Cuvântul II al Sfântului Ioan Gură de Aur la Praznicul Cincizecimii

Mari sunt, fraţilor, şi covîrşesc tot cuvântul omenesc, darurile cele ce ni s-au
dăruit astăzi de Iubitorul de oameni Dumnezeu. Pentru aceasta toţi să ne bucurăm şi
săltând să lăudăm pe Stăpânul nostru, că sărbătoare şi praznic ne este nouă ziua de
astăzi. Şi precum se schimbă cele patru anotimpuri şi se întorc unul după altul, aşa şi
la Biserică, urmează praznic după praznic. Că mai înainte am prăznuit Crucea,
Patimile, Învierea şi Înălţarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos, iar astăzi am
ajuns la însuşi sfârşitul bunătăţilor, la sfârşitul praznicelor, la rodul făgăduinţei
Domnului.

Că dacă voi merge, zice, „alt Mângâietor vă voi da vouă” (In. 14, 16) şi „nu vă
voi lăsa pe voi sărmani” (Idem 14. 18). Ai văzut purtare de grijă ? Ai văzut iubire de
oameni negrăită. Mai înainte de zilele acestea s-a suit la cer, a şezut pe scaunul cel
împărătesc de-a dreapta Tatălui şi astăzi ne dăruieşte pe Sfântul Duh şi printr-ânsul ne
trimite din ceruri bunătăţile cele nenumărate. Că, spune-mi, nu ni s-au dat nouă Duhul
pentru mântuirea noastră ? Prin El ne-am izbăvit de robie, am fost chemaţi la
slobozenie, ne-am suit la cinstea de fii după har, iar sarcina cea grea a păcatelor o
lepădăm. Prin Duhul vedem adunări de preoţi, avem cete de dascăli. Din Izvorul
acesta curg darurile descoperirilor şi darurile vindecărilor. Şi toate celelalte care de
obicei împodobesc Biserica lui Dumnezeu, de aici au izvorul.

Zice Pavel: „Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia
deosebi, precum voieşte” (I Cor. 12, 14). „Precum voieşte”, zice, iar nu precum I Se
porunceşte. „Împărţind”, nu Împărţindu-Se, domnind şi nu fiind supus domniei. Că
aceiaşi stăpânire, pe care a mărturisi o la Tatăl, pe aceeaşi o dă şi la Duhul Sfânt. Şi
precum pentru Talăl zice: ,,…clar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi”
(Idem 12, 6), aşa şi pentru Duhul zice: „Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi
Duh…”. Ai văzut stăpânire desăvârşită ? Şi fiindcă una este fiinţa amânduror, tot la
fel şi domnia este una. Şi cărora vrednicia le este aceeaşi şi cinstea şi puterea şi
stăpânirea este aceeaşi.

Prin Duhul Sfânt am dobândit izbăvirea de păcate; prin El ne-am spălat de toată
întinăciunea; prin darul Lui ne-am făcut îngeri din oameni, muritori, dar nu
schimbându-ne cu firea, ci ceea ce este mult mai minunat, rămânând în firea
omenească. În acest fel este puterea Duhului Sfânt. Şi precum focul simţitor când arde
lutul cel moale îl face cărămidă tare, aşa şi focul Duhului când arde un suflet
mulţumitor şi cu bună aşezare, îl face mai tare decât fierul. Şi pe cel ce puţin mai
înainte era întinat cu noroiul păcatelor, deodată îl arată mai strălucit decât soarele.

Despre acestea învăţându-ne Pavel zice: „Nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici
închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici
lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui
Dumnezeu” (I Cor. 6, 9 – 10). Şi după ce a enumerat mai toate felurile de răutăţi şi a
arătat că cei ce sunt vinovaţi de aceste păcate se fac străini de împărăţie, îndată a
adaus: „Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi
îndreptat…”. Cum şi în ce chip? „Întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, zice, şi
întru Duhul Dumnezeului nostru” (Idem 6, 11).

