Anatomia şi fiziologia encefalului

Sistemul nervos central se poate ȋmpărţi din punct de vedere anatomic ȋn două
elemente:
- Măduva spinării ce este conectată de trunchiul cerebral şi este localizată la nivelul
canalului vertebral şi
- Encefalul.

Encefalul este alcătuit din mai multe segmente reprezentate de:

- trunchiul cerebral;
- cerebelul;
- diencefalul alcătuit din: talamus, hipotalamus, epitalamus, subtalamus, metatalamus;
- emisferele cerebrale.

Encefalul - sectiune mediana

1. Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral este alcătuit din mai multe segmente şi anume: bulbul, puntea și
mezencefalul alcătuit din pedunculii cerebrali şi coliculii cvadrigemeni. Trunchiul cerebral
este alcătuit atât din substanţă cenuşie cât şi din substanţă albă.
Cititi mai multe despre trunchiul cerebral aici...

2. Talamusul
Talamusul este localizat la nivelul ventriculului III, pe peretele lateral al acestuia şi are
forma unui ovoid ce prezintă patru feţe (o faţă superioară, o faţă inferioară, o faţă
medială, o faţă laterală) şi doi poli (unul anterior şi unul posterior).
Dimensiunea sa este de aproximativ 4 cm şi are axul lung orientat ȋnainte, medial şi ȋn
sus.
Faţa superioară sau dorsală prezintă:
- Un strat de substanţă albă ce poartă denumirea de stratul zonal;
- Şanţul talamo-caudat (stria terminalis) ce separă faţa anterioară de nucleul caudat ȋn
porţiunea laterală;

- Ȋn porţiunea medială, faţa superioară delimitează ȋmpreună cu habena şi cu pedunculul

mijlociu al epifizei, trigonul habenular;
- Şanţul coroidian separă faţa superioară ȋntr-o parte postero-medială şi o parte antero-
laterală ce participă la formarea planşeului cornului frontal al ventriculului lateral.

Faţa inferioară sau ventrală este ȋn raport cu regiunea subtalamică şi hipotalamus.

Regiunea subtalamică este alcătuită din: zona incertă, nucleul subtalamic şi câmpul lui
Forel.

Faţa medială este delimitată ȋn porţiunea inferioară prin intermediul şanţului hipotalamic

sau şanţul lui Monro ce o separă de hipotalamus.

Faţa laterală este despărţită de nucleul lentiform prin intermediul braţului posterior al

capsulei interne.

Polul anterior delimitează ȋmpreună cu pilierul anterior al fornixului orificiul lui Monro sau
interventricular.
Polul posterior este alcătuit din pulvinar şi corpii geniculaţi: lateral şi medial.

Talamusul este alcătuit atât din substanţă albă cât şi din substanţă cenuşie ce este

ȋmpărţită ȋn cinci grupe nucleare ce pot fi clasificate astfel:
a. Un grup nuclear anterior alcătuit din: nucleul anterior ventral, nucleul anterior dorsal,
nucleul anterior medial;
b. Un grup nuclear medial alcătuit din nucleul mediodorsal;
c. Un grup nuclear lateral alcătuit din două subgrupe: un subgrup ventral şi un subgrup
lateral.
Subgrupul ventral este compus din: nucleul ventral anterior, nucleul ventral intermediar şi
nucleul ventral posterior.
Subgrupul lateral este compus din nucleul pulvinar, nucleul corpului geniculat lateral,
nucleul corpului geniculat medial şi complexul talamic posterior.
d. Un grup nuclear reticulat alcătuit din: nucleii intralaminari (centromedian, central
lateral, central medial, parafascicular, paracentral), nucleii liniei mediene (nucleul
paraventricular, nucleul reuniens, nucleul paratenial, nucleul romboidal), nucleii reticulaţi
laterali.

Nucleii talamici pot fi clasificaţi după funcţia pe care o ȋndeplinesc astfel:

- Nuclei cu funcţii motorii: nucleul ventral anterior, nucleul ventral intermediar şi nucleul
central median;
- Nuclei ce prezintă conexiuni limbice: nucleii anteriori, nucleul medial dorsal, nucleul
lateral dorsal;
- Nuclei de asociaţie: nucleul pulvinar şi nucleul lateral posterior;
- Nucleii ce ȋndeplinesc funcţia de releu ai căilor senzitivo-senzoriale: ventral
posterolateral, ventral posteromedial, ventral posteroinferior, complexul nuclear talamic
posterior;
- Nuclei ce sunt conectaţi cu formaţiunea reticulată a trunchiului cerebral: nucleii reticulaţi
laterali, nucleii liniei mediene şi nucleii intralaminari.

