Despre multiplele aruncării ale Diavolului!

Cuvânt înainte: mulţi creştini fac confuzie, sau amestecă diferitele aruncării ale lui Satan sau pierderea
treptată din poziţie, însă un rol foarte important în stabilirea unei interpretări corecte, îl joacă stabilirea
exactă a timpului când se desfăşoară evenimentele. Iar ca să facem distincţie dintre diferitele aruncări ale
lui Satan, trebuie să fim atenţi la detalii, detalii care ne pot furniza informaţii valoroase de încadrare a
acestui verset în cronologia Biblică.
De pildă, după unii Apocalipsa cap. 12, cu aruncarea lui Satan din cer, spun că a avut loc la început, după
păcatul lui Adam, când Lucifer a fost aruncat din poziţia de Heruvim, şi a devenit Satan, această
interpretare a Ap. 12, se bazează pe Ezechiel 28:13-17. După alţii, aruncarea lui Satan a avut loc în timpul
serviciului pământesc al lui Isus (Luca 10:17-19; Ioan 12:31; 16:11). După alţii aruncarea lui Satan din
cer, va avea loc în viitor.
De ce se susţin mai multe variante, chiar cu citate din Biblie? Deoarece Biblia vorbeşte de mai multe
aruncări ale Diavolului, iar unii fac confuzie şi nu le deosebesc corect. Înainte de a vedea multiplele
aruncări ale lui Satan în mod cronologic, să vedem la ce se referă expresia: ceruri.

CARE ESTE ÎNŢELESUL EXPRESIEI CERURI?

Pentru a înţelege corect plasarea evenimentelor în timp, şi a le corela corect, trebuie să fim foarte atenţi, la
detalii, de aceea înainte trebuie făcută precizarea, că Biblia vorbeşte de „ceruri” (la plural) cât şi de trei
ceruri în 2Corinteni 12:1-4. Voi descrie pe scurt cele trei ceruri:
1) Primul cer este cerul fizic, numit în Biblie: întindere (firmament), boltă, creat în ziua a doua, numit în
termeni ştiinţifici: atmosferă (Geneza 1:6-8).
2) Al doilea cer după unii, este cel spiritual al demonilor, unde locuiesc demonii, este tot de natură
spirituală, însă una a întunericului şi a răutăţii (Efeseni 6:12). Însă această interpretare nu coincide cu
descrierea Biblică în care Diavolul şi îngerii lui erau văzuţi prezenţi atât în V.T. cât şi în N.T. în cerul
unde sunt îngerii fideli şi Dumnezeu (1Împăraţi 22:19-23; 2Cronici 18:18-22; Iov 1:6,7; 2.1,2) şi unde cel
rău lucrează ca acuzator al fraţilor permanent (Ap. 12:9,10). Astfel al doilea cer nu poate fi decât:
universul fizic, cosmosul cu stele, soarele, luna, planete, create în ziua a patra (Geneza 1:14-19).
3) Al treilea cer este cerul lui Dumnezeu (2Corinteni 12:1-4; Iov 1:6; Isaia 6:1-4; Daniel 7:9,10; Matei
3:16; Apocalipsa 4; etc.). Acest al treilea cer, era conform cu ce spune Pavel: paradisul, cerul spiritual
unde locuieşte Dumnezeu şi îngerii, cerul pregătit pentru creştini (comp. 2Corinteni 12:1-4 cu 1Corinteni
2:9).
O problemă este, că Biblia vorbeşte de „cerurile cerurilor”, sau de „ceruri” (la plural), sau de
„cerurile” (la plural). Nu totdeauna când se vorbeşte la plural de ceruri, se referă la cele trei; ci, de multe
ori în Biblie se referă la cerurile ce învelesc pământul. Adică la diferitele învelişuri sau niveluri ale
văzduhului fizic. În termen ştiinţifici, cerul = atmosfera este împărţită în: troposferă, stratosferă,
mezosferă, termosferă, exosferă.
Există pasaje în care expresia „ceruri” sau „cerurile”, se referă la nivelele din văzduh, sau din atmosferă,
adică din cerul terestru, un exemplu este: Deuteronom 4:17, unde se arată de păsări ce „zboară în ceruri”
(adică în atmosferă). Sau expresia „cerurile” se referă în unele texte tot la atmosferă, căci se vorbeşte la a
ploua din ceruri (Deuteronom 11:17).
Însă expresia „cerurile cerurilor” se poate referi fie la un plural al maiestăţii, adică că Dumnezeu este
prezent în toate trei cerurile, fiind omniprezent (Deuteronom 10:14; 1 Regi 8:27; 2 Cronici 2:6; 6:18). Fie
se referă că cele trei ceruri fiecare are în componenţa lor, mai multe ceruri (Neemia 9:6), şi de aici
„cerurile cerurilor”, referindu-se la straturile, sau sub-cerurile celor trei ceruri.
Să revenim la evenimente legate de Satan, de aruncări, căderi ale Lui, judecăţi, etc.

SUCCESIUNEA PIERDERII POZIŢIEI ŞI ARUNCĂRILE LUI SATAN:

Diavolul şi-a pierdut treptat poziţia, cât şi influenţa, cât şi a avut parte de mai multe aruncări:
1)PRIMA ARUNCARE A LUI SATAN ESTE DIN POZIŢIA DE HERUVIM, şi este consemnată în
Ezechiel 28:13-17: „Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu şi erai acoperit cu tot felul de pietre
scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu
smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai
un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel Sfânt al lui Dumnezeu şi umblai
prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut,
1
până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi
ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din
mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat
înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.”
