Ce este inima?

Inima este un organ muscular care pompează sângele prin corp și transportă oxigenul
primit de la plămâni la celulele țesuturilor și organe pentru a le alimenta și elimina
dioxidul de carbon din circulația sângelui la plămâni.

Se împarte în patru camere: atriul stâng și drept superior și ventriculele drept și stâng
inferior. Camerele sunt separate una de alta de pereți numite sept. La naștere, inima
unui copil cântărește aproximativ 20 – 21 grame. La adulți ajunge la 250 – 300 grame.

Cum funcționează inima?

Inima este localizată în piept, în spatele osului pieptului și este poziționat ușor la stângă
și așezat pe diafragmă. Are formă conică și este compusă din următoarele straturi:

Pericard – o membrană care produce ser, care înconjoară și protejează inima de

frecarea dintre aceasta și organele înconjurătoare.

Miocard – ”mușchiul” inimii

Endocard – stratul care formează peretele interior al inimii

Epicard – stratul visceral al pericardului

Inima este formată din țesut muscular striat involuntar, dar spre deosebire de ceilalți
mușchi din corpul uman, inima este capabilă să se contracte fără stimulare nervoasă și
acest lucru permite inimii să fie transplantată. Miocardul este compus din fibre musculare
și celule numite miocite cardiace. Aceste celule sunt capabile de a declanșa impulsuri
nervoase pentru contracții, adică, bătăile inimii care permit sângelui să circule prin corp.
”Generatorul” acestui stimul este nodul sinoatrial, localizat între vena cava superioară și
atriul drept, care transmit impulsuri pentru contractarea în jurul inimii prin fibre
musculare. Fibrele nervoase autonome sunt localizate în inimă și formează plexul
cardiac, în timp ce nervii vagi și fibrele simpatetice conectează organul la nervii
senzoriali, simpatetici și parasimpatici, asigurând coordonarea inimii cu stimulii creierului.

Inima cuprinde patru valve, care acționează pentru a controla circulația sângelui
unidirecțională între atriu și ventricule (valva tricuspidă și valva mitrală, numite valve
atrioventriculare) și între inimă și vasele de sânge (valva pulmonară și valva aortică,
numite valve semilunare). Vasele de sânge care comunică cu inima asigură schimbul de
oxigen și dioxid de carbon din și către țesuturi și organe. Acestea includ: venele (vena
cava inferioară și vena cava superioară), care transportă sângele cu dioxid de carbon și
țesuturi către inimă; artera pulmonară și vena pulmonară, care asigură circulația sângelui
între inimă și plămâni; și aorta, care este artera principală a corpului uman, care
raportează și distribuie sângele oxigenat de la ventriculul stâng al inimii către toate
organele.

Părțile inimii includ:

Valva pulmonară

Valva tricuspidă

Valva aortică

Valva mitrală

Ventriculul drept

Ventriculul stâng

Atriul drept

Atriul stâng

Ce funcție are inima?

Inima acționează ca o pompă și funcția ei este de a transporta sângele cu oxigen în
restul corpului (celule, țesuturi și organe) pentru a le alimenta, și pentru a primi sângele
bogat în dioxid de carbon care va fi trimis în plămâni, unde are loc schimbul de oxigen.
Sângele oxigenat (tensiune arterială) călătorește către organe și țesuturile din corp prin
aortă, artera care împrospătează întregul corp și se împarte în ramuri mai mici numite
capilare. Sângele bogat în dioxid de carbon se întoarce la inimă prin vene, pe care îl
transformă în oxigen.

Pe durata activității fizicii, inima poate pompa până la 20 – 30 litri de sânge per minut,
pentru a asigura cerința crescută pentru sânge din mușchi. La odihnă, inima oferă 5 litri
de sânge oxigenat per minut. Tensiunea optimă este considerată a fi între 130 (sistolică
sau mai mare) și 80 (diastolic sau mai mică) mmHg.

Inima face această circulație continuă prin mișcări coordonate. De fapt, ciclul cardiac
cuprinde două faze care sunt repetate în medie de 70 – 80 de ori per minut în timpul
odihnei: faza de relaxare (diastola) și faza de contractare (sistolă).Frecvența ciclului
cardiac se bazează pe diferite presiuni pe care sângele le exercită pe structurile
cardiace, cauzând închiderea pentru a preveni circulația retrogradă. Pe durata primei
faze (faza diastolă), valvele dintre atriu și ventricule sunt deschise, și întreaga inimă se
relaxează. În această fază, valvele semilunare sunt închise, împiedicând sângele din a
intra în straturile vasculare. Pe durata fazei a doua (faza sistolă), atriul și ventriculele se
contractă într-o manieră coordonată: primul atriul (sistolă atrială) și apoi ventriculul
(sistola). Pe durata contracției ventriculare, tensiunea arterială împinge valvele
atrioventriculare, provocând închiderea acestora, nepermițând sângele în atriu și sângele
este pompat în efluenții venelor, adică acelea prin care sângele iese din inimă. În acest
caz, inimă trebuie ”alimentată”. Acest rol este al arterelor coronare, care sunt
responsabile pentru furnizarea de sânge bogat în oxigen către mușchiul inimii.

În momentul în care circulația sângelui prin miocard este diminuată, din cauza îngustării
arterelor coronare și a altor factori asociați, inima și țesuturile suferă de lipsă de oxigen.
În aceste cazuri, ischemia miocardică (bolile ischemice de inimă sau ischemia
miocardică) pot duce la infarct miocardic (sau ACS). Alte boli care pot afecta inima sunt
cauzate de inflamare, rănire valvulară și aritmia.