DECIZII INVESTIŢIONALE ÎN PROCESE INVESTIŢIONALE

CAP.I. INVESTIŢIILE

1.1.DEFINIREA INVESTIŢIILOR

În limbajul curent, sunt mai multe sensuri ale noţiunii de investiţie, care se întrepă-
trund, motiv pentru care cel mai frecvent, prin investiţii se înţelege o cheltuială făcută pentru
obţinerea de bunuri cu valoare mare şi durată de folosinţă îndelungată, sau încorporarea de
eforturi umane, materiale şi/sau financiare într-un obiect sau acţiune în scopul obţinerii unor
beneficii viitoare.
„A investi”, în domeniul economic are două sensuri:
- un sens larg – din punct de vedere al cheltuirii banilor: a investi = plasarea bunurilor
pentru a obţine un profit.
- un sens restrâns – din punct de vedere al patrimoniului – a investi = creşterea
patrimoniului prin achiziţii de noi active.
În practica economică, investiţiei i se acordă mai multe atribuţiuni, astfel:

 Din punct de vedere contabil(este accepţiunea cea mai restrânsă) investiţia este privită
ca o mobilizare şi este reprezentată de „toate bunurile mobile şi imobile, corporale sau
necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere, destinate a rămâne constant sub
aceeaşi formă”1. Este scoasă deci în evidenţă durată de viaţă a bunurilor, care este mai
mare decât durata unui exerciţiu financiar.

 Din punct de vedere economic, prin investiţie înţelegem alocarea unor sume de bani
disponibile pentru achiziţionarea de echipamente şi plata altor cheltuieli (publicitate,
cercetare-dezvoltare, programe de perfecţionare) cu scopul, speranţa obţinerii în viitor
a unor efecte economice (venituri,încasări) eşalonate în timp, care în sumă totală sunt
mai mari decât sumele alocate iniţial. În acest caz accentul cade pe cheltuieli iniţiale,
ocazionate de efortul investiţional. Efortul este format din: încasări suplimentare,
respectiv economii de costuri, eşalonate pe o perioadă mai lungă de timp.

 Din punct de vedere financiar, investiţiile cuprind toate cheltuielile de resurse care se
fac în prezent în scopul obţinerii unor venituri viitoare superioare, dar puţin probabile.
Astfel se iau în considerare, pe lângă mărimea efortului investiţional pentru realizarea
unei imobilizări şi surplusul de necesar de fond de rulment, generat de noile
imobilizări care trebuie preliminate şi acoperite prin capital permanent sub forma
fondului de rulment.

 Din punct de vedere psihologic, investiţia înseamnă renunţarea la bunuri imediate în

schimbul bunurilor viitoare, sau altfel, renunţarea la o satisfacţie imediată şi sigură în
schimbul unor satisfacţii mai mari, dar nesigure.

 Din punct de vedere operaţional, noţiunea de investiţii include toate operaţiile şi

succesiunea de operaţii care constau în angajarea pe termen lung a resurselor

1
Românu I., Vasilescu I.:Managementul investiţiilor, Ed.Mărgăritar, Bucureşti,1997, pag.13.
 financiare, materiale sau umane în scopul creşterii potenţialului şi a performanţelor
unei întreprinderi.

Comun tuturor acestor sensuri este faptul că „orice plasament de capital pe termen mai
lung, în scopul obţinerii unor profituri reprezintă o investiţie”1. Evidenţierea laturii
economico-financiare nu trebuie să ducă la neglijarea faptului că investiţia este în acelaşi
timp şi o acţiune concertizată în construcţii, echipamente, activităţi de cercetare-dezvoltare,
pământ, stocuri de titluri financiare, monetare şi comerciale.
După Românu I., Vasilescu I., conceptul de investiţii este definit de elemente precum:
- conţinutul concret, material al efortului investiţional, când investiţia este
considerată ca o structură individualizată de resurse diferite ca natură şi volum ce
se află angrenate în realizarea unui proiect;
- factorul timp(durată),orice proiect de investiţii are o perioadă de viaţă proprie,
caracterizată prin etape şi momente bine definite, pe parcursul căreia parametrii
economici ai proiectului au o evoluţie proprie, descrisă în tabloul de flux
financiar;
- noţiunea de eficienţă, întreprinzătorul acceptă schimbarea unor disponibilităţi
prezente de resurse pentru o serie de efecte(încasări)
- noţiunea de risc, decurge din însăşi eşalonarea pe perioade viitoare a efectelor
aşteptate, efecte ce sunt doar speranţe şi nu certitudini.

1.2. CONCEPTUL DE INVESTIŢIE

Investiţiile reprezintă categorii de cheltuieli care angajează cel mai mult viitorul, fiind în
acelaşi timp cea mai redutabilă punte de legătură între generaţii2.
Aşadar investiţia presupune economisirea, acumularea unei părţi din venit, urmărindu-se
obţinerea unui câştig în viitor.
Pierre Masse afirmă că investiţiile comportă următoarele elemente:
 un subiect – persoană fizică sau juridică
 un obiect – reprezentat de cehipamente utilaje, instalaţii în care se investeşte,
respectiv acţiuni şi obligaţiuni;
 un efort sau un cost, reprezentat de efortul care se face pentru a investi;
 un efect, reprezentat de valorile economice nete care se obţin de pe urma investiţiei.
Tot Pierre Masse defineşte investiţiile ca fiind „totalitatea actelor de transformare a
mijloacelor financiare în bunuri concrete(materiale).
În modelele de creştere economică a lui Harod, Domar şi Keynes, investiţiile sunt
asimilate cu economiile băneşti în sensul că sursa investiţiilor o reprezintă efortul de
economisire individuală a firmei şi al societăţii. Dacă acumularea reprezintă geneza sau
procesul de creare a fondurilor, investiţiile reprezintă procesul de utilizare efectivă a acestor
fonduri. În concepţia economică partea din venituri ce depăşeşte consumul o reprezintă
economiile băneşti, care în cea mai mare parte sunt destinate pentru investiţii. Deşi uneori se
pune semn de egalitate între economii şi investiţii, ele nu sunt echivalente, tendinţa de
economisire fiind mai puternică, datorată cel mai adesea de a se evita expunerea la
eventualele riscuri dar şi aversiunii faţă de investiţii.

1.3. CLASIFICAREA INVESTIŢIILOR

1
Hoanţă N. :Finanţele firmei, Editura Continent, Sibiu,1996
2
Florea Staicu şi alţii : Eficienţa economică a investiţiilor, Editura Didactică şi Pedagocică R.A., Bucureşti,1995
A. După destinaţia şi natura rezultatelor activităţii distingem:
- investiţii materiale concretizate în construcţii de clăriri, achiziţionarea de
mijloace fixe şi echipamente etc.;
- investiţii imateriale respectiv capitalul destinat pentru perfecţionarea şi
calificarea forţei de muncă, dezvoltarea sistemelor de logistică şi informatică,
a activităţii de cercetare-dezvoltare, dezvoltarea studiilor de marketing etc.
B. După destinaţia obiectivelor de investiţii distingem:
- investiţii productive;
- investiţii neproductive;
- investiţii de participare şi plasament ,urmăresc pe lângă plasarea
disponibilităţilor băneşti şi obţinerea de avantaje economice;
- investiţii strategice, scopul este ameliorarea activităţii în domeniul cercetării-
dezvoltării şi reducerea riscului determinat de procesele tehnologice şi
concurenţă;
- investiţii obligatorii,urmăresc respectarea unor dispoziţii legale sau a unor
angajamente luate faţă de proprii angajaţi, concretizat în proiecte de protecţie a
mediului şi a personalului.
C. După gradul de risc avem:
- investiţii cu risc scăzut(de menţinere), acelaşi volum de activitate cu aceleaşi
utilaje sau cu utilaje mai performante fără necesitatea unui proces laborios de
decizie;
- investiţii cu risc sporit(de extindere), urmăresc fie extinderea pieţei întreprin-
derii, fie a influenţei sale; implică decizii strategice generate de cheltuirea unor
sume importante de bani pe perioade lungi. Deciziile iau în considerare şi
evoluţia viitoare a întreprinderii şi sunt deci mai complexe;
D. După modul de finanţare:
- investiţii finanţate din surse proprii(autofinanţare),au la bază rezultatele
obţinute de întreprindere şi armonizarea se referă la:
 sursele repartizate perioadei precedente, dar neutilizate;
 amortizarea activelor imobilizate din perioada de realizare a
investiţiilor;
 alte surse interne de finanţare(vânzarea mijloacelor fixe disponibile,
valorificarea materialelor şi pieselor rezultate din procesul de casare)
- investiţii finanţate din surse străine, în funcţie de relaţia ce se stabileşte între
sursele străine şi întreprindere, investiţiile străine se pot grupa în:
 investiţii străine directe (de portofoliu), cel care finanţează este investit
cu posibilitatea de a lua decizii şi a controla investiţia;
 investiţii străine de plasament financiar, nu au implicaţii în activitatea
întreprinderii;
E. După structura tehnologică a cheltuielilor:
- investiţii în mijloace fixe, cuprind:
 cheltuieli cu echipamentele;
 cheltuieli de montaj-instalări;
 construcţii speciale, clădiri, amenajări;
 alte mijloace fixe;
- cheltuieli preliminare sau alte cheltuieli,cum ar fi:
 costul bunurilor de proiectare;
 calificarea personalului de execuţie;
 licenţe;
 know-how(savoir-faire)
  cheltuieli de constituire;
- fond de rulment sau capital de lucru în vederea acoperirii necesarului de fond
de rulment rezultat din desfăşurarea activităţii în noile condiţii;
F. După destinaţia cheltuielilor distingem:
- investiţii directe care vizează construirea de spaţii productive, achiziţii de
mijloace fixe, echipamente, etc.
- investiţii colaterale care vizează asigurarea utilităţilor privind necesarul de
energie electrică, apă, căi de acces, canalizarea, scurgerea rezidurilor, staţii de
epurare, de protecţia mediului(acolo unde este cazul) etc.
- investiţii conexe care vizează asigurarea cu materii prime, materiale,
combustibil, prestări de servicii ca şi lucrări necesare pentru realizarea noului
obiectiv cum ar fi: lucrări de apărare împoriva inundaţiilor, consolidări de
teren etc.
G. După modul de execuţie a lucrărilor distingem:
- investiţii executate în antrepriză, respectiv de firme specializate;
- investiţii executate în regie, respectiv prin efort propriu;
- investiţii executate în sistem mixt (combinaţie între cele două amintite anterior)
H. După caracterul lucrărilor distingem:
- investiţii pentru construirea de noi obiective, adică care nu au existat până la
declanşarea activităţii de investiţie.
- investiţi ipentru reconstrucţii prin care se urmăreşte readucerea obiectivului la
starea iniţială, dacă de exemplu a fost supus unor calamităţi naturale;
- investiţii de dezvoltare(extindere), care vizează extinderea capacităţilor de
producţie, construirea de noi spaţii suplimentare pentru producţie etc.
- investiţii pentru amenajare(transformare) care urmăresc îmbunătăţirea
condiţiilor de muncă, să li se dea o altă destinaţie, consolidarea unor elemente
constructive, amenajarea căilor de acces,etc.
- investiţii pentru înnoire, care presupun achiziţia de noi mijloace fixe,
echipamente, etc. în scopul înlocuirii celor uzate fizic sau moral.
I. După stadiul de realizare distingem:
- investiţii neterminate la care valoarea lucrărilor realizate este în curs de
execuţie;
- investiţii restante la care termenele de realizare sunt depăşite;
- investiţii terminate la care obiectivele sunt realizate efectiv.
J. După structura tehnologică distingem:
- lucrări de construcţii-montaj(clădiri,montarea unor utilaje);
- achiziţii de utilaje care necesită montaj(fixarea de fundaţii,postamente,piloni
etc.)
- achiziţii de utilaje care nu necesită montaj (mijloace de transport,maşini
agricole etc.)
- investiţii pentru lucrări şi explorări geologice(prospecţiuni geologice,
identificarea, conturarea şi extinderea zăcămintelor, lucrări de foraj, studii şi
cercetări geologice etc.)
- alte investiţii (proiectarea, pregătirea personalului pentru noile obiective etc.)
K. După modul în care investiţiile produc modificări în eficienţa şi rentabilitatea
activităţii desfăşurate distingem:
- investiţii cu efecte directe care pot fi identificate în gestiunea investitorului
- investiţii cu efecte indirecte

CAPITOLUL II. MODELE DE DECIZII

2.1. DECIZIA INVESTIŢIONALĂ

Investiţiile pot fi privite pe de o parte ca o cheltuială, ca o resursă de timp avansat, iar

pe de altă parte pot fi privite ca un proces, ceea ce numim procesul investiţional.
Indiferent de modalitatea de abordare, realizarea practică a unei investiţii este prin
excelenţă o problemă de decizie.Realizarea unui obiectiv de investiţii este precedată
întotdeauna de o problemă de decizie, care constă în selectarea unei alternative, care
corespunde cel mai bine scopului urmărit în condiţiile date. Scopul urmărit în cazul unei
decizii de investiţii diferă de la un obiectiv la altul, de la un tip de investitor la altul, în ultimă
instanţă el reducându-se cel mai adesea la obţinerea unui profit în condiţiile satisfacerii unei
anumite cereri de bunuri sau servicii.
Complexitatea şi caracteristicile procesului investiţional îşi pun amprenta în mod
vizibil asupra deciziei de investiţii.
În primul rând, procesul decizional prezintă carcterul de durată, efortul şi efectele
acestuia etalându-se de-a lungul unei perioade mari de timp. Din această caracteristică a
procesului investiţional decurge şi caracterul deciziei de investiţii care este o decizie
strategică, majoră cu impact puternic pe termen lung şi mediu.
În al doilea rând, o altă trăsătură caracacterostică a procesului investiţional este riscul,
el realizându-se în condiţii de risc, cu un grad mai mare sau mai mic de incertitudine. Riscul
inerent oricărei investiţii într-o economie de piaţă are o serie de cauze obiective. Astfel, una
din cauzele care generează riscul în domeniul investiţiilor o constituie evoluţia tehnologică,
progresul tehnic în ritm rapid şi consecinţele sale greu de prevăzut şi stăpânit. O altă cauză o
constituie incertitudinile pieţei în ceea ce priveşte evoluţia cererii, a ofertei, a preţurilor,
politica vânzărilor. Nu în ultimul rând, una din cauzele riscului în investiţii o constituie lipsa
de prudenţă a investitorilor, recurgerea la împrumuturi foarte mari, care, într-o situaţie
conjuncturală nefavorabilă pot transforma beneficiile în pierderi.
Procesul investiţional prezintă în al treilea rând caracterul de rentabilitate sau
profitabilitate.Într-o economie de piaţă, mobilul investiţiei îl constituie cel mai des obţinerea
de profit. Desigur, sunt şi investiţii a căror realizarea nu conduce la obţinerea de profit, cum
ar fi constituirea de spaţii de învăţământ, spitale etc. Dar la fel de bine se poate înfăptui o
astfel de investiţie de către un investitor privat care să urmărească obţinerea de profit. De
regulă, obiectivele neproductive nu urmăresc obţinerea de profit, realizarea şi funcţionarea lor
servind altor scopuri.
În aceste condiţii rezultă câteva trăsături specifice ale deciziei de investiţii:
 este o decizie strategică – decizie pe termen lung, spre deosebire de decizia pe
termen scurt care este o decizie tactică;
 are un caracter de unicitate – acesta decurge din faptul că efectele obţinute prin
transpunerea în practică a deciziei de investiţii nu mai pot fi corectate decât printr-o
altă problemă de decizie, diferită totalmente faţă de prima, în cu totul alte condiţii;
 orice decizie de investiţii atrage investitorului angajarea unor fonduri de
investiţii în volum mare; aceste fonduri rămân imobilizate pe parcursul duratei de
execuţie a obiectivului de investiţii, urmând a fi recuperate după punerea în funcţiune
a obiectivelor de investiţii;
 decizia de investiţii comportă două aspecte: unul financiar şi celălalt
fizic;primul este reprezentat de constituirea şi alocarea fondurilor iar cel de-al doilea
de realizarea efectivă a obiectivelor de investiţii începând cu întocmirea documentaţiei
tehnico-economice şi terminând cu punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii;
cele două aspecte se condiţionează în sensul că existenţa fondurilor destinate
investiţiei permite declanşarea şi derularea procesului investiţional, acestea neputând
 fi concepute fără a dispune de fonduri pentru achiziţionarea sau construirea de
componente necesare realizării fizice a obiectivului de investiţii.
Ducerea la îndeplinire a decizie de investiţii presupune analiza şi fundamentarea
următoarelor componente:
a) Cererea de investiţii,care înseamnă apariţia sau existenţa unei nevoi, pentru a cărei
satisfacere este necesară constituirea de noi capacităţi de producţie sau dezvoltarea şi
modernizarea celor existente. Cererea de investiţii constituie elementul care
declanşează procesul investiţional, în ultimă instanţă orice obiect de investiţii se
realizează cu scopul de a satisface o anumită cerere de bunuri şi servicii.
b) Capacitatea de investire, care are în vedere existenţa surselor posibile de a
alimenta fondurile necesare investiţiilor. Capacitatea de investire se referă atât la
potenţialul financiar al unui investitor(potenţial propriu sau de a contracta un
împrumut), cât şi la cel material(tehnic), uman şi valutar.
c) Fundamentarea complexă a deciziei de investiţii. În funcţie de cererea la investiţii,
precum şi de capacitatea de investire, ţinând cont de o serie de criterii şi restricţii se
fundamentează decizia de investiţii care presupune în ultimă instanţă alegerea din mai
multe variante posibile de acţiune pe aceea care corespunde cel mai bine scopului
urmărit.
d) Programarea sau planificarea investiţiei, care presupune întocmirea unui program
de realizare a investiţiei, eşalonarea în timp a execuţiei obiectivului de investiţii,
corelarea programului de realizare a investiţiei cu alte programe sau planuri de
activităţi. Există posibilitatea utilizării unor metode moderne de programare a
execuţiei lucrărilor de investiţii care să asigure o durată mai scurtă a investiţiei sau un
cost mai scăzut.
e) Alocarea resurselor necesare realizării obiectivului de investiţii, avân în vedere
durata de execuţie a obiectivului şi necesitatea utilizării fondurilor în mod eşalonat.
f) Realizarea fizică a obiectivului de investiţii, aceasta presupunând totalitatea
lucrărilor de construcţii, achiziţii şi montaj de utilaje.
g) Punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii şi atingerea parametrilor proiectaţi.
h) Funcţionarea obiectivului de investiţii la parametrii proiectaţi în decursul duratei
economice de funcţionare a acestuia.
Procesul investiţional nu se încheie odată cu punerea în funcţiune a obiectivului ci se
derulează şi după aceasta. Analiza eficienţei economice a investiţiilor presupune o comparaţie
între efortul necesar realizării şi funcţionării unui obiectiv de investiţii şi efectele obţinute. În
ceea ce priveşte efortul acesta trebuie să cuprindă atât efortul din perioada de execuţie
concretizat în costurile de investiţii, cât şi cel din perioada de funcţionare, concretizat în
costurile de exploatare. În privinţa efectului, acesta se obţine, în exclusivitate în decursul
perioadei de funcţionare.
Toate aceste aspecte conduc la necesitatea unei fundamentări riguroase a deciziei de
investiţii.
Conform specialiştilor în domeniu, cele mai importante modele de decizii
investiţionale sunt1:
a) în condiţii de certitudine;
b) decizii de grup;
c) algoritmul Deutch-Martin;
d) în condiţii de risc;
e) în condiţii de incertitudine;
f) arborele decizional
1
Manole Ion, Jaradat Mohammad,Purdea Dumitru – Politici şi strategii investiţionale, Editura Alma Mater,
Cluj-Napoca,2007,pag.84
 2.1. DECIZII INVESTIŢIONALE ÎN CONDIŢII DE CERTITUDINE

În această situaţie este important a determina mulţimea de programe admisibile,

respectiv variantele de programe şi alegerea variantei optime pe baza unuia sau a mai multor
criterii. În acest fel, decizia investişioanlă poate trece din domeniul intuiţiei spre cel al
gândirii raţionale.Dacă, în mod normal, funcţia obiectiv înseamnă maximizarea profitului,
este absolut normal să se opteze pentru varianta care va satisface această condiţie.
În general se impune a se realiza o stare de echilibru între tendinţele contrare specifice
sistemului economic, ţinându-se cont de mai multe criterii, care apoi pot fi ierarhizate ca
importanţă, acceptându-se soluţia care satisface criteriul cel mai important.
Selecţia criteriilor presupune:
- identificarea criteriilor pe baza cărora se va căuta varianta optimă, exprimată sub
formă de mulţime, notată cu Cj;
- mulţimea variantelor, notată cu Vi ;
- mulţimea consecinţelor, notată cu aij ;
- mulţimea coeficienţilor de importanţă pentru criterii, notată cu Kj ;
- calculul utilităţilor Uij ;
Posibilităţi de implementare în nivele de decizii în condiţii de certitudine
Starea de certitudine este conferită în primul rând de faptul că întreprinderea
realizează produse finite numai pe bază de comandă fermă din partea consumatorilor sau
beneficiarilor. Activitatea de vânzare desfacere revine în întregime întreprinderii şi indiferent
de reacţia pieţei, întreprinderea îşi încasează contravaloarea manoperei şi a materialelor pe
baza comenzii primite cu condiţia respectării preţului negociat, reprezentarea în facturare ai
parametrilor de calitate.
Pentru exemplificare,