Ai văzut, iubitule, puterea Sfântului Duh ? Ai văzut că Duhul Sfânt a stins toate
răutăţile acelea, şi cei ce mai înainte erau vânduţi de păcatele lor, deodată i-a suit la
cinstea cea înaltă. Cine dar îi va plânge şi-i va tângui îndeajuns pe cei ce se ispitesc să
hulească vrednicia Duhului, care ca nişte turbaţi şi fără de minte, nici pentru mulţimea
facerilor de bine, nu voiesc să se depărteze de nemulţumirea şi răutatea lor. Ci
îndrăznesc să facă toate împotriva mântuirii lor. Ei îl înstrăinează, după mintea lor, de
vrednicia şi dregătoria cea stăpânească şi se ispitesc să-L pogoare în rânduiala
zidirilor. Aş vrea să-i întreb, pentru care pricină, faceţi atâta război împotriva
vredniciei Duhului ? Şi mai vârtos împotriva mântuirii voastre? Ei nici în minte nu
voiesc să se gândească la cele ce a vorbit Mântuitorul către Ucenici, „Mergând
învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui si al Fiului şi al Sfântului
Duh” (Mt. 28, 19).

Ai văzut că au aceiaşi vrednicie şi aceiaşi cinste ? Ai văzut aceiaşi unire

desăvârşită ? Ai văzut nedesprăţirea Treimii ? Oare este vreo deosebire, sau
schimbare, sau micşorare ? Pentru ce dar voi îndrăzniţi să rânduiţi şi să învăţaţi
altceva decât cuvintele Stăpânului ? Sau nu ştiţi şi în cele omeneşti de se va ispiti
cineva vreodată să adauge sau să scoată este vrednic de pedeapsă. Cine va ajunge la
atâta îndrăzneală ca la cărţile trimise de împăratul pământesc, care este de un neam şi
se împărtăşeşte de aceiaşi fire cu noi, să adauge sau să şteargă ceva şi să nu fie
pedepsit şi osândit.

Deci dacă de ia un om urmează atâta primejdie, ce iertare poate fi la cei ce arată

atâta mândrie, încât se ispitesc să strice cele grăite de Mântuitorul nostru. Şi nici pe
Pavel, care are întru sine pe Hristos, nu voieşte să-l audă, când strigă : „Cele ce ochiul
n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit
Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor. 2, 9). Deci dacă ochiul n-a văzut, nici
urechea n-a auzit, nici inima n-a putut primi cunoştinţa bunătăţilor pregătite celor ce îl
iubesc pe El, de unde noi, o fericite Pavele, putem primi cunoştinţa aceasta ? Aşteaptă
puţin şi vei auzi.

Deci a adus, zicând: „Iar nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său”. Şi
nu s-a oprit aici, ci ca să arate mărimea puterii şi cum că este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl
şi cu Fiul, adaugă: „…fiindcă Duhul toate le cearcă, până şi adâncurile lui
Dumnezeu”. Apoi voind ca din pilde omeneşti să întărească în noi mai cu dinadinsul
învăţătura aceasta, zice: „Căci cine dintre oameni ştie cele ale omului, decât duhul
omului care este în el ? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât
Duhul lui Dumnezeu” (Idem 2, 10, 11). Ai auzit învăţătură desăvârşită ? Căci precum
cele ce sunt în cugetul omului nu este cu putinţă să le ştie altcineva, fără numai el
singur, aşa şi cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le ştie, iară numai Duhul lui
Dumnezeu.

Aceasta este dovada îndeajuns pentru a arăta vrednicia Duhului. Şi a adus acea
pildă arătând că după cum este cu neputinţă ca vreunul din oameni să nu ştie cele din
mintea lui, tot aşa şi cele ale lui Dumnezeu le ştie Duhul Sfânt. Dar nu ştiu cum nici
aceste zise de fericitul Pavel nu-i înţelepţeşte să înceteze să lupte împotriva dregătoriei
Duhului. Ei continuă să-l înstrăineze de dregătoria stăpânească şi-L pogoară la
simplitatea făpturilor. Cu toate acestea, deşi ei stau împotriva celor spuse de
dumnezeiasca Scriptură, totuşi primim noi dumnezeieştile învăţături ca pe nişte
cuvinte pogorâte de sus. Să înălţăm, dar doxologia cea cuviincioasă Duhului cu
dreaptă credinţă. Iar pentru cei ce se ispitesc să înveţe împotriva celor zise de Duhul,
sunt de ajuns cele ce s-au zis.

Şi acum este nevoie a zice, pentru care pricină Domnul nu ne-a dăruit îndată
după înălţarea Sa pe Pricinuitorul de atâtea bunătăţi, ci a lăsat ca ucenicii să petreacă
singuri puţine zile şi după aceea le-a trimis darul Duhului. Nu s-a făcut aceasta la
întâmplare şi nici în zadar. Pentru că ştia că neamul omenesc nu preţuieşte bunătăţile
cereşti, nici nu cinsteşte după vrednicie pe acelea ce sunt folositoare, de nu vor veni
mai întâi cele împotrivă.

