Sunteți pe pagina 1din 41
Cuprins OPERA LITERARA. ELEMENTE DE STRUCTURA A TEXTULUI ARTISTIC 1. OPERA LITERARA SI COMUNICAREA ARTISTICA.. IL ELEMENTE DE COMPOZITIE $I DE STRUCTURA iN TEXTELE NARATIVE .. IL. Genul epic .. 1a. Tipologia naratiunil 1b, Persoana narativa Lc. Ordinea narativa, Id. Modalitafile narative... 11.2. Personajul si portretul literar 2.1. Personajul litera 1a. Funciile personajelo: 1b. Tipologia personajelor literare. 2.2. Portretal literar......... 2.a. Tipuri de portret litera 2b. Procedee de caracterizare: marci 1.3. Concepte specifice naratologi 3.4, Opera literaré narativa 3.b, Moduri de expunere.. 7 3.c. Consiructia subiectului in opera epicd 3.d. Specii ale genului epic. tilistice directe / indirecte..... Ill, ELEMENTE DE STRUCTURA SIDE COMPOZITIE iN TEXTUL DRAMATIC 11.1, Delimit&ri conceptuale .. 1.2. Concepte specifice creatiei dramatice IV. GENUL LIRIC, ELEMENTE DE STRUCTURARE A TEXTULUI LIRIC IV.1. Delimi conceptuale .......... 1V.2. Tipurile de lirism Iv.3. Clasificarea creatiilor litice .. Iv4, Concepte specifice genului litic. Specii lirice IV.5. Poezii cu forma fix IV, 6. Elemente de prozodie Iv.7. Figurile de stil (tropi) .. CURENTE LITERARE 1. Definirea conceptului 2. Umanismul 3. Huminismul 4. Clasicismul .. 5. Romantismul 6. Simbolismul .. 7. Realismul ....... 8. Traditionalismul 9, Modernismul OPERA LITERARA ELEMENTE DE STRUCTURA A TEXTULUI ARTISTIC 1 OPERA LITERARA $1 COMUNICAREA ARTISTICA iti ca totalitate a creatiilor lingvistice structurate pe princi estetice, literatura este um domeniu al expresiei personale, al dimensiunii reflexive a Himbajului, al fictiunii”, este o arti a cuvantului care ,,inseamnd selectie a materialului, utilizarea celor mai indreptigite procedee, compozitie, stil” (Gheorghe Craciun). in discursul artistic cuvintele sunt investite cu atributul Jibertafii, care se bazeazi pe ambiguitatea semnelor lingvistice infeleasi ca sensuri ale aceluiasi cuvant sau un singur sens a dow cuvinte. Astiel se naste dimbajul artistic, ,mijlocul prin care oamenilor li se vorbeste despre lucruri pe care ei le cunose, dar nu au cuvinte sé le numeasca” (Robert Frost). Raportul dintre cuvdntul artistic (semnificant) si referentul real desemnat in limbajul comun (limbajul instrumental — Gh. Créciun) se modified: cuvantului artistic i se dezvolta sensuri noi, neb&nuite, care depasesc sensul nucleului denotativ al cuvantului comun: orice cuvant poate insemna gi aliceva decat ceeea ce contine semnificatia lui de baza, aliefel spus, se poate modifica sensul de baz al cuvantului. Categorie specifica literaturii (populare sau culte) , opera literard este o creafie artistica organizata ca structura textuala complexda, in care sistemul de semne — organizat in straturi multiple de semnificare - instituie un univers fictional. Caracteristici ale operei literare: OPERA LITERARA 2. Se defineste pe dowa 3. Este structurati pe mai serii de factor: coordonate / planuri solidare: multe nivele: a. Factori intrinseci: > Fonetic © textul, investit eu functie > Grafic poetic’ / functie > Moric actic stilistic’: Form — planul expresiei, % Lexieo-semantic ‘+ modalitati de organizare | a] discursului artistic: > Siilistie adiscursului fictional — | “tumea verbal” (Roman > Imagistic + structurile spevifice de | Tat ohson): > Tematic producere a sensului/a | “*0DSOn); % Compozitional deli. Continut — planul b, Factori extrinseci semnificatiilor: ,,.lumea + referentul, contextul care | semanti 1La generat — cultural, istoric, social, economic, psihologic, * —-modelul estetie, codul de lecturi gi de interpretare: © whines esteticd a receptonutui. a” (R. Jakobson) Comunicarea artisticit este 0 forma specified de transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arti. Funetiile comunicérii artistice: a. Functia poetica / stilistica / estetica ® Centrare asupra textului, valorificind dimensiunile estetice ale limbii: > in comunicarea artisticd, aceasti functie actioneazi nu numai Ia nivelul expresiei (ca in cazul comunicarii nonartistice), ci si la nivel semantic, instituind limbajul poetic ca sistem autonom de semne. b, Functia emotiva / expresiva / reflexivi: > Centrare asupra emititorului care apare in opera literari in dowd ipostaze distincte: > Eul auctorial: discursul artistic reflecta semnele individualititii creatorului: > Eul textual: discursul poart4 si marcile eului narator/eului liric/eului rostitor (in teatru). c. Functia referentiald / denotativa / conotativa > Actioneaza pe langa referentul-mesaj si prin referentul fictional; % Descoperirea acelei zone care inglobeaza realul care scapi investigirii rationale, descoperirea esentialului din om, care logic este inexprimabil. Functie metalingvisticé > Este orientata spre coduri lingvistice, culturale, estetice — seturi de norme, de reguli si conventii prin care se instituie coerenta semantica a textului; >» Metaliteratura activeazd preponderent aceasta functie: _intertextualitatea, autoreferentialitatea, parodierea, mottoul impun coduri de lectura si de interpretare specifice; ® Artele poetice faciliteazd decodarea semnificatiilor, oferind ,.chei de lectura”. e. Functia conativa / persuasive / retorica » Orienteaza discursul catre lectorul care devine prezenta textualizaté (narator sau ascultator) prin indici de persoana a Il-a, formule de adresare, prin enunturi interogative, exelamative >» Poate fi centrat pe un destinatar fictional (invocatia /oda, epistold) apelat direct in text. Il. ELEMENTE DE COMPOZITIE $I DE STRUCTURA iN TEXTELE NARATIVE Categoriile structurale cele mai generale sunt genurile si speciile literare. Aceste categorii reunese opere literare caracterizate prin trisdturi comune privind: > Modul de raportare a cului creator la realitatea obiectiva a lumii gi la realitatea fictionala a operei > Modul specific de organizarea textuala; ® Caracteristicile formale ale creatiei literare. Adrian Marino in \ucrarea sa ,,Dictionar de idei literare” mentioneaza: ,,Genurile sunt structuri, in sensul unor moduri de unitare de constructie literara; sunt tipuri de creatie exprimand atitudinea specifica a eului creator in raport cu universul si cu opera: eul care se contemplé in actul autoexprimarii defineste genul livie; eul care se autoreflecti pe durata naratiunii (subiective sau obiective) defineste genul epic; eul ce se autoreflectit in tensiunile sale interioare sau conflictele exteriaare defineste genul dramatic-tragic; eul ce se autoreflecta in atitudinile sale critice, ironice, ridicole, genul dramatic-comic.” Ca subcategorii ale genului, speciile fiterare sunt caracterizate prin particularitati ale imaginarului artistic si ale compozitiei, prin procedee specifice de structurare a discursului, prin tipare formale, prin retete tematice, ete. IL1, Genul epic Termenul ,,epie” provine de la gr. ,epos, epikos”, lat. ,epicus” — cuvant, spunere, discurs, povestire si insumeaza operele care apeleaza la narafiune ca mod principal de expunere, la precentarea mediata, indirectit a evenimentelor. Conceptul ,,aarafiune” provine de la lat. ,narratio", fr. ,narration™ care inseamna povestire, istorisire, diegezi. Naratiunea este un mod de expunere specific genului epic, consténd in relatarea (din perspectiva unui/unor narator/uaratori) unor evenimenie inspirate din realitate sau imaginare ta care participa personaje. Prin extensie, termenul denumeste si o creatie literara care apartine genului epic. Textul epic se caracterizeaza prin dow’ niveluri: © Istoria, fabula, subiectul reprezinta stratul evenimentelor povestite , reale (povestire factualé) sau imaginare (povestire fictionald); .universul povestit’ (adicA ceea ce se povesteste) este ordonat intr-o serie evenimentiald in care intémplarile sunt dispuse intr-o succesiune temporal: storisire, discurs, enuntare, fabulatie inseamna modul cum se nareazi evenimentele, cum este ordonat discursul narativ, La. Tipologia naratiunii Tipologia naratiunii se realizeaza dupa urmatoarele criterii: » Dupé criteriul relatiei dintre realitatea obiectivé si realitatea artisticd deosebim: © Povestirea factual — este o povestire a evenimentelor reale (proza memorialisticd); * Povestirea fictionala — waratiune de evenimente fictive, care iransfigureaza realul in imaginar sau creeaza ,.Jumi posibile” (romanele). » Dupé eriteriul tipulni de evenimente narate deosebim: ‘aratiune de evenimente exterioare — ,epicul pur” — A. Marino; ,,roman de creatie” ~ Garabet Ibraileanu; © Naratiune de evenimete interioare — epicul anali analiza” — Garabet Ibraileanu, Dupé eriteriul privind relatia dintre narator $i universul narafiunii avem: « Naratiune heterodiegeticd (hetero — diferit, diegesis — modul narativ de expunere) este modul de narafiune cind naratorul se situeaza in afara universului povestit; povestirea se realizeazii la persoana a III-a, planul naratorului este diferit de cel al naratiunii, iar perspectiva naratorului este omniscient; © Narafiune homodiegeticd (homo — la fel) inseamni creatia epica in care naratorul se situeazi in interiorul universului povestit; nararea se face la persoana I, planul naratorului se suprapune planului naratiunii, naratorul poate fi protagonist sau martor al evenimentelor relatate, sau poate fi doar mesager care repovesteste evenimentele auzite; perspectiva naralivd este in acest caz intend si poate fi puternic marcaté subiectiv. © Narafiunea supractajati / polifonic asociazA cele doud medele diegetice, alterneaza povestirea la persoana I cu cea la persoana a III-a, perspectiva narativa interna cu cea omniscienta, viziunea obiectiva cu cea subiectiva. 1.6. Persoana narativa este principala instatnta in comunicarea narativa, este ,vocea” care relateaza, este emifétorul scrici de evenimentecare alcatuiesc firul epic al operci. Principalele tipuri de naratori sunt: »roman de ic, proza psiholo > Naratorul heterodiegetic (extradiegetic), care are urmatoarele ipostaze: « = Narator anonim — care realizeaza o relatare obiectiva la persoana a ILa si reprezinia o instan{a narativa supraindividuala. Din punct de vedere afectiv este neutru. * Narator subiectiv — care exprima direct sau indirect asertiuni ale scriitorului; interpreteaza, calificd sau comenteazd evenimentele / personajele dintr-o perspectivd personala, asumandu-si o atitudine participativa; enun{urile sunt la persoana a Ill-a, dar sunt marcate subiectiv sau afecti > Naratorul homodiegetic (intradiegetic) — este proiectat in text ca cu narator la persoana | gi are urmatoarele ipostaze: © Personaj-narater — care isi asuma dublu rol: eu narator (narator autodiegetic) si actant (protagonist); indicii textuali sunt utilizarea persoanei |, iar mircile lexico-semantici sunt cele ale implicarii subiective si/sau afective; © Narator-marter — joaca rolul eului narator si rol de observator al lumii narate: indieii textuali sunt alternarea persoanei I cu persoana a Ill-a si cei ai subicctivitatii; * = Narator-mesager — care are rolul de transmitator al unei intamplari ,,auzit se proiecteaza in planul secund al evenimentelor. Lc. Ordinea narativa Ordinea narativa se refera la constructia naratiuni, la modelul diegetic in care seeventege narative, pauzele dscriptive sau cele explicative, seventele dialogate ori monologurile se inlantuic, alterneaza . Principalele modele diegetice sunt: > Naratiunea cronologicé — este modul principal de prezentare a evenimentelor si este structurat pe principiul cronologic: secventele narative / episoadele / intimplarile se sueced linear pe axa temporal. La nivelul textului, modelul este marcat prin prezenta unor sintagme care exprima notiunea temporalitatii succesive gi a desfisurarii evenimentelor in ordine cronologica. > Naratiunea-sincron exprima in secvente narative actiuni care se desfsoara simultan, in acelasi timp. Caracterul simultan al evenimentelor la nivelul textului este marcat prin prezenta urmiatoarelor sintagme: in tot acest timp, in acelagi timp / moment, in vremea asta, ete, Narafiunile paralele / contrapunctate sunt frcevente in proza romantica si in cea modernist, fiind caracterizate prin alternanta unor secvente / episoade din planuri narative diferite (plan real / ireal, de exemplu); alte modele diegetice alterneaza timpul real, obiectiv cu timpul interior, subiectiv. Narafiunea discontinua reprezinté un model narativ modern, sugerand lipsa de sens, de coerenfa lumii sau dezordinea memorici voluntare pr suspendarea deliberatd a ordinii temporale. Episoadele narative actualizeazi, aleatoriu, momente care nu se succed in ordinea lor cronologica sau se realizeazi prin acronii (forma de discordanté temporali intre secventa evenimentelor reale sau fictive) de tipul analepsei (naratiune retrospectiva, relatarea ulterioara a unui eveniment-cauza). Ww v 1d. Modalitatile narative Modalitatile narative constituie un element fundamental al structurii epice care vizeazi organizarea informatiei ca discurs. in acest sens trebuie avut in vedere principiile si tehnicile narative, procedeele de organizare a incipitului si finalului, a episoadelor narative (narare prin relatare), a secventefor dialogate sau monologate (naratie prin reprezentare), a pauzelor descriptive, ritmul naratiy, etc. > Prineipiile compozitionale organizeazi macrostructurile textului, conferindu-i coeziune, coerenta logicd si artisticd, in timp ce tehnicile narative sunt proceduri de organizare textuala la nivelul unitatilor compozitionale. Astfel, in romanul lon” de Liviu Rebreanu, de exemplu, principiul cronologic se realizeaz’ prin tehnica inlanfuirii (ordinea cronologicd a evenimentelor) $i prin tehnica alternantei (evenimente care se petrec simultan, in planuri diferite, in seevente aliturate pe axa temporala). In proza clasicd acest principiu se asociaza frecvent cu principiul simetriei si cu cel al circwlaritétii (analogia planurilor / a episoadelor narafiunii; recurenta motivului / temei / secvenfei din incipit in finalul textului, care genereazi modelul operei inchise, care echivaleaza la L. Rebreanu cu un ,corp sferoid”). Principiul modern al memoriei afective (prezent la Camil Petrescu in romanul ,.UItima noapte de dragoste, intaia noapte de rizboi™) devine operant prin fehnica insertiei si tehnica flashbackului (modalitati narative prin care este suspendat ,prezentul” naratiunii principale pentru a face loc intercalarii unui eveniment secundar, unei intamplari rememorate). Tot de domeniul modernismului apartine gi principiul paralelismului epic concretizal prin alternarea tehnicii simetriei narative (analogia unor episoade/secvente ) sau prin tehnica contrapunctului (episoade / secvente / motive contrastive, in simetrie