NUME Prenume

Strategii pentru rezolvarea conflictelor

Chestionar autoevaluare

Proverbele de mai jos pot fi considerate descrieri ale unor strategii pentru rezolvarea conflictelor. Citiţi-le pe rând cu
atenţie şi apoi indicaţi cât de tipic este fiecare pentru acţiunile voastre într-un conflict. Folosiţi următorul sistem de
notare:
5 = foarte tipic 4 = frecvent 3 = uneori 2 = rareori 1 = niciodată

3 1. Este mai uşor să te abţii într-o ceartă.

4 2. Dacă nu poţi face pe cineva să gândească ca tine, fă-l să facă ceea ce gândeşti.
3 3. Cu vorbe frumoase se cuceresc inimile.
3 4. O mână spală pe alta.
3 5. Hai să ne gândim împreună.
2 6. Când doi se ceartă, cine tace primul e mai înţelept.
4 7. Puterea învinge binele.
2 8. Vorba dulce mult aduce.
3 9. Mai bine jumătate decât nimic.
4 10. Adevărul stă în cunoştinţe, nu în părerea majorităţii.
4 11. Cine fuge în luptă va trebui să mai lupte o dată.
3 12. Bătălia e câştigată când duşmanii sunt puşi pe fugă.
2 13. Omoară-ţi duşmanii… cu bunătatea.
3 14. Un schimb drept nu produce nici o ceartă.
4 15. Nimeni nu are ultimul răspuns, dar fiecare poate contribui cu ceva.
4 16. Stai departe de cei care nu sunt de acord cu tine.
3 17. Bătăliile sunt câştigate de către cei care cred în victorie.
4 18. Vorbele bune valorează mult şi nu costă nimic.
2 19. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.
3 20. Numai cel care nu crede că deţine adevărul absolut poate beneficia de adevărurile altora.
2 21. Evita persoanele certăreţe pentru că îţi vor face viaţa un iad.
2 22. Cine nu pleacă îi face pe alţii să plece.
3 23. Vorbele bune asigură armonia.
3 24. Cadourile apropie prietenii.
4 25. Adu tu conflictul la suprafaţă şi tratează-l direct, numai aşa se pot descoperii soluţiile mai bune.
3 26. Cel mai bun mod de a trata conflictele este de a le evita.
2 27. Bate cu pumnul în masă dacă vrei să obţii ceva.
3 28. Blândeţea triumfă asupra mâniei.
3 29. O parte din ceea ce vrei este mai bine decât nimic.
4 30. Sinceritatea, onestitatea şi încrederea mişcă şi munţii.
2 31. Nimic nu este aşa de important încât să merite să lupţi pentru a-l obţine.
4 32. Există două feluri de oameni: învingători şi învinşi.
3 33. Când cineva te loveşte cu o piatră, loveşte-l cu un fulg!
3 34. Când fiecare cedează jumătate se poate ajunge la o înţelegere dreaptă.
4 35. Săpând mereu descoperi adevărul.

1
Adaptare după: Cole, G.A. Organizational Behaviour, DP Publications LTD, 1995, and Thomas-Kilmann, Conflict
MODE Instrument, Xicom and CPP, Inc., 1974.

Retragere Forţare Aplanare Compromis Confruntare

31 42 33 44 35
26 47 28 39 4 10
4 11 3 12 2 13 3 14 4 15
4 16 3 17 4 18 2 19 3 20
2 21 2 22 3 23 3 24 4 25
3 26 2 27 2 28 3 29 4 30
2 31 3 32 3 33 3 34 4 35
20 TOTAL 21 TOTAL 19 TOTAL 21 TOTAL 26 TOTAL