Această profeţie, este una dublă, referindu-se ca într-o împletitură la Lucifer şi la împăratul Tirului
(vezi v.12)1. Probabil Diavolul, în timpul lui Ezechiel, era căpetenia spirituală demonică, a Tirului,
ulterior el a fost căpetenia demonică peste ţinutul Babilon (Isaia 14:4-15), iar în timpul apostolului Ioan
îşi avea scaunul de domnie în Pergam (Ap. 2:14). Este clar, că aici nu se descrie doar împăratul Tirului,
acesta nu a fost niciodată heruvim , nici în Eden sau cer pe muntele lui Dumnezeu, şi nici nu avuse ca
slujbă să dirijeze instrumentele de laudă, spre gloria lui Dumnezeu. Astfel este clar că aici se descrie
poziţia lui Lucifer (Isaia 14:12-14), înainte de mândria, rebeliunea, şi aruncarea lui de pe muntele cel
sfânt, din grădina Eden cerească2, din poziţia de heruvim ocrotitor, care avea care avea în slujba sa
instrumentele de laudă.
Aruncarea din acest pasaj se referă la aruncarea „de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc,
heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare”, adică pierderea poziţiei de heruvim ocrotitor,
pierderea gloriei şi a frumuseţii poziţiei cereşti ce o avea, şi cu siguranţă şi aruncarea din slujba de
supraveghetor peste instrumentele de laudă (comp. cu Fapte 1:20). Însă această aruncare, este descrisă şi
prin cuvintele: „te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.” Cu siguranţă că aceste cuvinte se
aplicau la Diavol, care nu doar îşi pierde poziţia privilegiată, însă este aruncat la pământ, conform cu Isaia
14:15 este aruncat: „în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!” Textul din Isaia, este o profeţie
dublă: care se referă pe plan fizic la regele Babilonului, dar pe plan spiritual la Satan, căci profeţia indică
gândul lui Satan de a fi ca Dumnezeu: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum
ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi
ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării
dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” (Isaia
14:12-15). Da, Diavolul, numit iniţial probabil: „Lucifer3” simbolizat de steaua de dimineaţă:
„Luceafărul”, de aceea mai şi este numit: „fiu al zorilor”, steaua care răsare prima, steaua care ca înger a
dat tonul şi iniţiativa în laudele la adresa lui Dumnezeu, a fost aruncat şi a căzut, nu doar pe pământ, ci
chiar a fost aruncat până în sheol sau hades, adică: locuinţa morţilor = adânc, abis.
Această aruncare la pământ şi până în adâncimile locuinţei morţilor, nu însemnă că Diavolul nu mai avea
acces în cerul lui Dumnezeu, însă înseamnă că Edenul, muntele lui Dumnezeu, poziţia de strălucire a
pierdut-o. El mai avea loc în cer, adică mai putea veni să ne pârască la Dumnezeu, sau în cadrul şedinţelor
îngereşti, însă în viitor va pierde şi această posibilitate, căci „locul lor nu li s-a mai găsit în cer”
(Apocalipsa 12:8). Astfel locul dintâi, cel de favoare şi privilegiu dumnezeiesc, locul unde înainte era
„acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu
iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur”, l-a pierdut.
De unde ştim, că Diavolul mai avea acces în cer? Acest lucru reiese şi din relatarea cu Iov (Iov 1:6; 2:1),
cât şi din faptul că în V.T.4, Diavolul şi îngerii lui sunt văzuţi ca venind, şi ca fiind prezenţi la adunarea
tuturor îngerilor, fiind astfel în faţa lui Dumnezeu împreună cu îngerii fideli (1Împăraţi 22:19-23;
2Cronici 18:18-22; Iov 1:6,7; 2.1,2). Însă este interesant că Diavolul vine de pe pământ, la adunările
îngerilor, astfel casa sau locuinţa lui mai degrabă este pe pământ sau în adânc, decât în cer, în care mergea
fie când este chemat de Dumnezeu, fie când îi raportează lucruri negative lui Dumnezeu, fiind
„acuzatorul fraţilor” sau „pârâşul fraţilor” (Apocalipsa 12:10).
Această aruncare din Ezechiel 28, nu e similară cu cea din Ap. 12, căci aruncarea e precedată de o luptă,
Diavolul are şi nişte îngeri, şi ei nu mai au acces în cer (la Dumnezeu), pe când după această aruncare din
cer, din Ezechiel 28, Satan a mai avut acces în al treilea cer (Iov 1:6,7; 2.1,2).
Ba chiar, este descris de Pavel ca fiind în „locurile cereşti” adică în cerurile îngerilor cu poziţii de
conducere (comp. Efeseni 1:20,21 cu 6:12). Astfel Pavel arată că atât căpeteniile, domniile, stăpânirile,
1
În Scriptură, îngerul păzitor = căpetenia demonică peste o ţară sau zonă, căci aceste căpetenii s-au luptat cu Mihail =
căpetenia spirituală a lui Israel - comp. cu Daniel 10:13,20,21 – BO: „îngerul păzitor al Persiei...îngerul păzitor al Greciei va
veni”.
