1.

Analizează câmpul de acțiune a domeniului de activitatea a asistenței

sociale a persoanelor cu disabilități.
Câmpul de acţiune al domeniului de activitate a asistenței sociale a persoanelor
cu dizabilități se situează între studierea stării de normalitate şi a stării patologice,
parcurgând un traseu complex care include prevenirea, depistarea, diagnoza,
terapia, recuperarea, educarea, orientarea şcolară şi profesională, integrarea socială
şi monitorizarea evoluţiei ulterioare a persoanei aflate in dificultate. Toate aceste
etape pot fi incluse într-o formulă specifică acestui domeniu care justifică în mare
parte caracterul său pragmatic - asistenţa psihopedagogică şi socială.
2. Explică cum înțelegi asistența psihopedagogică și socială a persoanelor cu
disabilități.
Asistenţa psihopedagogică şi socială a persoanelor cu cerinţe speciale (persons
with special needs) constituie un ansamblu de măsuri de natură psihologică,
pedagogică şi socială în vederea depistării, diagnosticării, recuperării, educării,
instruirii, profesionalizării, adaptării şi integrării sociale a persoanelor care prezintă
o serie de deficienţe de natură intelectuală, senzorială, fizică, psihică,
comportamentală sau de limbaj, precum şi a persoanelor aflate în situaţii de risc
din cauza mediului în care trăiesc, resurselor insuficiente de subzistenţă sau
prezenţei unor boli cronice ori a unor fenomene degenerative care afectează
integritatea lor biologică, fiziologică sau psihologică.
3. Elucidează componenta psihologică a asistenţei psihopedagogice şi sociale.
a) psihologică:
- cunoaşterea particularităţilor specifice dezvoltării psihice a persoanei şi a tuturor
componentelor personalităţii;
- atitudinea şi reacţiile persoanei în raport cu deficienţa sau cu incapacitatea sa şi în
relaţiile cu cei din jur;
- modul de manifestare a comportamentului în diferite situaţii;
- identificarea disfuncţiilor la nivel psihic ;
- identificarea căilor de recuperare/compensare a funcţiilor psihice afectate;
- asigurarea unui cadru de securitate şi confort afectiv pentru menţinerea
echilibrului psihic şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii;
4. Elucidează componenta pedagogică a asistenţei psihopedagogice şi sociale.
b) pedagogică:
- evidenţierea problemelor specifice în educarea, instruirea şi profesionalizarea
persoanelor cu diferite tipuri de deficienţe;
- adaptarea obiectivelor, metodelor şi mijloacelor de învăţămant la cerinţele impuse
de particularităţile dezvoltării psihofizice a persoanelor cu cerinţe educative
speciale;
- adaptarea/modificarea conţinutului învăţămantului în funcţie de nivelul evoluţiei
şi dezvoltării biopsihice a subiecţilor supuşi educaţiei;
- asigurarea unui cadru optim de pregătire, astfel încat fiecare subiect supus
educaţiei şi instruirii să asimileze un minimum de cunoştinţe şi deprinderi practice
necesare integrării sociale;
5. Elucidează componenta socială a asistenţei psihopedagogice şi sociale.
c) socială:
- inserţia bio-psiho-socio-culturală a persoanei în realitatea socială actuală sau în
schimbare pe axele: profesională, familială, socială;
- acţiuni de prevenire şi combatere a manifestărilor de inadaptare socială;
- promovarea şi susţinerea unor politici coerente şi flexibile pentru protecţia şi
asistenţa socială a persoanelor aflate in dificultate;
- informarea opiniei publice cu privire la responsabilitatea civică a membrilor
comunităţii faţă de persoanele aflate in dificultate, precum şi posibilităţile de
valorificare a potenţialului aptitudinal şi relaţional al acestor persoane în folosul
comunităţii.
6. Analizează componentele fundamentale ale asistenţei psihopedagogice şi
sociale.

Componentele fundamentale ale asistenţei psihopedagogice şi sociale sunt:

a) psihologică:

- cunoaşterea particularităţilor specifice dezvoltării psihice a persoanei şi a tuturor

componentelor personalităţii;

- atitudinea şi reacţiile persoanei în raport cu deficienţa sau cu incapacitatea sa şi în

relaţiile cu cei din jur;

- modul de manifestare a comportamentului în diferite situaţii;

- identificarea disfuncţiilor la nivel psihic ;

- identificarea căilor de recuperare/compensare a funcţiilor psihice afectate;

- asigurarea unui cadru de securitate şi confort afectiv pentru menţinerea

echilibrului psihic şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii;
b) pedagogică:

- evidenţierea problemelor specifice în educarea, instruirea şi profesionalizarea

persoanelor cu diferite tipuri de deficienţe;

- adaptarea obiectivelor, metodelor şi mijloacelor de învăţămant la cerinţele impuse

de particularităţile dezvoltării psihofizice a persoanelor cu cerinţe educative
speciale;

- adaptarea/modificarea conţinutului învăţămantului în funcţie de nivelul evoluţiei

şi dezvoltării biopsihice a subiecţilor supuşi educaţiei;

- asigurarea unui cadru optim de pregătire, astfel încat fiecare subiect supus
educaţiei şi instruirii să asimileze un minimum de cunoştinţe şi deprinderi practice
necesare integrării sociale;

c) socială:

- inserţia bio-psiho-socio-culturală a persoanei în realitatea socială actuală sau în

schimbare pe axele: profesională, familială, socială;

- acţiuni de prevenire şi combatere a manifestărilor de inadaptare socială;

- promovarea şi susţinerea unor politici coerente şi flexibile pentru protecţia şi

asistenţa socială a persoanelor aflate in dificultate;

- informarea opiniei publice cu privire la responsabilitatea civică a membrilor

comunităţii faţă de persoanele aflate in dificultate, precum şi posibilităţile de
valorificare a potenţialului aptitudinal şi relaţional al acestor persoane în folosul
comunităţii.

7. Analizează obiectivele asistenţei psihopedagogice şi sociale.

Obiectivele asistenţei psihopedagogice şi sociale:

1. Prezentarea analitică, descriptivă, comparativă şi etiologică a diferitelor

categorii de persoane cu cerinţe speciale.

2. Elaborarea unor criterii de clasificare pe niveluri/grade/trepte a tulburărilor sau

deficienţelor întalnite la persoanele respective.

3. Prezentarea particularităţilor specifice activităţii persoanelor cu cerinţe speciale,

consecinţă a modificărilor biopsihice şi/sau socioeducaţionale.

4. Prezentarea şi analiza sistemului de depistare-recuperare-adaptare-integrare

pentru categoriile de personae aflate în dificultate.
5. Stabilirea scopurilor, metodelor şi mijloacelor de activitate psihopedagogică şi
socială cu persoanele care prezintă deficienţe sau care se află în situaţii dificile de
existenţă.

6. Elaborarea unui program de profesionalizare în concordanţă cu cerinţele pieţei

forţei de muncă şi încadrarea în unităţi productive sau ateliere protejate a
persoanelor cu cerinţe speciale.

7. Elaborarea strategiilor de integrare socială a persoanelor aflate în dificultate prin

valorificarea tuturor resurselor existente la nivelul comunităţii.

8. Urmărirea evoluţiei şi a gradului de adaptare-integrare a persoanelor cu cerinţe

speciale în campul relaţiilor sociale.

9. Elaborarea unor strategii de intervenţie pentru prevenirea şi/sau ameliorarea

consecinţelor diferitelor tipuri de deficienţe sau a unor disfuncţii la nivel familial,
comunitar şi social.

10. Îmbogăţirea corpusului de cunoştinţe cu noi informaţii rezultate în urma unui

permanent proces de cercetare - acţiune şi modernizare a programelor de
intervenţie existente în domeniul psihopedagogiei şi asistenţei sociale.

8. Explică termenul „deficiență”

Deficiență - Prin deficienţă se inţelege pierderea, anomalia, perturbarea cu
caracter definitiv sau temporar a unei structure fiziologice, anatomice sau
psihologice şi desemnează o stare patologică, funcţională, stabilă sau de lungă
durată, ireversibilă sub acţiunea terapeutică şi care afectează capacitatea de muncă,
dereglând procesul de adaptare şi integrare la locul de muncă sau în comunitate a
persoanei în cauză.
Termenul generic de deficienţă include şi o serie de alţi termeni cu o semnificaţie
şi o sferă semantică mai îngustă, cum ar fi:
a) deficitul desemnează înţelesul cantitativ al deficienţei, adică ceea ce lipseşte
pentru a completa o anumită cantitate sau întregul;
b) defectuozitatea se referă la ceea ce determină un deficit;
c) infirmitatea desemnează diminuarea notabilă sau absenţa uneia sau mai multor
funcţiuni importante care necesită o protecţie permanentă, fiind incurabilă, dar
putând fi reeducată, compensată sau supracompensată.
După datele UNESCO, infirmitatea se limitează numai la deficienţa motorie;
d) invaliditatea implică pierderea sau diminuarea temporară sau permanentă a
capacităţii de muncă;
e) perturbarea se referă la abaterile de la normă.
9. Explică termenul „incapacitate”
Incapacitate - reprezintă o pierdere, o diminuare totală sau parţială a
posibilităţilor fizice, mintale, senzoriale etc., consecinţă a unei deficienţe care
împiedică efectuarea normală a unor activităţi. Indiferent de forma de manifestare
(fizică, senzorială, mintală etc), incapacitatea conduce la modificări de adaptare, la
un anumit comportament adaptiv, la performanţe funcţionale care determină forme,
mai mult sau mai puţin grave, de autonomie personală, profesională sau socială.
Incapacitatea poate fi evaluată, în funcţie de natura deficienţei care o
determină, prin:
- probe care conduc la stabilirea coeficientului de inteligenţă, la pierderea auzului,
a coeficientului de vedere, a gradului de dezvoltare motorie etc.;
- investigaţii de natură medicală care întregesc informaţiile cu privire la gravitatea
sau prognoza socioprofesională a incapacităţii respective;
- investigaţii sociologice care urmăresc consecinţele incapacităţii asupra relaţiilor
şi vieţii sociale a persoanei deficiente.
10. Explică termenul „handicap”
Aspectul social rezumă consecinţele deficienţei şi ale incapacităţii, cu
manifestări variabile în raport cu gravitatea deficienţei şi cu exigenţele mediului.
Aceste consecinţe pe plan social sunt incluse în noţiunile de handicap, respectiv de
inadaptare, şi se pot manifesta sub diverse forme: inadaptare propriu-zisă,
marginalizare, inegalitate, segregare, excludere [14, pag.324].
Handicapul pentru o persoană este considerat un dezavantaj social, rezultat
dintr-o deficienţă sau incapacitate, care limitează sau împiedică îndeplinirea unui
rol într-un context social, cultural, în funcţie de vârsta, sexul sau profesia persoanei
respective.
Altfel spus, handicapul este o funcţie a relaţiei dintre persoanele cu incapacitate
şi mediul lor de viaţă, fiind evidenţiat atunci când aceste persoane întalnesc bariere
culturale, fizice sau sociale, împiedicându-le accesul la diferite activităţi sau
servicii sociale care sunt disponibile în condiţii normale celorlalte persoane din
jurul lor.
11. Analizează clasificarea grupelor de dificultăţi întalnite de persoanele cu
disabilități.
Dificultăţile întalnite de persoanele cu handicap sunt multiple şi complexe, ceea
ce face dificilă sistematizarea lor. Totuşi, o sistematizare aproximativă a condus la
următoarea clasificare a grupelor de dificultăţi [5, p.618]:
a) dificultăţi de ordin general:
- dificultăţi de deplasare şi mişcare, pentru cei cu deficienţe fizice;
- dificultăţi de exprimare şi comunicare, pentru cei cu deficienţe senzoriale;
- dificultăţi de adaptare la modul de viaţă cotidian şi la rigorile vieţii sociale,
pentru cei cu deficienţe mintale şi intelectuale;
- dificultăţi de întreţinere, pentru persoanele lipsite de resurse şi venituri sau care
au venituri mici;
b) dificultăţi de ordin profesional:
- dificultăţi legate de instruirea şi pregătirea profesională a persoanelor cu diferite
forme şi grade de deficienţă;
- dificultăţi de plasare în locuri de muncă corespunzătoare profesiei sau absenţa
unor locuri de muncă în condiţii protejate (ateliere protejate, secţii speciale de
producţie pentru persoane cu handicap etc.);
c) dificultăţi de ordin psihologic şi social:
- bariere psihologice care apar între persoanele cu şi fără handicap ca urmare a
dificultăţilor întampinate în activităţile cotidiene, profesionale sau sociale, precum
şi din cauza unor prejudecăţi sau a unor reprezentări deformate cu privire la
posibilităţile şi activitatea persoanelor cu deficienţe.
12. Explică de ce la momentul de faţă profesioniştii utilizează tot mai des
termenul de persoanelor cu disabilităţi.
Terminologia de specialitate utilizată în relaţii cu beneficiarul a suferit
schimbări, iar la momentul de faţă profesioniştii utilizează tot mai des termenul de
persoanelor cu disabilităţi, ca fiind unul corect, nediscriminatoriu, care ar
corespunde cerinţelor organizaţilor internaţionale preocupate de această problemă
(Organizaţia Mondială a Sănătăţii, instituţiile Uniunii Europene).
Dizabilitatea este afecţiune a sănătăţii de lungă durată apărută în urma
disfuncţiilor şi a pierderii integrităţii corporale, precum şi în urma influenţei
factorilor nocivi de mediu, reducerea activităţii şi posibilităţilor de a participa la
viaţa socială.
13. Care persoane sunt considerate persoane cu disabilități conform
reglementărilor existente.
Conform reglementărilor existente, persoanele cu disabilităţi sunt considerate:
· toţi cei a căror capacitate de munca este redusă, cel puţin cu 30 % (în cazul
disabilităţii fizice) sau cu 20 % (în cazul disabilităţii mintale);
· toţi cei a căror posibilitate de a-şi găsi şi păstra un loc de muncă sunt limitate fie
de un neajuns, fie de capacităţile fizice sau mintale;
· toţi cei ale căror afecţiune sau disabilitate pun în dificultate sau împiedică
activitatea normală.
Conform standardelor internaţionale, persoanele cu disabilitaţi sunt considerate
dintre cele mai sărace categorii de populaţie, numărul acestora fiind în medie între
8-12% din numărul total de populaţie.
14. Analizează reglementările juridice de protecție a persoanelor cu
disabilități.
Despre prevederile legislației Republicii Moldova privind dreptul persoanelor
cu dizabilități, ca și ceilalți cetățeni, la protecția integrității fizice și psihice s-a
menționat în Raportul inițial, inclusiv prevederile Constituției, Legii privind
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr. 60/2012, Legii ocrotirii
sănătății nr. 411/1995, care conține o serie de prevederi precum: consimțământul
pacientului pentru orice prestaţie medicală (art. 23, alin. 1), sterilizarea chirurgicală
voluntară efectuată doar cu consimțământul în scris al persoanei (art. 31, alin. 1),
întreruperea voluntară a sarcinii (art. 32). Cu referire la recomandarea 35 din
Observațiile finale ale Comitetului, informăm următoarele:
- Odată cu reformare instituției tutelei, au fost operate modificări și la art. 23 din
Legea ocrotirii sănătății, respectiv consimțământul pacientului în privința căruia
este instituită o măsură de ocrotire judiciară este dat de către persoana însărcinată
cu ocrotirea; în lipsa acestuia de ruda cea mai apropiată. Consimțământul
pacientului în privința căruia este instituită o măsură de ocrotire judiciară este
presupus în caz de pericol de moarte iminentă sau de amenințare gravă a sănătății
sale (art. 23, alin.4).
15. Analizează Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile
persoanelor cu disabilități.
Articolul 5. Egalitatea și nediscriminarea
Egalitatea și nediscriminarea, inclusiv a persoanelor cu dizabilități, este
consfințită prin Constituția Republicii Moldova, și alte acte legislative și normative
în vigoare, menționate în detalii în Raportul inițial de Stat.
Prevederea respectivă interzice discriminarea în sferele: politică,
economică, socială, culturală ş.a.. Discriminarea persoanelor pe baza a două sau
mai multe criterii constituie una din formele grave ale discriminării, prevăzute de
art. 4 al Legii nr. 121/2012 cu privire la asigurarea egalității. Totodată, încălcarea
egalității în drepturi, săvârșită în baza a două sau mai multe criterii, este
sancționată penal în conformitate cu art. 176 alin. (1) lit. d) din Codul penal,
în cazul în care fapta întrunește elementele componente ale infracțiunii.
Drepturile persoanelor cu disabilități:
- Dreptul la asistență medical și social
- Dreptul la educație
- Dreptul la sănătate (control medical)
- Dreptul la învățătură
- Dreptul la familie, cetățenie, vot, la trai decent etc.
16. Analizează ce prevede Legea nr. 60-XIX din 30 martie 2012, privind
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi.
Legea este formată din 10 capitole și 61 articole ce cuprind:
1. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE (noțiuni principale, scopul și obiectivele,
egalitatea și itegrarea persoanelor cu dizabilități în societate).
2. Capitolul II DETERMINAREA DIZABILITĂŢII (factorii pentru determinarea
dizabilității).
3. Capitolul III ACCESIBILITATEA (Asigurarea accesului persoanelor cu
dizabilităţi la mijloacele de transport în comun, asigurarea accesului persoanelor
cudizabilităţi la obiectivele culturale, turisticeşi la complexele (sălile) sportive,
accesul la informație).
4. Capitolul IV EDUCAREA, INSTRUIREA ŞI PREGĂTIREA
PROFESIONALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI (asigurarea
pregătirilor primare, gimnaziale, liceale, precum și pregătirea profesională a
persoanelor cu dizabilități).
5. Capitolul V INTEGRAREA ÎN CÎMPUL MUNCII A PERSOANELOR CU
DIZABILITĂŢI
6. Capitolul VI SĂNĂTATEA, RECUPERAREA MEDICALĂ ŞI SOCIALĂ A
PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI (preveninea dizabilității, ocrotirea sănătății,
reabilitarea medicală).
7. Capitolul VII PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU
DIZABILITĂŢI (asistența social a persoanelor cu dizabilități).
8. Capitolul VIII AUTORITĂŢILE RESPONSABILE DE INCLUZIUNEA
SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI (Consiliul naţional pentru
drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Autorităţile administraţiei publice centrale
și locale).
9. Capitolul IX ASOCIAŢIILE OBŞTEŞTI ALE PERSOANELOR CU
DIZABILITĂŢI (Dreptul persoanelor cu dizabilităţide a crea asociaţii obşteşti).
10. Capitolul X DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
21. Analizează clasificarea serviciilor sociale pentru persoanele cu disabilităţi
în Republica Moldova în funcţie de caracterul lor, de statutul acestora, de
tipul de plasament
Serviciile sociale pentru persoanele cu disabilităţi în Republica Moldova pot fi
clasificate în:
1. servicii de prevenire a situaţiei de risc şi în servicii de intervenţie în cadrul unei
situaţii de risc.
2. servicii sociale de stat, servicii sociale ale administraţiei publice locale şi
servicii ale organizaţiilor nonguvernamentale.
22. Analizează serviciile sociale primare
Serviciile sociale primare sint prestate tuturor grupurilor de beneficiari, inclusiv
și persoanelor cu dizabilități, la nivelul fiecărei comunităţi. In acelaşi timp,
primăriile pot lua decizii privind dezvoltarea serviciilor sociale specializate, în
baza evaluării nevoilor şi potenţialului comunităţii.
Serviciul de îngrijire socială la domiciliu reprezintă o formă de suport activ
pentru persoanele aflate în dificultate, persoanele cu dizabilități, reprezentînd un
ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor
individuale. Îngrijirea la domiciliu oferă o gamă de servicii şi facilităţi acordate în
comunitate persoanelor dependente de suport.
Serviciu de alimentare în cantinele de ajutor social oferă persoanelor din
grupurile aflate în dificultate, inclusiv şi persoanelor cu dizabilități, o alimentaţie
calorică.
23. Analizează Serviciile sociale specializate
Serviciile sociale specializate se prestează beneficiarilor care au nevoie de
reabilitare sau asistenţă intensă in timp din partea specialiştilor cu un nivel adecvat
de calificare.
Serviciile sociale specializate pot fi prestate la toate nivelurile administrative
(comunitar, raional, naţional) in baza nevoilor populaţiei stabilite, inclusiv
persoanelor cu dizabilități, şi potenţialului existent.
Procesul de prestare a serviciilor sociale specializate impune participarea unei
echipe de profesionişti: asistenţi sociali, asistenţi medicali, psihologi şi lucrători
sociali, ceea ce contribuie la prestarea serviciilor sociale calitative.