Daca cineva isi formeaza vederile sale asupra Bibliei fara sa tina seama de parerea fratilor sai si cauta

sa-si
scuze umblarea sa pretinzand ca ar avea dreptul sa-si sustina vederile sale proprii si a le impune si altora
cum poate implini el rugaciunea lui Hristos?

Si daca se ridica inca unul si altul pretinzand dreptul de a crede si vorbi ce-i place fara sa tina seama de
credinta corpului comunitatii, atunci unde va fi acea armonie care exista intre Hristos si Tatal Sau, si
pentru care Hristos se ruga ca sa existe intre fratii Sai?

Desi avem fiecare o lucrare personala de facut si o raspundere personala inaintea lui Dumnezeu totusi nu
trebuie sa urmam dupa propria noastra judecata independenta fara sa tinem seama de opinia si
simtamintele fratilor nostri; caci o astfel de umblare ar duce la dezordine in comunitate.

Este de datoria predicatorilor de a respecta judecata fratilor lor; dar relatia lor reciproca cum si principiile
pe care le invata trebuiesc examinate dupa Lege si Marturie iar daca inima este invoitoare atunci nu va fi
nici o dezbinare intre noi.

Unii sunt inclinati spre neoranduiala si se indeparteaza de marile pietre de hotar ale credintei; dar
Dumnezeu sfatuieste pe predicatorii Sai sa fie una in spirit si invatatura….

Acei care gandesc ca nu pot renunta niciodata la o parere a lor si ca nu vor avea niciodata ocazie sa-si
schimbe parerile lor, vor fi deceptionati.

Atata timp cat noi tinem de parerile noastre proprii cu indaratnicire, nu putem avea unitatea pentru care
Hristos s-a rugat. (Solii pt predicatorii Evangheliei, pag. 52-53, editie veche aprox anii 46-50).