Barbatul - cap femeii

Multi dintre noi, fiind prezenti la Taina Nuntii, ramanem mirati sa auzim ca Biserica
vesteste ca barbatul este cap femeii. Mai mult, ni se atrage atentia ca femeile trebuie sa se
supuna barbatilor (Efeseni 5, 22). Si asa se face ca plecam de la aceasta Taina, cu gandul ca
barbatul este superior femeii.
Nu mai suntem atenti la continuarea acelei marturisiri: barbatul este cap femeii, precum
si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau. Aceasta continuare ne descopera ca barbatul devine si
el un fel de mantuitor al trupului femeii. Si in acest sens se cere ca femeia sa se supuna capului
sau, pentru ca acesta ii poarta de grija.
Dar in afara casatoriei barbatul nu poate fi cap al femeii, dupa cum nici Hristos nu este
capul oricarei persoane. Caci El nu poate fi cap celor care nu apartin trupului Bisericii si nu sunt
madulare ale ei.
Barbatul este cu adevarat cap, numai in momentul in care se indreapta spre femeie cu
iubirea care "nu cauta ale sale (1 Cor. 13, 4-5). Iar aceasta iubire izvoraste din Hristos, nu in
afara Sa. Cu alte cuvinte femeia trebuie sa se supuna barbatului, numai in masura in care
barbatul este unit cu Hristos. Ea nu trebuie sa se supuna in orice imprejurare, de exemplu atunci
cand acesta savarseste adulter.
Daca barbatul se supune total vointei dumnezeiesti, si femeia se poate supune barbatului
ei fara retineri, de vreme ce barbatul nu mai face voia sa, ci voia lui Dumnezeu. Barbatul care
nu se impartaseste de iubirea Mantuitorului, nu poate oferi sotiei sale iubirea pe care este dator
sa o daruiasca. Iar sotia care nu cunoaste ascultarea Bisericii fata de Hristos, este lipsita de
puterea de a se supune sotului ei.
Barbatul fiind cap femeii, precum Hristos Bisericii, este dator sa se jertfeasca pentru
aceasta, asa cum a facut-o Hristos pentru Biserica. Faptul ca barbatul este numit cap al femeii,
nu inseamna ca i se acorda privilegii. Dimpotriva, acest atribut nu implica o pozitie avantajoasa,
caci datoria de a iubi este mai mare decat datoria de a te supune.
In cadrul Tainei Casatoriei se citeste pericopa evanghelica in care este prezentata
minunea de la Nunta din Cana Galileii, unde apa a fost prefacuta in vin (Ioan 2, 6). Este de
retinut ca vinul nu a aparut din nimic, ci prin preschimbarea apei. Acest lucru ne descopera ca si
mirii sunt pusi intr-o relatie noua, de jertfire a unuia fata de altul si nu de subordonare a unuia
fata de celalalt.
Lumea aceasta intinata de pacat, nu se va schimba decat dupa ce se va transforma, precum a fost
transformata apa in vin la Nunta din Cana Galileii. Iar aceasta prefacere nu se poate face in
afara casatoriei, ci in cadrul ei.
Dragostea sotului fata de sotie trebuie sa fie lipsita de ingamfare, aroganta sau
atitudini de superioritate:
Barbatul sa nu-si dispretuiasca sotia din pricina ca ea ii este supusa, pentru ca
ea este trupul sau. Iar capul, daca va dispretui trupul, va pieri si el. El, dar, sa
puna in balanta iubirea (agapen) lui pentru ea, cumpanind astfel supunerea ei fata de el.