Vascularizaţia talamusului
Talamusul este vascularizat prin intermediul a şase pediculi arteriali şi anume:
- Pediculul antero-inferior (tubero-talamic) ȋşi are originea la nivelul arterei comunicante
posterioare şi vascularizează nucleul ventral anterior şi porţiunea ventrală a nucleilor
intralaminari şi a nucleului dorso-median;
- Pediculul mijlociu inferior (talamo-perforat) ȋşi are originea ȋn artera cerebrală
posterioară şi vascularizează nucleul ventral lateral, nucleii intralaminari şi fasciculul
mamilo-talamic;
- Pediculul postero-inferior (talamo-geniculat) ȋşi are originea la nivelul arterei cerebrale
psoterioare şi vascularizează nucleii ventrali posteriori, corpul geniculat lateral, nucleii
laterali dorsal şi posterior;
- Pediculul posterior (pulvinarian) ȋşi are originea ȋn artera cerebrală posterioară, dar şi
din arterele choroidiene posterioare şi vascularizează după cum ȋi spune şi numele
pulvinarul;
- Pediculul superior (choroidian) ȋşi are originea ȋn arterele choroidiene posterioare şi
vascularizează pulvinarul, nucleul dorso-median şi nucleii anteriori;
- Pediculul lateral ce ȋşi are originea la nivelul arterei choroidiene anterioare şi
vascularizează faţa laterală a talamusului.

3. Epitalamusul
Epitalamusul este alcătuit din trei componente: glanda epifiză, trigonul habenular şi
comisura albă posterioară.

Glanda epifiză sau pineală

este o glandă endocrină, principalul hormon secretat fiind melatonina. Este alcătuită din
două lame, una superioară şi una inferioară şi prezintă: o faţă superioară, o faţă
inferioară, un vârf şi o bază.
Faţa superioară este ȋn raport direct cu corpul calos, delimitând cu acesta fanta mediană
a lui Bichat sau fisura cerebrală transversă.
Faţa inferioară este localizată la nivelul celor doi coliculi cvadrigemeni superiori.
Vârful este ȋn raport cu marginea anterioară a tentorium cerebelli.
De la nivelul bazei pleacă 3 perechi de pedunculi ai epifizei:
- anteriori (habena);
- mijlocii- spre talamus;
- posteriori- trec anterior de comisura albă posterioară, spre talamus.

Trigonul habenular
este delimitat astfel:
- posterior prin pedunculul mijlociu al epifizei;
- medial prin pedunculul anterior al epifizei;
- lateral prin faţa superioară a talamusului.

Comisura posterioară
este localizată ȋntre mezencefal şi diencefal, deasupra apeductului lui Sylvius ȋn
ventriculul III cerebral.
4. Hipotalamusul
Hipotalamusul este delimitat astfel:
- Anterior se găseşte lamina terminală şi comisura albă anterioară;
- Posterior - un plan dus posterior de corpii mamilari;
- Superior se găseşte şanţul lui Monro;
- Inferior - planşeul ventriculului III;
- Lateral este continuat de capsula internă şi regiunea subtalamică.

Prezintă mai multe feţe şi anume: o faţă ventrală, o faţă dorsală, o faţă anterioară sau
supraoptică, o faţă mijlocie sau infundibulo-tuberală, o faţă posterioară sau mamilară şi
două feţe laterale.

5. Cerebelul
Cerebelul este localizat posterior de trunchiul cerebral, fiind separat de acesta prin
intermediul ventriculului IV. Conexiunile sale cu trunchiul cerebral se realizează prin
intermediul celor trei perechi de pedunculi cerebeloşi: superiori, mijlocii şi inferiori.
Superior de acesta se găseşte tentorium cerebelli şi lobii occipitali ai emisferelor
cerebrale.

Ȋn alcătuirea cerebelului intră trei părţi:

- Cele două emisfere cerebeloase şi
- Vermisul.