2
Grădina Edenului din acest text nu se referă la cea pământească, descrisă în Geneza 2:8-15, ci la una spirituală, cerască,
fiindcă există şi un paradis ceresc, corespondentul celui pământesc (2Corinteni 12:1-4; Apocalipsa 2:7), toate lucrurile
pământeşti au fost făcute după chipul ceresc (comp. cu Evrei 8:5).
3
Lucifer era iniţial un cuvânt latinesc, o traducere a numelui ebraic: Hilel Ben Şahar (‫)הילל בן שחר‬, însemnând „aducătorul de
lumină” (de la lux, „lumină”, şi ferre, „a purta, a aduce”), o denumire astrologică romană pentru „Luceafărul dimineţii”,
planeta Venus, primul corp ceresc ce apare dimineaţa.
4
V.T. este prescurtarea la Vechiul Testament, iar N.T. la Noul Testament.
2
etc. fidele lui Dumnezeu sunt în locurile cereşti, dar şi căpeteniile, domniile, stăpânirile infidele sunt tot în
locurile cereşti.
Însă deasupra lor este Cristos, şi creştinii care sunt în El (Efeseni 2:5,6). Astfel în aceleaşi „locuri
cereşti” (al treilea cer cu straturile lui), era în timpul lui Pavel: atât îngerii fideli, cât şi cei infideli, dar şi
Cristos, care era deasupra lor ca poziţie şi autoritate, în aceleaşi cer numit „locurile cereşti”.
Cu siguranţă că oamenii şi comunităţile de oameni neascultătoare sunt conduse de aceste căpetenii
demonice.
Revenind la aruncarea lui Satan, o asemănare a situaţiei, este între Satan şi şarpe. În Eden, Dumnezeu a
dat o hotărâre descrisă în Geneza 3:14,15: „Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul
acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te
târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi
sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Cu siguranţă că pe plan fizic, profeţia era împotriva şarpelui fizic, prin care Diavolul a lucrat, căci şarpele
este pus aici între „fiarele de pe câmp”. Însă pe plan spiritual profeţia se referă la Satan (Apocalipsa
12:9), care după cum şarpele din umblarea lui prin copaci a fost pedepsit să se târască pe pământ, chiar
să-şi facă casă sub pământ, şi să se hrănească cu ţărână, sau lucruri de la nivelul solului (Mica 7:17). În
mod asemănător Diavolul a căzut din poziţia Lui şi a fost aruncat pe pământ, chiar are o locuinţă în adânc
(comp. cu 2Petru 2:4; Iuda 6; Apocalipsa 9:1,2,11), până când sămânţa femeii, adică Isus îi va zdrobi
capul.
Putem extinde această paralelă, sau ilustrare, după cum şarpele în mod natural, îşi are cuibul în orificii
sub pământ, şi mediul lui este solul, pământul, însă se mai poate urca din când în când în copaci, tot aşa şi
Diavolul a fost aruncat pe pământ, în adânc, dar mai are acces în cer.
2) PIERDEREA DE AUTORITATE ASUPRA PĂMÂNTULUI ŞI ASUPRA OAMENILOR
DEMONIZAŢI DIN CAUZĂ CĂ ISUS A DAT AUTORITATE DISCIPOLILOR SĂI:
Luca 10:17-19: „Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie şi au zis: „Doamne, chiar şi dracii ne sunt
supuşi în Numele Tău.” Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” Iată că v-am
dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va
putea vătăma.”
Este clară cauza şi efectul acestei căderi a lui Satan. Discipolii au scos demonii, împărăţia lui Dumnezeu
s-a manifestat cu putere, a venit peste acei evrei (Matei 12:28), iar Satan a căzut din poziţia lui de
influenţă deasupra multor suflete demonizate, sau multor oraşe şi sate asupra cărora avea controlul. Astfel
o dată cu misiunea discipolilor (ucenicilor), şi cu împuternicirea dată de Isus, Satan a căzut din poziţia lui
de conducerea şi influenţă ce o avea peste aceste suflete şi zone. Iar Isus le-a dat tot mai multă autoritate,
chiar peste toată puterea vrăşmaşului, astfel că apostolii puteau elibera pe oricine de influenţă sau chiar
posesii demonice. În acest pasaj nu este vorba de o aruncare dintr-un cer în altul, sau pe pământ, ci o
cădere din înălţimea sau poziţia lui de căpetenie peste unele suflete şi localităţi, datorită autorităţii lui
Dumnezeu manifestată prin Isus şi discipoli (ucenici).
3) ÎNAINTE DE MOARTEA LUI ISUS, DIAVOLUL A FOST JUDECAT ŞI ARUNCAT AFARĂ:
Textele ce vorbesc de acest eveniment sunt: Ioan 12:31; 14:30; 16:11.
Conform cu traducerea NTTF – 2007, - în Ioan 12:31 se spune: „Acum este o judecată a lumii aceasta;
acum conducătorul lumii aceasta va fi aruncat afară.” (n.s. la conducător: în greacă: arhon = suveran;
stăpânitor).
