amestec cu apă de plumb această
tinctură are proprietatea de a decongestiona umflăturile și loviturile. La un litru de apă de plumb se pun
100 g tinctură, cu care se fac comprese ce se aplică pe locurile umflate sau lovite. Infuzia 4%, sub formă
de comprese, înviorează tenurile palide. Cu avizul medicului se pot folosi intern, ca stimulent nervin, 25-
50 picături de tinctură (care se procură de la farmacie), dimineața și seara, în amestec cu apă îndulcită,
cu zahăr sau ceai. În general, nu se recomandă a se lua intern, deoarece provoacă gastro-enterite, ridică
tensiunea arterială, iar în cantități prea mari, paralizează centrii nervoși.