2
EVITARE sau retragere. Persoana care adoptă o astfel de strategie se „retrage în carapace” pentru a evita conflictul. Renunţă la
scopurile personale şi la relaţiile cu ceilalţi. Stă departe de zonele de conflict şi evită persoanele care pot crea conflicte sau cu care
este în conflict. Persoana care adoptă strategia de retragere consideră că nu există speranţe în a încerca să rezolvi un conflict. Se
simte neajutorată. Crede că este mai bine să te retragi fizic şi psihologic dintr-un conflict decât să-l confrunţi; nu este pregătită
pentru stresul psihologic pe care îl implică. Nu există motivarea suficientă pentru ca persoana să se implice în direcţia atingerii
scopurilor proprii, iar interesele celeilalte părţi implicate în conflict nu au nici o valoare. În felul acesta ambele părţi pierd,
rezultatul unui astfel de conflict fiind pierdere – pierdere. Mijloacele folosite pot fi: evitare diplomatică a unei probleme,
amânarea unei probleme până ce momentul abordării este optim sau simpla retragere din context. Contextul în care poate să apară
retragerea poate cuprinde următorii factori: miza conflictului e mică; păstrarea relaţiilor de cooperare cu cealaltă parte nu este
importantă, puterea deţinută este mică şi există o criză de timp.

COMPETIȚIE sau forțare. Persoanele caracterizate de o astfel de strategie încearcă să îşi domine adversarii, să îi facă să
adopte soluţia pe care o doresc ei. Scopurile lor sunt foarte importante pentru ei în timp ce relaţiile interpersonale sunt de o
importanţă minimă. Caută să-şi atingă ţelurile cu orice preţ fără a-i interesa nevoile celorlalţi. De asemenea nu contează dacă
ceilalţi îl/o plac sau îl/o acceptă. Persoana care forţează presupune că un conflict se încheie când o persoană câştigă şi alta pierde.
El/ea vrea să fie câştigătorul. A pierde creează un sentiment de slăbiciune, nedreptate şi ratare. Mijloacele mai mult sau mai puţin
legitimate, prin care se poate forţa o situaţie conflictuală sunt: autoritatea, ameninţările, intimidarea, agresivitatea, manipularea
sau ignorarea pretenţiilor celeilalte părţi. Rezultatul unui conflict abordat cu acest stil este de tip pierdere – câştig. Cel mai adesea
forţarea este folosită: atunci când este necesară menţinerea „controlului ierarhic”; când există termene limită presante; când
câştigarea „respectului” (miza) este mai important decât a fi pe plac; când avem de-a face cu un conflict de valori sau perspective
în urma căruia se încearcă impunerea punctului de vedere propriu, considerat ca fiind cel „corect” şi când puterea de care se
dispune este mare.

ACOMODARE sau aplanare. Persoanele care au o astfel de strategie valorizează mult relaţiile interpersonale, în timp ce
scopurile proprii au o mai mică importanţă. O astfel de persoană doreşte să fie plăcută şi acceptată de către ceilalţi adoptând în
consecinţă un stil altruist. Ea crede că ar trebui evitate conflictele în favoarea armoniei şi mai crede că oamenii nu pot discuta în
contradictoriu fără a strica relaţiile dintre ei. Se tem că dacă ar continua conflictul cineva ar avea de suferit şi asta ar compromite
relaţia cu acea persoană. Cine are un astfel de stil este în stare să renunţe la scopurile personale pentru a păstra relaţia cu cineva.
Sloganul unei astfel de persoane este „renunţ la scopurile sau interesele mele şi te las să obţii ceea ce vrei din dorinţa de a mă face
plăcut ţie”. Este o abordare defectuoasă deoarece, în timp, partea altruistă va deveni conştientă de propriile nevoi, însă de obicei
este prea târziu. Rezultatul unui conflict la care se reacţionează prin reconciliere este de tip pierdere – câştig. Mijloacele sau
formele de manifestare sunt: generozitatea sau caritatea; supunerea la ordinele cuiva și adaptarea la punctul celuilalt de vedere.
Reconcilierea este cel mai bine folosită în situaţiile în care rezolvarea problemei nu este vitală pentru interesele proprii; când criza
de timp este mare; când este valorizată păstrarea relaţiilor bune de muncă şi când cealaltă parte are puterea.

