Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În zilele noastre, familiile sunt tot mai vulnerabile la atacurile Celui rău, vedem tot mai multe
separări, şi divorţuri, într-o rată ameţitoare. Problema este că potrivit unor sondaje, rata divorţurilor
între creştini, membri chiar din bisericile protestante şi neo-protestante, se apropie de rata divorţurilor
celor din lume. Un motiv pentru care se întâmplă acest lucru, este neglijarea sfaturilor Cuvântului lui
Dumnezeu. Chiar dacă Biblia pare în mintea unora depăşită, unii chiar susţin că nu mai ea actuală,
totuşi vedem unde au ajuns lumea, care s-a bazat pe sfaturi omeneşti? În ruină! Însă familiile care nu
au neglijat sfatul ei, au reuşit să reziste presiuni de a divorţa, presiunii de a fi infidel partenerului,
presiunii de a-i lăsa pe copii, în voia principiile relative ale lumii. De aceea, să facem o incursiune
prin Biblie, studiind pe bază de întrebări şi răspunsuri, anumite aspecte legate de familie:
1
Ce responsabilităţi are un soţ?
El este capul familiei (Efeseni 5:23) şi de aceea el este cel care va conduce familia, bineînţeles cu
iubire şi spirit de sacrificiu, adică depunând eforturi asidue pentru bunăstarea familiei (Efeseni 5:25).
Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi. El trebuie să o trateze aşa cum îşi tratează Isus
fraţii (Efeseni 5:25, 28, 29). El nu trebuie să-şi lovească niciodată soţia sau să o trateze în vreun fel cu
cruzime. Dimpotrivă, el trebuie să-i arate onoare şi respect (Coloseni 3:19; 1Petru 3:7). Soţul nu
trebuie să-şi bată soţia sau să-şi maltrateze copiii (Efeseni 5:28,29), ci să-i disciplineze cu blândeţe,
instruindu-i în învăţătura şi disciplina Domnului (Efeseni 6:4). Însă uneori poate face apel şi la nuia,
pentru a-şi disciplina copiii, dar nu la mânie, şi păstrându-şi iubirea, calmul, pacea chiar în momentul
aplicării disciplinei. De asemenea, copilul trebuie să fie conştientizat pentru ce faptă rea este
disciplinat (Proverbe 13:24; Coloseni 3:21).
Tatăl trebuie să se îngrijească de: (1) Necesităţile spirituale, ajutându-i să aibă o relaţie cu Dumnezeu,
şi dându-le o îndrumare adecvată (Proverbe 22:6), (2) De necesităţile materiale, adică de hrană,
îmbrăcăminte şi adăpostul necesar (Timotei 5:8), (3) de necesităţile afective, adică să se îngrijească
de momente de comuniune, prietenie, recreere şi comunicare deschisă (Ecleziast 3:4; Zaharia 8:5).
Soţul trebuie să ia iniţiativă în toate aceste lucruri şi să colaboreze cu soţia, care i-a fost dată ca
întregire şi ca partener, astfel cerându-i părerea (Proverbe 15:22), dar El este cel ce ia decizia finală
(Efeseni 5:24). Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine şi să-i acorde onoare, deoarece în caz
contrar rugăciunile lui nu vor fi ascultate de Dumnezeu, şi relaţia lui spirituală va fi afectată (Efeseni
5:25,28,29; 1 Petru 3:7).
2
folosul familiei, pentru bunăstarea spirituală, afectivă şi materială a familiei, ca la sfârşitul
mandatului, adică la sfârşitul vieţii, să poată spună Domnului: „misiune încheiată cu succes”.
Autoritatea nu este dată că membrii familiei să devină un fel de sclavi care îndeplinesc toate poftele
sau dorinţele capului, ci capul, adică bărbatul a primit autoritate, tocmai ca să slujească cât mai mult
după principiul din Matei 20:26,27: „...Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul
vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob.”
Ca în final şi el prezinte familia lui în faţa Domnului, ca o familie ireproşabilă, şi ascultătoare de
Domnul (comp. cu 1Timotei 3:4,5; Tit 1:6).
Însă pentru a atinge acest scop, soţul trebuie să facă ce a făcut Cristos, adică: „S-a dat pe Sine pentru
ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt”, astfel soţul trebuie să-şi
sacrifice din timpul şi energia alocate pentru: confortul, pasiunile, hobyurile lui, în favoarea ajutării
familiei. Astfel un soţ iubitor, îşi face timp pentru a avea momente de închinare şi părtăşie cu
Dumnezeu împreună cu familia, în fiecare zi, pentru ca s-o curăţească prin Cuvântul lui Dumnezeu,
este bine chiar ca să se programeze un timp mai lung de părtăşie cu Dumnezeu, o dată pe săptămână,
care să fie alocat, rugăciunii, studiului Biblic, şi unor discuţii sincere.
Am cunoscut o familie care în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară aveau un timp de închinare.