Din nou ne aminteste Sfantul Ioan Hrisostom: dragostea pe care o nutreste barbatul
fata de sotia lui se poate compara cu dragostea lui Hristos pentru Biserica, dupa
cum invata Apostolul Pavel (Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si
Hristos a iubit Biserica si s-a dat pe Sine pentru ea- Efeseni 5, 25). Cu admirabila-i
arta Sfantul Ioan amplifica invatatura paulina:
Ai vazut masura ascultarii [Ci precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile
barbatilor lor intru toate - Efeseni 5, 24]; asculta acum si masurile dragostei. Vrei ca
femeia ta sa ti se supuna asa cum i se supune Biserica lui Hristos? Atunci
poarta-i si tu de grija la fel de prevazator cum ii poarta Hristos de grija
Bisericii. Da, chiar daca se ajunge sa fie nevoie sa-ti dai viata pentru ea, da, si sa fii taiat
in bucati de zeci de mii de ori pentru ea, da, si sa induri sau sa suferi orice durere pentru
ea, tu sa nu refuzi aceasta[...] In acelasi fel, dar, asa cum El a adus-o la El pe cea
care ii intorsese spatele care Il ura si Il respingea si Il dispretuia nu prin
amenintari, nu prin forta, nu prin teroare sau prin vreun alt lucru asemanator, ci
prin statornica Lui afectiune, tot asa trebuie sa te porti si tu cu femeia ta.
In viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur, autoritatea care insoteste conducerea
treburilor familiale este in mod real impartita in cel mai inalt grad sotia fiind a
doua putere (arche deutera) (18) , al doilea imparat al casei, caruia ii lipseste
doar coroana (19 ). El defineste casatoria drept acea stare potrivit careia exista si
egalitate (ison), si libertate, unde supunerea este usoara (holos mikra) (20) Daca cel
ce conduce in Biserica are colaboratori (koinonous)(21) care se afla sub autoritatea lui
(tes arches), tot astfel si barbatul are un colaborator (koinonon), anume, pe sotia
lui.(22)
Prin urmare, sotia este a doua putere in familie, avand doar ceva mai putina
autoritate decat sotul ei, care conduce treburile familiale in stransa colaborare
cu ea. Sfantul Parinte nu ne ofera o descriere detaliata a felului in care ar povatui el un
cuplu sa-si organizeze viata familiala zi de zi. Dupa toate probabilitatile, a considerat ca
este eficient sa ne puna la dispozitie indrumari de ordin general, din care fiecare cuplu in
parte sa-si poata alege pe cele care ii sunt de folos. Fara sa apelam la nici un fel de
speculatii proprii, ci doar bazandu-ne pe aceste indrumari, putem presupune ca el
preconiza ca fiecare decizie luata intr-o familie sa fie precedata de discutii sau
dezbateri, la care sa participe ambii membri ai cuplului, in asa fel incat decizia
finala sa se bucure de acordul amandorura - si, bineinteles, si al copiilor, atunci
cand este cazul. Daca sotul si sotia se iubesc cu adevarat, daca tin cu adevarat
unul la celalalt, atunci sotul nu va avea nici un motiv sa treaca peste vointa
sotiei lui, impunandu-si propria vointa, deoarece fiecare dintre ei se va gandi la
binele celuilalt mai mult decat la cel personal, se vor supune amandoi in aceeasi
masura poruncilor date de Hristos Domnul si vor progresa duhovniceste
impreuna, cu aceeasi ravna.
Un sot inzestrat cu intelepciune va dori intotdeauna sa se sfatuiasca cu sotia lui inainte de
a lua o hotarare, beneficiind astfel de chibzuinta ei; se vor invata astfel unul pe celalalt si
se vor stimula unul pe celalalt pe taram spiritual, dupa cum vom vedea in cele ce
urmeaza. In ceea ce priveste conducerea gospodariei, Sfantul Parinte considera
ca sotia este aceea care trebuie sa fie la carma, in timp ce sotul, constient ca
este mult mai putin apt decat ea in acest domeniu si ca nu are experienta
necesara rezolvarii problemelor gospodaresti, trebuie sa fie foarte recunoscator
ca ea este cea care conduce, si nu el; lui ii revine, desigur, responsabilitatea de a
veghea la bunul mers al lucrurilor, in ansamblul lor. La sfarsitul acestui capitol, vom
analiza mai in detaliu diviziunea muncii in familie conform viziunii hrisostomice,
recomandata de Sfantul Parinte ca un tipar comportamental demn de urmat de cei doi
membri ai unui cuplu matrimonial.