Emisferele cerebeloase prezintă trei feţe:

- Anterioară;
- Superioară;
- Inferioară şi o circumferinţă.

Faţa superioară - la nivelul acesteia se poate identifica o proeminenţă cunoscută sub

numele de vermis superior, iar de o parte şi de alta a acestuia se află emisferele
cerebeloase ce au o dispoziţie ȋnclinată ȋn jos şi ȋn lateral.
Faţa inferioară - la nivelul acesteia se poate identifica o depresiune ce poartă denumirea
de vallecula, iar ȋn profunzimea ei se găseşte vermisul inferior. De o parte şi de alta sunt
poziţionate emisferele cerebeloase.
Faţa anterioară poate fi ȋmpărţită ȋn două porţiuni: una inferioară, ce este alcătuită din
partea anterioară a vermisului inferior şi una superioară, alcătuită de fastigium.
Circumferinţa cerebelului este limita dintre faţa superioară şi cea inferioară, la nivelul ei
identificându-se un şant ce poartă denumirea de fisura orizontală.

Lobulaţia cerebelului
Pe suprafaţa cerebelului se pot identifica şanţuri ce poartă denumirea de fisuri, unele ce
pătrund până ȋn profunzime, ȋmpărţind cerebelul ȋn lobi şi altele fiind mai superficiale,
ȋmpărţind cerebelul ȋn lobuli.

Fisurile existente la nivelul cerebelului sunt:

- Fisura primară ce poate fi identificată la nivelul feţei superioare, realizând separarea
lobului anterior de cel posterior.
- Fisura orizontală realizează separarea feţei superioare a cerebelului de cea inferioară.
- Fisura postnodulară este localizată la nivelul feţei inferioare şi realizează separarea
lobului posterior de cel floculonodular.
- Fisura precentrală
- Fisura postcentrală
- Fisura postero-superioară
- Fisura secundară.

Lobii cerebelului sunt reprezentaţi de lobul anterior, cel posterior şi cel floculonodular.

Lobul anterior este localizat la nivelul feţei superioare, faţă de fisura primară fiind situat
anterior. Prezintă:
- La nivelul vermisului, lobulii: lingula, lobulul central şi culmenul;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: aripa lobulului central şi lobulul patrulater.

Lobul posterior este localizat la nivelul feţei superioare, dar şi la nivelul feţei inferioare.
Prezintă:
- La nivelul vermisului, lobulii: declive, folium, tuber, piramida, uvula;
- La nivelul emisferelor cerebeloase, lobulii: simplex, lobulul semilunar superior, lobulul
semilunar inferior, gracilis, lobulul digastric, lobulul tonsilar.

Lobul floculonodular este localizat la nivelul feţei inferioare, faţă de fisura postnodulară

fiind situat anterior. Prezintă:
- La nivelul vermisului: nodulul;
- La nivelul emisferelor cerebrale câte un lobul ce poartă denumirea de floculus.

Structura internă a cerebelului

Ȋn ceea ce priveşte structura internă, ȋn alcătuirea cerebelului intră atât substanţă
cenuşie, dar şi substanţă albă.

Substanţa cenuşie este dispusă atât la exterior, cât şi la interior. Cea dispusă la exterior
alcătuieşte scoarţa cerebeloasă, iar cea dispusă la interior alcătuieşte nucleii centrali ai
cerebelului.

Scoarţa cerebeloasă este alcătuită din trei straturi reprezentate de la exterior ȋn

profunzime de:
- Stratul molecular este stratul cel mai superficial şi este alcătuit din celule stelate;
- Stratul ganglionar este alcătuit din neuroni Purkinje;
- Stratul granular este alcătuit din neuroni granulari, dar şi neuroni Golgi.
La aceste trei straturi vin şi fibre de la nivelul substanţei albe reprezentate de fibrele
musciforme şi fibrele agăţătoare.

Aceşti nuclei pot fi ȋmpărţiţi ȋn patru perechi:

- Nucleul fastigial;
- Nucleul globos;
- Nucleul emboliform;
- Nucleul dinţat.
Nucleul fastigial este localizat ȋn profunzimea vermisului superior şi aparţine
arhicerebelului.
Nucleul emboliform alcătuieşte alături de nucleul globos nucleul interpositus ce aparţine
de paleocerebel.
Nucleul dinţat este situat ȋn profunzimea emisferelor cerebeloase şi aparţine
neocerebelului.

