PERSOANA JURIDICĂ

Noţiuni introductive. Definiția persoanei juridice.

La circuitul civil general participă alături sau împreună cu persoanele fizice-

privite ca subiecte de drept sau ca subiecți ai raporturilor lor juridice civile- și o altă
categorie de subiecte de drept care nu există ca realități fizice ci sunt creații ale
voinței juridice fie ale persoanelor fizice fie ale unor autorități sau combinații ale
acestora, creații cărora legea le recunoaște, în anumite condiții calitatea de parte a
raporturilor juridice, adică de subiecți de drept asupra cărora se răsfrâng efectele
juridice ale raporturilor juridice, născute în baza unor fapte juridice, în sens larg.
Astfel de subiecte de drept poartă denumirea legală de persoane juridice. Această
denumire generică acordată de leguitor, are la baza, foarte probabil, o serie de
rațiuni bine gândite și întemeiate.

Este necesar să știm că persoanele juridice, indiferent de natura celor

care le crează, pot participa, în virtutea personalități lor juridice, atât la
raporturi juridice civile, sau de drept privat, în general, cât și la raporturi
juridice de drept public, în măsura în care legea le impune și permite
participarea la astfel de raporturi juridice. Spre exemplu, o societate comercială
pe acțiuni- persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ, în măsura în care
realizează profit din activitatea economică pe care o desfășoară, este obligată să
plătească la termenele stabilite de lege, impozitul pe profitul realizat, devenind in
acest fel, subiect al unor raporturi juridice de drept financiar- fiscal(raporturi de drept
public) cu toate că profitul pe care-l realizează este rezultatul legării și valorificării
unor raporturi economice de drept privat(de drept comercial) stabilite cu alte
persoane fizice sau juridice.

Personalitatea juridică a persoanelor juridice de drept civil, este doar o

specie a personalității juridice generale cu care pot fi înzestrate subiectele de
drept, altele decât persoanele fizice.
 Referitor la denumirea persoanelor juridice, ca subiecte ale raporturilor
juridice de natură diversă trebuie să remarcăm că în literatura de specialitate
română și străină s-a utilizat și denumirea de persoane morale1.

În ceea ce privește definirea ori definția notiunii de persoană juridică, se

impune să constatăm că nici în condițiile NCciv, act normativ care a abrogat, în mod
expres prevederile fostului Decret nr.31/1954 privind persoana fizică și persoana
juridică, instituția persoanei juridice nu se bucură de o definiție legală relevantă,
astfel încât, formularea unei definiții adecvate, complete și relevante, a rămas o
sarcină a doctrinei de drept civil.

Din perspectiva legală, sunt de reținut 3 texte din NCciv care pot permite
extragerea unor idei de bază care să servească pentru formularea unei definiții cât
mai adecvate. Primul este cel conținut de art. 25 alin.2 din NCciv, conform căruia
”persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute
de lege, este titulară de drepturi și de obligații civile”. Cel de a-l doilea este articolul
nr. 187 din același cod, care prevede că ”orice persoană juridică trebuie să aibă o
organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit
scop licit și moral, în acord cu interesul general”. Cel de a-l treilea, este textul art.
188 din NCciv, conform căruia ”sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege,
precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege
persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute de art.187.”

- Persoana juridică reprezintă orice formă de organizare de sine stătătoare,

adică autonomă, care trebuie să întrunească anumite condiții imperativ
prevăzute de lege;
- Dacă o anumită formă de organizare are un patrimoniu propriu(drepturi și
obligații cu caracter evaluabil în bani) afectat realizării unui anumit scop,
lucrativ sau nelucrativ, dar licit și moral și care este în concordanță cu
interesul public, și va întrunește și celelalte condițiile impuse de lege va
putea deveni titular de drepturi și de obligații, respectiv de a fi subiect de
drept;

