Alcatuirea Bibliei

Biblia este alcatuita, conform canonului protestant, din 66 de carti. Vechiul Testament contine 39 de
carti, iar Noul Testament este alcatuit din 27 de carti.

Canonul biblic
Prin canon biblic se intelege lista cartilor inspirate ale Bibiei, lista acceptata in mod obisnuit.

Canonul Vechiului Testament a fost stabilit la Sinodul de la Iamnia ( 100 d.Hr. ), fiind alcatuit din
39 de carti grupate in trei categorii: Legea ( Torah ), Profetii ( Neviim ) si Scrierile ( Ketuvim ).
Cea mai veche recunoastere canonica a 23 de carti din Noul Testament este Canonul Muratori (
180 d. Hr. ). Prin comparatie cu canonul actual, din el lipsesc Epistola catre Evrei, primele doua
epistole ale lui Ioan si a doua epistola a lui Petru. In lista lui Athanasius din Alexandria ( 367 d.Hr. )
figureaza deja toate cele 27 de carti ale Noului Testament. Recunoasterea oficiala a canonului Noului
Testament, in forma lui actuala, s-a facut la sinoadele din Roma ( 382 d.hr. ), Hippo ( 393 d. Hr. ) si
Cartagina ( 397 d. Hr. ).
Apocrifele ( apocriphos – ascuns, tainic, dosit )
Din numarul lor fac parte acele carti care nu au fost canonizate la Sinodul de la Iamnia ( Tobia,
Iudith, Baruch, Isus, fiul lui Sirah, Macabei, Suzana, Eclesiasticul ). Aceste carti nu corespund
criteriilor dupa care o carte poate fi considerata inspirata.

Biserica Catolica a canonizat totusi aceste carti cu ocazia Sinodului de la Trident ( 1546 ). Bisericile
protestante raman la convingerea ca ele nu sunt inspirate, ele nerespectand criteriile necesare.

Literatura Noului Testament cunoaste si ea apocrife: Evanghelia egipteana, Evanghelia lui Petru,
Toma, Iacov, Iuda si Nicodim. In total sunt aproximativ 50 de evanghelii apocrife , dar necanonizate.

Limbile Bibliei
Biblia a fost scrisa in trei limbi: Vechiul Testament a fost scris in ebraica si aramaica, in timp ce
Noul Testament a fost scris in greaca.
In timpul Imperiilor Babilonian si Medo-Persan, aramaica era o limba internationala, inrudita cu
ebraica. Pe vremea lui Iisus, in Palestina se vorbea numai limba aramaica. Doar in sinagogi se mai
folosea limba ebraica cu ocazia citirii Torei, insa era nevoie de un translator care traducea textul in
aramaica, singura limba inteleasa de poporul de rand.
In ceea ce priveste Noul Testament, cele mai clare carti sunt cele ale lui Luca, scrise intr-o limba
greaca curata. De cealalta parte, Pavel a scris intr-o limba greaca greoaie, plina de aramaisme si
ebraisme, insa usor de inteles de catre un palestinian din secolul intai.

Alcatuirea Bibliei
Conform cuvintelor Mantuitorului din Luca 24, 44, Vechiul Testament este impartit in trei mari
sectiuni: 1) Legea ( Torah ), cuprinzand cele cinci carti ale lui Moise ; 2) Proorocii ( Neviim ),
cuprinzand: Iosua, Judecatorii, 1 si 2 Samuel, 1 si 2 Regi, Isaia, Ieremia, , Ezechiel si cartile celor 12
profeti “mici” din finalul Vechiului Testament ; 3) Scrierile ( Ketuvim ), cuprinzand: Psalmii, Rut,
Neemia, Ezra, Cantarea Cantarilor, Eclesiastul, Estera, Proverbe, 1 si 2 Cronici, Plangerile lui
Ieremia si Iov.
Noul Testament este alcatuit din: cele patru Evanghelii, cartea Faptele Apostolilor, 14 epistole ale lui
Pavel, 7 epistole generale scrise de Iacov, Ioan, Petru si Iuda si cartea Apocalipsei.

In textul original, scrisul era continuu, fara semne de punctuatie si fara spatii intre cuvinte. Impartirea
in capitole s-a facut in secolul al XIII-lea, iar in versete , in 1551 de catre Robert Stephanus , al Paris.

Elaborarea Bibliei
Biblia are 39 de autori diferiti, care au trait in secole diferite, in culturi diferite si avand pregatire
intelectuala diferita. Timpul elaborarii cartilor Bibliei a fost de aproximativ 1500 de ani, incepand cu
vremea lui Moise ( ~ 1400 i.Hr. ) si pana spre sfarsitul primului secol crestin.
Au existat patru surse principale ale Bibliei: 1) Revelatia divina prin : vedenii, vise si instructiuni
directe; 2) Experienta personala ( de ex. Exodul ) ; 3) Cronicile regilor si 4) Rapoarte primite de
la martori oculari.
Traducerile Bibliei
O problema care se ridica in legatura cu acest aspect este urmatoarea: De ce este nevoie de mai multe
traduceri ?

1) Pentru ca Biblia sa fie cat mai apropiata de original, pe masura ce sunt descoperite manusrise mai
vechi si mai bune.

2) Pentru ca limbile evolueaza si cuvintele isi modifica sensul.

