Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii la gazul

ideal

Principiul I al termodinamicii exprimă legea conservării şi transformării energiei dintr-o

formă în alta şi se exprimă prin relaţia:
ΔU=Q-L,
unde:
ΔU-variaţia energiei interne a sistemului termodinamic
L-lucrul mecanic schimbat de sistem cu exteriorul
Q-căldura schimbată de sistem cu exteriorul
Relaţia de mai sus este valabilă cu convenţia de semn din schema următoare:

Q>0 Q<0 (Căldura primită de sistem este pozitivă, iar cea

Sistem
termodinamic cedată este negativă; lucrul mecanic primit de sistem
L<0 L>0 este negativ, iar cel cedat (efectuat) este pozitiv.)

Energia internă a unui gaz ideal se datorează mişcării de agitaţie termică a moleculelor
gazului şi este dată de relaţia:
i
U = ν RT (ecuaţia calorică de stare a gazului ideal), unde:
2

i-numărul gradelor de libertate ale unei molecule

 3, pentru gaze monoatomice


i =  5, pentru gaze diatomice
 6, pentru gaze poliatomice


ν-numărul de kilomoli de gaz

m N V
(ν = = = , unde:
µ N A Vµ
m-masa gazului ideal
µ-masa molară a gazului ideal
N-numărul de molecule de gaz
NA-numărul lui Avogadro (NA=6,023·1026 kmol-1)
V-volumul gazului ideal
Vµ-volumul molar al gazului)

R-constanta gazului ideal (R=8,31·103 J/(kmol·K))

T-temperatura absolută a gazului
 Dependenţa presiunii gazului ideal de volumul acestuia şi temperatura sa absolută se
numeşte ecuaţia termică de stare a gazului ideal şi este dată de relaţia:

pV=νRT, unde:

p-presiunea
V-volumul
ν-numărul de kilomoli de gaz
R-constanta gazului ideal
T-temperatura absolută a gazului

În cazul în care cantitatea de substanţă rămâne aceeaşi (ν=const., m=const.), variaţia

energiei interne a gazului ideal se poate pune sub forma:

ΔU=νCVΔT, unde:

ΔU- variaţia energiei interne a gazului

ν-numărul de kilomoli de gaz
i
CV = R -căldura molară la volum constant a gazului
2
ΔT=T2-T1 (variaţia temperaturii gazului)

Căldura Q schimbată de un corp cu mediul exterior este direct proporţională cu variaţia

temperaturii corpului ΔT (când nu se schimbă starea de agregare a corpului):
Q=mcΔT=νCΔT,
unde:
m-masa corpului
c-căldura specifică (caracteristică substanţei din care este alcătuit corpul)
ν-numărul de kilomoli
C-căldura molară
Căldura molară depinde de tipul transformării respective a gazului. Căldura molară la
volum constant a gazului se notează CV, iar căldura molară la presiune constantă se notează Cp;
relaţia dintre ele se numeşte relaţia lui Mayer: Cp=CV+R. Exponentul adiabatic γ se defineşte
Cp
astfel: γ = .
CV
Relaţia dintre C şi c este: C= µc, unde µ este masa molară.

Lucrul mecanic schimbat de un gaz ideal cu mediul exterior se poate calcula folosind o
interpretare geometrică a lucrului mecanic: lucrul mecanic este egal cu aria figurii cuprinse
între graficul presiunii ca funcţie de volum, axa volumelor şi cele două ordonate corespunzând
volumului iniţial V1 şi volumului final V2:
 p

V2

p=f(V) L= ∫ p (V )dV
V1

L
V

V1 V2

Când gazul îşi măreşte volumul (se destinde),el efectuează lucru mecanic, iar când gazul îşi
micşorează volumul (este comprimat), acesta primeşte lucru mecanic.

Transformările gazului ideal sunt procese termodinamice în care cantitatea de gaz

rămâne constantă în timpul acesteia (ν=const., m=const.). În tabelul de mai jos sunt
prezentate sintetic transformările gazului ideal:

Tipul Definiţia Legea ΔU L Q

transformării transformării transformării
izocoră V=const. p1 p2 ∆ U = ν CV ∆ T 0 ν CV ∆ T
=
T1 T2
izobară p= const. V1 V2 ∆ U = ν CV ∆ T p∆ V = ν R∆ T ν Cp∆ T
=
T1 T2
izotermă T= const. p1V1 = p2V2 0 V2 V2
ν RT ln ν RT ln
V1 V1
adiabatică Q=0 p1V1γ = p2V2γ ∆ U = ν CV ∆ T − ν CV ∆ T 0
p1V1 p2V2
=
T1 T2
generală p=f(V) p = f (V ) ∆ U = ν CV ∆ T V2 ∆U+ L
(oarecare) p1V1 p2V2 ∫ p (V )dV
= V1
T1 T2

ln x = log e x , unde e=2,718…

p1-presiunea iniţială a gazului p2-presiunea finală a gazului

V1-volumul iniţial al gazului V2-volumul final al gazului

T1-temperatura absolută iniţială a gazului T2-temperatura absolută finală a gazului

P2 V2
P1 V1
T2
T1

ν=const.
ν=const.