Sunteți pe pagina 1din 2

Iubiti Miri, Stimati Nasi, Dragi Nuntasi

A sasea Taina a Bisericii este Sfânta Taina a Nuntii, prin care, dupa fagaduinta mirelui si a miresei
data în mod liber în fata preotului, li se împartaseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste
însotirea lor, prefacând-o într-o desavârsita legatura duhovniceasca, într-o unire pe viata, dupa
chipul legaturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserica.
Casatoria a fost randuita de însusi Dumnezeu înca în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii
ni se arata ca Ziditorul a asezat casatoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine sa fie
omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el». Poi El a binecuvântat însotirea barbatului cu
femeia, zicând : «Cresteti si va înmultiti si umpleti pamântul si-l stapâniti.
Dar în Noul Testament casatoria este înaltata ti asezata de Mântuitorul Hristos în rândul Sfintelor
Taine. El a cinstit-o prin faptul ca a luat parte la Nunta din Cana Galileii . Iar de câte ori a gasit un
bun prilej sa vorbeasca despre casatorie, El a privit-o ca pe o Sfânta Taina, subliniând importanta
ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa
si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu
omul sa nu desparta» .
Si Sfântul Apostol Pavel îi îndeamna pe soti sa-si iubeasca sotiile, precum Hristos a iubit Biserica,
iar pe sotii sa fie supuse barbatilor lor ca Domnului, «pentru ca barbatul este cap femeii, precum si
Hristos este capul Bisericii" . Si încheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic în
Hristos si în Biserica» .
Cununia se încheie pentru întreaga viata a celor ce o primesc; o poate desface numai moartea.
Formula Sfintei Taine a Nuntii este :« Se cununa robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu
(N), în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin»,formula prin care preotul daruieste
harul dumnezeiesc mirilor.
Sotii uniti prin Sfânta Taina a Nuntii au datoria de a pastra dragostea curata si de a avea respect
unul catre altul, la cresterea fiilor lor în dragoste de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la
iubirea Tarii în care traiesc.
Cum trebuie sa fie sotii?
In primul rand ca trandafirii. Trandafirul este frumos, dar are si tepi. Cu toate acestea, nu-l
aruncam la gunoi, ci-l pastram cu bucurie, pentru ca nu ne legam de tepi, ci de floarea si de
mirosul ei placut. Sa ne purtam macar în acest fel si cu semenul nostru, cu tovarasul nostru, care
este mult mai mult decat un trandafir.
Apoi sotii trebuie sa fie ca aricii Acestia, asa cum merg, încet-încet, sunt foarte atenti. Fiecare ia
aminte la tepii lui, ca sa nu raneasca corpul sensibil al celuilalt. Astfel, de vreme ce iau seama
amândoi, cu toate ca sunt plini de tepi, nu se ranesc , ci traiesc armonios, strâns îmbratisati.
Vietuiesc în iubire si cu iubire, deoarece isi doresc acest lucru. Si sotii, daca vor, pot vietui în
armonie, fara sa se intepe reciproc. Este de-ajuns ca fiecare sa ia seama la propriii tepi, la propriile
patimi si neputinte, spre binele tovarasului. Poetul spune: "Aici nu este vorba ca eu sa fiu mai
presus decat tine sau tu mai presus decât mine, ci ca fiecare sa se arate mai presus decat el însusi!"
Sotii trebuie sa fie si ca roata. "Când convietuiesti cu cineva sa fii precum cercul, ca sa te
rasucesti, si nu ca patratul care nu se învârte".
Toti facem o greseala în relatiile noastre : cerem de la celalalt sa se comporte ca si noi.
Apucaturile noastre sa fie si ale lui, îi cerem sa devina copia noastra fidela, "dupa chipul si
asemanarea noastra".
Acelasi lucru se întâmpla si în casatorie. Sotul îi cere sotiei sa devina copia lui, chipul si
asemanarea lui. Asa cum gândeste si se comporta el, trebuie sa gândeasca si sa se comporte si ea.
Si aceeasi pretentie o are si femeia. Si daca nu se gaseste o cale de mijloc, o solutie corecta,
casatoria va deveni un ring de lupta. De aceea in casnicie trebuie sa fiti blânzi ca porumbeii si
vicleni ca serpii.
"Sa nu va împungeti ca berbecii, ci sa va încolaciti ca serpii." Asa ne îndeamna Mântuitorul pe toti
sa fim, dar mai ales trebuie sa învatam sa fim asa în cadrul relatiilor noastre, nu numai cu
sotul/sotia, dar si cu prietenii, colegii.
Ca si la Taina Sfântului Botez, mirii, in cadrul Sfintei cununii sunt însotiti de nasi . Nasii asista pe
finii lor atât la logodna, cât si la cununie si participa activ, dupa cum ati vazut la savârsirea
acestor doua slujbe. De asemenea, ei tin lumânarile de o parte si de alta a mirilor. Aceste lumânari
sunt un simbol al luminii sau caii celei adevarate pe care trebuie sa mearga viitorii
soti,dumneavoastra nasilor v-ati angajat sa le fiti garanti ai trainiciei vietii de familie pe care cei
doi tineri astazi o încep.
Asadar, sa stiti ca nasii nu au doar un rol estetic si nu sunt simpli asistenti , ci ei sunt sau devin
din acel moment parintii sufletesti sau spirituali ai finilor. Asa cum fiecare se naste din parintii
trupesti, apoi renaste spiritual prin Sfantul Botez, la fel si la cununie, când se naste si se
formeaza un nou trup, care este trupul familiei, avem nevoie de parinti spirituali care sunt nasii.
    În încheiere dorim şi ne rugăm ca  Dumnezeu să vă ajute ca prin viaţa voastră; curată, sfântă,
dreaptă, deci creştină si să fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu şi încununaţi în ceruri, adresându-vă
urările: să aveţi casă de piatră - zidită pe piatra credinţei care este Hristos, să fiţi dăruiţi de
Dumnezeu cu copii buni  şi sănătoşi întru mulţi şi fericiţi ani.
                                        La  Mulţi ani fericiti! Amin.

S-ar putea să vă placă și