Lucian Blaga - Mesterul Manole (Personajele si Structura dramei)

Lucian Blaga

Mesterul Manole
„Mesterul Manole', „drama in cinci acte', a fost tiparita la Sibiu in 1927 si reprezentata
prima data la Teatrul National din Bucuresti in 6 aprilie 1929. Piesa este o tragedie in spiritul teatrului
antic pe tema destinului. Capodopera a teatrului de idei (reprezentat in literatura romana de creatia lui
Lucian Blaga, Camil Petrescu, Horia Lovinescu, Marin Sorescu s.a.), este inspirata din mitul jertfei
creatoare (Jertfa datatoare de viata'). Personajele sunt simboluri ale unor idei; conflictul este interior (un
conflict de idei, care se declanseaza in sufletul lui Manole, intre ideea de Creatie si cea de Jertfa).
Manole este caracterizat prin trairile launtrice ale omului modern: nelinistea, chinul, instrainarea,
pacatul, neputinta, patima creatiei. Limbajul piesei este metaforic.

Discursul poetic este o impletire intre epic si liric. Este o capodopera a dramaturgiei
romanesti prin exploatarea latentelor dramatice ale baladei din care s-a inspirat (ca si scriitorii N. lorga -
„Zidirea Manastirii din Arges', 1925; Victor Eftimiu- „Mesterul Manole', 1925; Ion Luca- „Icarii de pe
Arges', 1930; Adrian Maniu - „Mesterul', 1294; Horia Lovinescu - „Moartea unui artist'; Valeriu
Anania -„Mesterul Manole', 1968 s.a.) dar si prin ceea ce subiectivitatea blagiana are esential. Este o
parabola despre Creatie, Jertfa si Destin.
Tema dramei este conditia creatoare a omului, raportul dintre creatie si absolut, rolul omului
in dialog cu absolutul (este o opera expresionista38).
Ideea este preluata din filozofia populara: opera de arta - ca sa se implineasca si sa reziste
-trebuie hranita cu iubirea cea mai scumpa; orice creatie artistica este alegere si har, dar care cere
cumplite eforturi. Jertfa e ceruta in numele unei nazuinti prometeice si ca un imperativ al comunicarii cu
teluricul si cosmicul, artistul atinge absolutul prin creatia sa zamislita din suferinta si jertfa suprema, iar
opera nu mai apartine autorului ei, ci eternitatii insasi.

Subiectul dramei (brodat pe mitul jertfei zidirii) prezinta multe asemanari cu balada
populara „Manastirea Argesului'. Un mester zidar si-a iubit mai presus de orice sotia; patima lui de a crea -
demonul sau geniul sau - a prefacut-o in lacas de rugaciune daruit timpului etern, mesterul moare
pentru a se contopi cu creatia si pentru a reface, in vesnicie, cuplul ideal. Dar exista importante deosebiri
(elementele noi, originale dau piesei trasaturi ale dramei de idei). Astfel, actiunea incepe incepe la
sapte ani de la inceperea lucrului, timp in care nu se poate construi nimic deoarece zidurile se
surpau fara incetare. Aceasta va determina un puternic conflict psihologic: Manole este chinuit, framantat
de neputinta realizarii menirii sale in ciuda calculelor refacute mereu, pentru a descoperi cauza prabusirii
zidurilor.

Conflictul dramei este interior. El are loc in sufletul lui Manole, sufocat, zdrobit intre cele
doua porunci: a geniului sau (care ii cere terminarea bisericii) si a pamantului (care ii cere jertfa). S-ar
putea spune ca este un conflict intre ideea de Creatie si ideea de Jertfa.

Aceste puteri nu reprezinta insa aici raul ca principiu, semnificatia lor e mai larga, ele sunt instinctualul,
teluricul, firea oarba. Omul e si el fire, dar e mult mai mult. Identificandu-se total cu firea, facandu-se aliatul fortelor
telurice, deschide porti pentru nelinistile din adanc si nu le mai poate stapani. Si va purta intreaga raspundere pentru raul
prilejuit, pricinuit sau de care se face vinovat. Aici isi are radacina drama etica a lui Manole. Pretul ce i se cere pentru a
impaca puterile ce-i stau impotriva e jertfa unei vieti ce contravine legilor (scrise si nescrise): „A fost odata sapat in piatra: sa nu
ucizi. Si alt fulger de atunci n-a mai cazut sa stearga poruncile', incalcarea imperativului moral devine unul din termenii
alternativei; pornire launtrica sau lege e un dat al conditiei umane. Decizia lui Manole isi are o dubla infatisare: contrara firii
si dictata de fortele ei. „Pentru Manole, existenta e, deci, o rastignire intre lumina si intuneric, rationalitate si instinctiv,
constiinta si «puterile necunoscute». Printre fortele ascunse si anonime apare erosul, cu rolul sau capital in destinele
omenesti' (Mariana Sora „Cunoastere poetica si mit in opera lui Lucian Blaga').
Conflictul este cu atat mai tragic cu cat eroul impatimit de creatie trebuie sa lupte impotriva puterilor
pamantului - forte obscure greu de invins.
Din didascalii aflam ca „Locul actiunii' este „pe Arges in jos' (vers cunoscut din balada) dar timpul nu mai
este Evul mediu, cu domnia lui Negru Voda (ca in balada), ci „Timp mitic romanesc'. Aceasta atemporalitate sugereaza
ca destinul Creatorului este mereu acelasi.