ŞCOALA GEOPOLITICĂ GERMANĂ.

GENEZĂ, EVOLUŢIE, REPREZENTANŢI

Gândirea geopolitică europeană de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului

XX a fost dominată, în chip incontestabil, de şcoala germană.
Precursorii spirituali ai geopoliticii germane sunt consideraţi Johann Gotfried
Herder (1744-1803) şi Carl Ritter (1779-1859), ale căror idei au fost întotdeauna
apreciate şi promovate de către geopoliticienii germani influenţi – Friedrich Ratzel şi
Karl Haushoffer.
În esenţă, Johann Gotfried Herder a conceput civilizaţia unui popor ca pe o unitate
organică. Influenţat de teologia protestantă, Herder a arătat că “cel care a dăruit omului
Raţiunea I-a dăruit-o împreună cu limba”. În viziunea sa, Raţiunea este particularizată la
fiecare popor prin Volksgeist (Spiritul sau Geniul poporului), în vreme ce istoria se va
diversifica prin destinele individuale ale fiecărui popor.
Carl Ritter (1779-1859) reia o parte din ideile lui Herder în a sa Erdkunde
(Geografie). Acesta va respinge teza iluministă a “egalităţii şi identităţii oamenilor”,
subliniind acţiunea combinată a “condiţilor naturale exterioare asupra dezvoltării
omenirii” şi a “influenţei interne a naturii pur spirituale, independente de mediul exterior,
asupra dezvoltării omului, popoarelor şi statelor”.
În viziunea sa, există o legătură inextricabilă între popor şi pământul pe care
acesta locuieşte sau, folosind cuvintele sale, “în fiecare popor se oglindeşte patria (das
Heimatland) lui”.
O parte dintre conceptele lui Carl Ritter (“individ geografic”, “graniţe naturale”,
“spaţiul geografic natural, înzestrat cu o configuraţie unitară”, “teritoriu natural”, vor fi
preluate şi dezvoltate de către discipolul său, Friedrich Ratzel.l
Friedrich Ratzel (1844-1904) a fost un savant expert în geografie, biologie,
chimie şi alte ştiinţe.
Generalul Erich Ludendorf (1863-1937) a contribuit la îmbogăţirea gândirii
geopolitice germane cu reflecţiile sale privitoare la importanţa războiului de mişcare şi la
influenţa armamentului de tip nou asupra viitoarei poziţii a Germaniei în lume. Acest
general, secundul lui Paul von Hindenburg în primul război mondial, a susţinut teoria
războiului “total”. În conformitate cu această teorie, asigurarea victoriei trebuie făcută
prin înarmarea întregii populaţii şi implicarea tuturor forţelor economice şi sociale ale
ţării în efortul de război. Geopolitica germană se mândreşte în primul rând cu realizările
lui Friedrich Ratzel, Rudolf Kjellen şi Karl Ernst Haushoffer. Interesant este faptul că
Rudolf Kjellen nu a activat în Germania, ci în Suedia. Cu toate acestea, este considerat
reprezentant al geopoliticii de tip german.

Friedrich Ratzel (1844-1904)

Începuturile geopoliticii germane se cristalizează practic la finele secolului XIX,

când lumea europeană dobândise o adevărată conştiinţă a spaţiului, în condiţiile tendinţei
puterilor europene de a stăpâni tot mapamondul. Conştiinţa spaţiului din lumea
europeană a fost precedată, în acelaşi secol, de conştiinţa naţională generată de
impunerea statelor-naţiune în detrimentul imperiilor.