Să spun aceasta mai lămurit. Cel ce este sănătos nu simte şi nu poate şti cu
dinadinsul câte bunătăţi îi dăruieşte lui sănătatea, dacă nu-l va încerca boala sau
neputinţa. Şi cel ce vede numai ziua, nu se minunează de lumină, de nu va vedea şi
întunericul nopţii. Suferinţa şi lipsa se face totdeauna dascăl luminat al acelora de care
mai înainte ne-am îndulcit. Pentru că şi Ucenicii se îndulciseră de nenumărate bunătăţi
când Domnul era de faţă şi petrecea cu ei, şi toţi cei ce locuiau în Palestina priveau la
ei ca la nişte luminători, că înviau morţii, curăţeau leproşi, izgoneau diavoli, vindecau
boli şi făceau alte multe minuni, dar fiindcă ei erau aşa de vestiţii şi slăviţi, de aceea a
îngăduit să se despartă puţin de ei ca să cunoască ce ie dăruia bunătatea Lui când era
de faţă şi preţuind astfel bunătăţile trecute, cu mai multă osârdie să primească pe
Mângâietorul.

Şi mâhniţi fiind ei i-a mângâiat; întristaţi şi posomorâţi fiind de despărţirea de

Dascălul lor, i-a luminat; zăcând ei le-a ridicat norul întristării şi le-a dezlegat
neînţelegerea. Când ucenicii au auzit glasul Stăpânului «Mergând învăţaţi toate
neamurile»…, erau în nedumerire şi nu ştiau nici unul unde trebuia să meargă, şi nici
în care latură a lumii să propovăduiască Cuvântul, dar a venit Duhul Sfânt în chip de
limbi de foc şi a împărţit fiecăruia locul de învăţătură şi prin limba ce li s-a dat le-a
arătat fiecăruia, ca într-o carte, hotarul stăpânirii încredinţate lor spre propovăduire.
 Pentru aceasta a venit Duhul în chip de limbi de foc. Şi nu numai pentru
aceasta, ci să ne aducem aminte şi de o întâmplare mai veche. În vremea veche,
oamenii mândrindu-se, au voit să facă un turn care să ajungă până la cer, dar prin
despărţirea limbilor s-a risipit unirea lor cea rea. Pentru aceasta acum zboară Duhul
Sfânt peste Ucenici în, chip de limbi de loc, ca lumea cea despărţită să se unească în
El. Şi s-a făcut lucru nou şi preamărit. Că precum atunci, limbile au despărţit lumea şi
unirea cea rea a împrăştiat-o, aşa şi acum limbile au unit lumea şi pe cele împrăştiate
le-a adunat. Deci pentru aceasta a venit în chip de limbi de foc, pentru mărăcinii
păcatelor care crescuse şi se îndesise în noi.

Căci precum pământul când este bun şi gras dar pentru că nu este lucrat,
odrăsleşte mulţi mărăcini, aşa şi firea noastră fiind bună este înclinată către rodul
faptelor bune, dar pentru că încă nu primise plugul bunei credinţe, nici sămânţa
cunoştinţei de Dumnezeu, a crescut în păgânătate, ca în nişte mărăcini şi spini
netrebnici. Şi precum faţa pământului de multe ori nu se vede de mulţimea
mărăcinilor şi a buruienilor rele, aşa şi neamul cel bun şi curăţenia sufletului nostru nu
s-a văzut, până ce n-a venit Plugarul firii omeneşti, Care slobozind focul Duhului, a
curăţit-o şi a făcut-o îndemânatecă şi lesnicioasă spre primirea seminţei celei cereşti.

Aşa de mari lucruri şi mai multe decât acestea ne-a dăruit nouă ziua de astăzi.
Pentru aceasta vă rog ca după vrednicia bunătăţilor ce ni s-au dăruit, să prăznuim şi
noi, nu încununând poarta, ci sufletele înfrumuseţându-le, nu împodobind târgul cu
perdele, ci strălucind sufletele cu veşmintele faptelor bune. Astfel să putem primi
darul Duhului şi să culegem roadele ce răsar din el.