Iar în Ioan 14:30 NTTF – 2007, se precizează: „Nu voi mai vorbi multe cu voi; pentru că vine
conducătorul lumii. Dar în Mine nu are nimic”
Iar la Ioan 16:7-11 NTTF – 2007, se mai spune: „Dar Eu vă zic adevărul: Vă este de folos ca Eu să Mă
duc; pentru că, dacă nu am să Mă duc, Mângăietorul nicidecum nu are să vină la voi; însă dacă am să
mă duc, Îl voi trimite la voi. Şi venind Acela va dovedi lumea despre păcat, şi despre dreptate, şi despre
judecată. Despre păcat: Pentru că ei nu cred în Mine. Despre dreptate: Pentru că Eu merg la Tatăl
Meu, şi nu Mă mai vedeţi. Despre judecată: Pentru că conducătorul lumii aceasta a fost judecat.”
Chiar dacă textele nu prezintă toate amănuntele acestei judecăţi, şi a aruncării lui Satan afară, totuşi
corelat cu alte pasaje, putem conchide, că este vorba de: „o judecată” NTTF – 2007, ce a avut loc în cer,
înainte de moartea lui Isus, la sfârşitul sau spre serviciului Său pământesc, o judecată, dar nu judecata
finală a oamenilor prezentată în Matei 25:31-46 de la venirea lui Isus, sau cea de la fârşitul mileniului:
Ap. 20:11-14.
O judecată în care lumea deoarece l-a respins şi nu l-a acceptat pe Fiul unic al lui Dumnezeu, a fost
judecată nefavorabil potrivit cuvintelor Domnului din Ioan 3:18-21: „Oricine crede în El, nu este
judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui
3
Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai
mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina şi
nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, ca să
i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”
Observă, oamenii sunt judecaţi însăşi de decizia lor de a nu crede în Isus. Baza acestei judecăţi este că
Isus a venit, a făcut lucrări de putere aşa cum nimeni nu a mai făcut (Ioan 15:24), şi cu toate acestea
oamenii nu L-au crezut, deoarece au iubit mai mult întunericul.
Faptul că Cristos a fost fidel şi loial Tatălui până la sfârşit, a condamnat lumea, şi astfel pe drept Tatăl a
putut judeca lumea păcătoasă, deoarece lumea, nici Satan nu putea să-i reproşeze la Isus nici un păcat,
chiar Isus declară: „Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic
în Mine” (BC). Da, nici lumea, nici Satan nu avea nimic în Isus. Lumea nu avea astfel un motiv de
poticnire în Fiul lui Dumnezeu, şi ne având acest motiv, a fost judecată, şi declarată vinovată deoarece nu
l-au primit pe singurul Fiu, unic-născut al lui Dumnezeu.
Totuşi Dumnezeu în harul Său, nu a trecut şi la acţiunea de distrugere a lumii, permiţând ca persoane
individuale să-l primească pe Isus şi să devină copiii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:10-13).
Însă Isus precizează, că după plecarea Lui, va veni Mângâietorul, care va continua lucrarea de demascare
a lumii şi de dovedire a stării ei de păcat. Lucrare care pe de o parte, are rol de mărturie şi de salvare a
celor ce se decid să creadă în Isus, iar pe de altă parte de mărturie şi condamnare a lumii. Astfel de aceea
Isus spune: „Şi venind Acela [Mângâietorul] va dovedi lumea despre păcat, şi despre dreptate, şi despre
judecată. Despre păcat: Pentru că ei nu cred în Mine. Despre dreptate: Pentru că Eu merg la Tatăl
Meu, şi nu Mă mai vedeţi. Despre judecată: Pentru că conducătorul lumii aceasta a fost judecat.”
Prin urmare, Mângâietorul va dovedi lumii că este vinovată de păcat, deoarece nu cred în Sigurul Fiu al
lui Dumnezeu.
Va dovedi lumii dreptatea lui Dumnezeu, manifestată prin viaţa lui Isus, căci după ce a fost lăsat pe
pământ Isus ca mărturie, a fost luat la cer, dovedind astfel că El era un om drept, şi nu păcătos sau
demonizat cum în descriau conducătorii religioşi. Dacă nu era un om drept, de ce la luat Dumnezeu la
cer?
Duhul Sfânt va dovedi lumii în ce priveşte judecata, pentru că conducătorul lumii este judecat, ca fiind un
mincinos, deoarece el nu a reuşit să-l corupă pe Isus, cu toate că a încercat în repetate rânduri (Matei 4:1-
10). Diavolul nu avea nimic în Isus, ca astfel să-şi dovedească afirmaţiile sale: precum că nu este nici un
om fidel Creatorului, precum că Isus era în imposibilitate să răscumpere omenirea. Diavolul nu avea de ce
să-l acuze, nu avea nici un motiv de care să se lege şi să oprească astfel execuţia lui Isus ce urma a doua
zi, care avea să fie ‚preţul de răscumpărare’ al întregii omeniri.
Însă la ce se referă afirmaţia: „acum conducătorul lumii aceasta va fi aruncat afară”? După ce
conducătorul lumii, şi reprezentantul lumii, Satan, a fost convocat la judecată, probabil în cer, în sala de
judecată a lui Dumnezeu. A avut loc atunci judecata lumii, care a primit verdictul: „VINOVATĂ” de
respingerea fără motiv a Fiului unic născut al lui Dumnezeu. Nici chiar Satan avocatul şi conducătorul
lumii, nu a putut să apare lumea coruptă, să găsească un motiv temeinic, pe baza căruia să-l respingă pe
Cristos.
