Exercițiu de reflecție

Gestionarea resurselor umane în țări în curs de dezvoltare

Țările în curs de dezvoltare sunt mult mai sensibile în ceea ce privește

componenta de resursă umană în domeniul turismului. Studiile de specialitate
arată o problemă majoră care apare în calea acestor țări – educația. Politica
acestora pune accent pe creșterea economică, iar lipsa cunoștințelor și a
aptitudinilor în domeniul turismului sunt neglijate, fapt ce duce la o gestionare
lacunară a resurselor umane.
Există trei idei care reies din studiile citite: lipsa educației, implicarea
statului și implicarea mediului privat. În loc să se încerce îmbunătățirea imaginii
țării în curs de dezvoltare, mai benefic ar fi dacă s-ar pune accent dezvoltarea și
acreditarea personalului. Implementarea acestei idei se poate realiza prin
valorificarea culturii locale, unde localnici ar putea avea parte de traininguri de
specialitate și de studii în domeniul turismului pentru o mai bună organizare și
funcționare a industriei. Conducerea statelor în curs de dezvoltare joacă un rol
esențial. Sectorul public poate ajuta semnificativ creșterea industriei turistice
prin implementarea unor proiecte menite să sprijine turismul din aceste țări în
curs de dezvoltare. Un prim pas ar fi reducerea birocrației pentru hotelieri. Prin
această măsură relația dintre sectorul public si cel privat ar deveni mult mai
deschisă, iar sectorul privat ar putea veni, la rândul lui, cu idei care să ajute
dezvoltarea resurselor umane. Spre exemplu, personalul care are o experiență
vastă în domeniul turismului poate califica localnici în acest domeniu.

În primul rând, localnicii au nevoie să ia parte în industria turismului în

curs de dezvoltare. Cele mai multe situații arată o devalorizare a acestora din
cauza lipsei de pregătire în domeniu. Cu alte cuvinte, dacă localnicii ar avea
parte de pregătire de specialitate în domeniu, le-ar crește salariul și ar putea
ajunge să ocupe o funcție de conducere mult mai ușor. Cu toate acestea,
localnicii nu se pot califica fără ajutorul statului. Spre exemplu, în Albania, cu
toate că vorbim despre o creștere a numărului de turiști și a numărului de
angajați în domeniul turismului, statul are mari scăpări în implementarea unor
programe educaționale fiabile. Studiile făcute în țările dezvoltate arată că orice
tip de educație combinată cu traininguri de specialitate cresc semnificativ
productivitatea și ajută la dezvoltarea economiei.

Pe de altă parte, țările cu resurse bogate și cu un număr mare de turiști

anual pot avea probleme în ceea ce privesc resursele umane. Acest fenomen se
datorează, în mare parte, conducerii țărilor. Personalul nu este specializat din
cauza lipsei programelor de specializare, spre exemplu, Thailanda. Aici, în ciuda
conștientizării nevoii de educație în industria turistică, statul a dat greși.
dezvoltarea rapidă a turismului și sistemul școlar prost implementat au dus la
apariția acestei probleme. Statul ar trebui să ofere fonduri pentru îmbunătățirea
și educare angajaților din industria turismului, astfel ca angajatorul să poată să-și
permită să angajeze personal calificat.

Mai departe, sectorul privat sectorul privat trebuie să vină în ajutorul

angajaților din turism cu salarii care să-i motiveze. Astfel, calitatea resursei
umane s-ar îmbunătăți considerabil și ar putea ajunge aproape la nivelul țărilor
dezvoltate. De asemenea, elaborarea unor strategii asupra industriei turistice în
țările în curs de dezvoltare este importantă. Relația dintre sectorul public și cel
privat este, de asemenea, fundamentală. Spre exemplu scăderea taxelor permite
angajatorilor să trimită personalul la cursuri de calificare.

În concluzie, chiar dacă turismul nu este o activitate esențială a țărilor în

curs de dezvoltare, această realitate există, iar resursa umană este indispensabilă.
Pentru ca turismul să se practice la nivel profesionist în astfel de țări educația
este un factor imperios necesar. Pentru ca resursa umană să fie calificată și să se
ridice la standardele țărilor dezvoltate este nevoie de o relație strânsă între
sectorul public și sectorul privat.