Dar care este roada Duhului? „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria,
pacea…” (Gal. 5, 22). Vezi înţelepciunea cuvântului, rod al învăţăturii cereşti. A pus
întâi dragostea şi apoi a pomenit de celelalte. A pus rădăcina şi apoi a arătat rodul. A
aşezat temelia şi apoi a ridicat zidirea. De la izvor a început şi după aceea a venit la
râuri. Că nu putem să ne împărtăşim de bucurie, dacă nu vom cugeta că fericirea altora
este şi a noastră. Iar acestea nu se pot arăta din altceva, fără numai din dragoste
covârşitoare.

Dragostea este rădăcină, izvor şi maică a tuturor bunătăţilor. Ca o rădăcină

odrăsleşte nenumărate ramuri ale faptei bune, ca un izvor, ţâşneşte multe curgeri de
ape iar ca o maică strânge la sânul ei pe cei ce aleargă la ea. Pe aceasta şi fericitul
Pavel a cunoscut-o ca roadă a Duhului şi atâta privilegiu i-a dăruit, încât a numit-o
plinirea Legii ,,dragostea este plinirea Legii” (Rom. 13, 10). Iar Stăpânul tuturor, nu a
pus altceva ca ţintă de cucerit şi semn de recunoaştere vrednică de credinţă a
ucenicilor Lui, decât numai dragostea: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi
Ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi” (In. 13, 25).
 Pentru aceasta, vă rog să alergaţi cu toţii la ea, s-o îmbrăţişăm şi cu ea să
primim praznicul acesta. Că unde este dragoste sunt nelucrătoare neajunsurile
sufletului. Unde este dragoste au încetat zburdările cele dobitoceşti ale minţii. Căci
dragostea, zice, nu se semeţeşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă (I Cor. 13, 4
– 5). Dragostea nu face rău vecinului. Acolo unde petrece dragostea, Cain care omoară
pe fratele său nu se vede. Ridică izvorul zavistiei şi ai ridicat râul tuturor răutăţilor.
Taie rădăcina şi ai tăiat împreună şi rodul. Iar acestea le zic purtând grijă mai mult de
cei ce zavistuiesc, decât de cei ce sunt zavistuiţi. Că aceia sunt cei care mare pagubă
suferă şi multă pedeapsă îşi atrag asupra lor.

Iar cei ce sunt zavistiţi, suferirea zavistiei li se face pricinuitoare de cununi. Şi

vezi, rogu-te, cum Avei cel drept se laudă şi în toate zilele se propovăduieşte, iar
junghierea lui s-a făcut pricinuitoare de mare slavă. Prin sângele său şi după moarte se
arată de faţă şi cu glas tare prihăneşte pe ucigaş. Iar cel ce se pare că a biruit a luat
rodul faptei sale, că tremurând şi suspinând a petrecut în grele suferinţe pe pământ. Şi
cel omorât, care zăcea pe pământ, după moarte mai multă îndrăzneală a arătat înaintea
lui Dumnezeu. Pe acela viu fiind, păcatul l-a adus întru atâta ticăloşie, încât ca morţii
petrecea, iar pe acesta fapta bună, mort fiind, l-a propovăduit mai strălucit.

Pentru aceasta şi noi, ca mal mare îndrăzneală să avem şi mai multa veselie să
dobândim, de la acest Praznic, să lepădăm toate hainele cele întinate ale sufletului şi
mai ales să ne dezbrăcăm de haina zavistiei. Chiar cât de nenumărate fapte bune ni s-
ar părea ca am săvârşit, din toate vom cădea, dacă ne va stăpâni această amară şi crudă
vătămare. De care fie ca toţi să scăpăm şi mai ales voi cei ce astăzi, prin darul băii
(botezului) v-aţi lepădat haina veche a păcatelor şi aţi fost luminaţi de razele Soarelui.

Deci pe voi, cei ce v-aţi suit astăzi la cinstea de fiii ai lui Dumnezeu după har şi
cu această haină strălucită v-aţi îmbrăcat, vă rog, să păziţi cu toată grija strălucirea în
care sunteţi acum, oprind din toate părţile intrarea diavolului, ca dobândind mai din
belşug darul Duhului, să puteţi aduce roadă, unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.
Astfel cu îndrăzneală învredniciţi să întâmpinaţi pe împăratul cerurilor, când va veni
să împartă bunătăţile cele negrăite celor ce au săvârşit viaţa aceasta cu fapte bune.
Întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I Se cuvine slava şi stăpânirea acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.