Psihologia mișcărilor de masă

A realizat: Cojuhari Tatiana, gr. PIPO

 Gustave Le Bon
(1841-1931)
Civilizațiile au fost create și îndrumate de către o mică aristocrație
intelectuală, niciodată de către mase. Acestea din urmă nu au forță
decât pentru a distruge, iar dominația lor reprezintă întotdeauna
DEZORDINE.
 Epoca actuală constituie unul dintre momentele critice, în care
gândirea umanității este pe cale de a se transforma.

Factori fundamentali
Distrugerea credințelor religioase; politice și
sociale din care derivă toate elementele civilizației
noastre

Crearea unor condiții de existență și de gândire

complet noi
 Puterea maselor s-a născut, în primul rând, datorită propagării unor
idei încet (step-by-step) implantate în spirite și, apoi, prin asocierea
treptată a indivizilor, având drept rezultat realizarea concepțiilor până
atunci doar teoretice. Asocierea a permis maselor să-și cristalizeze ideile,
chiar dacă nu erau corecte;
 În mod obişnuit, prin mase înţelegem reunirea unor indivizi, indiferent de
naţionalitatea, profesia ori sexul lor şi de întâmplarea ce a făcut ca ei să se
afle laolaltă.

 Din punct de vedere psihologic, cuvântul mase capătă o cu totul altă

semnificaţie. În anumite împrejurări date, și doar în acele împrejurări, o
mulţime de oameni posedă caracteristici noi, foarte diferite de cele ale
fiecărui individ care intră în componenţa ei.

 Personalitatea conştientă dispare, sentimentele şi ideile tuturor entităţilor

sunt orientate în aceeşi direcţie. Apare un spirit colectiv, tranzitoriu desigur,
dar având particularităţi foarte precise. Colectivitatea devine atunci ceea ce
numim, din lipsa unei expresii mai potrivite, o masă organizată sau, dacă
preferaţi, o masă psihologică. Ea formează un singur corp şi este supusă
legii unităţii mintale a maselor.
 Faptul că, accidental, mai mulţi indivizi se află împreună nu le
conferă caracterul de masă organizată. O mie de indivizi care străbat
din întâmplare aceeaşi piaţă publică, fără a avea un scop comun
determinat, nu formează defel o masă psihologică.

 Pentru ca o mulţime să dobândească particularităţi speciale, este

necesară influenţa unor excitanţi a căror natură o vom determina.
 Mii de indivizi separaţi pot la un moment dat, sub influenţa unor emoţii
violente - un mare eveniment naţional, de exemplu – să dobândească trăsăturile
unei mulţimi psihologice.
Va fi de ajuns ca o întâmplare oarecare să-i unească şi comportamentul lor
îmbracă forma specifică de acte ale maselor. În anumite momente istorice, o mână
de indivizi pot constitui o mulţime psihologică, în timp ce sute de indivizi aflaţi
întâmplător împreună nu capătă această caracteristică. Pe de altă parte un întreg
popor, fără a avea atributele evidente de aglomerare umană, devine câteodată o
mulţime sub efectul cutărei sau cutărei influente.
 Cauzele care determină apariţia caracterului deosebit al maselor
sunt diverse. În primul rând, în mulțime individul capătă, doar din
simpla pricină a numărului, sentimentul unei forţe invincibile
permițându-i să cedeze instinctelor, pe care, singur, şi le-ar reprima. Va
ceda cu atât mai bucuros acestei porniri cu cât mulțimea este anonimă şi,
prin urmare, sentimentul responsabilității, care îi reţine întotdeauna pe
oameni, dispare complet.
 Contagiunea mintală, intervine deopotrivă pentru a determină
caracterele speciale ale maselor şi, totodată, orientarea lor. Contagiunea
este un fenomen uşor de constatat; Într-o masă de oameni, orice
sentiment, orice act e contagios, într-atât de contagios încât individul
îşi sacrifica foarte uşor interesul personal în favoarea interesului
colectiv. Iată ceva contrar naturii sale, de care omul nu este capabil
decât atunci când face parte dintr-o mulţime.
 Puterea de sugestie,
contagiunea menţionată mai sus nefiind, de altfel, decât
un efect al ei.

