Even old New York was once New Amsterdam

Why they changed it, I can’t say

People just liked it better that way
The Four Lads – Istanbul (not Constantinople)
Cântecul celor patru flăcăi din Canada poate suna atrăgător, dar trupele muzicale nu sunt cunoscute
pentru acuratețea lor istorică atunci când vine vorba despre schimbarea numelui unui oraș. Nu este ca și
cum cetățenii din New Amsterdam ar fi decis să țină o întâlnire în centrul orașului în 1664 și să
hotărască: „Hai să redenumim așezarea noastră, să-i spunem de-acuma New York!”
De la New Amsterdam…
Primii exploratori ai Americii de Nord au fost vikingii. În anii 1100, profitând de o perioadă de
încălzire globală numită Medieval Warm Period (MWP), ei au navigat dincolo de Islanda și
Groenlanda, ajungând până în Newfoundland (Canada).
Dar când exploratorul englez Henry Hudson a încercat, în 1609, să găsească o rută nordică spre China,
el a eșuat pentru că prima parte a secolului al 17-lea a fost cea mai geroasă perioadă a Micii Glaciații
(Little Ice Age, LIA), iar mările nordice erau înghețate bocnă
În schimb, Hudson și-a informat patronii – compania East India din Republica Olandeză – despre
posibilitatea exploatării blănurilor de castori din noul teritoriu descoperit pe coasta de est a Americii de
Nord. Între 1609 – 1614, pe baza informațiilor oferite de Hudson, mai multe misiuni private,
comerciale, au investigat fiabilitatea unui comerț cu blănuri.
Pe 11 octombrie 1614 a fost fondată „The United New Netherland Company”, pentru ca în 1621 să ia
ființă West India Company. Emigranții olandezi fondează prima așezare din sudul insulei Manhattan în
1624.
Data oficială de naștere a noului oraș – New Amsterdam – se consideră a fi ziua de 4 mai 1626, când
reprezentantul oficial al Republicii Olandeze, Pieter Minuit, cumpără insula Manhattan de la indienii
locali pentru suma de $24, plătiți în mărgele, oglinjoare, sticlărie, cuțite, ceainice și alte articole
similare.
Ce accelerase așa de mult apariția și dezvoltarea ulterioară a noului oraș din sudul Manhattan-ului?
Răspunsul este neașteptat (pentru unii): schimbările climatice.
Anii 1600 au fost extrem de friguroși din cauza apogeului Micii Glaciații (Figura 2). Locuitorii Europei
au încercat să găsească soluții de adaptare la gerurile năprasnice și prelungite. În acele condiții, o blană
era mai mult decât un lux, era o necesitate: haine căptușite cu blană, fulare de blană, căciuli de blană,
manșoane și mănuși de blană au fost o măsură de protecție esențială contra gerurilor. Blana de castor
era în mod special prețuită, pentru că are o caracteristică specială: sub stratul de păr lucios și lung se
găsește un alt strat, format din peri scurți și deși. Acest strat era transformat în fetrul din care se
produceau tot felul de pălării, de damă și bărbătești, de bună calitate și foarte călduroase.
Rusia a fost prima sursă majoră de castori și alte blănuri. Declinul în populația animalelor cu blană de
acolo a coincis cu descoperirea, de către francezi, a unor teritorii cu mari populații de castori în Canada
și cu expediția lui Henry Hudson de pe fluviul care-i poartă azi numele. Compania Indiilor de Vest a
fondat New Netherland nu ca pe o colonie menită să asigure creșterea așezărilor olandeze din Lumea
Nouă, ci ca pe un mijloc eficient de exploatare rapidă și profitabilă a „aurului moale” din regiune. În
decurs de câțiva ani de la voiajul lui Hudson din 1609, indienii din multe triburi locale au început să
tranzacționeze blănuri de castor la posturile comerciale olandeze.
Comerțul cu blănuri a fost stimulat de cererile din Europa, cereri care creșteau pe măsură ce scădeau
temperaturile. Cifrele de afaceri sunt impresionante: de exemplu, într-o perioadă de doar șapte ani
(1626 – 1632), olandezii au trimis acasă 52.584 blănuri. Un alt autor avansează cifre mult mai mari:
Postul comercial de la Albany (actuala capitală a statului New York, situată pe fluviul Hudson) a
exportat în medie câte 46.000 blănuri/an, și asta până în anii 1670[1]. Varekamp (2006) estimează că
numărul castorilor uciși în America de Nord ar fi de 50 milioane.
În jurul anilor 1650, clima a intrat într-o scurtă perioadă de încălzire (Figura 2). Suficient ca moda să se
schimbe și ea după climă, iar cererea de blănuri să scadă. Comerțul olandezilor din New Amsterdam a
început să sufere. Populația de castori s-a diminuat din cauza vânătorii intense. Războaiele tot mai dese
cu triburile băștinașe, precum și cele între triburi, au agravat situația coloniștilor olandezi. La un loc,
toate aceste evenimente au marcat începutul unui coșmar economic pentru negustorii de blănuri. Se
apropia momentul trecerii de la New Amsterdam…
…la New York
Disputele dintre Anglia și Olanda pentru supremația comercială asupra rutelor de transport între Europa
și restul lumii s-au soldat cu trei războaie purtate între 1652 – 1674. Având flote performante, ambele
țări au căutat să-și asigure hegemonia comercială prin diverse mijloace, militare și diplomatice. Prin
analogie cu timpurile actuale, putem considera aceste conflicte drept dispute comerciale internaționale,
în care fiecare parte are o flotă importantă și nu se teme s-o folosească.