COMPROMIS sau negociere. Un astfel de stil indică un dublu interes – atât pentru scopurile personale cât şi pentru scopurile
celuilalt. Persoana care îşi asumă un astfel de stil tinde să facă unele compromisuri; renunţă parţial la scopurile personale
convingând cealaltă parte să facă la fel. Într-o situaţie conflictuală soluţia va fi ca fiecare parte implicată să câştige ceva – soluţia
de mijloc între două extreme. Se renunţă parţial la scopuri şi relaţii pentru a ajunge la o înţelegere. Rezultatul este combinat: atât
câştig – câştig cât şi câştig – pierdere pentru fiecare parte. Formele de manifestare sunt: împărţirea diferendelor, concesiuni
reciproce sau căutarea unei căi de mijloc care să rezolve situaţia. Compromisul este potrivit în cazurile în care interesul ambelor
părţi, în legătură cu problema ce a stat la baza conflictului este foarte mare, când nu există soluţii simple pentru problema în cauză
şi când timpul nu presează. La fel ca şi în cazul colaborării, compromisul are mai mare succes atunci când ambele părţi deţin
putere comparativă şi doresc să menţină relaţiile de durată.

COLABORARE sau confruntare. Persoanele cu acest stil preţuiesc extrem de mult atât scopurile personale cât şi relaţiile
interpersonale. Ele văd conflictele ca probleme ce trebuie rezolvate şi caută soluţii care să satisfacă atât interesele personale cât şi
cele ale celeilalte tabere. Conflictul este văzut ca şi o metodă de îmbunătăţire a relaţiilor prin reducerea tensiunilor dintre două
persoane. Ele încearcă să pornească o discuţie care să identifice conflictul ca şi problemă şi apoi caută soluţii care să
mulţumească ambele părţi, menţinând astfel relaţiile. O astfel de persoană nu este mulţumită cu rezultate intermediare, doreşte să
găsească cea mai bună soluţie pentru ambele părţi şi să rezolve toate tensiunile şi sentimentele negative care nu au fost pe deplin
rezolvate. Confruntarea este considerată adesea ca fiind singura alegere dacă se doreşte „rezolvarea definitivă” a problemelor
deoarece ambele părţi simt că au câştigat. Avem de a face cu un rezultat al conflictului de tip câştig – câştig. Forma de
manifestare: explorarea empatică a nemulţumirilor reciproce; eliminarea cauzelor ce duc la competiţie și identificarea de soluţii
creative. Din păcate acest gen de management a conflictelor nu este uşor de aplicat în fiecare situaţie. Conflictele între persoanele
aflate la acelaşi nivel de putere şi între care relaţiile de colaborare sunt strânse sunt cele mai susceptibile să fie dezamorsate cu
ajutorul acestui stil. De asemenea trebuie să existe un context anume pentru a putea folosi confruntarea: miza şi relaţia să fie
importante şi să nu existe limitări de timp.

1) Descrie stilul/stilurile de abordare a conflictelor care te caracterizează.

Stilul de abordare a conflictelor care mă caracterizează este confruntare. Prețuiesc atât scopurile personale, cât și
3
relațiile personale, astfel în cazul iscării unui conflict încerc să găsesc o soluție care corespunde atât principiilor
mele, cât și ale interlocutorului. Sunt tipul de persoană care nu agreează conflictele nerezolvate, astfel prefer să
confrunt direct neînțelegerea apăruta pentru a asigura continuarea colaborării. Anume prin confruntare se
reușește rezolvarea definitivă a conflictelor, mult mai benefică decât lăsarea acestuia să mocnească și să evolueze
în inabilitatea de a conlucra în viitor.

2) Furnizează un exemplu de situație conflictuală în care ai fost implicat și fă o analiză a acesteia prin prisma strategiei de
abordare a conflictului folosite.

Deseori mă regăsesc în situații conflictuale în cazul discutării unor principii împreună cu prietenii. Fiind un
conflict dintre persoane cu același nivel de putere și o relație strânsă de colaborare, cea mai benefică metodă de
rezolvare este confruntarea. De exemplu, am purtat o discuție aprinsă despre subiectivitatea din spatele deciziei
asupra ce este și nu este considerat etic. Interlocutorul meu avea o viziune hiper-liberală asupra acestui fapt,
considerând că oamenii merită libertate totală, pe când eu susțineam punctul de vedere că trebuie respectate
anumite norme sociale. Am rezolvat conflictul prin identificarea soluțiilor care aranjau ambele părși fără a păși
peste principiile unuia dintre noi. Consider că astfel de conflicte ideologice ne învață atât să privim lucrurile
dintr-o nouă perspectivă, cât și să ne susținem și argumentăm coerent punctul de vedere.