1
A se vedea, spre exemplu:Y.Buffelane Lanoire, V. Larribau –Terneyre,Droit civil. Introduction. Biens.
Personnes. Famille, 16 edition, 2009, Sirey,Edition Dalloz,1969,2009, p.333-344.
 - Pot fi persoane juridice toate entitățile cărora legea în mod expres le
conferă o astfel de calitate precum și orice alte organizații înființate potrivit
prevederilor unor legi speciale și care, deși nu sunt declarate/conscrate, în
mod expres, ca fiind persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile
generale impuse de lege pentru acest tip de subiect de drept.
„Persoana juridică este o structură organizatorică de sine
stătătoare(autonomă) înființată ori constituită de către una sau mai multe
persoane fizice ori de către alte entități recunoscute de lege, beneficiind de un
patrimoniu de afectațiune prin care se urmărește realizarea unui scop lucrativ
ori nelucrativ, licit, moral și în acord cu interesul public, structură
organizatorică căreia legea îi recunoaște calitatea de subiect de drept, titular de
drepturi și obligații, în mod disctinct de persoana celor care o înfiintează ori o
constituie”.

Clasificarea persoanelor juridice.

O primă clasificare care, de fapt, este realizată chiar de către NCciv, este
cea pe care o are în vedere art. 189 din NC civ, conform căreia persoanele juridice
sunt de drept public și de drept privat. Această împărțire în două mari categorii are
în vedere mai multe criterii: criteriul izvorului; al naturii actului juridic de
înființare.

În acest sens, art. 190 prevede că persoanele de drept privat se pot

constitui în mod liber, în una din formele prevăzute de lege. Cu alte cuvinte,
pentru crearea unei persoane de drept privat, funcționează principiul libertății de
inițiativă și voință. Indiferent că astfel de persoane sunt înființate de persoane fizice
ori de către persoane juridice, unele chiar de drept public, important este că actul de
constituire va unul convențional, chiar dacă este unilateral, cum este o fundație
creată de către o singură persoană, sau o societate comercială cu răspundere
limitată, în care părțile sociale aparțin unei singure persoane.

În schimb, persoanele juridice de drept public, de regulă, se pot înființa

numai prin lege, ca emanație a puterii legiuitoare, conform art. 191, alin.1 din
NCciv. Alineatul al doilea al acestui articol, prevede și posibilitatea ca în cazurile
anume prevăzute de lege, să se poată înființa prin acte ale administrației publice
centrale și locale sau și prin orice alt mod prevăzut de lege, persoane juridice
de drept public. Așa fiind, putem conchide că, în toate situațiile, inițiativa înființării
de persoane juridice de drept public trebuie să aparțină statului, prin puterea
legiuitoare sau chiar și prin cea executivă. Așa după cum remarcă doctrina de
specialitate, ”persoanele juridice de drept public sunt rezultatul voinței publice a
statului. Aceasta este regula, excepția fiind atunci când din inițiativa cetățenilor
români, pentru îndeplinirea unei misiuni publice se crează o persoană publică-
partidul politic.

Persoanele juridice de drept public, la rândul lor, se pot clasifica în mai

multe categorii, în raport cu diverse criterii. Astfel, spre exemplu, după criteriul
naturii competenței2 atribuite de către organul care o înființează, persoanele juridice
de drept public se împart în persoane politico- teritoriale(administrative) în care
intră: statul, judetele, municipiile, orașele și comunele și persoane juridice
speciale, cum ar fi diverse ministere ori agenții naționale ori locale care
funcționează în subordinea Guvernului ori a consiliilor locale.

După citeriul modului de creare, persoanele juridice se împart în persoane

juridice care există, fiind recunoscute ca atare- statul; persoane juridice create
de autoritățile publice statale(centrale) ori de către autoritățile locale; partidele
politice, acestea fiind înființate din initiațiva unui număr minim de cetățeni,
stabilit de lege.

În ceea ce privește statul, ca fiind principala și originara persoană

juridică de drept public, acesta are atât o personalitate juridică de drept
public, manifestându-se ca autoritate publică, constituită pe un anumit
teritoriu, locuit de o anumită populație cât și o personalitate de drept privat,
calitate în raport cu care poate participa, prin organele sale la raporturile