Dimineaţa, se cântau două sau trei cântări creştine, şi se rugau; seara, pe lângă rugăciune şi cântări, se
citea şi din Biblie, eventual copii spuneau vreun psalm învăţat pe de rost. Eu cred că cel puţin o dată
pe zi, măcar seara sau dimineaţa, când pot toţi membrii familiei să se reunească, să aibă un timp de
închinare şi studiu. Nu e ne-aparat să se citească mult, poate un capitol din Biblie sau mai puţin, dar
să se explice, versetele greoaie, şi chiar să se permită ca copilul să pună întrebări (Deut. 6:4-9). Iar o
dată pe săptămână să se aloce mai mult timp pentru un studiu biblic pentru învăţarea sistematică a
familiei în legea Domnului. Copii trebuie învăţaţi de mici, din fragedă pruncie (2Timotei 3:15). Şi
aceasta este o responsabilitate nu doar a capului ci a ambilor părinţi (Proverbe 1:8; 6:20; 31:1). Iar în
cazul familiilor cu monoparentale, sau cele cu un părinte necredincios, responsabilitatea cade pe
umerii partenerului credincios (Fapte 16:1; comp. cu 2Timotei 1:5). Eu cred că familiile care se roagă
şi citesc Biblia împreună vor rămâne împreună şi la bine şi la rău.
3
2. Respect profund faţă de capul familiei, ceea ce înseamnă, ca soţia să îl considere pe soţul ei,
Domnul ei, respectând astfel deciziile acestuia, ele trebuie să se împodobească cu un duh blând şi
liniştit, cu o comportare pură şi în temere, punându-şi speranţa în Dumnezeu pentru ca lucrurile să
înainteze în bine în familia ei, şi nu apelând la metode de subversiune, şantaj şi manipulare (1Petru
3:1-6).
Iar despre copii, se spune în Efeseni 6:1,2: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este
drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă.”
Copii de asemenea să fie ascultători nu obraznici, şi să preţuiască pe ambii părinţi, acordându-le
onoare, şi ascultând, atât în prezenţa capului, cât şi în absenţa lui (Proverbe 1:8; 31:1,2).
1
Pentru mai multe informaţii despre punctul de vedere Biblic despre masturbare, puteţi găsi în materialul: „Despre
masturbare”.
2
Pentru mai multe informaţii în acest sens, vezi materialul: „Despre Contracepţia şi avort”.
3
Copii pot fi sprijiniţi contra abuzurilor comise de părinţi, de instutiţii specializate în acest sens.
4
promisiune din partea lui Dumnezeu: „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ” (Efeseni
6:3).
5
Partenerii de căsătorie trebuie să fie fideli unul altuia. Adulterul este un păcat împotriva lui
Dumnezeu şi împotriva partenerului de căsătorie (Evrei 13:4). Relaţiile sexuale în afara căsătoriei
reprezintă singurul motiv scriptural pentru divorţ care permite recăsătorirea (Matei 19:6–9). Însă şi
atunci după ce a făcut toate eforturile posibile de salvare a căsniciei, greşeala unui partener poate fi
iertată şi acoperită, şi căsnicia salvată, deoarece dragostea acoperă păcatele (1Corinteni 13:7).
Binenţeles că partenerul nevinovat, trebuie să caute faţa lui Dumnezeu şi călăuzirea Lui, trebuie să
analizeze dacă nu cumva are şi el o parte de vină, că partenerul de căsătorie a căzut în acest păcat. De
asemenea, binenţeles este o mare diferenţă între un păcat făcut o dată din slăbiciune, şi alta e situaţia
când partenerul persistă în păcat, însă chiar şi dacă păcatul s-a comis o singură dată, acest păcat este
foarte grav, şi prin el se întinează şi se trădează legământul de căsătorie. Este bine de asemenea să se
apeleze la bătrânii sau păstorii adunării pentru sfaturi, atât în ce priveşte problemele în căsnicie, în
problema unui eventual divorţ, cât şi în cea a unei recăsătoriri, dacă este cazul.
Iar cât despre recăsătorire, aceasta se permite în cazul celor ce se împacă cu soţul de care s-au
despărţit (1Corinteni 7:11), în cazul partenerului nevinovat care a divorțat din motiv scriptural de
desfrânare (Matei 5:32; 19:9), şi în cazul cărora le-a murit partenerul (Romani 7:2,3; 1Corinteni 7:39)
dacă acesta este liber, adică nu s-a recăsătorit între timp, sau dacă între timp, nu a trăi cu altcineva
(Deut. 24:4). Celelalte tipuri de recăsătorire sunt considerate de Biblie adulter (Matei 19:9; Marcu
10:11,12; Luca 16:18).
În situaţia de divorţ, recăsătorire, trebuie implicat, în primul rând: Dumnezeu, El trebuie să devină
Sfetnicul, Sfătuitorul şi Instructorul nostru, Cel care a creat familia, şi care a promis: „Iată,
Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi CĂLĂUZA noastră până la
moarte.” (Psalmul 48:14). „Domnul te va CĂLĂUZI neîncetat” (Isaia 58:11).
ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE:
(1) Care sunt responsabilităţile fiecăruia din familie?
(2) îţi faci partea ce îţi revine, sau mai trebuie să faci îmbunătăţiri în ce priveşte rolul tău?
(3) Ce ai putea face pentru a îmbunătăţi starea familiei tale?
(sugestie: PE DE ROST: pentru soţi Coloseni 3:19-21; pentru soţii Coloseni 3:18; pentru copii
Coloseni 3:20).
Nu vreau să termin acest material, înainte de a da unele sfaturi practice, după cum urmează:
SFATURI PRACTICE:
„Dar pe lângă toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu iubirea, pentru că este o legătura perfectă a unităţii!”
(Coloseni 3:14 NW).