Şi astfel lumea a fost judecată şi declarată vinovată, pentru că L-au văzut pe Isus, lucrările lui Dumnezeu
din viaţa Lui, şi L-au urât fără temei (Ioan 15:25). Urându-L pe Isus L-au urât şi pe Tatăl care L-a trimis
şi L-a împuternicit (Ioan 15:24).
Iar conducătorul lumii „acum” a fost pedepsit, fiind aruncat afară. Da, în acel moment, înainte de
moartea Domnului Isus, conducătorul lumii = Satan, a fost aruncat afară, nu doar din sala de judecată, dar
şi din poziţia de avocat al lumii, el este aruncat afară ca orice martor mincinos, şi orice prezumţie de
nevinovăţie a Diavolului, în faţa îngerilor, a căzut la aceea judecată. El este aruncat afară, pierzându-şi
poziţia de martor sau apărător al dreptăţii pe care şi-o aroga.
Faptul că Diavolul a fost aruncat afară, nu însemnă că el nu mai avea acces în cer, ca să pârască
(Apocalipsa 12:10), însă probabil a fost dat afară şi de la adunările îngerilor, căci în V.T. el apare la
adunările îngerilor (Iov 1:6; 2.1), la fel şi îngerii lui, demonii, duhurile de minciună (1Împăraţi 22:19-23),
însă probabil că de atunci ei chiar dacă au acces în cer, nu mai se adună la adunările îngerilor, ci doar
îngerii fideli (Apocalipsa 5:11,12).
Este clar că unii dintre demoni sunt în adânc, alţii sunt în cer chiar stăpânind din „locurile cereşti”
(Efeseni 6:12), peste anumiţi oameni, oraşe, zone, ţări sau teritorii (Daniel 10:13,20,21), însă aceştia pot fi
oricând detronaţi prin luptă spirituală de către creştini, care împreună cu Cristos sunt plasaţi deasupra
Diavolului şi demonilor (Efeseni 1:20-22; 2:5,6; vezi şi Psalmul 149:6-9).

4
Însă unii spun că aruncarea din Ioan 12:31, se referă la aruncarea din Ap. 12, deoarece când Ioan scrie
cartea Apocalipsa, în Apocalipsa 2:13 se spune: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de
domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când
Antipa, Martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.” Astfel se sugerează
că Satan a fost aruncat pe pământ înainte de a scrie Ioan Apocalipsa, şi şi-a făcut locuinţa în oraşul
Pergam. Însă această precizare, vrea să scoată în evidenţă mai degrabă că Satan este prezent în Pergam şi
lucrează acolo puternic în sens negativ, nu că nu mai are acces la cerurile lui Dumnezeu aşa cum se
descrie în Ap. 12. Deoarece şi despre adunarea (biserica) din Smirna, se spune în Apocalipsa 2:8-10:
„Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a
înviat: „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt
Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul
are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii
credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
Conform acestui pasaj, Diavolul este în Smirna nu doar în Pergam, poate vizita şi adâncul, sau cerul, şi
chiar era prezent în sinagoga evreilor, şi astfel să genereze un necaz de zece zile pentru creştini.
El are „scaunul de domnie” în Pergam, deoarece domnea din „locurile cereşti” ale Pergamului, peste
această localitate, influenţând-o în sens negativ, dar nu în sensul că nu mai are acces în al treilea cer.
Este interesant că primul templu al cultului împăratului a fost zidit în Pergam (cca. 29 î.e.n.) în cinstea
Romei şi a lui August. Astfel, oraşul deţinea un loc de frunte în provincie în ceea ce priveşte religiafaţă de
Cezar. Cu toate că Efesul a ajuns principalul centru comercial, Pergamul a fost locul unde „este scaunul
de domnie al Satanei” (Apocalipsa 2:13), datorită idolatriei, existând sanctuarele unor culte păgâne: al lui
Zeus, Atena, Dionisius şi Asclepius, ridicate de către regii Ataliei, însă cel ridicat de Asclepius Soter fiind
de o importanţă deosebită, susţinând cultul împăratului. Acesta a fost locul unde închinarea la împăratul
divin a ajuns să fie piatra de încercare a loialităţii civile, în timpul împăratului Domiţian. Această
perioada a fost foarte critică pentru biserica din Asia. Antipa (v. 13) este citat probabil ca un reprezentant
(poate primul) al celor care au fost judecaţi şi executaţi aici pentru credinţa lor.
Trebuie să spunem, că Satan ca spirit limitat, era prezent, doar într-un loc, în timp şi spaţiu, însă se poate
deplasa în orice loc, fie în cer, fie în locuinţa morţilor, fie în Pergam, sau în Smirna, în trecut a condus
peste Tit, şi peste Babilon, ca căpetenie demonică, putând fi prezent şi în temple păgâne sau în sinagogi,
el era şi îşi făcea casă, oriunde puterea întunericului era mai mare.
Însă Diavolul chiar dacă este limitat într-un corp spiritual, el este prezent peste tot, prin îngerii săi, cu care
este conectat, căci el este descris ca fiind: domnul puterii văzduhului, Dumnezeul acestei epoci, şi
stăpânitorul lumii (Ioan 12:31; 2Corinteni 4:4; Efeseni 2:2).