inversa). & Incipitul si finatul (desinitul) sunt puncte strategice in textul literar, avand rolul de a media intre lumea reala gi universul fictional al operei literare. Jneipitul clasic (de tip descriptiv, enuniativ) formuleazA enunturi de orientare (repere spatio — temporale, situatia narativa, etc.) care produc .efectul de real”, atenudnd pragul dintre realitate si fiefiune. Jncipitul modern fixeazi, de multe ori, un ,.protocol de lectura” prin semnale metatextuale care explicd actul producerii textului. Acesta se poate realiza printr-un incipit de tipul ,prefete? pragmatice” (se negociar’ conventia naratiunii, oferind cititorului un cod / coduri de lectura), de dpul ex abrupto (se prezinta elemente textuale ca si edind ar fi deja cunoscute cititorului), de fipul decupajului (o formulare axiomaticd, un fragment de discurs inserat). Finalurile textelor literare reli¢feaza o diversitate compozitionala si simbolica tot atat de variaté ca gi incipiturile, Relatia dintre cele doua secvente compozitionale este determinati de finearitatea taditionalé a discursului narativ (modelul inchiderii formate cu rol rezumativ sau conclu: al inchiderii circulare cu reluarea temei din incipit, modelul finalului descriptiv , ori modelul finalului cenceptual, cu caracter gnomic sau moralizator) sau de modernitatea acestuia. Cele mai cunoscute tipuri de inchidere sunt: inchiderea pragmatica ( final metadiseursiv cu referire la sfargitul poves sau la un nou incipit), iaeheierea — dezvaluire ( final in poanta, care deturneaza semnificatiile consolidate de-a lungul textului), finalul deschis care poate suspenda rezolvarea conflictelor, poate ambiguiza situatia finala sau o poate proiecta ipotetic, intr-un viitor incert. » Episoadele narative se definesc ca wnitaéti compozitionale esentiale ale unci opere literare. Ele asigura progresia tematicd a discursului narativ, progresia conflictului / conflictelor si progresia dezvoltarii subiectului. Episoadele se caracterizeaza prin coerenfa tematica si prin coeziune formal’, pentru cd concentreaza evenimente care se constituie ca o unitate narativa. Seeventa este cea mai mich unitate compozitionala in arhitectura unei opere literare care reuneste accleagi caracteristici textuale: narative, descriptive, dialogice, argumentative, persuasive, explicative, asertive ete. Ele formeazi o structura solidara in structura textului. Varietatea tipurilor de secvente este generata de caracterul integrator al discursului narativ, care isi subordoneaza si deserierea, si dialogul, si monologul, absorbindu-le. Despre aceasta varietate a seeventelor, Nicolae Manoleseu mentiona in opera ,Area lui Noe. Eseu despre romanul romanese”: ,, in actiunea romanului traditional (eu ay zice doric), exist: momente >pline< (fapte), introduse gramatical prin perfectul simplu sau perfectul compus, legate intre ele prin spatii >goale< (descriptii, evocdri, portrete, comentariu analitic), introduse prin imperfect. Aceasta e schema oricérei naratiuni clasice. Proust rastoarnd, spectaculos, raportul, ceea ce predomind la el fiind >golurile<, devenite centrale si legate prin >plinuri=.” »Plinurile” la NS. Manolescu sunt secvenjele narative care se organizeaza in episoade, iar ,golurile” sunt secventele descritive (de tip tablou sau portret), comentative, eseistice etc. Aceste ,goluri” intrerup fluxul epic gi incetinese rifmet narafiunii, formeazi pauzele descriptive ale operei gi au rolul de a pregati un moment-cheie in desfagurarea actiunii (iehnica amAnarii / a suspansului), de a fixa repere spatio-temporale, de a schita detaliile psihofizice ale unui personaj ete. Ruptura de nivel astfel creat este accentuata si prin schimbarea ritmului narativ. Daca pauzele descritive suspend’ timpul narativ, incetinind ritmul relatarii, seeventele narative (mai ales cele rezumative sau cliptice, cand autorul recurge la un salt in timp, omifand o durati de timp in care nu se petrec evenimente importante) impun un tempo mai accelerat. Intre cele doua tipuri de secvente se situeaza seventele dialogate / monologate (narare prin reprezentare), care reprezint4 un ritm narativ canonic, fiindea timpul nararii coincide cu timpul narat v 11.2. Personajul si portretul literar 2.1. Personajul literar (lat. persona — mascii de teatru, rol, actor) este o prezenta prin intermediul careia scriitorul isi exprima indirect ideile, sentimentele, conceptiile si reprezentarile in opera epicd sau dramatica. Ca instan{a narativa, personajul reprezinté un element esential in structura textului epic sau dramatic si de-a lungul timpului personajele au fost numite in chip diferit de catre teoreticenii artei literare. Criticul Mire Anghelescu in opera ,Dictionar de termeni literari” defineste personajul ca ,persoand prezentata dupé realitate, sau rod al fictiunii, care apare intr-o opera epicé sau dramatica, find integrata prin intermediul limbajului in sistemul de interactiuni af acesteia.” 1a, Functiile personajelor sunt determinate de structurile narative ale textului si de optiunile estetice ale scriitorului. In acest sens, putem vorbi de urmatoarele functii ale Ppersonajelor: Personaj obiectiv (actantul) — este urméarit in planul evenimentelor si are sarcina de a-gi juca rolul in actiunea narata; este textualizat prin indici de persoana a IIl-a; Personajul-reflector (raisonneur) — erou investit cu functie reflexiva, dublat uneori cu functie actanta; observa, formuleaza judecati de valoare si/sau cugetaris este textualizat prin indici de persoana a IIl-a gi [; Personajul- focalizator — este personajul din al c&rui punet de vedere se prezintit diferite situatii si evenimente narate; are funetie de observator; Personajul-narator — eroul devenit ,,voce™ narativa. 1.b. Tipologia personajelor literare Diversitatea tipologica a personajelor este determinaté de diversitatea tipurilor umane, find, in acelasi timp, motivati de inten estetice estetice ale scriitorului, de opyiui ale ,,scolilor literare”, Astfel, putem vorbi de urmatoarele tipologii de personaje: > Tipologiile general-umane configurate deja in literatura Antichitatii i perfectionate de scriitorii clasici: eroul, avarul, ipocritul, fata batrina, cocheta, naivul, visatorul, cugetdtorul, arieratul, arivistul ete.; Tipologit sociale — (aranul, aristocratul, soldatul, burghezul, intelectualul, parvenitul, artistul etc.; Tipologiile estetice vizeazA canonul impus de diferite curente literare. Astfel, putem vorbi despre: * Personajul clasic ~ tipologic, plat si static; * Personajul romantic — atipic, trisituri exceptionale, dinamic; * Personajul realist —tipologic, complex, dinamic, ¢ Personajul madern — individualizat, dilematic, contradictoriu. Alte tipuri de personaje sunt: . Dupa alte crite > Dupit calititite morale pe care le are: Personajele ,,caractere” — personaje unitare, cu trasituri complexe focalizate pe o dominant caracterologica (modelul personajelor balzaciene); Personajul arhetipal ~ personaj cu grad mare de conventionalitate, reprezentind un model originar, un erou exemplar, mitic, legendar, de basm; Personajul simbolic — erou investit cu puternice semnificatii morale si psihologice: Personajul alegoric — victati, plante, obiecte, concepte personificate, umanizate, cu valente accentuate de semnificare; Personajul parodie — construit intr-un registra carieatural / ironic / ludie; este un antierou, un ,,om suit”. de clasificare, personajele pot fi incadrate in urmatoarele categorii: > Dupé gradul de implicare in desfisurarea subjectului operei: * Personaj principal — participa la toate momentele subiectului (protagonist); * Personaj secundar — fri participare la toate evenimentele subiectului: * Personaj episodie — apare intru-un singur episod sau seeventa, fara implicare in conflict. © Personaj pozitiv — intruchipeaza ideile de bine, trasiturile pozitive ale omului; © Personaj negativ — intruchipeazd malefieul. Dupé gradul de complexitate: © Personaj plat — erou construit in jurul unei singure idei sau calitati; * Personaj rotund (complex) — cu trasaturi complexe, uneori contra: dilematici. v tori, > Dupé gradul de veridicitate a trasiinvritol © Personaj realist — creat prin mimesis, veridic, cu wasaturi inspirate din realitatea obiectiva: © Personaj fabulos (fantastic) — insusiri supranaturale, umane / nonumane > Dupd gradul de individualizare: © Personaj individual — cu identitate precizata, cu trasituri psihosociale particulare. * Personaj colectiv — un grup de oameni, cu trasaturi specifice, actionand sinergic: *® Personaj generic (conceptual) — reprezinti idei, atitudini supraindividuale, ipostaze umane tipice. 2.2. Portretul literar Termenul ,,portrer” provine de la cuvantul francez ,,portrait” care inseamni descrierea unei persoane. Este un procedeau literar si un tip de discurs deseriptiv prin care se prezinté un personaj literar, evidentandu-i-se trisaturile definitorii (fizice, morale, psihice, comportamentale, raportul cu realitatea / cu alte personaje / viziunea auctoriala sau a unui alt personaj / a unei comunitati asupra lui). Portretul literar poate fi in proza sau in versuri, iar la realizarea lui se poate apela la orice forma de expunere (naratiune, dialog, monolog). 2.a. Tipuri de portret literar % Portretul fizic este construit pe dominantele exterioare ale personajului pe trasaturi legate de fizionomie, vestimentafia personajului, La nivelul discursului, cale care numese se realizeaza prin termeni concrefi de tip anatomi perceptii senzoriale. campuri lex v Portretul moral detaliaza trasdturile sufletesti, defectele, trasaturile de caracter, sistemul de valori, principii etice si morale. Se realizeaz4 prin enunturi care dezvolta concepte etice, categorii ale constiintei si ale afectelor. Portretul psihic surprinde caracteristici ale personalititii ecroului, aptitudini innascute (zestrea genetic’, natura introverti extravertita, temperament impulsiv, colerie / melancolic, ezitant; fire rationala, lucida / pragmaticd / visitoare, sovaielnicd / contradictorie etc.) sau dobandite. Acest tip de portret este realizat mai ales in proza moderna, ,éonied” cum o denumeste Nicolae Manolescu. Portretul complex care reuneste trasiturile fizice, morale si psihice ale personajului y v 2b. Procedee de caracterizare: marci stilistice directe / indirecte > Caracterizarea directi este © modalitate clasicé, formalizati, mai ales ca discurs descriptiv de tip portret. Se poate realiza: © Din perspectiva naratorutui ~ focalizare externa, discurs heterodi (Ia persoana a [ll-a); tie © Din perspectiva altor personaje — poate fi obiectiva sau subiectiva, prin discurs adresat sau neadresat, la persoana a II-a sau a [II- © Autocaracterizare — perspectiva interna, subiectiva; discurs homodiegetic (monolog, monolog interior). Caracterizarea indirecta — valorificd tehnica sugestiei pentru a confirma sau pentru a infirma caracterizarea directa, Posibilitatile de realizare sunt: (prejnumele, porecia (cognomenul) — nivel de mare potential de semnificare / de simbolizare, Modelul comportamental — fapte, a fiziologice etc; Caracteristici cognitive — experienja de cunoastere, reprezentari, idei, ganduri, dileme morale; Actele de comunicare — vorbi mimica, ticuri verbale si nervoase; Regim afectiv si instinctual — stiri emotionale, sentimente, afinitati, trairi empatice, perceptii, instincte: Identitaea socialit, raportul cu realitatea, interactiunea cu celelalte personajes Descrierea mediului familial / social, descrieri de interior, descrieri de natura cu rol de caracterizare. idini fata de valorile existentiale, reactii limbaj, clisee verbale, accentul, ritm, gestica, IL.3. Concepte specifice naratologiei 3.a. Opera literard narativé Concept Definitia ‘Observatii / Exemple Totalitatea reprezentirilor scriitorului | Se realizeazi. cu ajutorul —_ tuturor despre univers, despre __fenomenele | componentelor structural Viziune existenfei si condifiei umane, despre | motive, personaje, structuri narative si artistica | destinul artistului gi al ereatiei artistice ce | descriptive, imagiai artistice, tropi. au finalitate cogr si estetica prin opera literara. Lat. structura — constructic Gradul de complexitate a steucturilor Modalitate de configurare 4 universului | narative este criteriu de diferentiere intre fictional, dupa o logic’ artistica imema, | specii determinand polarizarea unei / unor arii | 1. Proza seurté (fabula, schita, povestirea. tematice si a unei refele de motive pe unul | anecdota, snoava, basmul) se structureazit sau mai multe planuri, Planurile pot fi: | pe un singur plan narativ, cu un singur - plan narativ — in care se cristalizeazi un | canflict central; fir epic / o serie de fire epice gi este | 2 Proza nuvelistici se structureazi pe dinamizat de unul sau mai multe | urmtoarele planuri: contlicte; -nuvelé istoricit — alituri planului narativ Structura - plan analitic — in care se detaliazi | un plan-cadru in care se prezinta o epoca textului literar | universul lduntric al _—_personajelor | istoricd, un moment istoric important; (constient’subconstient, tdiri/reflectii | ileme, conflicte interioare; ~ pla estetie — cel al comemtariilor naratorului, al asertiunilor sale, al asocierilor libere de idei, al divagatiilor; ~ plan-cadeu / plan monografie — care insumeazé macrostructuri ale universului fictional: repere —_spatio-temporale, elemente_definitorii_ale_unei_societiti_| - nuvela fartasticd ~ asociazk dou’ planuri narative: planul realului planut fantasticului, care fuzioneaza in final: + nivela psihologied — se consteuieste pe alternanfa dintre planul eveneimentelor si cel al analiticului (al constiingei, al psihieului); 3. Romanul — are o structura complexa, care_adaugi planului_narativ_un plan clase sociale cfc ~ planul auctorial ~ poate dubla planurile configurate in text, indeplinind functiile metatextului. Tipar (paradigna, matrice} — care genereaza o schema, o refea interna a clementelor escntiale ale textului.literar, \dzut ca un corpus”, analitic s1 unul monografie. Fi. composition — asamblare a partilor unui intreg Modul de organizare intern « vextalui reflectat in - aleituirea formalé a unet opere: volume ale ciclu, parti, capitole, episoade hatative, seevente; Legile clasice ale compozifiel sant bavate echilibru, ularitate, eronologie. - in proca moderna, principiul elasic al armonie, cronolagiei este inlocuit cu cel al memoriei involuntare — (afective), eu —_tehnica paralelismului epic, a simultaneitaqii, a ‘Compovit - formula narativa/tiparul epic: | discontinuit a a discursului | povestirea in povestire, povestirea in | contrapunetului, 2 flashbeckulu artistic rama, jumalul comentat ete.; + principiile compozitionale / criteriile de organizare a textului: organizare linear, cronologiea, lana, discominuitat evenimentelor; - tehnici narative, ritmul epic, strategii discursive. 