Substanţa albă a cerebelului este alcătuită din fibre mielinizate ce pot fi scurte sau lungi.

Fibrele scurte realizează legături ȋntre scoarţa cerebeloasă şi nucleii cerebeloşi.

Fibrele lungi alcătuiesc pedunculii cerebeloşi şi pot fi de mai multe feluri:
- Fibre aferente ce vin din alte zone ale sistemului nervos central şi ajung la nivelul
scoarţei cerebeloase;
- Fibrele eferente pleacă de la nivelul nucleilor cerebeloşi spre alte zone ale sistemului
nervos central.

Organizarea acestor fibre realizează circuite morfofuncţionale şi anume:

- Circuitul spino-paleocerebelos: realizează conexiuni ȋntre paleocerbel şi măduva
spinării sau trunchiul cerebral.
Acest circuit este realizat prin intermediul fibrelor aferente reprezentate de tractul
spinocerebelos anterior, tractul spinocerebelos posterior, fibre ale căii proprioceptive
conştiente, fibre tectocerebeloase, colaterale ale căilor exteroceptive, fibre
olivocerebeloase, dar şi fibre eferente reprezentate de fibre cerebelorubrice sau fibre
spre formaţiunea reticulată descendentă.
Rolul circuitului spino-paleocerebelos este acela de a realiza funcţiile motorii involuntare
prin intermediul sistemului extrapiramidal.
- Circuitul cortico-neocerebelos este realizat prin intermediul fibrelor aferente precum
fibrele fronto-temporo-parieto-pontine şi fibre pontocerebeloase, dar şi prin fibre eferente.
Rolul acestui circuit este acela de a informa cortexul despre programarea şi
sincronizarea mişcărilor voluntare.
- Circuitul vestibulo-arhicerebelos este realizat tot prin intermediul fibrelor aferente
precum fibrele vestibulo-cerebeloase, dar şi prin interemediul fibrelor eferente – cerebro-
vestibulare.
Rolul acestui circuit este de a realiza orientarea ȋn spaţiu, de a menţine poziţia corpului,
echilibrul, de a realiza mişcările globilor oculari, dar şi ale capului.

Principalele funcţii ale cerebelului

sunt reprezentate de:
- Neocerebelul realizează coordonarea mişcărilor fine şi a ȋndemânării;
- Paleocerebelul realizează reglarea tonusului muscular;
- Arhicerebelul realizează reglarea tonusului muscular, a echilibrului şi a posturii.

Vascularizaţia cerebelului
se realizează prin intermediul:
- Arterei cerebelare postero-inferioare, ram din artera vertebrală;
- Arterei cerebelare superioare, ram din artera bazilară;
- Arterei cerebelare antero-inferioare, ram din artera bazilară.
 Vascularizatia cerebrala - poligonul lui Willis

6. Emisferele cerebrale
Emisferele cerebrale sunt porţiunea cea mai voluminoasă a encefalului şi provin din
vezicula telencefalică.
Sunt localizate la nivelul lojei supratentoriale, superior faţă de trunchiul cerebral şi
tentorium cerebelli.
Prezintă două emisfere ce sunt despărţite prin intermediul fisurii interemisferice (la
nivelul ei pătrunde coasa creierului), iar ȋn porţiunea inferioară sunt unite prin corpul
calos, fornix şi comisura albă anterioară.
Au o lungime de 17 cm, o lăţime de 14 cm şi o ȋnalţime de 13 cm, având o greutate
medie de 1.380 g la bărbaţi şi 1.350 g la femei.
La nivelul fiecărui emisfer se pot identifca şase lobi şi anume: frontal, parietal, temporal,
insula Reil, occipital şi limbic.
Ȋn componeţa emisferelor intră substanţă cenuşie, dar şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie este distribuită superficial, alcătuind cortexul cerebral sau scoarţa
cerebrală, dar şi ȋn profunzime sub formă de nuclei bazali.
Substanţa albă este distribuită ȋntre cortex şi nucleii bazali, dar şi ȋntre talamus şi nucleii
bazali.
Cititi mai multe despre emisferele cerebrale aici...