2
Trebuie știut că între competență și capacitate există o deosebire fundamentală: capacitatea civilă are în
vedere suma drepturilor și obligațiilor pe care le poate avea o persoană fizică sau juridică, pe când competența se
referă la dreptul și la obligația unei persoane juridice de drept public sau a unei componente a unei astfel de
persoane de a acționa într-un anumit mod pentru a realiza anumite atribuții sau sarcini. Competența este
subsumată interesului public, atribuțiunilor și sarcinilor pentru care este înființată o anumită persoană juridică.
Mai departe, trebuie știut că, existența capacității juridice, inclusiv a capacității administrative- concepută ca
ansamblul resurselor materiale, instituționale și umane de care dispune o unitate administrativ teritorială precum
și exercitarea competențelor stabilite de lege- reprezintă o premisă de bază pentru realizarea competenței
conferite de actul de înființare și de cele subsecvente acesteia( a se vedea pentru astfel de considerații: M Stancu-
Tipișcă, op.cit. p. 121-122)
juridice civile, pe poziții de egalitate juridică cu celelalte subiecte de drept.
Cu privire la categoria persoanelor juridice de drept privat, trebuie să știm
că, acestea pot îmbărca diferite forme, potrivit reglementărilor unor legi
speciale, dar toate au ca element determinant și specific, faptul că se
înființează ori se constituie, exclusiv pe baza liberei inițiative a persoanelor
fizice și pe baza manifestării lor de voință, cu respectarea tuturor condițiilor de
fond și de formă impuse de NCciv precum și de legile speciale. Despre această
mare categorie de persoane juridice, literatura de specialitate afirmă că „sunt acelea
care desfășoară activități pentru satisfacerea unor interese personale sau
colective”3.

Potrivit unui alt criteriu de clasificare, respectiv acela al scopului pentru

care se înființează persoanele juridice se împart în persoane juridice cu scop
lucrativ și cu scop nelucrativ. Persoanele juridice cu scop lucrativ sunt acelea care
urmăresc să obțină anumite beneficii ori foloase pe care să le împartă membrilor lor,
conform unor criterii stabilite prin actele constitutive și/sau prin lege. În această
categorie intră societățile comerciale, sub toate formele și tipurile sub care se pot
înființa, înclusiv societățile eurpene, societățile cooperatiste, cooperativele de credit,
regiile autonome și alte structuri cu caracter economic. Tot în aceiași categorie intră,
de asemenea, și așa numitele grupuri de interes economic reglementate de
Cartea I, Titlul V l Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de
afaceri, prevenirea și sancționare corupției.

Conform doctrinei relevante 4, grupurile de interes economic, au

personalitate juridică și un scop patrimonial, constând în desfășurarea unor
activități economice pentru înlesnirea sau dezvoltarea activitățăților economice
ale membrilor lor.Acest tip de grup nu are dreptul să desfășoare activități în
interesul propriu- ca persoană juridică- ci doar în interesul membrilor săi.
Același autor definește grupul de interes economic ca fiind ”o persoană juridică cu
scop patrimonial, constituită prin act autentic, pe o perioadă determinată, prin
asocierea a două sau mai multe persoane fizice sau juridice, în scopul îmbunătățirii

3
C.TamaraUngureanu, op.cit. p. 415.
4
A se vedea pentru o prezentare și analiză a acestui tip de persoană juridică, spre exemplu:I Schiau, Drept
comercial, Editura Hamangiu 2009, p. 301-315.
sau dezvoltării activităților economice ale membrilor săi” 5. Facem precizarea că
grupurile de interes economic, potrivit Legii nr.161/2003, pot avea caracter
comercial sau necomercial6.

Din categoria persoanelor juridice fără scop lucrativ, cele mai

reprezentative sunt asociațiile și fundațiile, reglementate de OG nr. 26/2000
prinvind asociațiile și fundațiile, organizațiile sindicale, partidele politice, cultele
religioase, asociațiile sportive de drept privat și de drept public, etc. Despre astfel de
persoane juridice se spune că au un scop nepatrimonial, adică unul care nu are
caracter economic, evaluabil în bani, respectiv care nu urmărește în principal sau
exclusiv realizarea unor produse ori prestarea unor servicii și apoi împărțirea între
membrii asociați, a rezultatelor patrimoniale ale acelor activități. Nu este mai puțin
adevărat că, acesta fiind scopul principal și direct, astfel de persoane juridice,
pot, în conformitate cu legea să desfășoare și anumite activități lucrative, dar
cu titlu secundar și numai cu scopul a a-și asigura resursele necesare pentru
realizarea scopului principal.