3.b. Moduri de expunere Lat. narratia — povestire, istorisire Mod de expunere / de organizare textual consti in relatarea—unor evenimente intr-o succesiune de secvente im succesiune temporal’, care insumeari: -wfabula” — {povestirea, —sirul de evenimente) gi disewrsul — (textul, modalitatile narkrii); Este fundamentala tn epica tradifionala: In opera modem’ igi pierde relevanta, devenind adesea un pretext, Naratiunea ca discurs euprinde: + nucle narative - episoade, evenimente; ~ catalizele — desfigurarea faptelor; ~ infarmagiile , cu rol de a situa aetiune: timp $i spafiu (contextul situational); Naratiune — | - categoriile maratiunii literare sunt: - personajele / actangti. - Timpul povestirii, al discursului:; - Aspectele naragiunii — modul in care se raporieazi naratorul [a discurs; Modalitagile naratiunii — modul in care naratorul expune fibula: prin prezentare (dialog, monolog), prin relatare (naratiume heterodiegetica sau homodiegetic’) Lat deseriptio — gugrivire, prezentare: | Suspend’ temporalitatea si este structurata Mod de expunere / seeventa textiealé cu | mai ales spatial 3i sincronic. rol de pauz4 narativ’, care consti in| Poate fi asumati de narator, de un Deseriere | substituirea discursului diegetic cu un | persongj, discurs enumerativ / figurativ organizat | Poate fi obiectiva, subiectiva sau tematic: peisaj, interior, obiect, fenomen, | simbolici. eveniment (tablou _static/dinamic), personaj (deseriere / portret). Mod de expunere / unitate textuala care insumeazi 0 suita de replici prin care vocile personajetor inlocuiese discursul naratorului, conferind_actiunii_caracter Th proza tadifionala se reslizeazi sub forma replicilor personajetor in pmza moderna si deconstnuirea discursului postmodi narativ scenic Tealizeava prin suprapunerea vocilor (sil indirect liber). Mod de expunere 7 secventi textual ce consti in redarea in stil direet a unei replici mai ample a unui personaj, sau a rellectiilor acestuia: Strategie discursiva specified naratiunii homodiegetice — (prozi jumalul}; In proza moderna si postmodema avem monologuri pe diverse voct (monologul narativ / adresat / reflexiy / eseistic), confesiva, Dezvoltarea componentei_ relorice se realizeaza pe patra niveluri stilistice: - fonetic — elemente paraverbale specifice; - morfologic — ocurenta indicilor persoanei I - sintactie — topicd afectivé, marci ale oral - dexico-semantic — imbaj_personalizat, sensuri conotative, variatie stilistica, refele lexicale. 3.c. Constructia subiectului in opera epica Sub Lat. subjectus — eeea ce este spus Seria evenimentetor care alewtuiese Jfabuta / trama narativié, continutul operei literare epice sau dramatice, organizat ipar narativ specific. Subiectul poate fi considerat un ansamblu dinamic de situatii-tip, devenite funct inte-un cu rol de structurare a evenimentelor, cu grad mare de stabilitate, in proza waditionalé, unitatea subiectului este asigurati de principiul conologic gi de conilictele care se amplifick gradat. Demolatea postmademd a schemei narative elasice anuleazi indieii de coerenti textual: temporalitatea linear, organizarea parad cd a momentelor subjectului , raportul stabil intre instanjele narative nu sunt respectate. Lat. conflictus — ciocnire, soc: Structurd textata specitics operet epice sisau dramatice, desemnind liniile de fort ale actiunii intre care ia nastere o = Conflicte exterivare: de (del, de interese, economic, social, politic, moral, religios, etnic, erotic. existential etc. - Canflicte interioare: de naturi morali, Confict | opozitie.o tensiune eu functie de cataliza. | psihologica, intelectual-cognitiva (criza de Dezacord inire interese, fapte, caractere, | identitate / de valori. crizi de constiinf, personaje, idei, principii, pasiuni ce | eriz4 existensiali etc.). genereazi situatia conflictual 5h motiveazd actiunea. Tat, profogus — vorbire inainte, preambul, | - Im teatral antic prologul angaja frecvent - Antroducere explicativa, cu rol de | protagonistul sau anunta deznodamantul. premis&; Prolog ~ Prima seeventa a operei cu o accentual funcfic retorica, menita si indice @ cheie de lecturis / un cod de sermificare, ori Si comunice mesajul operci. “Secventi — textuala —_ introductivis (incipiul) in care se detaliazd contextul precum si indi paradigmatici ai personajclor; ~ Siruarie initial, situational al ae O caracteristich a romanului balzacian, de exemplu, preluat de G. Calinescu, este area precisa in timp si spatiu, inca din incipit. Expovilia continua, apoi, cu deserierea mediului (print tehnica cercurilor concentrice) eare are functie de caracterizare a personajelor. Lat fntricare uneltire: = Situatie concreté care _ institu conflictul operei epice sau dramatice. generand un raport de forte contrare prin care se modifica situatia initiali. ‘a complica; tr. intrigue In romanele sau dramele moderne (Patul Tui Procust de C. Petrescu sau Gradina cu visini de Cehov, de exemplu) intriga isi pierde importanja, interesul naratorului dramaturgului, penta ci nu mai este orientata spre evenimentul exterior, ci spre devenirea Huntried a personajelor gi spre situatia existentiala a omului Secvenfa textual de maxima niensita Tn_.Mionte’, de exemplu,_punctul Punct a conflictului, in care ¢volutia ult culminant nu sc realizeaza intr-un registry culminant | personajelor este greu previzibi epic, ci intr-un registru lire — momentul celebru al alegorici moarte — nunta Ultimul moment ai subiectului, in care se | Poate fi: logic (previaibil), nepreviicat (de Dernodimant | rezolvi conflieul si se finalizeaza | tipul deus ex machina” sau al evolutia petsonajelor. ,accidentului” moder), absurd — sau Este situatia finald a subiectului. indecis (final deschis), Lat. epifogus — coneluzie; ~ Epilogul izolat al romanului ,Uitima - — Secventi final, ~—urmand | noapie de dragosie, intdia noapte de deznodimintului, prezentind — suceint | rdcboi” de C. Petrescu, este intr-o relatie Epilog evolutia in timp a personajelor sau | contrapuncticd fari de finalul primului ultimele consecinfe ale actiunii. - dn setoried:: partea final a discursului, in care oratorul rezuma argumentarea, reiterind si intirind ipoteza. capitol, care impune motivul dezertarii 3.d. Speci ale enului epic Gr. epos; fi. epopder Specie in versuri (poczic epica) de mari Clasificare: eroicd, filosofica, religioasd, eroicomicé, istoricd. Epopee —_| dimensiuni, proiectand intamplari eroice | Se relateaza intimplari eroice. legendare intr-o lume miraculoasd. sau istorice la care participa si forte supranaturale, Se deschide cu invocarie citre muze. Lat. ballare. fr. ballade—cintec de joc, | Clasifieare: vitejeased, haiduceascé, dans; pastorala, fantastied, fami Poezie narativi populara sau cult, Naratiu Balada dezvoltind teme eroice, ist drumatice, Iegendare, fantastice, avind de cele mai | modema este evhivalenta cu pocmul moulte ori un final tragic. filosofic, Gr. poiein, lat. poema — poem. Clasificare: eroie, istoric, didactic, Creagie literad in versuri, de mari Jilosofie, sociogonic. Poem dimensiuni, in care inspiragia epied se | “Aceepfie moderni: poerie reflexiva in eare asociaz’ cu cea liried. ideea filosofica este dezvoltata intr-o structura lirico-epici sau lirico-dramatic: Slay. Basni— niiscocire; Clasificare: faniastice (dominaie de Specie epici in provi in care se nareazi_| elementul fabulos, miraculos); nuvelistice intimplari fabuloase, avind personaje cu | (cu clemente reflectand realitatea puteri supranaturale, himerici, care conereta): animaliere ( dezvoltate din comunicé cu omul, dar nu sunt vechi legende totemice, contaminate cu oameni”, basmul este ,oglindive a viepii | alegoriile) Basm in moduri fabutoase” ~ G. Cilinesc se atribuie origine indo-europeand Tema triumfului binelui asupra riului se | (fenomenul poligenezei) si surse mitice. dezvolti frecvent prin motivul edlétorie’ | legendare, onirice jatice, marcat de cele wei probe, pe | Compozitional se bazeazit pe formule ‘care se structureaz& schema narativa. traditionale (tipic: introductive, mediane si finale. Lat, legenda — naratiune, eeen ce trebuie | Clasifieare ‘mitologice (tema Legenda | citits cosmogonici); religioase {hagiografice) Specie epica (in versuri sau in proza) in | etiologice (explica caracteristicile si care sc explicd prin cauzalitate | originca unor clemente de flora, fauna, miraculoasd, magica, originea, insusirile, | forme de relief, toponimice); istarice, caracteristicile unor fenomene naturale, unor reprecentari ate universilut (citris astre, plante, vietati, forme de relief efe.). Nereaza_intimplari_miraculoase_intr-un Eroii sunt adesea fapturi ascmiinatoare cu cele din basme. imaginare, ‘amestec de adevir yi ficfiune. lav. iz neva — din now; Au in vedere viaja social si familiala, Snoava Scurté naratiune cu intentii umoristico — | relatii si defecte umane. satitice, in care domind elementele | Eroii snoavelor rominesti sunt Paeala gi realiste. Tindal Slav. povesti —a istorisi; Organizarea discursului narativ este Jn sens general, inscamni naratiune ca | determinata de refatia marator ~ receptor, modalitatea de expunere a —unor | implicind: evenimente, intamptari - oratitatea (dialog narator / ascultitor): Povestire Jn sens specializat, desemneazi © specie | - ceremonialul istorisirii (sistemul de @ genulué epic in prozi, cu 0 acfiune redus la un singur episod, narat din perspectiva unui personaj-narator, martor sau actant (naratiune subiectivizat), conveniii, crearea aimosferei evecatoare, motivarea deciziei de a povesti, erearea suspansului prin tehnica amanarii). 4 creiana fugitiv: Forma cca mai concreti de naratiune in prozé, avind un numar redus de personaje, instantaneu epic pe un singur episod din vials personajelor. ‘Acfiune lineara, un singur fir epic. Riguros. dirijat spre deznodamint; veridicul, semmnificativul si tipologicul; stil concis Lat. fabula — povestire; Personajele sunt ai male, plante, Tucruri Jn sens larg: succesiunea de fapte din | puse in situatii omenesti, umanizate. Fabuli care se constituie acfiunea unei opere | Are caracter —moralizator, — satirizdnd literare: anumite defecte umane gi/sau sociale, Sens specializat: Specie a genutui epic | manitestiri comportamentale, ete. fin proza sau in versuri), scurth povestire jegorict, Fr. nouvelle, it. movella ~ nowitate; Clasificar: romantica, realista, Naragiune in prozi cu un singur fir epic | naturalistl, isorict, fantasticé, filosoftca, Nuveli principal, dar mai multe fire epice | psihalagicd, anecdatica. colaterale, urmarind un conflict central, | Are frecvent caracter obiectiv, prezentind cu © intrigd riguros — construita. | fapte verosimile. Personajele sunt putemnie eonturate. ‘Naragiune i proza, de mari dimensiuni, | Clasificarc: medieval, romantic, baroc, cu actiune complexi, desfisurati pe mai | realist, naturalist modern, roman-fresca, multe planuri, cu intriga complicata si} roman-cronicd {istorica sau de familie}, cu personajc numeroase, psihologic, intelectual, alegoric, fantastic, mitic, absurd, satiric, parodie, roman- jurnat, roman-parabold, roman-eseu, S.F. Roman etc. Structura si perspectivele narative sunt foarte diverse: de la punctul de vedere omniscient”, traditional al naratorului la narajiunea impersonala, de la cronolagie la metamorfozarea timpului, de la topos real la alegorizarea spatiului, toate aceste ipostaze pot fi intilnite in roman, Fr, essai — incereare; Este o ereatie de granité”, continind diverse reflectii, — intr-o inlanquire subicetiva de mare libertate asociativa. Termenul a fost lansat de catre Montaigne prin opera sa ,Aseuri”, 1580, In literatura roména a patruns prin opera wPsendokyneghetikox” a Ini Ab Odobescu. <> (Adrian Marino) ELEMENTE DE STRUCTURA $1 DE COMPOZITIE EN TEXTUL DRAMATIC IIL.1. Delimitari conceptuale Genul dramatic este o forma complexa de artd, in care textului literar scris cu scopul de a fi prezentat pe scena i se adaugéi elemente / modalita{i de expresie specifice artei teatrale pentru a deveni un spectacal. Viziunea despre lume, ideile, sentimentele seriitorului dramatie sunt ebiectivate prin intermediul personajelor, al actiunilor scen gi al altor modalititi ale spectacolului. Participarea autorului se limiteazi la indicagiile regizorale (didascalii), care sunt texte nonliterare, cu functii pragmatice in montarea scenic a spectacolului si constiuie paratextul operei dramatice. Creatia dramatica este o arta sincreticd, dispune de dualitate semioticd (dubli semnificatic) compusa din: + Discursul dramatic ~ dialogurile si monologurile rostite pe scen’: > Limbajul scenic — forme nonverbale specifice teatrului: jocul scenic al actorilor, decorul, recuzita, fundalul sonor, jocul de lumini etc., care constituie metatextul operei dramatice, Spectacolul teatral se structureaza pe trei paliere: 1. Discursul dramatic — dialog si monalog -, care are ca referent fictional universul prezeniat in replicile personajclor; 2. Actiunea dramatic, care reuneste trei elemente: - evenimente petrecute pe scena si evenimente relatate; = situafiile surprinse prin limbajul scenic; - strueturile dramatice (principiile ,,desenului” epic). 