6.Menirea si rolul sotiei in familie
Conceptiile hrisostomice reflecta gandirea si obiceiurile greco-romane, care prevedeau o
neta diviziune intre barbat si femeie. Aidoma lui Xenofon in lucrarea sa Oeconomicos
(56), Sfantul Ioan Gura de Aur apreciaza ca barbatul trebuie sa lucreze in afara
casei, iar sotia trebuie sa se ocupe de treburile gospodariei. Referitor la sotia
prorocului Isaia, Sfantul Parinte relateaza urmatoarele:
Si ea a fost inzestrata cu duhul profetiei, caci darurile harului (charismaton) nu existau
numai prin barbati, ci le erau impartite si femeilor. Insa aceasta nu i se intampla pe
taramul nostru lumesc: aici, partea barbateasca si partea femeiasca au fiecare propriile
lor indeletniciri (epitedeumata) (57), pe care nu le pot preschimba intre ei.(58)
Sfantul Ioan Hrisostom impartaseste convingerea ca aceasta randuiala a fost
intocmita de Dumnezeu. El crede cu tarie ca darurile si inclinatiile femeii sunt
mai adecvate pentru responsabilitatile legate de casa, de gospodarie, de familie
decat pentru treburile lumesti. Iata ce afirma in legatura cu aceasta problema, in stilul
sau retoric obisnuit:
Viata noastra este randuita de obicei in doua sfere: activitatile publice si indeletnicirile
personale amandoua fiind hotarate astfel de Dumnezeu. Femeii ii este lasata in
seama conducerea (prostasian)(59) gospodariei, iar barbatului, toate afacerile
statului, ale pietii publice, ale administrarii justitiei, ale guvernului, ale
activittilor militare si altele ca acestea. Femeia nu poate sa azvarle cu sulita sau
sa traga cu sageata, dar poate sa apuce furca de tors in mana si sa lucreze la
razboiul de tesut; ea indeplineste cu iscusinta toate aceste indeletniciri care tin
de gospodarie. Femeia nu poate sa-si impuna parerile intr-o adunare legislativa,
dar poate sa si le spuna acasa, si nu de putine ori este cu mult mai priceputa
decat barbatul ei in treburile gospodaresti. Femeia nu poate sa carmuiasca afacerile
de stat cum se cuvine, dar pe copiii sai poate sa-i creasca asa cum se cuvine, si copiii
sunt comoara cea mai de pret. Dintr-o singura privire, ea poate sa remarce reaua purtare
a slujitorilor si sa-i indrume cu luare-aminte, aratandu-le cum trebuie sa se poarte. Ea
asigura ocrotirea deplina a barbatului ei si-l slobozeste de toate grijile
gospodariei legate de rostuirea banilor, de torsul lanii, de pregatirea mancarii,
de procurarea de imbracaminte cuviincioasa. Ea se ingrijeste de toate treburile
de acest fel, care nu sunt nici potrivite pentru a fi date in grija barbatului, nici nu
ar fi indeplinite cum se cuvine de acesta chiar daca el ar voi sa le faca, si s-ar stradui
eroic, din toate puterile lui!(60)
Prin urmare, conducerea gospodariei ii apartine in intregime sotiei aici, numai
ea este singura stapana (chyria). (61)
Ceea ce este vrednic de retinut in aceasta descriere rolului sotiei in familie este atat
deosebita demnitate a indeletnicirilor ei, cat si extraordinara importanta a menirii ei in
toata complexitatea acesteia indrumarea slujitorilor, cresterea copiilor (comoara cea
mai de pret) gatirea meselor, torsul lanii si cusutul hainelor, organizarea bugetului
familiei. Sfantul Ioan Gura de Aur este absolut convins ca barbatul nu va fi
niciodata in stare sa-si intreaca sotia in aceste privinte, nici sa devanseze
contributia ei la bunul mers al casatoriei si al vietii de familie indiferent de cat
de mare ar fi aportul lui material sau financiar; el nu poate aspira decat sa o
intreaca evoluind duhovniceste:
V-am aratat ca nu putine sunt binefacerile pe care ni le ofera noua femeile noastre, insa
daca noi voim sa le raspundem cu aceeasi masura in lucrurile duhovnicesti, le vom
intrece. Caci in lucrurite trupesti nu este cu putinta sa ne ridicam la masura
lor. De ce aceasta ma intrebati? Imi spuneti, dar, ca voi contribuiti cu multa avutie la
viata voastra in comun? Cine, daca nu ea, va pastreaza si va chiverniseste agoniseala
voastra ceea ce e la fel de important, asa ca este trebuinta de ea. De ce? Pentru ca
multi sunt cei care au avut mari avutii si le-au pierdut fiindca n-au avut pe cineva care sa
aiba grija de ele. Iar in privinta cresterii copiilor, imi spuneti, luati amandoi parte
(koinoneite) la aceasta, si castigul este al amandorura. Dar, zic eu, ea este cel care
trudeste mai mult, pentru ca ea este cea care poarta pruncul in pantece, si ea este cea
care indura durerile nasterii. Prin urmare voi numai in lucrurile duhovnicesti veti fi in
stare s-o intreceti pe ea. (62)
Sa reflectam, o data in plus, asupra sensibilitatii manifestate de Sfantul Ioan Gura
de Aur fata de durerile pe care trebuie sa le indure femeile pentru a deveni
mame (63). In cele din urma, este limpede ca in pofida unor sporadice remarci ale sale,
referitoare la faptul ca rolul femeii este legat de lucrurile marunte, Sfantul Parinte ne
impartaseste viziunea lui despre menirea femeii dintr-o perspectiva cereasca, nu
pamanteasca: barbatul poate aspira s-o intreaca in cele duhovnicesti, dar
adevarul este ca rolul femeii este mai important atat pe taram trupesc, cat si pe
taram duhovnicesc. Dupa cum afirma Sfantul Ioan, lucrand zi de zi in pacea si
linistea caminului ei, ea are mult mai sporite prilejuri de a inainta duhovniceste
decat barbatul ei care se afla prins in menghina zarvei si a perfidiei vietii
publice. Pe de alta parte, Sfantul Ioan Hrisostom subliniaza cu
delicatete responsabilitatea femeii de a-si hrani si intretine pacea si frumusetea
sufleteasca zi de zi, astfel incat sa le poata impartasi barbatului ei in fiece seara, atunci
cand acesta se intoarce acasa, dupa o zi de zbucium in lumea sordida a afacerilor:
O corabie care nu este agitata de valuri face o calatorie fericita, si sufletul care este lipsit
de orice grija traieste in pace si in liniste, ca si cum ar fi ajuns deja in port. Iata pentru ce
femeile, care pazesc in general casa, trebuie sa fie mai aplecate spre adevarata filosofie
(philosophoteras), spre contemplarea lucrurilor ceresti mai mult decat barbatii. [...] Dar,
veti zice voi, este in casa destula neliniste. Dar, si femeia daca vrea, poate sa aiba multe
griji si treburi pentru barbatul care nu paraseste niciodata piata publica si tribunalele; el
este tulburat de mii de preocupari straine, ca o corabie in mijlocul marii, care
este lovita de valuri si de vinturti. Femeia, dimpotriva, asezata in casa ei ca intr-
o scoala de filosofie (philosophias), poate sa-si reculeaga sufletul, aplecandu-se
la rugaciune si la citire, si la alte fapte de filosofie (philosophia) cereasca. Si la fel cu
cei care raman in pustie si nu mai sunt tulburati de oameni, la fel femeia care este inchisa
totdeauna in casa poate sa se bucure de un repaus continuu. Daca, uneori, este obligata
sa iasa si sa mearga in oras, ea nu este expusa pentru aceea la tulburarile sufletului: fara
indoiala, fie pentru a veni la Biserica, fie pentru a merge la baie (64) , fie este necesar sa
iasa, dar de obicei ea este sedentara si pazeste casa. Ea poate sa se ocupe aici cu
studiul intelepciunii (philosopheiri) si sa linisteasca sufletul tulburat al sotului
ei, atunci cand se intoarce acasa; ea poate sa-l imblanzeasca (rhythmizein) si
sa-i risipeasca inutilitatile si gandurile necajitoare care-l tulbura, si sa-l trimita
apoi debarasat de toate relele (kaka), de toate gandurile si de toate grijile pe
care le avea din afara, ducand cu el ceea ce a invatat bun de la femeia sa