Semne şi simptome asociate

- Afazia, sindromul meningean, disfonia, disfazia, dizartria, tulburări de memorie,
cefaleea, crize comiţiale, sindromul de hemoragie subarahnoidiană, sindromul tumoral
de lob frontal, sindromul tumoral de lob parietal, sindromul tumoral de lob temporal,
sindromul tumoral de lob occipital, sindromul tumoral optochiasmatic, sindromul tumoral
de lob cerebelos, sindromul tumoral de unghi pontocerebelos, sindromul tumoral de
trunchi cerebral, sindromul tumoral de joncţiune cranio-spinală, sindromul hiperton-
akinetic, sindromul hipoton-hiperkinetic, sindromul de neuron motor central, sindromul de
neuron motor periferic.
Cititi mai multe despre simptomele asociate encefalului aici...

Patologie asociată
Pentru encefal, patologia asociată este reprezentată de:
- Afazia Wernicke;
- Sindromul Korsakoff;
- Ictusul amnezic;
- Demenţa;
- Abcesele cerebrale;
- Parazitozele endocraniene: chistul hidatic, cisticercoza;
- Infecţii cerebrale: tuberculoamele cerebrale, meningită, encefalită, neurosifilis;
- Afecţiuni tumorale primare sau secundare (metastaze): tumori neuroepiteliale, tumori
meningeene, tumori chistice, tumori ale regiunii selare, tumori ale celulelor germinale;
- Afecţiuni congenitale: anencefalia, meningocelul, hidrocefalia congenitală, cranioschizis
total, meningoencefalocelul, craniostenoze, malformaţii Arnold-Chiari, malformaţii Dandy-
Walker;
- Afecţiuni vasculare: anevrisme cerebrale, malformaţii arterio-venoase cerebrale,
fistulele carotido-cavernoase, accidente vasculare cerebrale hemoragice sau ischemice;
- Traumatisme craniocerebrale;
- Migrena;
- Cefaleea;
- Nevralgia de trigemen;
- Algia vasculară a feţei;
- Epilepsia;
- Boala Parkinson;
- Scleroza multiplă;
- Boala Huntington;
- Afecţiuni degenerative.

Examenul clinic
Evaluarea clinică se realizează prin intermediul examenului neurologic, ce este un
examen clinic complex, cuprinzând evaluarea funcţiilor sistemului nervos ȋncepând de la
nivelul scoarţei cerebrale până la nivelul nervilor periferici. Este o examinare foarte
precisă ce ajută examinatorul să stabilească semnele neurologice obiective.
La sfârşitul examenului neurologic examinatorul trebuie să poată preciza: dacă există
semne şi simptome neurologice, nivelul la are sistemul nervos este afectat
(supratentorial, subtentorial, spinal, periferic, mai multe nivele sunt afectate), localizarea
şi tipul de leziune ce a determinat simptomatologia, efectul leziunii şi etiologia cea mai
probabilă.

Bolnavii neurologici pot prezenta însă diverse tulburări precum afazia, tulburări de
memorie, comă, stări confuzionale ce vor îngreuna realizarea examinării şi obţinerii
informaţiilor necesare.

Investigaţii paraclinice
Investigaţiile paraclinice realizate la pacientul cu patologie neurologică se ȋmpart ȋn
investigaţii de laborator şi investigaţii imagistice.

Investigaţiile de laborator
sunt reprezentate de investigaţiile uzuale ce se realizează oricărui pacient internat în
spital precum: ionograma (Na, K, Ca, Mg), hemoleucograma, funcţia renală (uree,
creatinină), funcţia hepatica (TGP, TGO, GGT, bilirubină directă, bilirubină totală),
glicemia, reactanţii de fază acută (VSH, fibrinogen, proteina C reactivă) la care se
adaugă în funcţie de suspiciunea de diagnostic a clinicianului diverse investigaţii
specifice fiecărei afecţiuni atât de laborator, cât şi imagistice.