3) Pentru ca traducatorii trebuie sa exprime adevarurile Bibliei intr-un limbaj usor de inteles pentru
populatiile analfabete sau semi-analfabete.

Iata un exemplu : In 1 Corinteni 16, 20 , apostolul Pavel le da credinciosilor indemnul : “Spuneti-va

sanatate unii altora cu o sarutare sfanta.” Daca crestinii din toate colturile lumii ar aplica acest
indemn in mod literal, ar rezulta o multime de probleme in anumite culturi. Daca in cultura orientala
a primului secol un asemenea gest era cu totul nevinovat si acceptabil, in unele culturi contemporane
el este complet inecceptabil.
Unele traduceri ale Bibliei au rezolvat aceasta problema, transmitand ideea intr-o forma acceptabila
pentru cultura noastra. Astfel, traducerea Good News Bible traduce expresia “ o sarutare sfanta”
cu “o sarutarea frateasca”; traducerea New English Bible foloseste expresia “o sarutare a pacii”,
iar traducerea Living Bible foloseste expresia “ o strangere de mana iubitoare”.
Ultima traducere amintita este acceptabila pentru nord-americani. Insa, daca toate traducerile Bibliei
ar contine versiunea “o strangere de mana iubitoare”, cum s-ar rezolva problema in acele culturi in
care nu e nicio problema cu sarutarea sfanta, dar in care oamenii nu-si dau mana niciodata ?
Tipuri de traduceri
Exista doua sisteme de baza: traducerea literala si traducerea dinamic-echivalenta.

1) Traducerea literala consta in incercarea de a traduce textul original cuvant cu cuvant, cat mai
aproape de sensul initial. Astfel de traduceri ale Bibliei sunt versiunile King James si New American
Standard. Traducerile literale pot fi demodate, insa ele sunt excelente pentru studiu.
2) Traducerea dinamic-echivalenta incearca sa inteleaga gandul avut in minte de autor si sa
traduca acel gand intr-un limbaj modern, inteligibil. Parafrazarile nu sunt traduceri adevarate, ci mai
degraba reformulari, explicari ale textului original ( ex. Living Bible ). Astfel de traduceri sunt bune
pentru studii devotionale sau in grupe, insa pentru un studiu exegetic , sistematic, ele nu sunt
recomandate.
Traduceri ale Bibliei
Septuaginta ( LXX, “saptezeci” ) este o traducere in limba greaca a Vechiului Testament, realizata
in secolul al treilea i.Hr. de catre 72 barbati ( dupa unele surse, 70 ), sub patronajul lui Ptolemeu
Filadelful. Septuaginta a fost versiunea folosita in timpul Domnului Christos.
Vulgata. In anul 382 d. Hr. papa Damarus l-a insarcinat pe Ieronim sa traduca Biblia intr-o limba
latina comuna, accesibila. Astfel s-a nascut versiunea in limba latina cunoscuta sub numele de
Vulgata.
Noul Testament al lui Erasmus, realizat in 1516, dupa manuscrise nu prea vechi. Este o traducere
in limba greaca, versiunea King James avand la baza acest text.
Traducerea King James, realizata in 1611, este considerata cea mai buna traducere in limba
engleza. Intre timp, au fost descoperite manuscrise noi ale cartilor Bibiei, necunoscute la data la care
a fost facuta traducerea King James. De aceea, unele versiuni mai recente in limba engleza sunt ,
uneori, mai exacte decat traducerea King James.
Problema pe care o ridica traducerea King James este folosirea unei limbi engleze foarte vechi. Intre
timp, sensul unor cuvinte s-a schimbat aproape total. Un exemplu este versetul din Romani 1, 13 in
care se foloseste cuvantul “let”. La data la care a fost facuta traducerea, in 1611, termenul “let”
insemna “ a impiedica”. Astazi sensul lui este total opus: “a permite”.

E. G . White despre traduceri si versiuni

“Unii privesc la noi cu gravitate si spun: “Nu credeti ca s-ar putea sa se fi strecurat vreo greseala
la copiere sau traducere ? “ Acest lucru este cu putinta, iar mintea care este atat de ingusta incat va
sovai si se va poticni de aceasta posibilitate sau probabilitate va fi tot atat de predispusa sa se
poticneasca cand este vorba de tainele Cuvantului inspirat…Dificultati exista chiar si in cel mai clar
adevar descoperit, insa toate greselile laolalta nu vor produce necazuri niciunui suflet si nici nu vor
face vreun picior sa se poticneasca.” E. G. White, Selected Messages, vol. I, pag. 16
Manuscrise ale cartilor Bibliei
Nu avem la dispozitie niciun manuscris original al Bibliei. Ea a ajuns la noi prin copieri successive,
fapt ce ar fi putut introduce unele erori de copiere. Este insa important sa retinem natura acestor
posibile erori: omiterea unor cuvinte sau litere, adaugarea de substantive si articole, inlocuirea de
cuvinte prin sinonime, simplificarea unor constructii gramaticale, inlocuirea unor cuvinte vechi cu
unele noi.

Unii au folosit acest argument pentru a lovi in autenticitatea Bibliei, insa prin compararea a cateva
mii de manuscrise existente, datand din perioade diferite, s-a constatat o remarcabila uniformitate a
textului , dar mai ales a ideilor, chiar daca difera exprimarea. Biblia ramane astfel demna de toata
increderea, reprezentand cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu transmis omenirii in limbajul omenesc,
accesibil.