Însă aceste locuinţe sau scaune de domnie a lui Satan în anumite localităţi, influenţând în mod pregnant
unele localităţi mai mult ca altele, nu demonstrează că Satan a fost aruncat înainte de a scris Ioan – cartea
Apocalipsa. Deoarece Ioan nu vede ‘ceea ce sa întâmplat în trecut’ ci el vede „lucrurile care trebuie să
se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1).
În Efeseni 1:18-21; 2:5,6 se precizează clar: „...şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este
nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi,
credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-
o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai
presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care
se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor...cu toate că eram morţi în greşelile
noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi
ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare
nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.”
Prin urmare, creştinii cu Cristos se află în locuri cereşti într-o poziţie superioare îngerilor de orice grad,
chiar peste îngerii fideli, deoarece la ei se referă textul când spune: „de orice nume, care se poate numi,
nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor”, căci demonii nu vor stăpânii în epoca viitoare. Astfel
credincioşi în Cristos, sunt în locurile cereşti cu îngerii şi demonii, însă superiori lor ca poziţie şi
autoritate, datorită lui Cristos (Efeseni 3:10; 2Petru 1:12), ei se află deasupra oricărei domni şi stăpâniri
satanice (comp. cu Efeseni 6:12).
Dar există şi opusul situaţiei, când o ţară sau un conducător prin practici păcătoase, idolatre, să repună în
„locurile cereşti” pe dumnezeii falşi, în spatele cărora se află o căpetenie demonică sau mai multe (Deut.
32:16,17), şi astfel peste un oraş sau o ţară, datorită dreptului pe care i-l dă păcatul acelor oameni, să
conducă nu îngerii fideli, ca de pildă Arhanghelul Mihail (căpetenia îngerească a lui Israel), ci:
căpeteniile, domniile, stăpânirile răutăţii (Efeseni 6:12; comp. cu Daniel 10:13,20,21). Chiar Dumnezeu
5
se poate folosi de demonii care se află în adânc, nu de cei legaţi cu lanţuri veşnice (Iuda 6), ci de cei
aruncaţi temporar în adânc (Apocalipsa 9:1,2,14,15).
În concluzie, aruncarea lui Satan „afară”, însemnă că a pierdut procesul, cât şi faptul că el şi lumea, au
primit o judecată nefavorabilă. Însă şi după moartea, învierea şi înălţarea Domnului, Diavolul are acces la
cer, cât şi o parte din îngerii Lui prin care conduc: oameni, oraşe sau teritorii, mai ales comunităţile de
oameni idolatre şi păcătoase, unde Diavolul chiar îşi fixează un scaun de domnie.
4) ARUNCAREA LITERALĂ DIN AL TREILEA CER PE PĂMÂNT ŞI FĂRĂ A MAI AVEA
ACCES LA AL TREILEA CER:
Apocalipsa 12:7-12: „ Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi
balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi
balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost
aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare,
care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea
Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului
nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-
au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de
voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are
puţină vreme.”
Acest eveniment nu a avut loc încă, din următoarele motive:
a) Atât în V.T. cât şi în N.T. Diavolul este prezentat în cer, deci avea acces în cerul lui Dumnezeu, şi
după aruncarea din Eden, şi după moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus (Iov 1:6; 2:1;
Efeseni 6:12).
b) Această aruncare din Ap. 12 poate avea loc doar după Penticosta, deoarece înainte de această
aruncare se descriu oameni folosind în lupta lor spirituală: „sângele Mielului” (sângele lui Isus),
şi care au mărturia lui Isus (vezi v. 11,17). Această mărturie primind-o creştinii să o ducă, doar
începând cu Penticosta (Luca 24:47-49; Fapte 1:8).
c) Această aruncare are loc după întemeierea bisericii, deoarece Diavolul înainte de aruncare era
„pârâşul fraţilor” creştini, cei care L-au biruit prin: „prin sângele Mielului şi prin cuvântul
mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.”
d) Aruncarea are loc după scrierea lui Ioan, deoarece Ioan nu vede ‘ceea ce sa întâmplat în trecut’ ci
el vede „lucrurile care trebuie să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1).
Dacă această aruncare are loc după Penticosta, după ce creştinii au fost martirizaţi, după ce Ioan a scris
cartea, a avut loc ea înainte de timpul când trăim noi, aşa cum susţin unii, sau va avea loc în viitor?
Nu putem găsi nici un suport pentru o aruncare a lui Satan înainte, ca de pildă în anul 1914 e.n. Chiar Ap.
12 ne dă câteva indici care arată că această aruncare nu a avut loc, ci va avea loc în viitor, cu trei ani şi
jumate, apoximativ înainte de venirea Domnului şi legarea lui Satan:
 Femeia este hrănită protejată doar 1260 de zile.
 Balaurul (Satan) are „puţin timp”, nu zeci de ani (cât au trecut din 1914).
 Balaurul domneşte prin intermediul Fiarei doar 42 de luni, adică trei ani jumate, după care e clar
că este legat în adânc.