3. Limbajele seenice, care au in vedere elementele specifice artei dramatice: jocul scenic al actorilor, pantomima, costumatia, decor, mobilierul, recuzita, efecte sonore, lumini etc. Compozitia operei dramatice are ca semn distinctiv unititile compozitionale specifice: acte, tablouri, scene. Principiile gi tehnicile compozitionale au evoluat de la teatrul aristotelic, in care scena era un spatiu al mimesisului (al imitirii), iar dramaturgul crea un analogon idealizat al realitagii_ la teatrul secolului al XX-lea, devenit spatiu al exprimarii unei viziuni depsre lume gi despre conditia umana. Teatrul clasic se caracterizeaza pri Progresia ac{iunii prin inlin{uirea evenimentelor; Procedeul acumularii exponentiale a evenimentelor (tehnica .bulgarelui de zipada”); Constructia piramidali a ,,fabulei” (a prezentarii evenimentelor): Procedeul rasturnarii spectaculoase de situjaii (deus ex machina); Tehnica quiproquo-ului (cine pentru cine, substituire de personaje); Tehnica travestiului (deghizare, apel la masca); Tehnica imbrogloului (incurcdturi, confuzii de personaje); Tehnica simetriilor / a repetifiei situatiilor dramatice. Teatrul modern se caracterizeaza prin: ® Succesiunea evenimentelor prin asociajii de idei, prin aglutinraea intamplarilor miarunte care sunt aduse la nivelul constiintei de fluxul memorici; > Logica .actiunii” ia modelul unei curbe imprevizibile a vietii interioare: vv VV VV ® Compozitia este circulara sau sinusoida_ . Concepte specifice creatici dramatice Concept Definitia Exemple / Observatil Gr. didascalia — caiet cu indicafii destinat actoruluis Totalitatea notattitor dramaturgului, scrise cu seopul de a preciza elementele reprezentirii scenice: lista de personaje (simpla numire a lor suceinta caracterizare), preciziri privind spatiul, timpul si unitatile structurale (act, tablou, scena), indicafii regizorale. Indicafille regizorale sunt notatii parantetice referitoare la: detaliile tehnice ale montarii spectacolului, —clementele —— decoruli, vestimentatia si jocul actorilor, miscarea seenicd. Acestea sunt adresate echipei de practicieni fregizor, scenograf, actori), _alcatuind metatextul .ce caracter directiv in teatru Unitate compocitionald specified operei dramatice: este diviziunea principala care reprezinti etapele logice in desfigurarea actiunii scenice. Pauza dinire acie se mumegte amtract, in teatrul antic si cel clasic, erau, de obicei, patru acte. Scena Secventé a textulul dramatic. determinati de modificarea prezenjei personajelor in spajiul scenic (intrarea / iesirea in / din seena). Este 0 subdiviziune a actelor unei piese de teatru. Termenul desemneazai si spetiul destinat jocului actorilor. Tm teatrul tradiional, scena are forma unel »cutii deschise”, find delimitati de spatiul destinat spectatorilor prin rampd. In secolul al XX-lea, scena ia forme diverse: platouri cu ,,suprafefe fracturate”, scend divizatii (in plan orizontal / vertical), scend deschisit de forma cireulard sau bifrontal. Tablou Diviziune a textului dramatic care cste mareata de schimbarea decorului. inteatrul contemporan, tabloul tinde sa ia locul actului, sugerind si astfel absenfa unei actiuni seenice propriu-zise. in tcainal camilpetrescian, tabloul este ubdiviziune a actului: .Jactd iefetor” — actul | — 5 tablouri, actul [] — 4 tablouri, actul III—3 tablouri. Piesa Jona” a lui Marin Sorescu aftagedie in patru tablouri”. este: Dialogul dramatic este principalul mod de expunere in teatru, element esential in devenirea petsonajelor, al actiunii si al mesajului artistic. Nustreaza principiul dublei enuntiiri: doi emititori (dramaturgul / actorul) gi doi receplori: personajul din scend spectatorul. Functiile comunicé: ctive sunt identice cu cele ale oricirei alte comunicari artistice: poeticit, referentiala, expresivét, fatici, metalingvisticd. Functiile estetice ale dialogului dramatic sunt: de caracterizare, descriptiva, reflexiva, arguinentativa, explicativa. Formd de discurs featral care const init- 6 replica mai ampla rostita de catre unul din personaje sau in absenfa din scena a Discursurile de la intrunirea politica (actul M1) ale lui Farfuridi si Caavencu din .O scrisoare pierduti”. Monologul | altora; ‘Tirada ~ mareat de arta retoricd ~ monologul dramatic | Monologut adresar: discursul, tirada, | lui Stefan din actul II al piesei pus de monolog narativ; soare”, Solilocviul ~ persona) rimas singur in | Monologul narativ al lui Dandanache despre scent: serisoarea .becherului™ din OQ seriaoare Apartéul — cand se face abstractie de | pierduta”, celelalte personaje din scend. Solilocviul autoadresat = ,,Joma” de Marin Sorescu. Totalitatea elementelar prin care sc | Precizarca ,in cilele noastre™ din ,O realizcazi spectacolul: concretizarca | serisoare pierduté” permite regizorului o Limbaje | didascaliilor, a viziunii__regizorale, | surprinzitoare actwalizare prin vestimentatia scenice | recuzita, organizarea_scenicd_si_jocul | personajelor. viziunea_regizorului_si_jocul actorilor. actorilor, ceea ve duce Ta un caracter parodic al piesci. Viziune Totalitatea codurilor scenice prin Care regizorul si echipa sa comunic’ un mod particular de a interpreta opera dramatic pe care o pune in scend, adaugdnd propriul mesaj celui al dramaturgutui Se realizeaz’ cu ajutorul tuturor clementelor specifice spectacolului care sunt purtitoare de sens, difereniind ,.umea” scenei de lumea reali: decor, costume, reeuzita, scenografie, jovul actorilor ete. ~- Succesiunea de evencimente prezentate sau relatatea scenic. ~ Subiectul dramatic se vealizeazi prin Conflicte exterioare: de interese (economice, politice, sociale, etnice, erotic conflicte de idei / de principii morale, Actiune | schimbul de replici si prin actiune | filosofice, existentiale, religioase etc dramatic&: | scenic’: intriga / punct culminant / | Conflicte interioare: de natura moral’, subieet/ | deznodamant. psihologied, volitiva, intelectual/cognitiva conflict = Conflictul este component’ esential& in | (crizi de identitate, de constiinti, crizi opera dramatic’, desernnand o opozitie, 0 | existengiala etc.) disput, o tensiune prin care se motiveazi actiunea; dezacord puternic realizat intre personaje (caractere, interese / pasiuni idei / principii Lat. comoedia, Tr. comédre; Clasificare: comedic de morivan, de Specie a genului dramatic in care sunt | caractere, comedic bufi (de _ situatii), zugravite intr-o manicra satirica tipuri | commedia dell'arte (bazata pe improvizatia umane, carenfe de caracter, moravuri ale | actorilor). Comedie | socictajii, intr-un chip menit sa stimeasca | Varianie ale comediet. vodevilul, farsa, rasul, avand totdeauna un final fericis. | feeria, Personificarea viciilor se face prin imtermediul caracterelor si al mastilor ice, cu tendinja vadita de tipizare, defeciele morale fiind universale Categorie esteticé din care fac parte: | Tipuri de comic caractere, limbajul, onomast © Demoravuri: © Desituatie Este generat, de regula, de opozitia dintre © Delimbaj: esenta, frumos / ui i © Decaracter; Comic valve ¢ oonvaipat : © Comicul numelor propri mijloace, intentie } rezultatul derizoriu all 7 Forme asaciate: umorul, satira, irori sareasmul, grotesct Gr. fragodia — cantecul tapului; fr. | ,Subiectul tragediei e 0 Iuptd inire existenta tragedies exterioard finitéd si aspiratia interivard Specie a genului dramatic bazat pe | infinita” — F. Schlegel. reprezentarea in actiune a eategoriei | Conflict tragie — imposibil de rezolvat, firk estetice a tragicului prin antrenarea in | iesire, fird solutie. Tragedie | actiune aunor personaje eroice. cu | Hybris — vind tragic’. conflicte putemice, fri iesire, al cirui deznodimint este anihilarea fizica a personajului principal, dar ideea, cauza, principiul pentru care a pierit triumfi, Lat. tragicomoedia; Personajul este, de obicei, un namerow, care Specie a genutui dramatic in care | este ridicol prin prezenja sa si este tragic ‘Tragicomedie tragicul si comicul se imbina in aceeagi structura, lumindndu-se reciproc. prin rezonanfa implicatiilor si asocierilor pe care destinul séu existential le tezeste in constiinta spectatorilor. Gr. drama actiune; Clasificas Specie a genului dramatic in care wn confinut scrios, uncori tragic, este prezentat intr-o formula familiar’, chiar Drama comica. Arc un ton mai putin clevat dest tragedia, prezentind © actiune violent sau dureroasi in care comicul’ se impleteste eu tragicul. drama romantic: drama realista; drama moder’; drama expresionista; drama existential’; drama absurds; monodramd ete. IV. GENUL LIRIC ELE = DE STRUCTURARE A ULUL LIRIC Iv.1. Delimitari conceptuale Genul lirie — gr. lyra — lira, instrument muzical — reuneste operele literarecare se constituie pe baza categoriei estetice a liricului, ca text monologic, cu intensificare a functici stilistice/poetice gi a celei emotive / expresive. Lumea sonora gi ritmica a poe: se aledituieste ca discurs autonom, in care reprezentiirile, ideile, gindurile gi sentimentele autorului sunt exprimate in mod direct, fra intermediul personajelor. Trasiturile intrinseci prin care se defineste caracterul poetic al unui text sunt: * Caracterul subiectiv al discursului Organizare formalé specified (principiul versificatiei); * Caracter autotelic (care contine in sine scopul comuniearii); * = Caracterul fictional al referentului Strategiile discursive care confera unicitate limbajului poetic sunt: «© Ambigi © Sugestia; * Simbolizarea; * Devierea (de la normele limbii literare gi de la uzantele comuni ‘a mecanism de metaforizare si de producere a unor semnificatii noi. izarea; i pragmatice) Jinaginarul poetic este autonom in raport cu realitatea, el exist’ numai in lumea semanticd a textului, este construit pe repere spafio-temporale psihice (chiar si atunci céind creeazfi iluzia realit&tii) i reuneste temele, motivele si simbolurile pe care se structure: poetic. zi viziunea poetica, ideile, sentimentele si reprezentirile comunicate de cul 1v.2. Tipurile de lirism Tipurite de lirism sunt generate de modalitatea de exprimare a ideilor poetice, a jor afeetive asumate sau nu de eul liric. Deosebim urmitoarele tipuri de lirism: a wniud subiectiv este expresia cea mai directd a comunicarii poetice, realizat ca lirica a eului rostitor (poetul se identifica cu eul care vorbeste). Tipurile discursive specifice lirismului subiectiv sunt: * monologul liri monologul adresat (invecalia retoricd); monologul autoadresat; discursul dialogat: discursul evocator. Indicii textuali ai lirismului subiectiv sunt: marci lexico-gramaticale ale persoanei I si/sau a Il-a (pronume si adjective pronominale la persoana | si/sau a Il-a, singular gi/sau plural; verbe la persoana | si/sau a [l-a); marci ale afectivitatii (interjectii); adverbe deictice (care intreste un sens, de loc sau de timp); asertiuni (enunturi date ca adevarate), reflectii, judecati de valoare asumate etc. 6, Lirismul obiectiv disimuleaza prezenta cului liri¢, substituind-o cu alte prezente lirice, cum sunt: © lirica mastilor, care presupune exprimarea ideilor si sentimentelor sub © forma strain: © lirica rolurilor, in care poetul, identificdndu-se cu un personaj, exprima sentimente care nu sunt propriu-zis ale sale; ® lirica gnomica, care contine medital persoana a [Il-a sub aparenta obiectivit poetului; © lirica descriptiva (de tip tablou sau de tip portret) disimuleai_perspectiva subiectiva a poetului sub aparenta unei viziuni nonfocalizate, chiar daca prin epitete calificative se evidentiaza perceptia subiectiva a poetului respectiv. pe teme filosofice, care pot fi formulate la , chiar daca reflectiile sunt, de fapt, ale ¢. Lirismul narativ este caracteristic liricii contemporane gi are ca premise ipostazele omului modern, care nu mai este contemplativul romantic, izolat orgolios in himerica sfera a visului, ci o prezentd esential activa, dinamicd, traversind experiente existentiale, aventuri ale cunoasterii, confruntandu-se cu sine insusi si cu ceilalti, cu iubirea, cu moartea. Iv.3. Clasificarea creatiiler lirice Clasificarea creatiilor lirice in specii literare este determinati de multe criterii: a. Dupé criteriul tematic avem: liricd erotica (idila, egloga, romant’, elegie erotic’); * lirica peisagista (pastel); © lirica cetitii (poezia patriotic si poezia sociald:imn, oda, meditatie, satir’); © lirica filosofica (arta poctica, meditatie filosofied, elegie existentiala etc.) b. Dupa criteriul formal avem: ® poezii fird forma fixd; © poezii cu formi fixa (sonet, gazel, rondel, glosi, haiku etc.): Dupé criteriul dominantei afective avem: imn, od, doin’, elegie, satiri, parodie etc. Iv.4, Coneepte specifice genull ric. Speci lirice Arta poetic’ Definitia Exemple / Observat Lat Ars poetica — Horatiu: M. Emineseu: Epigonii, Numai poetul... Specie a lirieit ssofice, care | Od(in metru antic), Scrisoarea II; transfigureaz in imagini artistice crezul artistic al poetului, principitle sale estetice, viziunea proprie despre sursele si actul creafiei, despre functia ei cognitiva, despre menirea artei sia artistului in societate. Este mesajul-program al unui artist Al. Macedanski: Noaptea de decernvric: 0. Goga: Rugiciune: T. Arghezi: Testament, Ruga de sear: ZL. Blaga: Eu ou strivese corola de minuni a lumii: 4. Barbu: Joc secund: XN, Stanescu: Necuvintele, Testament etc Tt. pastelfa — pictur cu creioane moiz Termemul denumeste numai_ in literatura Termenul ,,pastel” a fost introdus in literatura romana romina de catre Vasile Pastel roménd © specie a genului liric, © poezic | Alecsandri. El a publicat in, Convorbiri deseriptiva in care se contureaza un | fiterare” in anii 1868-1869 un cichi de tablou din naturaintr-o viziune relativ | ,Pasteluri”. obiectiva clasica. ~ eantee de dotiu, in lirica modem’ (dupa modelul_ iui Specie a liricti in care semtimente | Charles Baudelaire) elegia se diversified gi Fle dominante sunt tristefea, melaneolia, | se nuanteazi, exprimand 0 tristefe nostalgia, regretul, dorul dupa ceva. ontologicd —(\risituri generale ale existent ei) si metafizied. Meditatie Lat. meditatia = reflectie, gandire: Specie a tiricit filosofice in care lirismul se ridick Ia o treapti de contemplatie intelectuala. Cultivati mai ales de romanticl; temele preferate fiind: timpul, istoria, iubirea, moartea, divimul, demonicul Lamartine: Meditatii Fr. idylfe — mic tablou pocmatic, Specie a liricii pastorate, avand ca subiect viafa rustica (bucolicd, arcadica), naiv sentimental Vergiliu: Bucolice Tema naturii campesire se asociazi cu tema iubirii, ca in idilele lui Eminescu. Lat. hymnus — cantec de biruinti, La origine era o invocatie misticd, adresati Imn Specie solemné a gemutui liric, cintec de | unei divinititi (Imnuri ciitre Apollo); slavé consacrat unui eveniment sau unei | dmmuri ciifre noapte de Novalis; personalitagi exemplare. Se asociazi cu muzica: imnuti nationale. Specie a genului liric, cave exprim’ o | Nuse asociazi cu muzica, precum imnul Oda stare de jubilare spirituali, un elan | Incipitul poate fi o invocatie, ea in imn. admirativ pentru 0 idee, 0 persoan sau | Pindar: Ode triumfate peniru un eveniment, V, Alecsandri: Odi ostasilor romiini Lat. sarura, fr. satire — muustrare; | Elemente definitorii, Termenul are doud aeceptii de decaprobare, marcati de |. Operd literard cu caracter satiric. dispretul autorului; Sativa 2, Specie lirica in versuri, in care sc | Limbaj ironic sau chiar sarcastic pentru ridiculizeaza sau sc condamn’ vehement | cxprimarca atitudinii de distantare a fenomenc negative ale vietit sau defecte | autorului umane. Slavona: psalm — cantec religios, Cel ‘131 de Poalmi ai regelui David Specie a lirieii religioase, cu caracter de | constituie una din cfrfile canonice ale rugiciune sau de odi religioas’, saerd. Vechiului Testament. in limba romana: Pealtirea in versuri de Psalm Dosofiei. T. Arghezi: ciclul Psalmi. in lirica moderna psalmii sunt meditatii filosofice pe tema raportului dintre om gi divinitate, pe tema condifici © omului, entiale a Etimologie necunoscats. D. Cantemir | Tn literatura cult termenul a fost impus de consider’ ci este cuvint din limba | V, Alecsandsi. dacilor, in limba lituaniand daina”| Au creat doine culte: Eminescu, Cosbuc, Doing inseamna cfintee popular. Varianta | St O. lasif. T. Arghezi. regionald ,daina” exista si in limba romdni (in textul unei doine). Denumeste cdntecul popular elegiac si creatiile eulte de tipar prozadic foleloric. 