Receptarea textelor literare

- cerc pedagogic -

Naghibaur Floriana-Diana
Scoala cu clasele I – VIII Negoi
 Receptarea textelor literare

„Prea mulţi cred că literatura

e un scris, nu un sens”
Nicolae Iorga

Încă din cele mai vechi timpuri, literatura a fost percepută ca o modalitate de
pătrundere în lumi imaginare, lumi fantastice, cu alte cuvinte în lumea scriitorului. Însă,
această „abandonare” într-un cadru imaginar trebuie făcută înţelegând esenţa textului
literar şi nu doar prin simplul fapt că „mi-a placut”. Cu alte cuvinte, cititorul trebuie să
citească dincolo de textul literar, printre rânduri, pentru a întelege esenţa, nu doar
aparenţa.
Aşadar, receptarea diferită a textul literar de la un receptor la altul, presupune
„repetarea şi reproducerea structurii activităţii creatoare a artistului (prin «co-operare» şi
«post-creaţie»), dar în ordine inversă” (Victor Ernest Maşek).
În plus, din pespectiaă didactică, o bună receptare a textului literar presupune
cunoaşterea condiţiilor subiective şi a impedimentelor de ordin tehnic, inerente atât
lecturii, cât şi interpretării (incapacitatea elevului de a surprinde mesajul global al operei,
dificultăţile în interpretarea anumitor imagini artistice, sensibilitatea lui, blocajele de
diferite tipuri, gustul estetic primitiv, neevoluat etc.), ceea ce este foarte important,
acceptarea elevului nu ca un element de referinţă pasiv, ca un simplu beneficiar al
mesajului estetic, ci ca partener de dialog, care îşi va aduce contribuţia la înţelegerea şi
interpretarea unei opere literare.
Astfel, din perspectiva subiectivismului receptării, specialiştii mentionează:
a) interesul, ce direcţionează atenţia receptorului spre textul literar („Ce comunică textul?”,
„Despre ce este el?”) şi respectul, care menţine specificitatea operei de artă, împiedică
confundarea ei cu lucrurile fizice ale universului cotidian. Din această condiţie rezultă şi un
obiectiv important al activităţii profesorului: stimularea interesului elevilor pentru opera
literară. Or, privirea grăbită şi distrată asupra operei literare nu poate duce decât la o
interpretare rigidă, opacă şi superficială;

b) orientarea hedonistă şi comunicativă, în sensul că cititorul se aşteaptă ca în urma

„dialogului” cu textul să simta plăcere, satisfacţie estetică. Din acest punct de vedere,
întrebările ce solicită opinia personală a elevului despre impresiile lăsate de operă, ori
atitudinea lui faţă de personajul literar sunt deosebit de importante: „Ce părere ai tu despre
personaj?”, „Ce credeţi fiecare dintre voi despre personajul în cauză?”. De asemenea,
apelând la atitudinea criticilor literari, dar mai ales a însusi autorului faţă de opera literară,
(„Care-i atitudinea criticilor literari X, Y faţă de personaj?”, „Relevaţi atitudinea
scriitorului din felul în care a fost construit personajul?”) elevii îşi împărtăşesc impresiile,
prin compararea punctului propriu de vedere cu celelalte;

c) orientarea cognitivă înţeleasă ca un interes al receptorului pentru operă ca sursă de noi

cunoştinţe (despre un nou scriitor, despre o altă viziune asupra problemei, despre
caracteristicile unei formule estetice puţin ori deloc cunoscute etc.);

d) orientarea axiologică exprimată prin identificarea cititorului cu personajele din operă,

care îi sunt mai apropiate din perspectiva orientării sale valorice şi care pot incita
coparticiparea sa la universul ideatic al operei („Cum ai acţiona tu în locul personajului?”
„De ce ai proceda anume aşa?”, „Cum îţi califici acest comportament? „Cu care personaj
în nici un caz nu te poţi identifica? De ce?”);

e) dorinţa cititorului de a-şi proiecta propria forţă imaginativă asupra operei,

coparticipând, astfel, printr-un act de „post-creaţie”.

Cercetând mecanismul receptării artistice, savantul rus N. A. Cuşaev scoate în

evidenţă următoarele etape:
a) pregătirea elevului pentru lectura textului (motive, interese, necesităţi);
b) exprimarea unei atitudini etico-estetice faţă de opera în cauză;
c) exprimarea unor trăiri, emoţii (conform opiniei lui Tudor Vianu, atenţia individului care
în faţa artei încearcă numai senzaţii organice, asociaţii şi sentimente este concentrată
asupra propriului eu, nu asupra obiectului exterior. Efectul răscolitor sau înviorător al artei,
asociaţiile pe care le ţesem în jurul ei, sentimentele pe care le trăim în legătură cu ea ne
fixează înlăuntrul subiectivităţii noastre);
d) recrearea conţinutului imagistic al operei;
e) formularea unor raţionamente;
f) exprimarea unor opinii;
g) aprecierea operei de artă (gustul estetic, judecăţile artistice etc.).
 Din perspectiva didactică, practica şcolară a scos în evidenţă câteva niveluri de
receptare a operelor artistice:

Receptarea creativă

Receptarea intelectual-apreciativă

Receptarea sentimentală

1) Receptarea sentimentală
Având în vedere faptul că, în procesul de receptare, cititorii nu sunt preocupaţi de
opera însăşi, ci de propriile reacţii sentimentale, pe care ea le provoacă (de obicei acestea
nefiind profunde, ci putânt fi repede înlocuite de altele, în urma unor noi impresii). Mai
mult decât atât, elevii nu-şi pot raporta stările trăite în procesul de receptare a operei la o
realitate concretă, pe ei nu-i interesează viziunea autorului asupra lumii pe care o creează
în operă.
De exemplu, la întrebarea profesorului de ce le-a plăcut / nu le-a plăcut, povestirea
Căprioara de Emil Gârleanu, ei reproduc ideea desprinsă din text („Mi-a plăcut, pentru că
se povesteşte despre o căprioară care voia să-şi ducă puiul în vârful muntelui. Pe drum ea
se întâlneşte cu lupul, care o atacă. Până la urmă căprioara moare, iar puiul ei fuge”).
Cu alte cuvinte, ideile emise de ei se rezumă de multe ori la „îmi place / nu-mi
place”, „în viaţă aşa ceva nu este posibil”, „e plictisitoare”, „n-am înţeles nimic” etc., aceşti
elevi reprezentand tipul receptorului naiv. Din acest motiv, profesorul nu va da sarcini de
rezolvare ce presupun extragerea unor informatii clare din text de tipul: „Ce gândeşte
căprioara despre puiul ei?”, „Unde vrea căprioara să-şi ducă puiul?”, „Cu cine se întâlneşte
căprioara?”, „Ce întreprinde căprioara ca să-şi salveze puiul” etc, ci se va descifra a
textului, se vor explicare unele cuvinte.
 2) Receptarea intelectual-apreciativă, se caracterizează prin faptul că elevii
demonstrează abilităţi de interpretare a textului studiat, analizează, dezvăluie specificul
unor judecăţi, idei existente deja în critica literară, dar necunoscute de ei înşişi, se
îndreaptă de cele mai dese ori spre acele elemente a căror perceptibilitate este obligatorie
pentru înţelegerea semnificaţiilor generale ale operei. Ei se pot identifica cu personajele,
detaliază şi aprofundează un aspect sau altul al operei. Profesorul va încuraja activitatea
acestor elevi prin formularea unor sarcini / întrebări care sa-i ajute să-şi formeze ideile,
realizând comentarii unitare, să depăşească fragmentarismul. Or, la această etapă asocierea
sentimentului, a trăirilor elevilor cu diferiţi factori intelectuali se realizează mai greu. Se
observă o orientare exagerată asupra aspectului formal al operei, fără intenţia de a pătrunde
forma interioară, nucleul ideatic existenţial al operei. Percepută fragmentar, unilateral,
opera nu poate să le producă acea trăire, ca treaptă intermediară necesară continuării şi
desăvârşirii procesului de receptare artistică. Întrebările / sarcinile cele mai eficiente sunt,
în primul rând, cele analitice, care oferă posibilitatea de a cerceta în profunzime textul, de
a-l examina din diferite unghiuri de vedere

Acest nivel poate fi ilustrat prin următoarea sarcină de lucru: „Relaţionaţi

povestirea Căprioara de Emil Gârleanu cu Moartea căprioarei de Nicolae Labiş.
Pronunţaţi-vă asupra modului de relatare a istoriilor pentru care a optat fiecare dintre
scriitori”.
La acest stadiu, discutăm despre două etape de receptare a textului literar:
- prima este reprezentată de cunoaşterea conţinutului încorporat în forma literară;
- a doua o constituie cunoaşterea realităţii modelată în conţinutul specific al operei.
Din acest punct de vedere, în procesul de interpretare se va insista deci în mod
deosebit asupra sarcinilor menite a-i ajuta pe elevi să descopere această a doua realitate,
creată de imaginaţia autorului.

3) Receptarea creativă
La acest nivel elevii sunt capabili să rezolve operaţii logice şi probleme complicate,
să observe structuri şi să opereze cu noţiuni abstracte, să decodifice ambiguităţile textului
literar, să emită şi să formuleze judecăţi de valoare (unele obiective, altele – subiective).
Astfel, prin întrebările sintetice, adresate elevilor, se încurajează rezolvarea
creativă, nestandard a problemelor. Cu alte cuvinte, elevii, pentru a răspunde la întrebările
sintetice, fac apel la cunoştinţele pe care le au, la experienţa lor de viaţă şi estetică, oferă
scenarii de alternativă, intrebările respective ajutandu-i să se implice personal, să propună
o soluţie.
Deosebit de important este faptul ca elevii care se caracterizează printr-un nivel
creativ de receptare a textului artistic studiat vor propune soluţii la sarcinile formulate
ţinând cont de logica construirii personajului, de circumstanţele în care el activează şi
trăieşte, de relaţiile lui cu lumea operei, de psihologia lui etc. Practica şcolară
demonstrează că, de regulă, ei acceptă variantele scriitorului dar nu pur şi simplu, ci din
motive bine întemeiate. Aşadar, adoptând o atitudine intelectuală în faţa operei de artă,
elevii fac aprecieri asupra ei. Întrebările evaluative, care sunt o componentă necesară a
unui demers interpretativ şcolar, tocmai îi ajută să dea anumite calificative.
Ca o concluzie generală, receptarea unui text literar presupune îmbinarea cu succes
a nivelurilor de interpretare a unui text literar, elevul fiind capabil sa emita judecati de
valoare. În plus, pentru a recepta adecvat o operă de artă, elevul trebuie să încerce să
înţeleagă punctul de vedere al artistului, să pătrundă în procesul de formare a operei, să
intre în dialog cu textul. Profesorului nu-i rămâne decât să-l ajute pe elev să realizeze cu
succes această intenţie.

Bibliografie
Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii şi literaturii române în scoală, Iasi, Ed. Polirom, 1999.
Vianu, Tudor, Estetica, Ed. Orizonturi, Bucureşti.