Scopul nepatrimonial sau nelucrativ ori nonprofit poate fi unul social, educativ,
cultural, politic, moral, științific, filantropic, artistic, etc, de interes general, comunitar
ori interes personal.

Potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 26/2000, asociația este subiectul de

drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înțelegeri,
pun în comun și fără drept de restituire contribuțai materială, cunoștințele sau
aportul lor în muncă pentru realizarea unor activități de interes general,
comunitar sau după caz, în interesul lor, personal nepatrimonial. Conform
prevederilor art. 5, asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în
Registrul asociațiilor și fundațiilor c aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție
teritorială își are sediul iar potrivit prevederilor art. 6 alin.1, în vederea dobândirii
personalității juridice, asociații încheie actul constitutiv și statutul asociației, în formă
autentică, sub sancțiunea nulității absolute. Asociația dobândește personalitate
juridică din momentul înscrierii ei în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

5
Idem, p 302.
6
Aceste caractere vor trebui revizuite, prin prisma prevederilor noii legislații, în principal, a noului Cod civil și a
legilor date urmare a punerii lui în aplicare.
 Spre deosebire de asociație, fundația este, conform art. 15 din OG nr.
26/2000, subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, în
baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un
patrimoniu afectat în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de
interes general, sau după caz, comunitar. Activul patrimonial inițial al fundației
trebuie să includă bunuri în natură și în numerar, a căror valoare totală să fie de cel
puțin 100 de ori salariul minim pe economie, la data constituirii fundației.

Un alt criteriu de clasificare a persoanelor juridice poate fi acela al

formei dreptului de proprietate pe care se întemeiază.

Conform unui astfel de criteriu, persoanele juridice se împart în persoane

juridice fundamentate pe proprietatea publică, cum sunt marea majoritate a
persoanelor de drept public(statul și organele statului, unitățile administrativ
teritoriale, și persoane juridice fundamentate pe proprietatea privată, cum sunt
societățile comerciale cu capital privat, organizațiile cooperatiste, asociațiile și
fundațiile, etc. De asemenea, se vorbește și de o categorie mixtă a unor astfel de
persoane, respectiv de persoane juridice care au la bază atât proprietatea
privată cât și cea publică, cum ar fi regiile autonome, societățile comerciale cu
capital mixt- public și privat, diverse fundații înființate de stat sau de unitățile
administrativ teritoriale.

După criteriul nationalității pe care o au, persoanele juridice pot fi de

naționalitate romană, respectiv acelea care își stabilesc sediul principal pe teritoriul
României și de naționalitate străină, respectiv acelea care își au sediul principal pe
teritoriul altor state.În sensul acestei clasificări sunt relevante următoarele dispoziții
legale: art. 225 din NCciv, potrivit căruia ”sunt de naționalitate română toate
persoanele juridice al cărui sediu, potrivit actului de constituire sau statutului, este
stabilit în România”, art. 2582 ,alin.1, conform căruia, „persoanele juridice străine cu
scop lucrativ, valabil constituite în statul a cărui naționalitate o au, sunt recunoscute
de plin drept în Romania„. ”Persoanele străine fără scop lucrativ pot fi recunoscute în
România pe baza aprobări prealabile a Guvernului, prin hotărâre judecătorească,
sub condiția reciprocității, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naționalitate o
au, iar scopurile statutare pe care le urmăresc nu contravin ordinii sociale și
economice din România„(alin.2).
 Conform criteriului modului de înființare, persoanele juridice se pot împărți
în : persoane juridice înființate prin act de dispozitie ori de putere, cum sunt
organele statului și unitățile administrativ- teritoriale, regiile autonome, societățiile și
companiile naționale; persoane juridice înființate prin acte de asociere, cum sunt
societățile comerciale, societățile agricole, societățile cooperatiste, societățile
europene, grupurile de interes economic, asociațiile etc; persoane juridice înființate
prin actul de voințâ al unei singure persoane, cum sunt fundațiile inter vivos sau
mortis causa, societățile cu răspundere limitată la care părțile sociale aparțin unei
singure persoane.

Sursa: T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Ed.

Hamangiu, Bucuresti, 2012.