Ştim astăzi că un individ poate fi adus într-o asemenea stare încât, deposedat de
personalitatea conştientă, răspunde orbeşte la toate sugestiile celui care 1-a făcut să-
şi piardă personalitatea şi comite acte dintre cele mai contrare firii sale. Or, o
observare atentă pare să demonstreze faptul că individul din sânul mulţimii în
acţiune cade curând – ca urmare a „efluviilor" ce se degajează din ea, ori din cu
totul alte pricini, deocamdată ignorate - într-o stare deosebită, foarte asemănătoare
cu starea de fascinaţie a celui hipnotizat Activitatea creierului fiind paralizata la
subiectul hipnotizat el devine „sclavul"Inconştientului, pe care hipnotizatorul său îl
dirijează.
 Așadar, estomparea personalității conștiente, predominarea celei
inconștiente, direcționarea pe baza sugestiei și a constrângerii, a
sentimentelor și ideilor în același sens, tendința de a transpune în act
ideile sugerate – iată principalele caracteristici ale individului făcând
parte dintr-o mulțime.
 Prin simplul fapt că aparţine gloatei, omul coboară mai multe trepte pe scara
civilizaţiei. Singur, era poate un ins cultivat, în mulţime este un instinctual, deci un
barbar. Are spontaneitatea, violenta, ferocitatea, dar și entuziasmul şi eroismul
fiinţelor primitive. Îşi va reproşa poate, ulterior, ușurința cu care s-a lăsat
impresionat de cuvinte, de imagini şi antrenat în acte care îi lezează cele mai
evidente interese.
La nivelul mulţimii, individul este ca
un fir de nisip, printre alte fire de nisip
aidoma lui, pe care vântul le spulberă
după plac.
 Etica maselor
Prin etică înțelegem respectul permanent față de anumite convenții sociale și
înfrângerea impulsurilor egoiste, este evident că masele, fiind mult prea impulsive și
mobile nu sunt susceptibile de etică. Dar dacă adăugăm acestui termen conotația unor
calități pasagere precum: devotamentul, sacrificiul de sine, setea de dreptate, putem
spune, dimpotrivă că masele au un înalt grad de moralitate.
Asupra individului din sânul maselor are efect exaltarea sentimentelor generate de
invocarea gloriei, onoarei, religiei ori patriei.
 Ideiile maselor

Idei fundamentale
(cărora mediul și opinia le
conferă stabilitate, cum au
Idei întâmplătoare și fost ideile religioase și
trecătoare (ivite în cum sunt astăzi ideile
diferite circumstanțe: democratice și sociale)
interesul pentru un
individ sau o doctrină)
 Idiele fundamentale sunt aidoma apelor unui râu
lent, ideile trecătoare sunt micile valuri clipocind la
suprafață care, deși fără importanță adevărată, sunt
mai lesne vizibile decât însuși cursul râului.

Oricare ar fi ideile sugerate maselor, ele nu pot

deveni dominante decât dacă sunt îmbrăcate în forme
simple și capătă în spiritul lor reprezentarea unor
imagini.

Între aceste idei-imagini nu există nicio legătură

logică de analogie sau succesiune, putându-se
substitui ca lentilele lunetei magice, așa încât vedem
masele traversate rând pe rând de idei contradictorii.
 La debutul protestelor, reuniunile iau forma unor ritualuri
ceremonioase, încărcate afectiv şi simbolic, în cadrul cărora
participanţii dezvoltă ritualuri care dau semnificaţie acţiunii
lor, creează solidarităţi ce sudează coeziunea colectivă.
Schimbarea revendicată se produce mai întâi la nivel
simbolic şi ritual. Pe lângă practicile profane specifice
scenariului de protest, participanţii oficiază şi ritualuri cu
semnificaţie religioasă (de ex., rugăciuni colective). Ideea în
sine de nemulţumire şi protest este îmbinată şi înlocuită
treptat cu bucuria întrunirii şi a comuniunii sufleteşti între
indivizi care împărtăşesc aceleaşi idei şi valori. Deseori
participanţii „uită nemulțumirea care a generat sentimentul
de revoltă, acest fundament emoţional negativ fiind atenuat
de această recompensă simbolică. În cele ce urmează vom
prezenta o serie de ritualuri prezente în cadrul a diverse
acțiuni de protest.
 Ritualul rugăciunii
Un ritual frecvent în cadrul mișcărilor sociale de la sfârșitul anilor ’80 din fosta RSSM era cel al
ugăciunii colective. Spaţiul unde se desfăşurau acţiunile de protest este un spaţiu cu rezonanţă
storică pentru începuturile mişcării de renaştere naţională din 1989. Aici s-au produs primele
cţiuni de opoziţie faţă de regimul comunist din 1987. Semnificaţia profund simbolică a acestui
opos al memoriei este redată de acţiunea concomitentă a celor trei planuri: dimensiunea religioasă,
marcată de Clopotniţă şi Catedrala Adormirea Maicii Domnului la o extremitate, dimensiunea
olitică – de clădirea Guvernului la cealaltă şi dimensiunea istorică – de statuia lui Ştefan cel Mare.
 Cele două repere fizice – Catedrala şi Guvernul – se confruntă, fiind dispuse în
opoziţie una faţă de cealaltă. Puterea politică este instanţa oficială, obiectul
mişcărilor de protest, ea este instanţa îndreptăţită să satisfacă revendicările
mulţimii, să asigure echilibru şi ordinea civilă. Producerea unor mişcări de protest
este o dovadă a unor carenţe de dialog între partea oficială şi cea civilă.

