Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Când vorbim despre educatie este foarte important să înțelegem că nu se face numai în grădinițe,
școli, universități. Familia are un rol definitoriu. De exemplu, la grădiniță nu se pot obține rezultate
remarcabile dacă preșcolarul nu vorbește, nu merge în două picioare ș.a.m.d.
Sau, în primele zile din gimnaziu , elevul trebuie să stăpânească scrisul, citirea conștientă, cele
patru operații matematice, citirea unei hărți, dar și regulile de comportare civilizată în școală, pe
stradă, deprinderi de igienă personală etc. La toate aceste acumulări cei de acasă au contribuit
oferind copilului un model potrivit de imitat. De asemenea, au oferit sprijin la efectuarea temelor,
siguranță emoțională, sfaturi izvorâte din experiența de viață a celor mari etc. Familia are un rol
complementar, adică educația oferită aici o completează pe cea primită în instituțiile de învățământ.
Am vorbit de multe ori despre beneficiile igienei personale cu elevii mei, am aplicat la școală regulile
corespunzătoare (spălarea pe mâini de câte ori este nevoie). Am stabilit termene pentru cei care mai
puteau îndrepta câte ceva ( de exemplu, unghii mai puțin îngrijite). Cu toate acestea, dacă
deprinderile nu erau exersate și acasă, lucrurile nu se schimbau.
De ce este bine să fii educat? Sunt convinsă, nu trebuie să citești neapărat un eseu despre
educatie ca să găsești răspunsul. Pentru că te descurci mai ușor în viață, pentru că nimeni nu-ți
poate lua ceea ce știi. Doar îndrăzneala pozitivă, încrederea și perseverența nu pot deschide toate
ușile. Gândește-te numai la exemplul lui Donald Trump. La începutul anilor 90 a înregistrat un eșec
financiar răsunător datorită crizei din piața imobiliarelor. A ajuns foarte aproape de faliment. Educația
excelentă de care a avut parte, tenacitatea și pasiunea sa au fost ingredientele celei mai
spectaculoase reveniri financiare din istoria omenirii, înscrisă chiar în Cartea recordurilor.
2.Sistemul de învățământ
Familia oferă sprijin individului pe parcursul întregii vieți, pe când ceilalți educatori au un rol pasager
și cu atât mai dezbătut. În vremurile pe care le trăim, educatorii din instituțiile de învățământ nu
se mai bucură, vorbind la modul general, de respectul de care se bucurau altădată. Medaliile
obținute de elevi la concursurile internaționale au devenit o obișnuință. Devotamentul dascălilor
care-și fac meseria în condiții din ce în ce mai grele este de la sine înțeles. Captează mai mult
atenția dereglările de comportament ale profesorilor, mediatizate intens și nu întotdeauna
sancționate pe măsură. Este o categorie profesională constant luată la țintă (uneori pe bună
dreptate, dar alteori nu).
Mi-aduc aminte o conversație la care am participat cu mulți ani în urmă, să tot fie vreo două decenii.
Cineva a reacționat extrem de surprinzător aflând că sunt profesor. Mi-a spus, cu mult entuziasm ce-
i drept, că am o meserie atât de nobilă încât n-ar mai trebui să am pretenții la un venit lunar. Chiar
așa să fie? Profesorii se hrănesc numai cu satisfacții profesionale?