În continuare voi descrie mai pe larg evenimentele din ultima săptămână din Daniel, legate de Ap. 12,13:
Dacă această aruncare nu a avut loc în Eden, în perioada, în care Satan a mai tras de partea lui o parte
din îngeri, atunci treimea de stelele din Ap. 12:4 nu sunt îngerii5 care au trecut de partea lui Satan, cum
interpretează mulţi teologi, ci înţelepţii poporului Israel, descrişi ca stele în Daniel 8:9-11,24; 11:31-35;
12:3, şi care vor fi traşi jos, adică îşi vor pierde strălucirea şi lumina spirituală. Anticristul simbolizat prin
cornul cel mic, vine „spre ţara cea frumoasă” (Israel), se înalţă la cer, şi luptă cu „căpetenia oştirii”,
adică cu îngerul păzitor al lui Israel numit şi Arhanghelul Mihail sau Îngerul lui Iahweh6, şi smulge o
treime din stele cerului. Aceasta se întâmplă, din cauză că are autoritate asupra pământului, „nu prin
puterea lui însuşi” ci a lui Satan, şi astfel „va face pustiiri de necrezut...va distruge pe cei puternici”
(Daniel 7:24), adică va ataca pe acei înţelepţi, care sunt tot oameni imperfecţi, va reuşi să ademenească pe
câţi-va prin liguşiri, iar astfel cei vor cădea de partea lui Satan vor fi o treime din stele, adică din aceşti
înţelepţi (Ap. 12:3,4; Daniel 8:9,10; 11:30-32). Apoi se va opri jertfa necurmată din templul din
Ierusalim, şi se va aşeza urâciunea pustiirii, care va marca începutul perioadei numite: „timpul
5
Este adevărat că în Biblie şi îngerii sunt descrişi ca stele (Iov 38:7), dar în Ap. 12 nu se referă la îngeri conform plasării în
timp a persoanelor şi evenimentelor.
6
Pentru mai multe detalii despre cine este Arhanghelul Mihail, îngerul lui Iahweh şi Căpetenia oştirii, vezi broşura: „Despre
îngeri”, sau tractul: „Cine este Arhanghelul Mihail”.
6
sfârşitului” sau „necazul cel mare”, această perioadă va dura: trei timpuri şi jumătate (Daniel 7:25) sau
1260 de zile compară (Ap. 12:6 cu v.14).
Însă, după tragerea a o treime din stelele cerului, din înţelepţii poporului Israel, cei care vor învăţa pe
mulţi dreptatea (Daniel 11:32-35; 12:3,4), Arhanghelul Mihail, primeşte autoritate sau drept să se
răzbune, să lupte cu Diavolul, şi de data aceasta, nu pe un tărâm omenesc imperfect, ci în cer, o luptă
directă, între Diavolul şi îngerii lui, şi Mihail şi îngerii lui. Rezultatul luptei şi lupta este descrisă în
Apocalipsa 12:7-9: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi
balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi
balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost
aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.”
Astfel după ce Diavolul pierde lupta, şi este aruncat pe pământ, începe domnia fiarei de 42 de luni (1260
de zile sau trei ani şi jumătate profetici) – Ap. 13:4,5.
În concluzie, aruncarea din cer a lui Satan, din Ap. 12, are loc la începutul „timpului sfârşitului” sau în
perioada numită de Isus: „un necaz aşa de mare” (Matei 24:21) sau mai este numită în Biblie: „necazul
cel mare” (Apocalipsa 7:14), deoarece „Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă
ştie că are puţină vreme”. Această „puţină vreme”, va dura aproximativ trei ani şi jumătate, sau trei
timpuri jumate (Daniel 7:25,26); sau 1260 de zile (Apocalipsa 12:6).
Această aruncare a lui Satan nu are loc în anul 1914, cum cred Martorii lui Iehova, deoarece atunci când
Satan este aruncat pe pământ, el mai are la dispoziţie: „puţină vreme” (BC), sau „puţin timp” (Ap. 12:12
- GBV), nu zeci de ani (comp. cu Ap. 20:3).
În contrast cu Israelul natural persecutat [prin oprirea jertfei necurmate, prin introducerea în templu a
urâciunii pustiirii, prin persecutarea înţelepţilor poporului Israel, prin omorârea celor doi martori];
Femeia din Ap. 12, adică: Israelul spiritual sau Biserica din Iudeea şi Ierusalim, după îndemnul lui Isus
din Evanghelii (Matei 24:15-21; Marcu 13.14-19; Luca 21:20,21), fuge la munţi, fuge în pustie, unde este
hrănită şi protejată în această perioadă, însă doar 1260 de zile, sau perioada numită: „ceasul încercării”,
în care ea este păzită (Apocalipsa 3:10). De ce doar atât? De ce doar 1260 de zile este hrănită şi protejată?
Dacă, Diavolul nu ar fi aruncat şi legat în adânc după aceste 1260 de zile (Ap. 20:1-3), atunci femeia fiind
în pustie, după această perioadă de 1260 de zile, ar muri de foame. Sau în cazul în care ar ieşi din pustie,
după această perioadă ca să caute hrană, ar fi sfâşiată de Diavolul, dacă acesta ar continua domnia lui pe
pământ.
Astfel Diavolul va guverna prin Fiară (Anticrist), doar 42 de luni, sau 1260 de zile (trei timpuri şi
jumătate) – Ap. 12:6,14; 13:5. Guvernarea Fiarei (zilele necazului celui mare) va fi scurtată, de însuşi
venirea Domnului Isus, căci altfel, nici cei aleşi nu ar scăpa (Matei 24:21,22), deoarece ei (femeia-
biserica) sunt orcotiţi în pustie doar 1260 de zile (Apocalipsa 12:6,14). Da, Anticristul va guverna doar
pentru 42 de luni, „până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât” (Daniel 9:27), adică până când
vine Isus, şi-l va nimici cu suflarea gurii Lui (2Tesaloniceni 2:8; Apocalipsa 19:20).
