Epoca bronzului.

Formarea neamului tracilor

Epoca bronzului
În a doua jumătate a mileniului al III-Iea a. Chr. în spațiul populat de
comunitățile Cucuteni-Tripolie, dinspre regiunile de est, pătrund triburi de
păstori. În căutarea pășunilor, aceste popoare nomade atacau orășelele și
satele cucuteniene. Unele din ele au fost ruinate, altele părăsite. Se observă
o decădere a civilizației Cucuteni-Tripolie: dispar locuințele cu două etaje,
sanctuarele, ceramica pictată, frumoasele figurine feminine din lut ars. La
începutul mileniului al II-Iea a. Chr. satele devin mai mici. In locul caselor
ridicate la suprafața solului se construiesc locuințe adâncite în pământ și
bordeie.

Totodată, are loc o creștere a economiei. Se folosesc pe larg uneltele,

ustensilele și armele făurite din bronz un nou metal descoperit în rnjjcmul
al II-Iea a. Chr. Apar primele cuptoare (furnale) pentru reducerea
minereului. Devin cunoscute procedeele tehnologice de topire și turnare în
forme a metalului. Din bronz se făceau seceri, topoare, pumnale, brățări,
ace și alte obiecte. Se dezvoltă agricultura. Peste tot se folosește plugul cu
tracțiune animală. Principala unealtă de recoltare este secera cu gaură la
coadă pentru înmănușat. Cerealele erau măcinate în piuă cu pisâlăul sau cu
urluitoarea.

Bronzul prezintă un aliaj al aramei și plumbului. Temperatura lui de topire

este relativ joasă și putea fi ușor atinsă de meseriașii din acea perioadă.
Cele mai mari centre unde se făceau obiecte din bronz erau în Transilvania
și Oltenia. Și în Moldova arheologii au găsit formetipare în care se turna
bronzul topit, creuzete din lut în care se topea metalul, zgură de bronz etc.
Obiectele descoperite demonstrează că și în aceste locuri se prelucra
bronzul. Din bronz se făceau seceri, pumnale, sceptre în formă de ciocane,
spade etc. Multe obiecte din bronz au fost găsite de arheologi în apropierea
localităților Lozova, Mândrești, Valea Ursului, Chișinău. Ele sunt și foarte
frumos ornamentate. În afară de bronz, se prelucra argintul și aurul, din
care se confecționau inele, brățări și arme.

Formarea neamului tracilor

Locuirea împreună a populației locale cu nou-veniții a dus cu timpul la
apariția unei noi populații de oameni, numiți indoeuropeni. Această
populație era răspândită pe un vast teritoriu între India și Oceanul Atlantic
și între Marea Baltică și Marea Mediterană. Indo-europenii vorbeau aceeași
limbă sau limbi înrudite.

Printre popoarele de origine Indoeuropeană se numără și tracii. Limba tracă

este înrudită cu limbile iranianopersană, ilirică, slavă și baltica veche. În
mileniul al II-Iea a. Chr., are loc formarea neamului trac care populează
spațiul de la Marea Egee și peninsula Anatolică - la sud, până la Nipru - la
nord; de la bazinul Vardaro-Morav și Tisa Superioară - la vest, până la
Marea Neagră - la est. Anume în aceste teritorii se formează numerosul
neam trac. Tracii se afirmă printr-un număr mare de triburi, fiecare cu
numele său. Grecii și latinii însă le spuneau tuturora traci.

Cele dintâi relatări despre traci apar în Iliada lui Homen În acest monument
literar se povestește despre războiul între locuitorii orașului Troia, de pe
țărmul Asiei Mici, nu departe de strâmtoarea Dardanele, și locuitorii Greciei
din acea vreme, numiți aheeni. De partea troienilor, ca aliați, au luat parte
la lupte și unele comunități trace conduse de regele Resos. În Iliada găsim
descrierea carului de luptă al lui Resos, care era ”ferecat cu aur și argint",
fiind tras de "cai mari și mândri, repezi ca vântul”
Astfel se sublinia bogăția și vitejia ostașilor traci bine inarmați și echipați.

Populația locuia în sate nu prea mari. Casele erau construite Ia suprafața

pâmăntului. Pereții lor se făceau din bârne impletite cu nuiele și unse cu lut.
Existau și locuințe săpate în pământ, adică bordeie. Unele sate erau
amplasate pe locun înalte, care dominau asupra împrejurimilor. De obicei,
ele erau întărite cu șanțuri umplute cu apă și valuri de pământ. În astfel de
cetăți asele erau mai mari și mai termeinic construite. În satele întărite își
aveau reședința șefii de triburi şi oameni înstăliți.

Ca şi în perioada precedentă populația se ocupa tradițional cu agricultura,

însă și creșterea vitelor avea o însemnătate din ce în ce mai mare. Aceasta a
dus la schimbarea modului de viață. Oamenii rămâneau în sate atât timp
cât existau pășuni verzi. Apoi Ie părăseau găsind alte locuri noi cu pășuni
mănoasc unde întemeiau alte sate. Astfel gospodăria începe să aibă un
caracter pastoral, ceea ce a avut și urmări sociale. Concentrarea turmelor
de vite și altor bunuri în mâinile conducătorilor de triburi și vârfurilor
militarilor a creat premis pentru apariția oamenilor înstăriți. Așa se pune
baza formării celor două categorii sociale principale: aristocrația, oamenii
simpli.
Transformările care au avut loc în societate au contribuit la modificarea
credințelor religioase.în locul adorării cultului zeiței fertilității și a
belșugului, prezentată prin multiple figurine feminine, comunitățile tracice
se închinau acum cultului soarelui. El se întruchipa în figura masculină. În
cinstea lui se construiesc temple-sanctuare cu altare frumos împodobite.
Apar tălmăcitori ai voinței zeilor - preoții sacerdoți. Din această decedații nu
mai sunt înmormântați direct în sol, ci are loc arderea (cremația,
incinerarea) lor. Prin aceasta se credea că se eliberează sufletul de
închisoarea trupului, pentru reîncarnarea lui într-o nouă ființă. După
cremație, cenușa se punea într-un vas, numit urnă, și se înmormânta. Către
sfârșitul mileniului al II-Iea a. Chr. apar cimitire mari, ceea ce demonstrează
lunga dăinuire a așezărilor pe unul și același loc.