 Biserica este un intermediar, reprezintă puterea divină, instanţa sacră, fiind de

partea celui slab şi nedreptăţit.

 Joncţiunea religiosului cu naţionalul şi suprapunerea de sacru peste evenimente şi

acţiuni este preponderentă. Protestatarii fac apel în repetate rânduri la instanţa
divină ca la un posibil Renovator Mundi, în stare să restaureze echilibrul în ordinea
existentă. Liderii acţiunilor de protest apelează la disponibilitatea religioasă a
populaţiei. Discursurile acestora se finalizează de obicei cu „aşa să ne ajute Dzeu”
Ritualul procesiunii funerare
Prezent în timpul protestelor din 2002 din Republica
Moldova, prin acest ritual protestatarii reprezentau ruinarea
„dictaturii comuniste” prin simularea unei procesiuni
funerare prin care manifestanţii ar „pune cruce” sistemului.
O Troiţă era purtată cu sobrietate în manieră golgotiană şi
instalată chiar în faţă clădirii Parlamentului. A doua zi,
imaginea florilor risipite, împrăştiate pe jos, martore ale
rebeliunii de peste noapte, când Troiţa a fost „răpită, se
prezintă dezolant ca o profanare nepermisă, o intruziune
violentă în sacru. Protestatarii se înverşunează, îşi sporesc
furia împotriva „trădătorilor de neam” şi recurg la instalarea
unei alte Troiţe. La nivel perceptiv, guvernarea comunistă
este considerată „răul nucleic al societăţii”, un „partid de
ocupaţie”, care promovează „interesele imperiale ale
Rusiei”, de aceea protestatarii cereau „demisia în bloc a
intruşilor”.
Ritualul distrugerii simbolice
Distrugerea simbolică este o trasătură distinctivă a maselor,
fenomen descris de către Canetti astfel: „...masa distruge de obicei
obiecte şi case. Deoarece adesea este vorba de lucruri fragile –
cum ar fi ferestre, oglinzi, vase, tablouri, farfurii – există tendinţa
de a se crede că tocmai fragilitatea acestor obiecte incită masa la
actul de distrugere (…), zgomotele distrugerii, ale spargerii
vaselor, ferestrelor, contribuie considerabil la plăcerea de a o face,
sunt nişte puternice sonorităţi ale vieţii. Acest ritual al distrugerii
este deseori întâlnit în timpul acțiunilor de protest. De exemplu, în
timpul protestelor din 2003 împotriva federalizării (Planul Kozak
propus de Moscova pentru soluţionarea conflictului transnistrean),
arderea portretelor lui V. Putin şi I. Smirnov („Jos cu ocupanţii”,
„Jos cu federalizarea”, „monştrii”, „uzurpatorii”), a steagurilor
Rusiei şi a fostei RSSM (simboluri ale perioadei sovietice) – se
prezintă ca o formă de violenţă sublimată ca rezultat a
dezaprobării tentativelor repetate de federalizare. Aceste acţiuni
reprezintă un gen de catharsis emoţional.
Problema-reacție-soluție
Infantilizarea poporului (părinte-copil)
Cultivarea sentimentelor de vinovăție
Bibliografie: