JAPONIA ÎN ERA MEIJI (1867/1868-1912)

I. Terminologie
Cuvântul „Meiji“ înseamnă „lumină“ în limba japoneză. Era Meiji sau
Era Luminii desemnează perioada istorică a domniei împăratului Mutsu-Hito
(1867-1912), când Japonia asimilează şi adaptează modelele occidentale în toate
sferele vieţii sociale (educaţie, economie, viaţă politică, armată etc.),
transformându-se rapid şi cu succes, dintr-o ţară izolată şi înapoiată, într-o Mare
Putere a lumii moderne.

II. Preliminarii
1. Cadrul geografic.
Japonia este un arhipelag scăldat de Oceanul Pacific şi Marea Japoniei,
alcătuit din patru insule principale, de la N către S:
- Hokkaido;
- Honshu - cea mai mare;
- Shikoku - cea mai mică;
- Kyushu.
Suprafaţa actuală a Japoniei este de 337.837 Km2.
Relieful este înalt, dealurile şi munţii ocupând circa 85% din teritoriu. Din
punct de vedere seismologic, ţara este inclusă în „Cercul de foc al Pacificului“.
Clima este temperată, cu influenţe tropicale în sud.
Etnogeneza japoneză are drept elemente certe o componentă mongoloidă
şi una melaneziană, populaţia autohtonă europoidă ainu fiind nevoită să se
retragă în nord. Primul mikado (împărat) japonez este atestat în anul 478 î.Hr.
Religia tradiţională japoneză este şintoismul, un sistem de credinţe animist şi
politeist, a-moral, care implică venerarea unor zeităţi numite kami.
În secolele IV-VI d.Hr., Japonia ocupă partea meridională a Coreei. Prin
intermediul emigranţilor chinezi şi coreeni, se răspândesc în Japonia elementele
civilizaţiei chineze: scrierea ideografică, confucianismul, budismul, sistemul
birocratic imperial. Actualmente, marea majoritate a populaţiei japoneze
practică un sincretism religios între şintoism şi budism.
În anul 1192 este instaurat shogunatul, care constă în limitarea puterii
mikado-ului şi asumarea puterii reale de către shogun (comandant militar).
Aristocraţia funciară era formată din daimyo, iar cea militară din samurai.

1
 Primii europeni, negustori şi misionari portughezi plecaţi din Macao,
debarcă în 1542, urmaţi de olandezi. Europenii introduc armele de foc şi
răspândesc religia creştină, interzisă în 1587.
Ieyesu Tokugawa, devenit shogun în 1600, restabileşte unitatea imperiului
şi adoptă, în 1639, o politică de auto-izolare cvasi-deplină a ţării.
În 1853-1854, comandantul nord-american de escadră Matthew Perry
impune, cu forţa tunurilor, deschiderea porturilor japoneze pentru comerţ, fapt
consfinţit prin tratatul de la Kanagawa - martie 1854. Au urmau apoi alte tratate
inegale , semnate de Japonia cu Marea Britanie (1854), Rusia, Olanda, Franţa
(1858) şi Prusia (1861). După încheierea acestor tratate au izbucnit revolte
antishogunale încheiate în 1867 cu retragerea shogunului Yoshinobu la
Shizouka şi restabilirea autorităţii imperiale, în persoana lui Mutsuhito (n. 1852,
fiul lui Komei).

III. Consolidarea restauraţiei.

Tânărul împărat Mutshuhito şi-a constituit un grup de câţiva consilieri
importanţi, din categoria tinerilor samurai din grupa de jos (ex: Saigo Takamori
şi Ito Hirubumi).
În aprilie 1868, împăratul şi sfetnicii săi au emis un jurământ-cartă, prin
care promiteau:
- discutarea publică a tuturor problemelor;
- participarea tuturor claselor la administraţia ţării;
- libertatea tuturor persoanelor de a-şi alege ocupaţia preferată;
- abandonarea „vechilor obiceiuri din trecut“;
- înmagazinarea de cunoştinţe despre lumea întreagă, pentru a întări
patria, sub sloganul „spirit japonez, ştiinţă occidentală“.
Măsuri de consolidare a restauraţiei imperiale:
- zdrobirea rezistenţei armate shogunale - 1869;
- instituirea capitalei stabile la Edo-Tokyo;
- naţionalizarea pământului (august 1871), abolirea domeniilor şi
înlocuirea cu prefecturi, cu compensarea daimyo prin atribuirea de funcţii şi
venituri;
- introducerea unei taxe fixe pe pământ (iulie 1873);
- abolirea sistemului restrictiv al claselor;
- eliminarea treptată a clasei samurailor (1873), prin introducerea
recrutărilor obligatorii;
- interdicţia samurailor de a purta sabie (1876).
Revolta samurailor de pe domeniul Satshun conduşi de Saigo Takamori,
la începutul lui 1877 este încheiată cu bătălia de la Kunamoto.

2
IV. Educaţia şi sistemul de valori.
Administraţia Meiji şi-a propus să-i încurajeze pe japonezii de rând să
devină puternici, dar în cadrul anumitor limite. Educaţia generală fusese
declarată ca scop în 1872, iar în 1879, 2/3 dintre băieţi şi 1/4 dintre fete primeau
educaţie elementară. În faţa abundenţei de valori şi modele occidentale,
împăratul cere, în 1878, lui Motoda Eifu (1818-1891), ca educaţia să acorde mai
multă importanţă valorilor şi modelelor confucianiste şi naţionalist-şintoiste.
- 1890 este publicat Edictul imperial despre educaţie, care trebuia învăţat
pe dinafară de către toţi studenţii. Tânărului i se spunea să fie harnic, respectuos,
să lucreze pentru binele public şi să slujească statul şi pe împărat. Educaţia
promova ideea auto-ajutorării, iar darwinismul şi darwinismul social devin
foarte populare.
În 1873, a fost ridicată interdicţia creştinismului, însă această religie nu a
fost adoptată de mai mult de 1% din populaţie.

V. Schimbări sociale în sens occidentalizant.

- 1869 este înfiinţat telegraful;
- 1871 este înfiinţată poşta;
- de la începutul anilor 1870 proliferează ziarele, ajungând în 1875 la
circa 100;
- 1872 ţinuta vestimentară de tip occidental devine obligatorie pentru
guvernanţi, inclusiv în ocazii festive;
- mai 1872 este inaugurată calea ferată între Yokohama şi Shinagawa,
prelungită spre Tokyo în septembrie acelaşi an. În 1870-1874, 1/3 din investiţiile
statului au mers la căile ferate. În 15 ani, au fost construite o mie de mile de căi
ferate, iar până la 1900, 5.000 (apare fenomenul navetismului);
- 1 ianuarie 1873 este adoptat calendarul gregorian;
- 1873 este adoptată o lege prin care străinilor li se interzice să deţină
pământ în Japonia;
- 1877 este fondată universitatea din Tokyo, care angajează inclusiv
personal din străinătate.

VI. Dezvoltarea economiei.

Din punct de vedere economic, principalele probleme pe care trebuia să le
rezolve administraţia Meiji erau lipsa tehnologiei şi a întreprinzătorilor. Deficitul
de tehnologie (echipament şi expertiză) a fost repede compensat prin importuri
de echipament străin, angajarea de consilieri occidentali şi trimiterea japonezilor
la studii în străinătate. Întrucât întreprinzătorii particulari erau puţini, guvernul a
decis să fondeze singur o serie de întreprinderi, iar particularii să-i urmeze
exemplul. De pildă, în domeniul feroviar, dacă în anii 1870 a investit doar
guvernul, în 1890, 75% dintre investiţii erau private.

3
 Între anii 1868 şi 1880, în ansamblu, rezultatele au fost slabe. În anii
1870, guvernul a clădit fabrici de muniţie, cărămidă, ciment, sticlă şi a preluat o
serie de mine şi şantiere navale. Anii 1877-1880 au fost marcaţi de inflaţie.
În 1880, statul a anunţat vânzarea industriilor nestrategice pe care le
deţinea. Întrucât doritorii de încredere erau foarte puţini, preţurile au scăzut mult
şi unele vânzări s-au făcut fără licitaţie. Aşa au apărut trusturile sau clicile
financiare zaibatsu. În 1882 a fost înfiinţată Banca Japoniei, finanţele au fost
stabilizate până în 1886, iar începând de acum şi până în 1912, produsul intern
brut a crescut constant cu 3% pe an.
Ponderea exporturilor în cadrul PIB a crescut de la 6-7% (1890) la circa
20% (1912).
Spre sfârşitul perioadei Meiji apar industria de bunuri electrice și industria
grea.

VII. Viaţa politică.

Pe plan politic, problema esenţială era cât de mult să pătrundă în
societatea japoneză idei ca drepturile omului şi democraţia şi cum anume să fie
armonizate cu valorile tradiţionale japoneze.
Proclamația imperială din 1868 prevedea necesitatea unei adunări
naţionale, votul public şi înfiinţarea unui Mare Consiliu de Stat.
În anii următori, s-au dezvoltat partide şi organizaţii politice. Astfel,
„Mişcarea pentru libertate şi drepturi ale omului“ a prins a se dezvolta în anii
1870;
În anul 1881 este creat Partidul Liberal, iar în 1892, Partidul Reformei
Constituţionale, care lupta pentru o constituţie şi un parlament de tip britanic.
La 11 februarie 1889 este adoptată Constituţia, prezentată ca un dar făcut
populaţiei de către împărat, o repunere în forme moderne a preceptelor pe care
împăraţii le urmaseră întotdeauna.
Potrivit Constituţiei, toate actele împăratului trebuiau contrasemnate de
către un ministru. Se înfiinţa o Dietă bicamerală, alcătuită din Camera Pairilor,
formată din nobili de cel mai înalt rang, aleşi de nobili mai mici şi sau numiţi de
împărat (oameni de ştiinţă), şi Camera Reprezentanţilor - numai membrii aleşi.
Votul era censitar, redus la 2% din populaţie. Miniştrii răspundeau în faţa
împăratului și a Dietei. Erau garantate o serie de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti,
dar cu condiţia salvgardării păcii şi ordinii
La 1 iulie 1890 au fost organizate primele alegeri parlamentare, iar
ulterior, în viața politică japoneză s-au afirmat practici precum mita, intimidarea
și manipularea.

4
 VIII. Politica externă şi expansiunea.
Epoca Meiji a însemnat şi afirmarea Japoniei ca factor de putere în
Extremul Orient. Această afirmare a inclus mai multe etape.
1. Războiul sino-japonez (1894-1895). Japonia a căutat un pretext în
legătură cu Coreea, pentru a ataca statul chinez. În 1894, regele Coreei cere
sprijin pentru a înfrânge o rebeliune. China şi Japonia intervin, după care refuză
să-şi retragă trupele.
Izbucneşte războiul. Japonezii obţin succese, mai ales pe mare, şi prin
tratatul de la Shimonoseki din aprilie 1895, China acceptă independenţa Coreei,
plăteşte o mare despăgubire de război, cedează Taiwanul şi peninsula Liaotong,
din Manciuria.
2. Tratatul anglo-japonez din ianuarie 1902. Primul pact militar încheiat
pe picior de egalitate între o naţiune vestică şi una ne-vestică.
3. Războiul nipono-rus. În februarie 1904, Japonia atacă Rusia, ocupă
Coreea, obţine o serie de succese în Manciuria şi repurtează o victorie decisivă
în bătălia navală de la Tsushima (mai 1904). Prin tratatul de la Portsmouth
(SUA), Japoniei i se acordă 1/2 din insula Sahalin şi i se recunosc interesele
speciale în Coreea.
4. Anexarea Coreei (1905-1910). În noiembrie 1905, Japonia sileşte
guvernul coreean să accepte protectoratul japonez, Ito Hirobumi fiind numit
general-rezident, iar armata coreeană fiind desfiinţată:
- 1909 asasinarea lui Ito Hirobumi;
- august 1910 - Coreea este anexată la Imperiul Japonez.