1v.5. Poezii cu forma fixa Specia Caracteristiei Numdrul total al versurilor este 14 care pot fi grupate: = dupa modelul italian (Petrarca} - 2 eatrene + 2 tertines Sonet - dup modelul englez: 3 casrene si I distih final (cu valoare de concluzie). Shakespeare gi-a seris sonetele ira izolarea strofelor prin blanc (spatiu alb dintre strofe), scriind doar distihul final intr-o alta aliniere. ‘Numiirul total al versurilor este 13 ce apeleazi la refven sare doar dow rime, dispuse Rondel dupa modelul abba / baab // abab-/; primele doua versuri apar in pozitie mediana (ca versurile 7 ~ 8), poezia incheindu-se cu versul initial (sunt deci identice versurile In7al3 si 2=8). Glosa Este aleatuita dintr-o strofa-temd si tot atatea strofe mediane cate versuri are strofa~ temé; fiecare strofi median§ se incheie cu cate un vers din strofa-temé, iar ultima strofa este reluarea strufei-teme (strofei [) in ordinea inversa a versurilor. Iv, 6, Elemente de prozodi Elementele de prozodie (gr. prosedia — intonare, accentuare) au fost considerate pana in epoca modema semne obligatorii ale pocticitat iar metrica (prozodia) a devenit stiinf4 mult apreciata in Antichitate si in perioada clasicizanta (Renasterea, Iluminismul, Clasi mul, in perioada manierismului gi in cea pamasiana), dar a constituit un subiect de controverse pentru teoreticienii si poetii ultimelor doua veacuri. Prozodia studiaz ansamblul de reguli, procedee si tehnici formale pe baza cdrora este creat discursul poetic, reguli metrice relativ stabile, utilizate in constructia versurilor gi a strofelor. Principalele elemente de prozodie sunt urmdatoarele: Conceptul Caracteristici / Observati Este o suprastrcturaé a unei poezii, este un rand din discursul poetic, Izolar fiecdrui vers se realizeaz’ sonor (prin pauza) §i grafic, prin spatiul alb ce urm dupa ultimul cuvant al rindului, Versul se caracterizeaza in functie de patru clemente structurante; rita, rimd, misurd si pauce (pauza de tip cezuré si pauze de la sfarsitul versului). in funetie de existenja /absenta celor patru clemnete strut © Vers aib — pistreara ritrmul, masura si pauza, dar renunt la rim’ + Vers avitmic — are rina si pauza final’, dar ritenul si masura sunt variabile: © Versul liber — se caracterizeazi prin ritm variabil, masuri inegald, absenta mei, avand ins pauza la sfirgitul versului *_Versurile twlanquite — au_ca_semn distinctiv_ingambamentu lurante, versul poate fiz Giminucara. sau chiar suspend pauza de la sfargitul versului, continuand cenunjul in versul urmator. + Segmentarea unititii sintactico-lexicale (atributul sau complementul izolat de cuvantul regent, articolul ori prepozitia de substantiv) in doua versuri succesive are ca efect stilistic crearea unor rime rare si a unor cadente sonore neabisnuite. Strofa Strofa este o unitate compozitionala: specified poeciel, caracierizata ea sistem inchis, care posed’ coerenfa gramaticala, semanticd si metricd. Un grup de versuri care aleatuiese 0 strifa este delimitat de alt grup prin spatii albe (blaiteieri). Numdrul versurilor dintio swrofa variaz’ intre strofe cu un Singur vers (monovers, monostih) pana la strofe cu dowizeci de versuri, specific poeziei Renasterii italiene. Cele mai frecvente sirofe sunt cele alcituite din dowd versuri (distih), din trei versuri (tertind), din patru versuri (eatren), din cinei versuri fevinarie\, din sase versuri (sextina), din sapte versurt (septima), in opt versuri (octava), din nowé versuri (nana), din zece versuri (dectma). Strofa safied (de la numele poetei Sapho din Lesbos) este utilizatd de Emineseu in poezia ,Odafin metra antic)” si contine trei versuri lungi (11 silabe) si um vers scurt de cinci silabe (vers adonic / pentametnu). Discursul poetic modern este alcat astrofice (diseuts continu). freevent in strofe inegale sau sunt paezi Miisura ‘Misura este iotalitaiea silabelor dinir-un vers, grupate in anilafi ritmice. Versurile cu misurd scustd ¢(pand la opt silabe) confera un ritm precipitat textului poetic, iar cele cu misurd mediand (8 ~ 12 silabe) si masura lungi (peste 12 silabe) impun poeziei o cadenfi ritmicd grava, solemnd, liturgicd. Aceste versuri sunt mareate de © pauzi ritmicd numita cezwrd, care imparte versul in dou’ entistihuri, de obicei egale (de exemplu, alexandrunul — versul din 12 silabe, cu ritm iambic ~ are dowd emistiburi de cite 6 silabe). Un efect de mare modernitate este plasarea cezurii interiorul unui cuvdint sau descompunerea versului prin mai multe cezuri. Miasura variabilé a versurilor din poezia modem’ marcheazS grafie impulsurile emotionale de mare intensitate sau de durata diferite sau fluxul intermitent al ideilor. Metrul Prin metra infelegem schema nei posi, carc sc realizcuzi independent de constructia ci lingvistied. Metrul denota numarul silabelor versurilor, felul picioarelor mettice, locul cezurii, aledituires frazei, pozitia si felul imei, referiri la forma poezici. Ritmul ‘Ritmul poetic reprecinta o succesiune recurenta de unititi pracadice echivatente. Aceste unitili prozodice sunt piciearele metrice definite ca unitafi simice in care silabete accentuate (/) $i cele neaecentuate (U) se succed dup’ un anumit model Unititile metrice (pieioarele metrice) pot fiz + Bisilabice — oheul (_/ U, silaba accentuatt + silab’ neaccentuati): iambul (Oe + Trisilabice ~ daetilul (UU), amfibrahul (U/Up, anapestul (UL_A; + Tetrasilabice ~ cu un singur accent: peonul, cu indice J, 2, 3, 4 dupa locul silabei accentuate (ex: Van — tu ri ~ le, ya ~ lu —ri— le : pean J; uuu uuUuU Som no =roa-se pi si~re- le: peon 3.) uuu UU OU u + Tetrasilabice cu doua silabe accentuate: coriambul (UU) (ex. Sara pe deal // bu ~ ciu ~ mul // guna cu‘! ja ~ le uu uu vu up. Ritmul poeziei moderne nu mai urmeari suecesiunea formal a picioarelor metrice. in acest caz accentele de intensitate sunt inlocuite cu cele afective si stilistive, cadenjele sunt construite contrapunctic, prin contrastul dintre cuvintele-cheie accentuate si contextul cu fluxul firese al ritmului vorbirii Rima, ca element al versificagici clasice (tradifionate), cle consonanfa suncielor finale a dou sau a mai multor versuri, incepand cu ultima silabi accentuata. Rimele Rima monosilabice se numese re masculine (silabele Finale sunt accentuate: Were stcrg); rimele bisitabice (penultima silaba accentuata) se numese rime feminine: vale | jalc); rimete bogate sunt ccle trisilabice (rima dactilica) gi cele tctrasilabice (valurile Limalurile, de exemplu). Dupa pozitia lor in strofa, rimele pot fi: © Rima imperecheaté — aabb- © Rimé inerucisata— abaly, * Rimi imbratisata — abboa; © = Rima inlanuita — aba — vcb — cde — ded etc. _ & Monorima —aaa ~ bbb — cee ete in afark de aceste rime, mai putem vorbi despre: © = Rimd interioaré — dow’ cuvinte sau cele dou’ emistihuri dintr-un vers rimeaz& (Linele, colipele./ strig de sus lumjnile ~ L. Blaga): © = Rimé-ecou (concentricd) — se realizeazA prin reluarea unui cuvant in rima (plumb la Bacovia); prin rimaren unor omonime / omofone ( cuvintul / cu vantul): prin rimarea unor cuvinte dinire care un cuvant face parte din structura celuilalt cuvant (cristalina / alina). © Rim imperfecta — numita si asonanga — consta in diferenje de sunete (mai ales de consoane) in segmentele acustice care constiuie rima ($i pentru cine vrei sé mori? / Intoarce-te, te-ndreapta / Spre-acel pamint ratacitar/ ) © Semirinva — veprezinta un model combinat intre versul clasic si eel modern, constiind in altemanta versurilor albe cu versuri rimate inerucisat, IV.7. Figurile de stil (tropi) Prin figura de stil infelegem modalitatea prin care se modifica expresiv sau se imbogajeste sensul unui cuvant, ori se produce o abatere da la o constructie gramaticala uzuala pentru a spori fora imaginii artistice. Cele mai freevente figuri de stil sunt urmatoarele: Conceptul Definitie / caracteristici / exemple Aliteratia / Figura de stil de nivel fonetic care consti in seleciarea euvintelor in eare Se repeta un sunet, o aldturare de sunete_ asonanta © Asonanga ~ este repetarea vocalelor (..Argint e pe ape si aur in aer™, ae.) © Afiteratia — este repetarea consoanelor (Prin vulturi vantul viv. vuia” ‘consoana ¥). ‘Onomatopeca | Figuri de stil de nivel fonetic care consti in utilizarea cavintelor eare prin corpul lor sonor sugereaza sunete, zgomote din natura, .Pupiza, zbdrrr pe o dugheand etul Gr. epitheten — care e pus lings; Este 0 figurdé de stil de nivel semantic care se realizeaz’ prin alturarea unui adjectiv sau adverb pe Ling un cuvant, cu scopul de a exprima insusiri deosebite, Functile artistice ale epitetului sunt variate: aprecta: personified, impodoheste, Clasificare: 1. Din punct de vedere gramatical epitetele pot fi: * Adjectivate (cu funetie gramaticala de atributy: pasire cermit privire rece ete: © Adverbiale — Flori albaswe tremur mde in vazduhul timdiet™ (M. Eminescu). 2. Dupa forma, epitetete pat fiz © Simple — ..wazduhul adier’ © Duble~.palida fata de marmura + Triple ~ .Cu doi ochi ca dowd basme mistice, adiinee, dalbe”: & Dupa sensul termenulul epitet in raport cu determinatul: © Epitet ornant — .paianjeni de smarald * Epitet metaforie— evr de arami © Epitet personificator - ,harnici unde”, * _Epitet hiperbolie — 1runchi vecinici”. zile triste”; Personificarea Fr, personification 5 Figura de siil de esengi metaforica si care tebuie pusi in legituri eu veehile conceptit animiste, care consté in a atribui unui abiect inanimat sau unei abstractiuni, calitijile, figura, seniimente, fimbajul, modul de a se comporia al unei persoane:” (Dictionar de termeni titerari) Este o figura de stil des intalniti in literatura populard, att pentru a personifiea fenomene. obiecte, cit si pentru a crea personaje noi din lumea necuvantatoarelor gi chiar a inanimatelor. Metafora Gr, metaphora — transfer, deplasa Figura de stil prin care se trece de la semnificatia obisnuita a unui cuviint sau a unei expresié la 0 alta semnificatie pe care nu 0 poate avea deeat in virtutea unei comparagii subingelese” (Gheorghe Criiciun), Metafora poate fi: © Metaford plasticizanta — cand intre termenul propriu §i cel metaforie nu exist un raport de analogie: ,eorola de minuni a lumii” (L, Blaga); * = Metaford explicité presupune prezenta ambiler termeni: Leoafed tinira, iubirea” (N. Stinescu); Lund, tu, stapana mari” (M_ Eminescu). Metonimia Gr. metonymia — inlocuirea unui nume cu altul: Figura de stil constand in inlocuirea numelui unui obiect cu numele altuia cu care se afld intr-o relatie logica. Metonimia inlocuies © Cauza cu efeetul . tara ,,.a gonit cantarile” (pasarile au fost gonite): *Efectal prin cauzi — .Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium™ (M. Eminescu: © Opera cu numele autorului~ Am admirat un Gauguin ori © Continutul cu numete contindtorulud — Arm bit un pahar © Numele unui produs cu numele locului de provenientiz Am biut un Murfatlar. * Numele unici lucra cu simbolul tui: Semiluna a cotropit multe popoare. a. Sinecdoca Gr. sgnekdoke — cuprindere la un loc: Figura de stil prin care intregul denumeste partea, partea denumeste intregul, singularul exprima pluralul, particularal generalul: .Ochii tai cauté.n frwmza cca rari” (M, Eminescu); el este aur Cresus (om foarte bogat): el este un Matusalem (om foarte biidn) Simbolul Gr. symbolon — semn de recunoaslere, Este o figura de stil prin care se exprimé o idee abstract cu ajutoral unci imagini concrete pe baza unci analogi? dintre obiect si semmi Termenul symbolon desemna, in limba greaca, un semn de recunoastere pentru persoane intre care legaturd, find un obiect care se rupea in dona, ficcare dintre persoane pistrind cite o jumitate pentraa demonstra legitura dintre ele, Analogia pe care o exprima un simbol poate fi conventional traditie sau originata, rodul unci creafii personale, asa cum se intimpla in ereatia literars.0 interpretare a unui simbol nu poate fi considcrati niciodata absolut, deoarece acelasi simbol poate avea conotatii diferite, benefice (bune) sau malefice (rele), in funcgie de context si in functie de cultura in care este utlizat, Multa vreme simbolul a avut © valoare ontologica si religioasd. Menialitatca arhaicd utiliza simbolul ca modalitate de a exprima lumea fizicd: amuiturile, legendele sunt rezultatul gandirii simbolice. in Evul Mediu, simbolul revela misterele erestine: porumbelul, crucea, fecioara. In literatura, simbolul_a des tot_mai_mult expresie a cului liric, indeosebi_in poezia simbolista, Prin intermedial simbolului, cul poetie sugere natura afectiva sau oniriea, inefabile, Exemple: vulturud — la Arghezi simbolizeaza divinitatea: fuceafarul —omul de geniu in poezia eminesciana; cutoarea rosie, plurnbul — moartca in poczia bacoviand cte Oximeronul Figura de stil de nivel semantic care consti in alfiturarea a doi termeni mpatibili in Timbajul comun, avand sensuri opuse: ,dureros de dule mort frumos ew ochii vii” (M. Eminescu), Un Antiteza Gr. anthitesis — opozitia: Procedeu artistic specific romantismului care ayazi doi termeni in contrast cu scopul de se pune reciproc in evident’. Antitez3 poate fi intre: © Dai termeni, doud strnenuei: redeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimi" (M. Eminescu: Epigonii): © Doud personaje: emimul / drumetul pocit; © Daud tucruri, obiecte: drumul drept / drumul ocolit; © oud aspiratii: idealut / lipsa de ideal, wate in pocvia .Noaptea de deeemvric” de A. Macedonskis © Daud lumi, doud ided: - in poeziile .Luceatarul” de M. Eminescu si Crypto si lapona Enigel” de lon Barbu avem antiteza dintre a omului de geniu gi viata efemera a omului de rand. Antiteza poate si apara gi la nivelul unor opere literare, relevind de la inceput opozitia compocitionalé a operei: ..Uitima noapte de dragoste, intaia noapte de Hizboi” de Camil Petrescu. Hiperbola Figura de stil de nivel semantie care consid in exagerarea dimensiinilor, a proportiilor reale ale unui obiect, persoane, fenomen, eveniment pentru a mari expresivitatea imaginii artistice. fi turbarea-i furtunoasd a cuprins pdmant yf mare"(M, Eminescu: Serivoarea 1). Litota Gr. totes, fr, fitotes — micime, modestie: Figur de stil de nivel semantic care consti in diminuarea exagerati a dimensiunilor, a proportiilor reale ale unui obieet, ale unci persoane, ale unui fenomen cu scopul spo 0 lume