1
 Conştiinţa spaţiului şi rolul omului în spaţiu a fost intens analizat de către
celebrul geograf german Friedrich Ratzel, întemeietor al geografiei umane, autorul
celebrei Antropogeographie (1882). Ulterior, în Franţa, Paul Vidal de la Blache va
introduce noţiunea Géographie humaine.
Întemeietorul geografiei umane este considerat şi precursor al geopoliticii,
datorită faptului că a scris o lucrare celebră, Politische Geographie (publicată în 1897). În
această lucrare sunt definite o serie de concepte şi noţiuni mult utilizate ulterior în cadrul
geopoliticii.
Concepţiile lui Friedrich Ratzel sunt puternic influenţate de darwinismul şi
naturalismul din secolul XIX
În Politische Geographie, Friedrich Ratzel analizează statul (Der Staat) în funcţie
de următoarele caracteristici politico-geografice: spaţiul (Das Raum), poziţia (Die Lage)
şi graniţele (Die Grenzen).
Un alt concept important creat de către Friedrich Ratzel este cel de centru statal
(Das Mittelpunkt). Centrul statal este reprezentat de nucleul geografic originar din care s-
au dezvoltat ulterior statele (cele şapte coline ale Romei, Valea Nilului în Egipt, Sumerul
în cazul civilizaţiilor mesopotamiene). Mihai Eminescu arăta că Mittelpunkt-ul poporului
român este Transilvania.
În viziunea specialistului german, graniţa nu este o noţiune statică, ci una
dinamică, legată de centrul statal.Graniţa evoluează în timp, în funcţie de adăugarea
unor noi spaţii concentrice în jurul Mittelpunkt-ului, în funcţie de expansiunea teritorială
a statelor. În viziune ratzeliană, graniţa este un adevărat „organ periferic” al statului.
Linia de graniţă (die Grenzlinie) – frontieră, în accepţiunea românească a termenului –
are şi o componentă simbolică. Spre exemplu, Rinul reprezintă graniţa simbolică a
Germaniei spre vest iar Nistrul graniţa simbolică a teritoriilor româneşti spre est.
În viziunea lui Ratzel există graniţe naturale (se suprapun unor forme de relief: în
principal munţi, ape) şi graniţe politice (create în mod convenţional), graniţe „corecte”
(Rechtegrenzen) şi graniţe „incorecte” (Schlechtegrenzen). În viziunea lui Ratzel, graniţa
pe ţărmuri este cea mai „corectă”, fiind o graniţă „naturală”
Importanţa graniţelor este direct proporţională cu mărimea şi importanţa statelor,
fiind cuantificată prin spaţiu, poziţie, energia centrului, populaţie şi cultură. Graniţele
statelor aflate în creştere se află în permanentă mişcare, îndepărtându-se treptat de
Mittelpunkt. Fenomenul de expansiune a graniţelor poate naşte conflicte, inclusiv de tip
militar, în viziune lui Ratzel graniţa constituind un „front de atac”.
În viziunea geografului german există „şapte legi universale” care pot fi observate
în cadrul fenomenului de expansiune spaţială a statelor.
1. creşterea spaţială a statelor acţionează în tandem cu dezvoltarea culturii
acestora
2. extinderea statelor se desfăşoară în paralel cu creşterea influenţei lor
economice, comerciale şi ideologice
3. statele se extind încorporând de obicei entităţi statale de mai mică importanţă
4. graniţa este un organism viu, a cărui amplasare denotă dinamismul, forţa şi
schimbările teritoriale ale statului
5. expansiunea spaţială este determinată geografic deoarece statul încearcă să
înglobeze regiunile importante pentru viabilitatea sa: ţărmuri, bazine fluviale, câmpii,
teritorii cu multe bogăţii naturale

2
 6. statul are o tendinţă „naturală” de extindere, dacă la periferia sa se află o
civilizaţie inferioară celei proprii;
7. tendinţa generală de absorbţie a naţiunilor (statelor) mai slabe declanşează
amplificarea acaparării de noi teritorii, în cadrul unei mişcări ce se autoalimentează.
Friedrich Ratzel este, practic, creatorul celebrului termen Lebensraum („spaţiu
vital”), definit drept „zona în interiorul căreia o naţiune dispune de toate mijloacele care
îi permit să subziste” şi în care poate să îşi desfăşoare toate posibilităţile. Această noţiune
a fost deformată de către oamenii politici şi geopoliticienii nazişti, care i-au imprimat un
puternic trend ofensiv şi i-au forţat sensul iniţial (rezervat numai spaţiului germanic),
extinzându-l asupra unor teritorii uriaşe din estul Europei,
Friedrich Ratzel a abordat şi un concept care îi interesează mult pe români:
Mitteleuropa (Europa centrală). În viziunea sa, „Europa centrală se întinde de la Alpi
până pe toată lungimea Mării Nordului şi de la Canalul Britanic (Marea Nordului) până
pe culmile Carpaaţilor, de-a lungul marilor fluvii europene Rhinul şi Dunărea. Este un
spaţiu geografic variabil unitar, ce cuprinde în proporţii aproximativ egale toate formele
de relief şi care beneficiază de o aceeaşi climă, de o faună şi floră unitar distribuită, cu căi
de comunicaţie naturale”.

Karl Ernst Haushoffer (1869-1946)

Adevăratul fondator al şcolii germane de geopolitică, Karl Ernst Haushoffer a

urmat iniţial o strălucită carieră militară. A fost ataşat militar al Germaniei la Tokio
(1908-1910), publicând o carte despre această ţară (Dai Nihon – 1912). Influenţat de
stagiul său diplomatico-militar în Imperiul Soarelui Răsare, în 1919 publică o celebră
teză de doctorat: Orientări fundamentale în dezvoltarea geografică a Imperiului Japonez
1854-1919, coordonată de celebrul geograf şi explorator polar Erich von Drygalski.
Devine primul profesor de geopolitică din lume la Universitatea din München,
unde creează o Catedră, o „Revistă de geopolitică” (Zeitschrift für Geopolitik, 1924-
1944) şi o şcoală de geopolitică. Din cadrul acestei şcoli de geopolitică au făcut parte,
printre alţii, Otto Maul, Erich Obst, Richard Hennig, Albrecht Haushoffer (fiul lui Karl
Ernst Haushoffer) etc.