Dragi copii, părinți, bunici și colegi,

In ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-

dimineaţă, fiind încă întuneric… (Ioan 20:1) Astfel începe povestea Învierii, în vreme de frică,
durere și disperare. Ucenicii lui Iisus nu se vedeau pe nicăieri, fiind ascunși în spatele ușilor
închise, temându-se pentru viața lor.

Oare această descriere nu se potrivește și situației actuale pe care o trăim în ultimele săptămâni,
de când Covid 19 ne-a acaparat preocupările și viața? Ceea ce cândva ni se părea normal și
firesc, acum ne este departe, rupt din rutina noastră zilnică. Colegii, prietenii și familia sunt
izolați, dincolo de uși închise pentru a ține la distanță un dușman nevăzut. Și în fiecare zi
căutăm, cu disperare și speranță în același timp, o lumină a speranței care să străpungă orizontul.

Învierea lui Hristos în acea primă dimineață a Paștilor a adus lumina speranței într-o lume care,
până atunci, nu avea perspectiva vieții de dincolo de moarte. Piatra mormântului s-a rostogolit
de la intrare și Domnul cel Înviat s-a arătat Mariei. Apoi, prin ușile închise, El a intrat în locuința
unde erau ucenicii și le-a spus: Pace vouă!

Povestea Învierii poate începe în întuneric, dar se termină în lumină.

Din Vinerea Patimilor și până în ziua Paștilor, de pe cruce până la mormântul gol, de la moarte la
viață, aceste zile sfinte ne invită la o călătorie de căutare a păcii interioare pe care doar Hristos o
poate aduce.

Această pace și încredere în Hristos ne încurajează, asemenea Ucenicilor, să spunem tuturor

vestea bună a învierii lui Hristos.

Chiar acum vedem lumina lui Hristos cel înviat strălucind în devotamentul și grija personalului
medical și a altora care, din prima linie, îi ajută pe cei bolnavi; vedem Lumina în bunătatea
arătată de vecini vecinilor, sau nenumărate acte de generozitate și compasiune arătată de
nenumărați buni samarineni.

În ciuda incertitudinilor, suferințelor și rănilor provocate de pandemie, Domnul ne este aproape.

El ne străpunge teama și ne lasă să zâmbim, să fim curajoși, să continuăm să trăim. Să urcăm
fiecare pe Golgota noastră și - loviți, speriați, umiliți și morți pe crucea lipsei de empatie și a
dezumanizării - să înviem cu toții întru bunătate, prietenie, solidaritate, respect și dragoste față de
viață și Creație. Și așa, iubind Creația, îl cinstim pe Creator.

Hristos a înviat!

Alexandru Dumbravă