mic dese masura cu cotul”, .microscopice popoare” (M. Eminescu). Alegoria Gr, allegoria — vorbire Este un procedeu artistic complex, de nivelul viziunii poetice, care apeleaza la 0 suita de metafore, comparatii, personifiedri, hiperbole prin eare scriitoral comuniea © viziune proprie, ullizind termeni ce desemneaza Iucruri, obicete, fenomene concrete, dar avand conotalii abstracte, ¢ utilizati in fabule, epopei. poeme. Invocatia Figured de stil retoried ce consté in interpelarea unui persona] imaginar, ori real absent, utilizati cu scop expresiv. Invocatia este incipitul epopeilor, eénd autarul cere ajutorul divinititii, al muzei in alcituirea creafici artistice Cum nu vii tu, Tepes, doamnen ? Taterogatia retorica Figura de stil retoriea care consta in formularea unei intrebaricare confine in sine raspunsul sau la care nu sc astcaptd raspuns. Asifel de noupte bogata / Cine pe ea n-ar da viafa tui oat?” (M. Eminescu) Tnversiune Figura de stil de nivel sintactée ce consia in modificarea topicii obisnuite cu scopul mnaririi expresivitatii imaginii poet Figurd de stil de nivel sintactic ce const in modificaréa afectiva a topicil Dislocarea obisnuite, generand ambiguizarea, sporirea expresivitijii limbajului poetic. sintactica »Lacul codritor albastra” (lacul albastru al codrilor); ,Pisdri, ca Inger de apa” (pisiri de apa, ca ingeri). Enumeratia Figura de stil de nivel sintactéc cc consi in realizarca unei coordonan sintactice th scop expresiv: »Caci en iubese / sé flori, si ochi, si morminte.” (L. Blaga). Const in reluarea de doud sau de tei ori a aceluiasi sunet, radival, cuvint sau grup de euvinte. Repetitia poate Repeti © Repetitie faneticé — alitcrati © Repetitie lexicali — Enig Barbu), Acest tip de reper ro © Repetitie gramaticalis — consti in repetarea aceluiasi radical in cuvinte diverse: om de omenie, cinta un cintee, la urma urmelor, etc. O categorie speciald de repetitie este chiasmul, care este realizat prin repetarea incrucigaté a elementelor cu funetii sintectice dup’ schema AB — BA: ,,Femeie intre stele si stea intre femei". sau asonantd (vezi conceptele respective); Enigel, / Ti-am adus dulceati, iacd./ (1 poate avea nuanta intensivit: Avea fata rosie, Anacolutul Gr. ana koluthas — fara legatur’: Este 0 constructie gramaticalé gresitii datoriti lipsei de continuitate intre inceputul si sfargitul unei idei sau consiruc{ii sintactice. in operele literare anacolutul poate fi marca oralitéqti unui seriiter (lon Creang’, LLL. Caragiale. Marin Preda), sau mijtoc de caracterizare a unui personaj (in operele lui Caragiale apare freevent) CURENTE LITERARE 1. Definirea conceptului Curentul literar este o manifestare literard, o migeare literara de o anumita amploare, care apare si se dezvolti intro anumité perioadi a evolutiei literaturii, caracterizata prin orientarea constienta a unui grup de scriitori spre 0 noud modalitate de expresi¢ artistica, spre ¢ noua exprimare a valorilor literare si un nou gust estetic. Curentul literar presupune o noua constiinf& estetic’ caracterizata prin optiuni tipologice identice sau apropiate, prin preferinte tematice, prin similitudini stilistice, formulate de obicei intr-un program estetic. Data precisa a aparitiei unui curent literar nu se poate stabili cu exactitate, intrucdt exist intotdeauna o perioada de interferenji in evulujia fenomenului literar, cand caracteristicile a doua curente literare succesive coexista in productia literarai a perioadei de evulutie. in legdturd cu aceasta perioad’ de interferent& Adrian Marino in lucrarea intitulata ,.Dictionar de idei literare” mentioneazi: » Niciodaté un curent nu ocupa singur eeranul unei singure epoci, dupa cum ef nu dominé, in exclusivitate, un singur teritoriu literar sau lingvistic $i adesea nici macar a singuraé operé. La un moment dat, inir-o literaturé constatiim coexistenta si convergenta elementelor clasice si baroce, clasice si romantice, realiste si parnasiene etc., in raport de competitie sau colaborare.” 2. Umanismul Termenul ,,zwnanisme™ provine de la latinescul ,,fumanitas™ (umanitate, omenie) si desemneazi un curent cultural si 0 migcare spiritual aparutii in Italia in secolul al XIV-lea, care a culminat cu epoca Renasterii, dominand literatura gi intreaga cultura european pana in secolul al XVII-lea. Avand la baza o doctrina filosofica anticlericala, antiteologic si antiscolasticd, umanismul redescoperd omul, fiin{a individual cu putere de autodeterminare, fiint morala capabild si descopere frumosul, binele si adevarul, Se opune fanatismului religios, superstitiilor gi etatismului politic, care cerea sacrificarea individului din interesele statului. Esenta dectrinei culturafe a umanismului consta in eonsiderarea omului ca fiinti cu valoare suprema si promovarea idealului omului universal, care poate sa se dezvolte liber; in baza rafiunii sale poate si se cunoasca pe sine si poate cunoaste universul prin studierea stiintified a naturii, a planetei, a cosmosului. Scriitorii si artistii Renagterii, prin studicrea textelor antice redescopera Antichitatea greco — latina, promoveaza idealul de frumusete fizicd si moral a omului, avand ca model operele din antichitate. in portretul uman ei reunesc frumusefea fizica gi cea moral, spiritual, ratiunea si cultura, increderea in sine gi ideea perfectibilitatii fiintei umane, credinta in libertate si demnitatea umana. In literatura, marife teme ale umanismului sunt: Armonia dintre natura gi om; Triumful ratiunii si al virtutii; lubirea, gloria, etc. in arta, realul devine principalul modelator pentru finalitatea frumosului artistic, arta este o reproducere a naturii, iar frumosul este o insusire a lucrurilor perceputa cu ajutorul simturilor umane. _ _Reprezentanti ai umanismutui: In Italia: Francesea Petrarca, Givanni Bacaccio, Tomasse Campanella, Pico della Mirandola, Nicolo Machiavelli, Ludovico Ariosto, Torquato Tasso, papa Nicolae al V= lea, fondator at Bibliotecii Vaticanului, In Tarile de Jos: Erasmus de Rotterdam. in Fran{a: Francois Rabelais, Michel de Montaigne. in Anglia: Thomas Morus, John Milton, Christopher Marlowe, William Shakespeare, Francis Bacon, in Spania si Portugalia: Luis de Argote y Géngora, Miguel de Cervantes y Saavedra, Lope de Vega. nul romanese Cel mai de seam’ merit al umanismului romanese a fost promovarea ideii latinititii limbii si a poporului roman, Reprezentantii de frunte ai umanismului romanese sunt: Nicolaus Olahus, mitropolitul si poetul Dosofiei, Dimitrie Caniemir, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Radw Popescu, Constantin Cantacuzino, Radu Greceanu. Umanis 3. Huminismul Termenul ,fluminism” provine din cuvantul italian ,illuminisme” (Epoca Luminilor) si desemneaz& un curent ideologic si cultural paneuropean, care se afirma plenar in secolu al XVIIlI-lea. Iuminismul se caracterizeaza prin cultul rafiunii si al stiintei cliberate de dogmatismul religios gi scolasti¢ si prin valorificarea realizérilor din epoca umanismului, Ca miscare ideologicd, iluminismul opteaz’ pentru realizarea unei noi ordini sociale cu earacter antifeudal si anticlerical in baza ideii cgalitatii naturale a tuturor oamenilor. Modetul social al iluminismului este eliberarea nafionala si emanciparea social pe ideca tolerantei, pe culturalizarea gi ,iluminarea” poporului. Modelul spiritual al omului este unul al omului luminat, cliberat de superstitii si fanatism religios, integrat in natura pe care o stipaneste rational. Modetul cultural vizeaza accesul tuturor oamenilor la fenomenele culturale, tar modelul literar are in vedere, in primul rand, caracterul educativ si cognitiv al operelor. Fondatorii gi lansatorii ideologiei iluministe sunt eruditii francezi Voltaire, Jean Jaques Rousseau, Montesquieu, Diderot, d Alambert, adica accle spirite iluminate care au contribuit la realizarea marelui ,Dictionar enciclopedic al stiintelor, artelor si meseriilor” (ENCICLOPEDIA, 1789). Reprezentanjii AUFKLARUNGULUI german sunt Kant, Lessing, Herder, Schiller si Goethe, iar ideologia lansaté de ei se numeste STURM UND DRANG (Furtuné yi avant). Cel mai de seama reprezentant al iluminismului italian este Metastasio, iar in literatura rusi Radiscev. Huminismul romanese Iuminismul roménesc este reprezentat, in primul rind, de miscarea ideologiea din Transilvania, cunoscuta sub numele Scoala Ardeleand, ai carei reprezentanti de frunte Samuel Micu Klein, Gheorghe $incai, Petru Maior, George Barijiu, lon-Budai Deleanu (autorul epopeii satirice ,,Jiganiada”) lupti pentru emanciparea national’ a romanilor din Transilvania. Alfi reprezentanti ai iluminismului roménese sunt: in Muntenia Dinieu Golescu, ton Heliade Raduleseu, lancu Vaedreseu, in Moldova Ghorghe Asachi si Mihail Kogdiniceanu. 4. Clasicismul a. Semnificatiile conceptului Termenul ,,clasicism” provine de la latinescul ,,classicus”, care insemnaa perfect, de prim rang, demn de urmat. Cuvantul se utiliz eu dowd sensuri: Un sens general ce insemna cindva ,,ceea ce apartine lumii si culturii antice greco-latine™. Prin extensie, termenul denumeste valoarea canonied a unei opere, a unui scriitor, a unei epoci in literatura si in arta sau, cum spune Adrian Marino »apogeul oricérei literaturi, perioadele sale de glorie.” Cu sensul de curent literar denumeste acea orientare aparuta in Franta in secolul al XVI-XVIl-lea, care isi propunea revigorarea modelului estetic si uman al Antichitatii greco-latine. b. Programe estetice > Programul estetic al clasicismului se bazeaza pe ,,Poetica” lui Aristorel. > Nicolas Boileau a formulat programul estic al clasicismului si opta pentru afirmarea valorii rationale, morale gi estetice a artei in versuri ca: ,.ubifi deci ratiunea yi pentru-a voastre lire / Din ea luagi framosul sioa artei strélucire.” > Clasicismul propunea urmarirea unui ideal, disciplinarea imaginatici si a sensibilitatii, cultivarea ordinii, echilibrului si clarit stilului operelor: > Clasicismul era expresia cultului pentru perfectiunea formei operelor realizate prin legile armoniei, echilibrului si simetriei, prin puritatea genurilor si speciilor literare, prin elevatia subiectului, prin finalitatea eticd si mesajul umanist al operelor. . Modele estetice si culturale > Conceptul mimesis” in ,,Poetica” lui Aristotel este injeles ca ,émitaria artisticd a elementelor lumii obiective ...] in Timitele verosimilului si ale necesarului.” > Creafia este inteleasii ca un joe al mintii si al bunului-gust, inspiratii de muze >» Izvoarele artei sunt: «= miturile antice: © istoria Antichitatii: * natura bucolica; © realitate ideala, Categoriile estetice preferate sunt: tragicul, frumosul, sublimul, comicul, apolinicul: nf v v > Modelul estetic: opera inchisa, perfect structurata, bazata pe rigoarca forimei, a genurilor si speciilor literare. > Modelul uman promovat de clasicism in conceptia lui G. Calinescu era utopia unui om perfect, deci canonic”; era o fiinté morala si rationala, era erou si intelept in acelasi timp; Modelul lumii: univers stabil, armonios, cocrent si geocentric, geneza biblica formulatd dupa modelul filosofic platonician gi rationalist, cartezian, d. Elemente structurale, genuri si specii + Genurile si speciile cultivate de scriitorii clasicisti sunt: tragedia si comedia construite pe principiul celor trei unitati (loc, timp, actiune), satira, fabula, artele poctice, poezia bucolic’, idila, cpistola, oda, cpigrama, epopcea, dialogurile didactice si moralizatoare. >» Temele si motivele preferate sunt: iubirea si datoria, sacrificiul, omul moral. natura ca decor, loialitatea, eroul, aristorcratul, avarul, ipocritul, intrigantul, etc. * Personajele clasice sunt tipologice, dar plate, sta in constructia lor se accentucaza aspectul general-uman, natura umana (cu toate aspectele ci) este tema principala a teatrului clasic; tipologia preferat de tragedie este eroul si inteleptul, iar cea preferata de comedie este avarul si ipocritul. ismul romdnesc in istoria literaturii romane nu avem un curent al clasicismului conturat distinct. Elemente ale clasicismului apar la sfargitul secolului al XVIlI-lea si inceputul secolului al XIX-lea in creatiile lui fon-Budai Deleanu (Tiganiada), Costache Conachi si ale poetiler Vacdresti. in secolul al XIX-lea esemente de clasicism apar concomitent cu elemente romantice in operele lui Jon Heliade Radulescu, V. Alecsandri (comediile clasice din cielul Chirifelor si dramele istorice) si Grigare Alexandrescu (fabule, satire, epistole, poeme romantice). Lucrare de seminar: Analiza fabul Alexandreseu e. Clasi ~lepurele, ogarul si copoiul” de Grigore 5, Romantismul a. Semnificatiile conceptului Termenul ,romantism” provine de la cuvantul francez ,romantisme” si are dou acceptiuni: > in sens general, exprima o stare de spirit, © atitudine general-umand care se caracterizeazd prin sensibilitate, tendint de interiorizare gi subiectivism, 0 natura umand visitoare, melancolica si elegiac-meditativa. > Curent artistic aparut la sfargitul veacului al X'VII-lea gi primele decenii ale secolului al XIX-lea in Franta, Anglia, Germania. Romantismul a aparut ca reactie rationalismului promovat de icism si impotriva constrangerilor stilistice ale clasicismului, Si-a fcut simtita influenta in literatura, picturd si muzicd. In secolul al XEX-lea a devenit primul curent de anvergura universala. b. Programe estetice > y Primul program estetic al romantismului a fost formulat de Vietor Huge in prefata dramei ,,Cromwveil” in anul 1827: Estetica romanticd promova ideea abolirii tuturor constringerilor formale si stilistice clasice din arta, lupta pentru libertatea deplina de creati Se caracterizeaza prin crearca unor modele deschise, in care genurile gi speciile se intrepatrund. Primatul era de partea sentimentelor si sensibilitatii, iar pasiunea cra asupra rafionalului. c. Modele estetice sé culturale > vy v Conceptul creativ cu care opereazé romantismul este ,phantasia”, fantezia creatoare, 0 idee-forfé, un complex de reprezentiri céruie nu fi corespunde niciun continut exterior real” (C. Jung). Creazia este un produs al imaginatiei scriitorului, al inspiratiei si se realizeaza prin viziune gi proiectie onirice. Izvoarele arte’ sunt: mituri cosmogonice, istoria nafionala, natura primordiala (cosmica gi teluried), folelorul, oniricul Categorii estetice promovate: frumosul, uratul, grotescul, fantasticul, dionisiacul. Model estetic: opera deschisa, eliberata de constringeri formale, in care limitele dintre genuri si specii dispar; predilectia pentru forme contrastive si imprevizibile; diversitatea subicetului realizat prin ¢ i, exceptionali; stil original Prin modelul tman promovat se realizeazA ,,topia unui om exceptional” (G. Gilinescu) in cave cul este suprapersonalizat, fintand in sfera imaginatiei, a sensibilitatii; cele mai frecvente atitudini si ipostaze umane sunt gei inadaptabilul, visdtorul, razvratitul. a, Elemente structurale, genuri si speci > v Genurile si speciite preferate de romantici sunt: drama, lirica cului ( clegia, meditatia, pastelu!), poemul filosofic, proza sentimentala, nuvela si romanul istoric. Temele preferate de romantici sunt: iubirea, natura, istoria, timpul, conditia umana (viata si moartea), destinul omului de geniu in societate, nostalgia absolutului, a infinitului. Motivele cele mai frecvente sunt: apocatastaza, lacul, marea, codrul , reverii Personajul romantic, indiferent de ipostaza lui in care apare — geniu, inger, demon, Lucifer, Hyperion, Prometeu, indragostit — este sentimental, interiorizat, se simte neinjeles de ceilalfi, este un inadaptabil, visdtor si dilematic. Sunt ,eroi exceptionali in situatii exceptionate” despre care Tudor Vianu spune ci .firile hamtletiene si faustice sunt cele mai reprezentative ale romantismului.” motivul astral si cel nocturn, cosmogonia si zvoarele, floarea albastra, timpul bivalent, e. Romantismul romanese Prin romantism literatura romana realizeazd un prim moment de sineronizare cu literatura europeand, manifestindu-se intr-un registru estetic diversificat. In cadrul romantismulul romanesc putem distinge urmiatoarele trei etape: 7. Romantismul pasoptist (care dupa opinia lui Nicolae Manolescu este ,,cuprins intre Carlova care-si publica in Curierul romanesc din 1830 primele poezii si Eminescu, debutant la Familia orddeand in 1866”) sc caracterizeaza prin elanul patriotic, aspiratie spre independent si unitate nationald si este reprezentat de Grigore Alexandrescu, Mihail Kogdlniceanu, vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo. 2. Romantismul eminescian reprezinti apogeul romantismului romanese. 