Investigaţiile imagistice
1. Radiografia craniană simplă faţă şi profil – indicaţii:
- Pierderea conştienţei;
- Otoragie;
- Rinoragie;
- Epistaxis;
- Echimoze periorbitale, retroauriculare;
- Plăgi craniocerebrale;
- Plăgi ale scalpului;
- Plăgi ȋmpuşcate;
- Edem al scalpului.
2. Arteriografia carotidiană se realizează prin injectarea transfemural a substanţei de
contrast iodate cu realizarea de radiografie faţă şi profil. Indicaţii:
- Deplasarea arterei cerebrale anterioare;
- Ascensionarea arterei sylviene;
- Evidenţierea sinusului cavernos ȋn fistulele carotido- cavernoase;
- Tromboză carotidiană;
- Prezenţa unei zone avasculare laterocerebral ȋn hematoamele extra şi subdurale.
3. Computertomografia poate identifica:
- edemul cerebral;
- hemoragia subarahnoidiană difuză;
- dilacerarea cerebrală;
- hematoamele intracraniene;
- fracturile intracraniene;
- anomaliile tumorale.
4. RMN este una din cele mai importante metode imagistice pentru identificarea
leziunilor compresive cerebrale. Aduce informaţii ȋn ceea ce priveşte:
- leziuni tumorale intracerebrale;
- hematoame subdurale, extradurale;
- hidrocefalia;
5. Scintigrafia osoasă se realizează pentru identificarea leziunilor metastatice
vertebrale sau a tumorilor primare de la nivelul scheletului osos
6. Monitorizarea presiunii intracraniene este o metodă de urmărire a edemului
cerebral şi de identificare a hematoamelor intracraniene prin intermediul unei găuri de
trepan şi cu monitorizarea permanentă a presiunii intracraniene.
7. Electroencefalografia
8. Puncţia lombară reprezintă o procedură diagnostică şi terapeutică ce constă ȋn
prelevarea de lichid cefalorahidian prin puncţionarea cu ajutorul unui ac a spaţiului
subarahnoidinan la nivelul vertebrelor L3-L4-L5.
Nucleii bazali
Acumulările de corpi neuronali, relativ delimitabile, din cadrul sistemului nervos central
se numesc nuclei, iar dacă aceste acumulări se localizează la baza emisferelor
cerebrale, vor porta denumirea de nuclei bazali. La aceleași agregări de corpi neuronali
se referă și termenul de ganglioni bazali...
Diencefalul
Diencefalul sau creierul intermediar este regiunea mediana impara a creierului, situata in
prelungirea trunchiului cerebral si acoperita aproape in totalitate de telencefal, afisandu-
se la suprafata numai la baza craniului, unde se distinge fata inferioara a acestuia....
Plexul coroid
Plexul coroid este structura de la nivelul ventriculilor creierului unde lichidul
cefalorahidian (LCR) este produs. LCR este reciclat de patru ori pe zi, cu scopul de a
indeparta reziduuri metabolice sau toxine si astfel, plexul coroid sintetizeaza aproximativ
500 mL LCR pe zi....
Sistemul ventricular al creierului
Sistemul ventricular al creierului este o retea de cavitati comunicante, pline cu lichid
cefalorahidian (LCR), localizate in cadrul parenchimului creierului. Plexurile coroide de la
acest nivel sunt responsabile pentru productia LCR, care se scurge din aceste ventricule
in spatiul subarahnoidian. Cand apare un obstacol in cursul LCR, acesta se acumuleaza
la nivelul ventriculilor si provoaca hidrocefalie. ...
Vascularizatia arteriala si drenajul venos al creierului
Creierul este un organ bogat vascularizat, iar alimentarea abundenta cu sange este
asigurata de o retea arteriala dens ramificata, ce satisface necesitatile energetice ale
unei activitati nervoase constante. Creierul primeste aproximativ 15% din debitul cardiac
si utilizeaza aproximativ 25% din consumul total de oxigen al corpului....
Emisferele cerebrale
Emisferele cerebrale sunt porţiunea cea mai voluminoasă a encefalului şi provin din
vezicula telencefalică. Sunt localizate la nivelul lojei supratentoriale, superior faţă de
trunchiul cerebral şi tentorium cerebelli....
Semne şi simptome asociate encefalului
Semne şi simptome asociate encefalului: afazia, sindromul meningean, disfonia, disfazia,
dizartria, tulburări de memorie, cefaleea, crize comiţiale, sindromul de hemoragie
subarahnoidiană, sindromul tumoral de lob frontal...
Trunchiul cerebral
Trunchiul cerebral este alcătuit din bulb, punte si mezencefal - alcătuit din pedunculii
cerebrali şi coliculii cvadrigemeni. Trunchiul cerebral este alcătuit atât din substanţă
cenuşie cât şi din substanţă albă....