Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi încheiem ciclul de cateheze despre Sacramente vorbind despre Căsătorie. Acest Sacrament ne
conduce în inima planului lui Dumnezeu, care este un plan de alianţă cu poporul Său, cu noi toţi, un plan de
comuniune. La începutul cărţii Genezei, prima carte a Bibliei, ca încoronare a relatării Creaţiei, se spune:
„Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a
creat… De aceea, îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur
trup” (Gen 1,27; 2,24). Imaginea lui Dumnezeu este perechea matrimonială: bărbatul şi femeia; nu numai
bărbatul, nu numai femeia, ci amândoi. Aceasta este imaginea lui Dumnezeu: iubirea, alianţa lui Dumnezeu
cu noi este reprezentată în acea alianţă între bărbat şi femeie. Şi acest lucru este foarte frumos!

1. Când un bărbat şi o femeie celebrează Sacramentul Căsătoriei, Dumnezeu, ca să spunem aşa, se

„oglindeşte” în ei, imprimă în ei propriile trăsături şi caracterul de neşters al iubirii Sale. Căsătoria este
icoana iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. De fapt, şi Dumnezeu este comuniune: cele trei Persoane – a
Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt – trăiesc din totdeauna şi pentru totdeauna în unitate perfectă. Şi tocmai
acesta este misterul Căsătoriei: Dumnezeu face din cei doi soţi o singură existenţă. Biblia foloseşte o
expresie puternică şi spune „un singur trup”, atât de intimă este unirea dintre bărbat şi femeie în căsătorie. Şi
tocmai acesta este misterul căsătoriei: iubirea lui Dumnezeu care se oglindeşte în cuplul care decide să
trăiască împreună. Pentru aceasta bărbatul părăseşte casa sa, casa părinţilor săi şi merge să trăiască împreună
cu soţia sa şi se uneşte atât de puternic cu ea încât cei doi devin – spune Biblia – un singur trup.

Dar voi, soţilor, vă amintiţi de acest lucru? Sunteţi conştienţi de marele cadou pe care vi l-a oferit
Domnul? Adevăratul „cadou de nuntă” este acesta! În unirea voastră este reflexia Preasfintei Treimi şi cu
harul lui Cristos voi sunteţi o icoană vie şi credibilă a lui Dumnezeu şi a iubirii sale.

2. Sfântul Paul, în Scrisoarea către Efeseni, scoate în evidenţă faptul că în soţii creştini se reflectă un
mister mare: raportul instaurat de Cristos cu Biserica, un raport nupţial (cf. Ef 5,21-33). Biserica este
mireasa lui Cristos. Acesta este raportul. Aceasta înseamnă că o Căsătorie răspunde la o vocaţie specifică şi
trebuie să fie considerată ca o consacrare (cf. Gaudium et spes, 48; Familiaris consortio, 56). Este o
consacrare: bărbatul şi femeia sunt consacraţi în iubirea lor. De fapt soţii, în virtutea Sacramentului, sunt
învestiţi cu o adevărată misiune, pentru ca să poată face vizibilă, pornind de la lucrurile simple, obişnuite,
iubirea cu care Cristos iubeşte Biserica Sa, continuând să îşi dăruiască viaţa pentru ea, în fidelitate şi în
slujire.

3. Este într-adevăr un plan minunat acela care este imprimat în Sacramentul Căsătoriei! Şi se realizează în
simplitatea şi chiar în fragilitatea condiţiei umane. Ştim bine câte dificultăţi şi încercări există în viaţa a doi
soţi… Important este să se menţină vie legătura cu Dumnezeu, care este la baza legăturii conjugale. Şi
adevărata legătură este mereu cu Domnul. Atunci când familia se roagă, legătura se menţine. Când soţul se
roagă pentru soţie şi soţia se roagă pentru soţ, acea legătură devine puternică; unul se roagă pentru altul. Este
adevărat că în viaţa matrimonială există atâtea dificultăţi, atâtea; că locul de muncă, banii nu sunt suficienţi,
copiii au probleme. Atâtea dificultăţi. Şi de atâtea ori soţul şi soţia devin un pic nervoşi şi se ceartă între ei.
Se ceartă, aşa este, mereu există certuri în căsătorie, uneori zboară şi farfuriile. Dar nu trebuie să devenim
trişti pentru aceasta, condiţia umană este aşa.

Şi secretul este că iubirea e mai puternică decât momentul în care există certuri şi pentru aceasta eu îi
sfătuiesc mereu pe soţi: nu terminaţi ziua în care v-aţi certat fără să faceţi pace. Mereu! Şi pentru a face pace
nu este necesar să fie chemate Naţiunile Unite să vină acasă, să facă pace. Este suficient un mic gest, o
mângâiere! Şi pe mâine! Şi mâine se ia de la început. Aceasta este viaţa: a o duce înainte cu curajul de a voi
să o trăiască împreună. Şi acest lucru este mare, este frumos! Este un lucru foarte frumos viaţa matrimonială
şi trebuie să o păzim mereu, să îi păzim pe copii. Alteori am spus în această Piaţă un lucru care ajută mult
viaţa matrimonială. Sunt trei cuvinte care trebuie spuse mereu, trei cuvinte care trebuie să fie de-ale casei: te
rog, mulţumesc, scuze. Cele trei cuvinte magice. Te rog: pentru a acţiona cu tact soţii între ei. Te rog, cum ţi
se pare? Te rog, permite-mi. Mulţumesc: a-i mulţumi soţului; mulţumesc pentru ceea ce ai făcut pentru
mine, mulţumesc pentru aceasta. Frumuseţea de a aduce mulţumire! Şi de vreme ce noi toţi greşim, celălalt
cuvânt care este un pic dificil de a-l spune, dar trebuie spus: scuze.
 Te rog, mulţumesc şi scuze. Cu aceste trei cuvinte, cu rugăciunea soţului pentru soţie şi viceversa, cu
împăciuirea mereu înainte de a se termina ziua, căsătoria va merge înainte. Cele trei cuvinte magice,
rugăciunea şi a face pace mereu. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze şi rugaţi-vă pentru mine.