Astfel concluzia logică, la relatarea din Ap. 12, este că înainte de această perioadă de 1260 de zile,
Diavolul este aruncat pe pământ, şi după această perioadă aruncat în abis.
Tot la fel cartea lui Daniel confirmă acelaşi lucru, când spune despre Fiară (Anticrist sau cornul cel mic)
că „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt şi se va
încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două
vremuri şi o jumătate de vreme (trei timpuri jumate = 1260 zile – Ap. 12:6,14). Apoi va veni judecata şi
i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.”
Deci după această perioadă de trei ani şi jumătate, din nou Mihail, ca un înger puternic, va reveni, şi îl va
lega pe Satan pentru o mie de ani (Apocalipsa 20:1-3). Astfel se armonizează cu ce spune Daniel, când
profeţeşte: „Apoi (după trei timpuri jumate = 42 luni =1260 zile) va veni judecata şi i se va lua
stăpânirea” Diavolului şi a Fiarei.
Astfel concluzia este că, aruncarea Diavolului din Ap. 12, se va petrece la începutul necazului celui mare,
atunci când va începe domnia lui pe pământ prin Fiară (Anticrist), cu aproximativ trei ani şi jumătate,
înainte de venirea Domnului şi de aruncarea Diavolului şi a îngerilor lui în abis pentru o mie de ani.
5) ARUNCAREA DE PE PĂMÂNT ÎN ADÂNC:
În Apocalipsa 20:1-3, se spune: „Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână
cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi
Satana şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea
deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie
să fie dezlegat pentru puţină vreme.”

7
Această aruncare are loc la venirea Domnului domnilor şi Regele regilor (Ap. 19:11-21). Atunci din nou
Îngerul DOMNULUI sau Arhanghelul Mihail (comp. Ap. 18:1; 20:1 cu 12:7), trimis de Isus, îl va lua pe
Diavolul (şi îngerii lui), şi îl va arunca în abis sau adânc, lângă ceilalţi îngeri căzuţi descrişi în 2Petru 2:4;
Iuda 6. Ceilalţi demoni care au fost activi, vor fi aruncaţi şi ei împreună cu Diavolul, chiar dacă
consemnarea biblică din Apocalipsa nu consemnează acest lucru. Însă în Isaia 24:21,22 se precizează:
„În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului.
Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle, şi, după un mare
număr de zile, vor fi pedepsiţi”. Deci oştirea de sus (căpeteniile demonice care erau şi în spatele
autorităţii împăraţilor pământului), vor fi puşi într-o temniţă, sau „într-o groapă” (GBV), adică în adânc,
pentru „un mare număr de zile”, adică pentru o mie de ani, după care vor fi pedepsiţi (comp. cu Ap.
20:10). Observaţi expresiile de timp ale Bibliei: „puţin timp” are Diavolul pe pământ (1260 de zile); în
contrast: „un mare număr de zile”, care reprezintă o mie de ani.
6) ELIBERAREA DIN ADÂNC, DIAVOLUL ESTE DIN NOU PE PĂMÂNT, APOI ESTE
ARUNCAT ÎN LACUL DE FOC:
Apocalipsa 20:7-10: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa
lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i
adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării...Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în
iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii
vecilor.”
În acest pasaj este descris ultima aruncare a lui Satan şi cea definitivă, căci este aruncat în lacul de foc,
care este „pedeapsă veşnică”, pentru el, dar nu numai el va suferi pedeapsa veşnică, ci şi îngerii lui, şi toţi
oamenii neascultători de Dumnezeu. Pedeapsa pentru toate aceste creaturi rele şi răzvrătite (demoni şi
oameni) este identică, şi Isus o numeşte: „focul cel veşnic” sau „pedeapsă veşnică” (vezi Matei
25:41,46).
În concluzie, înţelegem că este important să facem diferenţierea dintre diferitele etape ale vieţii şi căderii
lui Satan ca să interpretăm corect şi cronologic profeţiile despre el, şi să înţelegem mai bine Scripturile.
Având principii corecte de interpretare a Scripturilor, chiar în lucrurile mici, atunci vom interpreta
Scripturile corect şi în domeniile mai importante. Însă mai presus de toate, să cerem înţelepciunea de la
Dumnezeu, „care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:6). Deoarece
aşa, gloria nu ne va aparţine nouă, ci lui „Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus
Hristos, în vecii vecilor! Amin.” (Romani 16:27).

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE:

 Câte ceruri sunt şi care sunt acestea?

 La ce se referă aruncarea lui Satan din Ezechiel 28:12b-17?
 Dar căderea lui Satan din Luca 10:18?
 La ce se referă aruncarea lui Satan din Ioan 12:31?
 La ce se referă aruncarea lui Satan din Apocalipsa 12:7-10?
 La ce se referă aruncarea lui Satan din Apocalipsa 20:1-3?
 Dar la cea descrisă în Apocalipsa 20:10?

Persoană de contact: Alin Işfa, tel. 0745416808; E-mail: calea@rdslink.ro

www.calea.uv.ro www.biblii.uv.ro www.exm.uv.ro