Creierul 

sau encefalul (lat. cerebrum, grec. Ενκέφαλον, encephalon) reprezintă

partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. El controlează numeroase funcții ale
organismului precum bătăile inimii, mersul, generarea de gânduri și emoții. Creierul la animalele
vertebrate este protejat de cutia craniană, fiind căptușit cu o membrană (meninge).
Într-un creier uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei având cam 10.000
de conexiuni
Encefalul funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel superior, ce coordonează
comportarea organismului în funcție de informațiile primite.
De fapt, nu toate informațiile de la nervii periferici ajung până la scoarța cerebrală ci, prin
împletiturile nervilor (plexuri), sunt reținute în unii centri nervoși externi, precum măduva
spinării sau bulbul rahidian. Deci, la unele informații reacționăm inconștient, prin reflexe.
La animalele cu un sistem nervos superior, precum la om, există acest sistem nervos autonom,
care funcționează independent de sistemul nervos central (din creier).
Acest sistem nervos autonom coordonează mai rapid, ușurează activitatea creierului, care ar fi
supraîncărcat de informații, putând ajunge la blocarea activității cerebrale (inhibiția corticală).
Printre astfel de reflexe ale sistemului nervos vegetativ se pot aminti: respirația, activitatea
cardiacă, digestia, excreția, setea și reproducerea.
Funcția creierului se realizează printr-o rețea densă de neuroni. Această activitate a creierului se
măsoară prin EEG (electro-encefalo-gramă), care stabilește intensitatea biocurenților produși la
acest nivel.
Diferențierea structurală și funcțională a celulelor nervoase cu diferite ierarhii pe scara evoluției
speciilor se manifestă prin apariția inteligenței și a capacității de a învăța, prin proprietățile
plastice neuronale