3. Romantismul posteminescian coexist. cu realismul, — semanatorismul, poporanismul simbolismul (sfargitul secolului al XIX-lea si primele decenii ale secolului al XX-lea) $i poarta scmnele epigonismului eminescian. Reprezentantii acestei etape sunt George Cosbuc, Octavian Goga, Alexandru Vlahuta, Alexandru Macedonski. Luerare de seminar: Analiza poeziei ,,.Floare albastra” de Mihai Eminescu 6. Simbolismul a. Semnificatiile conceptului ermenii ,,simbol, simbolism” au patruns in literatura romana prin filiera franceza de le cuvintele ,symbol, symbolisme”, cuvinte care provin din limba greacé de la »symbolon” si de la latinescul ,symbolum”, avand in ambele limbi semnificatia sem de recunoastere.” in sens general, termenul ,,simbolism” denota capacitatea unui element particular (figural sau nonfigural) ca in baza unei analogii, a unci relafii logice sau conventionale si exprime in mod indirect idei, notiuni, concepte, stari afective. Prin scmnificatia sa artistica, simbolismul denumeste curentul artistic care s-a materializat in literatura, in muzica si in pictura. Inceputurile simbolismului trebuie cAutate in literatura sfargitului secolului al XLX-lea in Franfa, Germania, Anglia, Spania si Rusia. A aparut ca o reactie impotriva romantismului, parnasianismului si naturalismului si cultiva 0 ,,poezie a sensibilitdpii pure”, cum spunea poctul gi ideologul francez al simbolismului, Jean Moréas. Ca realizare artistica a poezici, simbolismul se bazeaza pe muzicalitatea formei sonore a cuvintelor $i pe capacitatea lor de a sugera trairi interioare difuze, inefabile. 6. Programul estetic al simbolismului Programul estetic al simbolismului a fost formulat de catre poet! francez Jean Moréas in anul 1886 si se bazeazi pe conceptiile lui Charles Baudelaire privind corespondentele existente intre diferitele elemente disparate ale universului si pe ideile filosofice ale lui Nietzsche. In literatura romana primele teoretiziri programatice ale simbolismului apar la Alexandru Macedonski in studiile: ,Despre logica poeziei”, » Arta versului”, .Poezia viitorului”, , Despre poezie”. Contesiatari ai tehnicismului si degradarii valorilor spirituale . ai individualismului si decadentei morale, poetii simbolisti aspira spre recuperarea sensibilitisi? umane, a intuitiilor primordiale, a perceptiilor sinestezice prin care poate fi revelatiét ,analogia universal”, iar fiinta poate intra intr-o rezonanta musicalii cu Jumea invizibilelor corespondente. ¢. Canonul estetic simbolist » y y Poetii simboligti au creat un limbaj poetic nou prin: Noutatea viziunii poctice bazate pe principiul corespondentelor. Conform acestui principiu estetic, .universala analogie” poate fi revelata printr-o dubla retea de corespondente: 4. intre diverse elemente ale lumii fizice si 2. intre existenta ctualit $i cea idealé, intre universul exterior sé cel interior, in legatur’ cu aceasta ultima corespondenta, Jean Moréas mentiona: ,,Fenomenele concrete sunt simple aparente sensibile destinate a reprezenta afinitatile lor ezoterice cu eile primordiale”. Focalizarea imaginarului poetic pe un simtbol multisemnificativ prin exploatarca resurselor polisemantice ale cuvintelor. Pentru ca simbolul nu are un continut semantic explicit, isi pierde functia de concretizare, de limpezire a unei idei abstraete, a unui sentiment pe care 0 indeplinea in poezia clasicd, romantica sau parmasiand. Simbolul devine un semn prin care se sugereazi existentul, analogon al realitatii sensibile si suprasensibile, un element de ,,corespundere” intre planul exterior si cel interior. Exploatarea valorii muzicale a cuvintelor, a sunetelor fara un continut semantic, a pauzelor, a ritmului, a rimei, a figurilor de stil, a laitmotivelor, a repetifiilor ereeazi armonii imitative. Verfaine spunand ,,Mucica, inainte de orice / Mucicd mereu si totdeauna™ intentiona recuperarea stirii originare a poezici-cintec. Mallarmé afirma ci ,,poezia nu e decdt muzica prin excelenti’; lon Minuleseu evoca in poczia ,Romanfte pentru mai tarziu” ,,wagneriene motive", compozitorii Wagner, Debussy si Ravel fiind foarte apreciati de simbolisti; Bacovia confera instumentelor muzicale rolul de sugera stiri sufletesti: vioara si clavirul — melancolia, fanfara — monotonia, violina si flautul — nevroza. in legdtura cu muzicalitatea versurilor Macedonski spunea ca ,, arta versurilor nu este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii.” Cultivarea imaginilor vagi prin utilizarea culorilor difuze, estompate prin tehni clarobscurului, precum in pictura impresionistilor Degas, Monet, Renoir, Cezanne; spatiile simboliste repetii monoton un model de existenté sau lipsa de contur a unor spatii existentiale. La Bacovia, de exemplu, violetul bolizeaza melancolia, verdele crud si albastrul simbolizeazi nevroza. Surprinderea complexititii lumii prin percepfie sinestezicd este un procedcu simbolist, Charles Baudelaire spunca: » Ca noaptea saw tuinina, adine, fara hotare, / Parfum, culoare, sunet se-ngdna si-si réspund.” Accasti imagine sinestezicd de tipul ,audifie’ colorate” este surprinsi si de Macedonski care definea poezia viitorului ca ,,muzicé si imagine”. Noutatea limbajului poetic se intemeiazi pe tehnica sugestiei care genereazi »bucuria de a ghici incetul cu incetl, a sugera obiectul, iata visul nostru” spunea St Mallarmé. Sugestia, ,arta de a evoca idei”, se realizeaza prin ambiguizrea enun{ului, prin cutarea cuvantului aluziv cu virtuti eufonice. Jnovatia prozodicd a simbolistilor urmareste exprimarea ritmului interior printr-o dezordine savant orchestraté” a versului, prin .oprir? multiple si mobile” (J. Moréas), prin verstl liber. Noul model de versificatie se bazeaza pe inlocuirea aceentelor de intensitate cu accente afective care provoaca dislocarea versului traditional si elibereaza versul de constrangerile ritmului si ale rimei. Simbolismul romdanesc mbolismul romanese este primul curent sincron cu cel european si nu a fost o simpla imitatie a scolii simboliste franceze, ci o atitudine esteticA modern’ prin care poetii incercau s4 depiseascd romantismul minor, epigonismul eminescian si idilismul rustic promovat de semdnatoristi. .Simbolismul roménese va avea un caracter contradictoriu: pe de o parte el va redescoperi poezia de atitudine particulara in faja lumii, ca mod de a crea un univers privilegiat, pe de alta va asculta apelurile epocii moderne si va deveni 0 poezie a civilicatiei, a orasului, a thnieii™, spunea N. Manoleseu. |. Prima etapé (1880-1904): este perioada teoretizarilor gi a experimentelor. Gruparea formata in jurul revistei Literatorul” (1880 — 1919, cu intreruperi) si in jurul cenaclului lui A. Macedonski se ridicd impotriva demismului junimist, impotriva retorismului romantic posteminescian prin creatii ca ,,Exeelsior’ de Macedonski, Fecioare in aib” de Stefan Petica, fa gradind” de Dimitie Anghel. Etapa a doua (1908 - 1914) — perioada de afirmare a simbolismului autohtonizat, antisemandtorist si an tipoporanist, in jurul revistei ,Viafa noua” (1905 — 1925) condusi de Ovid Densusiann, care considera simbolismul o emblema a vietii moderne. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei ctape este fon Minulescu prin volumul siu Romane pentru mai tarziu” (1908). 3. A treia etapa (1914 — 1920) este perioada cea mai controversata, pentru ci perioada de apogeu al simbolismului romanese realizat prin George Bacovia (Plumb, 1916) coincide cu declinul curentului concurat de miscari avangardiste, de modernism. Este interesant de remarcat faptul cA unii poeti care au debutat sub auspiciile simbolismului ulterior s-au orientat spre alte orizonturi estetice, cum este in cazul lui Tristan Tzara, Tudor Arghezi, Jon Pillat. Lucrare de seminar: Analiza poeziei Plumb” de George Bacovia. 7. Real a. Semnificaiile conceptului in literatura Termenul ,realism” provine din latinescul ,realis” (realitate), care prin_filiera franceza ,,réalisme™ (realism) a patruns in literatura universala si in cea romana. In sens general, realismul inseamn§ crearea unor imagini artistice fietionale pornind de la realitatile vietii. Termenul a fost adaptat in arta de catre pictorul francez G. Courbet, care spunea: ,, Tithul de realist mi-a fost impus, tot asa cum cel romantic le-a fost impus artistilor de la 1830. Esenta realismului e negarea idealutui si a tot ce decurge de aici.” Curentul realism, cu semnificatia lui artistic’ in literatura si pictura, a aparut si s-a i. in Franta an secolul al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului, nd conceptul de ,,mimesis” al Antichitatii grecesti cu sensul de ,redactare exacid, completa, sincerd a mediului social, a epocii in care trdim”, cum se afirma in revista La Réalisme” (1856 — 1857), fondata de Jules Champfleury si Luis Duranty, cri considerati primii teoreticeni ai realismului. Dupa opinia lui Balzac ,romancierul va trebui sit cugraveasca societatea asa cum e ea, fard sé caute s-o idealizeze, ci intr-un spirit de obiectivitate cat de perfect posibil si indiferent fatd de protestele publicului, inspaiméntat cd se vede zugriivit pe sine.” Alaturi de Balzac, realismul este reprezentat in literatura universal de prozatori de prima marime, cum sunt Stendhal, Flaubert, Maupassant, Ch, Dickens, Thackeray, Tolstoi, Dostoievski. 4. Trasdaturi definitorii ale realismului > Intenjia de a oglindi veridic, obiectiv realitatea contemporané nu inseamna in conceptia estetici a realistilor reprezentarea exhaustiva a adevirului, ci decuparea” not ,felii de viata” semmificative, otdonarea acestora, esentializarea si semnificarea lor pe coordonatele unei logici riguroase care, in fapt, lipseste realitatii. Maupassant afirma in legatura cu aceasta tendintd ca ,Am ajuns la coneluzia ca Realistii talentati ar trebui sé se numeascaé mai degrabi Huzionisti.” Crearea iluzie? autenticité: v e realizeazi disimularea codurilor specifice scrierii: prin estomparea planului navatorulai (narator obiectiv), prin focalizarea difuzd (perspectiva narativa omniscienté a autorului alterneazi cu perspectiva unor personaje, ceea ce evita accentuarea unui singur punct de vedere), prin alternarea discursului naratorului cu cel al personajelor (de aici diversitatea registrelor stilistice in functie de diferentierea sociala a eroilor), prin constructia discursului tipic realisté (persoana a treia, timpul trecut in alternan{a cu cel prezent). Documentarea riguroasé cons ‘© alti preocupare a realistilor. in acest sens descrierea mediului social din care provin protagonistii a devenit un imperativ al scriitorilor realisti, descricre posibila dupa observarea atentd a moravurilor societafii, a analizei psihologice a personajelor, Balzac intentiona si creeze »istoria moravurilor societifii contemporane.” > Canonul realist al structurilor narative se realizeazi la scriitorii realisti prin utilizarea persoanei a Hi-a (heterodiegeticii), a imperfectului si a perfeetului simplu cu precidere (naratiune ulterioara), printr-o unitate de compozitie (progresie logica, cronologica a actiunii, simetria gi circularitatea actiunii, intentia de a surprinde particularul gi general-umanul, intentia de a prezenta existentele modeste si raul cotidian, dramele marunte si marile tragedii colective, binele si raul societatii). Dezvoltarea artei portretului duce la crearea unor tipologit de personaje. verosimile, ficdnd parte din toate categoriile sociale, Observarea direct a personajclor vizeaza raportul dintre om §i mediul natural, social gi istoric in care acesta trdieste, dar si prin aplicarea unor idei teoretice din sfera sociologiei, fiziologi ‘sau a medicinii. Portreul realist este adesea centrat pe o tri morala dominanta (personaje caracter) sau pe defecte ereditare (care va gasi o dezvoltare ulterioara la naturaligti). Cultivarea unui stil sobru, de multe ori chiar dur, anticalofil, ii caracterizeaza pe scriitorii realigti. In legdturd cu stilul realist, in revista ,La Réalisme” se cerea: »Modalitatea de redare trebuie sé fie cat mai simpld, pentru ca tofi si 0 pout intelege.” v wv v Realisimul in literatura romana Particularitati ale realismului in literatura romana: > Lipsa unui program estetic bine conturat si a unei grupari scriitoricesti care s@ promoveze idologiile noi; > Coexistenfa diverselor formule estetice de-a lungul dezvoltirii fenomenului literar rominese (realism de facturé populard, realism obiectiv, realism psihologie de facturé mitica) incepind cu perioada pasoptisté, continuand cu perioada marilor clasici si atingaindu-si apogeul in perioada interbelica: > In perioada de dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial se manifesti ca realism socialist”, apoi, printr-o autentica recuparare, ca manifestare a neorealismului din perioada ,,obsedantului deceniu”. >» Reprezentanti ai realismului romanese: Nicolae Filimon, Ion Creanga, Ioan Slavici, LL. Caragiale, Liviu Rebreanu, George Calinescu, Marin Preda, etc. ©. Specificul structurilor narative ale operetor realiste > Temele si problematica operclor realiste sunt ,decupate” din realitatea imediata, ‘contemporand, de cal mai mare interes bucurandu-s * ~ existenta sociala gi istorica; relatia dintre individ si grupul social din care acesta face parte; * tipologii si comportamente umane; « valori civice, morale si materiale; + In ,Comedia umana” a lui Balzac, de exemplu, temele preferate su parvenirea, paternitatea, mostenirea, viafa micii/marii burghezii, ete. > Subiectul si actiunea reunesc, in limitele verosimilitatii, evenimente neobisnuite si evenimente banale, iar inserarea unor evenimente care pot fi atestate documentar, sporese caracterul real al operei: > Reperele temporale si spatiale in care actiunea se desfigoara pot fi identificate cografic gi istorie; > Incipiml operei ignord ruptura dintre realitate gi fictiune prin forme variat descriptiv (prin surprinderea cadrului unei lumi deja cunoscute, existente); i media res”, adici 0 secvenfi dialogata sau o referire la un eveniment anterior deschide opera; > Finalul inchis, se realizeaz’ freevent prin reularea cadrului initial; final deschis, prezent in romanele ciclice, reprezintd incipitul in media res” al romanului urmator; > Textul realist are coerenfa asigurata prin structura canonica a subiectului: momentele firului epic se succed in ordine cronologici, conflictele se rezolva in deznodimantul actiunii; prin prezenta diriguitoare a naratorului omniscient, prin gradatii tensionale si prin scene-pereche care apar in oper’. > Narafiunea este realizati cu precddere heterodiegetic, la persoana a treia, prin vocea unui narator omniscient; > Descrierea se intercaleazi in / intre episoadele narative, iar dialogul creeazd iluzia realitagii si aduce diversitate stilistica. d. Personajul realist % Personajele apartin unor diverse categorii sociale: intelectuali, rani, burghezi, aristocrati, soldati, etc.; ® Se creeazii tipologii de personaje: © Tipul parvenitului: bancher, negustor, camatar; Tipul micului funetionar; Tipul avarului; Tipul arivistului, Tipul arieratului; Tipul idealistului; © Tipul aristocratului; etc. > Personajele sunt complexe, sunt prezentate intr-un centinuw proces de devenire sub presiunea relatiilor sociale, economice, familiale, juridiec, politiee, teligioase,; > Sunt prezentate destine individuale; de cele mai multe ori esecul constituie tema centrald in care este surprins protagonistul; Tehnicile de caracterizare sunt multiple: tehnicilor cl de caracterizare (caracterizare directa de catre autor, caracterizare prin actiunea personajulor, prin limbajul lor, prin monologul interior si/sau exterior, caracterizare de catre un alt personaj, etc.) Balzac a adéugat noi procedee de caracterizare, precum: descrievea mediului social, a exteriorului si interiorului casei in care triieste personajul, descrierea vestimentatiei, detalii de ordin biologic si/sau ereditar, fizionomia si psihologia personajelor, stereotipia verbald si/sau ticul nervos, gesticulafia $i mimica personajelor; > Restorule interioare ale personajelor sunt surprinse pe diferite cai: din unghiul de vedere al naratorului omniscient (observatie / analiz4 psihologica), din perspectiva altor eroi, din perspectiva interna a personajului (monolog interior (introspectic) / exterior), prin stilul direct gi / sau indirect liber. Luerare de seminar: Analiza nuvelei ,,Moara cu noroc™ de loan SI ee eee y 8. Traditionalismul Daca inainte de Primul Razboi Mondial principalele polemi jurul semanatorismului, poporanismului gi simbolismului, in perioa interbelica, polemica central o constituie cea dintre traditionalism si modernism. Traditionalismul isi include explicatie in propriul nume, pentru ci pretuieste si apari traditia, inteleasi ca o suma de valori expuse pericolului alterarii si degradarii. Traditionalismul nu exclude spiritul critic, numai cd acesta se indreapta impotriva tendinfelor si valorilor moderne ce aduc eroziunea si chiar dezagregarea ,,vechiului”. De fapt, ambele orientari literare, gi cea tradifionalistd, si cea modernista, isi trag 0 mare parte a substantei lor din Jupta uneia impotriva alteia, cu exagerari si extremisme de ambele parti a. Programe estetice, reviste, grupari Sensul specializat al traditionalismului denota cureatud literar interbelic format in jurul revistei GANDIREA, care a aparut in anul 1921 la Cluj si, apoi, la Bucuresti. Doetrina traditionalismului interbelic este formulata de cdtre Nichifor Crainic in articolul »Sensul traditiei” publicat in revista ,,Gdndirea” in anul 1929. Gandirismul are ca literare grav premise principiile semanatorismului pe care le depaseste insd. Proclama spiritwalizarea traditiei (istoria nationala, folelorul) prin accentuarea sentimentului gi trairii religioase, prin recunoasterea exclusiva a valorifor ortedoxe. ,Semdndtorul a avut v magnificd a paméntului romdnesc, dar n-a avut cerul spiritualitatii romédnesti., Peste pamantul pe care am invatat sa-l inbim din Semanatorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de aur al bisericti ortodexe” — spunca Nichifor Crainic in articolul ,,Sensul traditie?”. Orientarea culturii romane spre Occident, in special , spre cea franceza, este, punctul siu de vedere, una profund gresitd. Nichifor Crainic gaseste numai diferente si linii de ruptura intre cultura Orientului, de care apartinem, si cultura Occidentului, de care am fost atrasi: spiritul dionisiac al dacilor invinsi se opune spiritului apolinic al Romei cuceritoare, caracterul {4ranesc gi patriarhal al civilizatici noastre se opune caracterului industrial si urban al civilizatiei apusene, iar ortodoxia orientala (axa doctrinei gandiriste) este contrapusa catolicismului oceidental. Datorita acestor principii exiremiste, multi dintre adeptii initiali ai traditionalismului (Adrian Maniu, Gib Mihdeseu, Cezar Petrescu — fondatori, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mateiu Caragiale, Jon Pillat, Tudor Vianu, Al, Philippide, Vasile Voiculescu — adepti ai curentului la inceput) au depagit aceste prineipii retrograde, iar curentul a evoluat catre absolutizarea autohtonismului spiritualizat, a ortodoxismului si a primitivismului rural. Principiul primordial al traditionalismului interbelic era afirmarea specificului national, a trasiturilor etnice care particularizeazi poporul roman. Etnicismul conceptual promovat de traditionalisti era criteriu unie de validare a valorilor artistice. ‘Traditionalismul lupta cu vehemenfa impotriva tendintelor gi valorilor oecidentaliste; civilizatia industriala, rajionalismul sunt considerate expresii ale ,,rdului veacului "si accepta doar idealizarea civilizatiei rustice si convertirea in mit a istoriei. Principiile tradifionalismului interbelic sunt sustinute si de revista VIATA ROMANEASCA, editati la lasi in 1906, apoi la Bucuresti, intre anii 1920 — 1935. in articolul — program al acestei reviste Garabet Ibraileanu pledeazd pentru mentinerea specificului national in literatura si considera ,,deviagiuni” experimentele avangardiste in epoca b. Particularitéiqi ale opretor traditionaliste Poezia traditionalista se caracterizeaza prin: > Tipologie specified coneretizati intr-o Hried religivasé, poetie buealicé si panteisté, poetie chtoniané (elogiul energiilor germinative ale péimdntului), poezie de inspiratie mitica si de sensibilitate metafizica; > Construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existential rustic, bucolic, coneretizat in ,plai natal™ sacralizat si umanizat, spatiu — matrice a romanismului; +» iIdealizarea modelului existential arhaic concretizat in comunitatea rustica gi in civilizatia pastorala ca aspecte ocrotitoare ale valorilor crestin-ortodoxe; + Idealizarea modelului uman rustic prin tiranul, pastorul ca homo religiosus™ roman; > Prezenta unor simbolurt selectate din planul naturii si din scenele biblice, motive literare legate de rituri gi mituri agrare, pastorale (semanatul, transhumanta) gsi de scene religioase (Nasterea Pruncului Sfant, destinul hristic. ingerul, fiul risipitor, ispitirea cuplului adamic, ete. > Limbajul poetic bazat pe revigorarea unui limbaj popular, arhaizant si pe un registru stilistic liturgie; > Modelul de versificatie preferat este cel clasic. Particularitai ale prozei traditionaliste: Este cultvata proza de observatie socialé si de problematica moral Temele au frecvent 0 dominanté morala 3i sunt ingpirate din universul existential rustic 3i pastoral: tema intoarcerii la vatrd, a datorici fata de comunitate, a instrainarii, etc.; laratiunea este heterodiegetica (la persoana a IIl-a), naratorul este omniscient, iar perspectiva narativa este unilaterala: cea a naratorului; Construetie narativa inchisa, cu final moralizator, fir epic linear. vv y y 9. Modernismul a. Semnificatiile conceptului in sens larg, termenul ,,modernism” denot’ tendin{a de innoire specifica spiritului uman, prin care se ereeazi un produs inexistent pan& atunci, acesta avand trsdturi inedite, nemaiintalnite pana la aparitia fenomenului celui nou. in literatura conceptul defineste o miscare ampla care cuprinde toate manifestarile postromantice care se inscriu sub semnul unui ,principiu de progres” (Eugen Lovinescu). Sensul restrans al conceptului defineste curentul fiterar apirut si dezvoltat in climatul literar efervescent de dupa Primul Razboi Mondial, avand ca punct focalizator cenaclul si revista SBURATORUL, mentorul spiritual fiind Eugen Lovineseu. b. Programe estetice, reviste, gruptiri »& Centrul de iradiere al directiei moderniste in literatura romana a fost cenaclul si revista SEURATORUL conduse de Eugen Lovineseu, 0 personalitate de tinuti academic impresionanté. Cenaclul a functionat intre anii 1979 — 1947, avand importanta pe care a avut-o ,,Junimea”™ in secolul trecut, iar revista intre anii 1919-1922 si 1926-1927. Eugen Lovinescu, in cele doua opere principale ale sale, ,Jstoria civilizafiei romdne moderne” si ,,tstoria literaturii romane contemporane” igi incheagi un sistem teoretic compus din idei moderiste. in formularea acestor principii estetice, Lovinescu porneste de la ideea existentei care poate fi explicat prin doi factori: factori materiali si factori moraii, care imprima un proces de omogenizare civilizatiilor, imprima un ritm de dezvoltare sincronica. Daca exista decalaje in dezvoltarea civilizagiilor, cele mai putin dezvoltate sufera influenta binefacdtoare a celor mai dezvoltate. Aceasta influenta se realizeazi in doi timpi: © in prima ctapa, prin imitarii se adopti formele noi ale civilizatiei superioare; * Dupa implementarea formelor noi prin imitatie, se creeaza un fond propriu, care confine trasaturile specifice ale societatii care I-a adoptat. Aceasta teorie a imitatiei a fost preluata de la psihologul si sociologul francez GABRIEL TARDE, care explicd viata sociald ca rezultat al interactiunilor reactiilor sufletesti ale indivizilor. Teoria imitatici poate fi justificata la nivelul individului cand imitatia are un rol hotarator, dar sufera lipsuri cind este extinsd la nivelul intregii societiti, pentru cai neglijeazd alti factori ce actioneaz4 asupra societatii. La Eugen Lovinescu aceasta acceptare a valorilor culturii europene nu inscamna © imitatie servila, fira discemamant, ci prin acceptarea schimbului de valori al elementelor ce ofera noutate si modernitate fenomenului literar el intentiona o integrare a literaturii romane in evolutia artei europene. Astfel, prin teoria sincronismului Lovineseu intelege sincronizarea literaturii romane cu ,,spiriful veacului”, pentru care sunt necasare in sfera problematicii (problema intelectualului, de exemplu). a tematici (existenfa citadina, subteranul sufletesc al personajelor si analiza acestora). a formulelor estetice (abandonarea formulelor traditionale de narare, omniscienta naratorului, cronologia evenimentelor, ete.). Adepti ai modernismului lovinescian sunt: fon Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, George Cilinescu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu. c. Particularitéti ale operelor moderniste > Incadrul poeziei moderniste intalnim urmatoarea tipologie de poesie: ¢ Poezia filosoficd, de meditatie esteticd — arte poetice; * Poezie existentiald — conditia umanad, dilemele omului modern, poetica uratului existent © Poezia ermetici Aceasti tipologie de poezie se caracterizeaza prin: © Construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existenial modern, pe simboluri cultural — filosofice si stiintifice; ¢ = Cultivarea unei poezii intelectualizate, cu functie de cunoastere, cu referinte din sfera culturii > Expresivitatea limbajului poetic este generat de: + inlocuirea metaforei obignuite, plasticizante cu ,mefafora revelatorie” (Lucian Blaga), cu metafora oximoronica (Tudor Arghezi), cu metonimia (lon Barbu); « Ambiguizarea deliberata a discursului poetic prin nedeterminarea referentului, prin tehnica sugestici sau ,,ermefizarea” textului; Versuri inegale ca masura, fara ritm, cu sau fara rima; Sintaxa poetic se caracterizeaza prin utilizarea ingambamentului, prin dislocari sinlactice gi topic’ afectiva. > Lexicul poetic se caracterizeaza pri ¢ = Utilizarea unor termen neologici din domeniul filosofici, al celorlalte arte (Blaga, Arghezi, Barbu) si din sfera matematicii, astronomiei, stiintelor naturii (lon Barbu): Utilizarea unor termeni liturgici cu sensuri laice (Arghezi, Blaga); Utilizarea unui limbaj popular invechit (Blaga), unor termeni duri, apoetici (Arghezi * Utilizarea unor termeni din Hmbajul eolocvial (Arghezi); Utilizarea unor termeni argotici, a elementelor de jargon si din limbajul copiilor (Arghezi); ® Crearea unor structuri lexicale originale, inedite (Blaga, Barbu); Particularitagi ale prozei moderniste ea vy ¥ Proza modernisté impune in literatura romani mutagii la nivelul problematicii operelar; inlocuirea problematicii sociale si morale cu problematica psihologicului si cu cea existentialist; cultiva introspectia si retrospectia, analiza constientului subconstientului, Temele sunt orientate spre universul citadin gi spre resorturiloe interoare ale persoanajelor, urmaresc cazuri de constiinta, de existent’ individual gi de dilema existential (tema intelectialului, a cunoasterii si a creagiei, iubirea, moartea, rizboiul, alienarea); Canonul modemitatii impune formule estetice moderne: persoana intai narativa, principiul memorici involuntare, constructia narativa multinivel, discontinuitatea narativa.