La apogeul său, în colonia New Netherland trăiau doar circa 9.000 oameni, un număr care-o făcea
vulnerabilă la atacuri din partea Angliei. Și finalul poveștii noastre s-a precipitat în martie 1664, când
regele englez Charles al II-lea a acordat pământul insulei Manhattan fratelui său, Ducele de York.
Câteva luni mai târziu, pe 28 august 1664, patru vase de război cu soldați englezi au ancorat în portul
New Amsterdam. Comandatul expediției, colonelul Nicolls, a cerut guvernatorului olandez Peter
Stuyvesant să predea orașul. Guvernatorul a încercat, vreme de zece zile, să-și mobilizeze cetățenii
întru apărarea cetății. Degeaba. Când Nicolls a trimis un ultimatum final, New Amsterdam a capitulat
fără a trage un foc de armă (și în istoria română există un episod similar, petrecut în august 1940). Pe 8
septembrie 1664, tricolorul olandez a fost coborât și în locul lui a fost ridicat steagul alb al capitulării.
New Amsterdam a devenit New York.
Epilog
Capitularea necondiționată a New Amsterdamului a stârnit spiritul de luptă a olandezilor de acasă.
Al doilea război anglo-olandez a durat doi ani, din 1665 până în 1667.
Către sfârșitul războiului, după câteva bătălii navale, amiralul Michiel de Ruyter a dat o lovitură
serioasă Angliei, avansând pe Tamisa și capturând vasul-amiral al flotei britanice HMS Royal
Charles în apropiere de Chatham, în fața intrării în portul Londrei. Capitala imperială a fost cuprinsă de
panică. La câteva săptămâni a fost semnat Tratatul de la Breda. Manhattan-ul a rămas sub control
englez, dar Olanda a primit la schimb, ca premiu de consolare, insula Run, din grupul insulelor Banda,
Pacificul de Sud.
Aparent, olandezii s-au păcălit. Poate că trebuiau să ceară mai mult în timpul negocierilor de pace,
zicem noi astăzi. Numai că nu trebuie să judecăm trecutul prin prisma prezentului.
Trebuie să ne gândim că, în urmă cu 350 ani, comerțul cu mirodenii era principalul motor al economiei
globale. În secolul al XVII-lea, mirodeniile nu se găseau pe toate rafturile din supermarketuri sau din
bucătăriile populației. Erau atât de rare și de scumpe, încât o zicală franceză spunea că poți cumpăra
libertatea unui iobag cu o livră de piper.
Iar dintre toate mirodeniile de atunci – aflate la mare căutare, greu de procurat, supra-scumpe, nucșoara
era vedeta incontestabilă. Pentru că se credea că poate vindeca ciuma, valoarea nucșoarei era mai mare
decât a greutății ei în aur. De exemplu, în Insulele Banda, zece livre de nucșoară costau echivalentul
unui penny englez. La Londra, aceeași cantitate se vindea ușor cu două lire, zece șilingi, adică cu
un profit de 60.000%!Întrucât copacii de nucșoară creșteau atunci numai pe insulele Banda, olandezii
au făcut o afacere foarte bună, obținând o insulă – Run – în schimbul unei așezări cu coloniști albi, al
căror comerț principal – blănurile de castor – nu mai prezenta interes.
Al treilea război anglo-olandez a durat doi ani, din 1672 până în 1674.
În 1673, doi amirali olandezi au acostat o flotă de 23 nave în portul New York și au început să debarce
trupe. Povestea din 1664 s-a repetat acum în sens invers. Comandantul englez nu a avut nicio șansă,
decât să capituleze necondiționat și să predea orașul.
New York a devenit acum Nieuw Oranje – New Orange, numit așa în favoarea Prințului olandez de
Oranje, cel care, în 1689, va deveni Regele William al III-lea al Angliei.
Semnarea Tratatului de la Westminster din 1674 a pus capăt celui de-al treilea război dintre Anglia și
Olanda. Ca parte a aranjamentelor de pace, teritoriul Manhattanului a revenit din nou Marii Britanii, iar
New Orange a fost redenumit New York. Olanda a primit la schimb Suriname în America de Sud.
Acționarii de la West India Company au considerat că tranzacția făcută a fost una profitabilă pentru ei:
au preferat o țară tropicală, cu plantații de trestie de zahăr și sclavi în schimbul unei colonii nelucrative
la vremea aceea.
Concluzii
Povestea celor două nume ale celui mai important oraș american de astăzi este intim legată de
schimbările climatice și comerțul cu blănuri de castor. La începutul anilor 1600, planeta era afectată de
cea mai rece perioadă a Micii Glaciații. Gerurile intense și de lungă durată din Europa au stimulat
comerțul cu blănuri de castor, folosite ca mijloc de protecție contra temperaturilor glaciare. Se poate
specula că apariția marii metropole din insula Manhattan se datorează combinației celor doi factori:
schimbările climatice și exporturile de blănuri de castor. E un punct de vedere mai puțin obișnuit, dar
pe care mi-l asum.
Într-o prezentare mai amplă, am argumentat că măreția New York-ului se datorează unei combinații
fericite de geologie și geografie (De ce este America o super-putere? Despre rolul geografiei și
geologiei): port adânc, neînghețat iarna, roci dure, care au permis săparea celei mai lungi rețele de
metrou și a celui mai sigur „seif” din lume – Federal Reserve Bank – unde statele lumii au depozite de
aur cântărind cca 6.350 tone. Adaug aici și contribuția schimbărilor climatice la actul de naștere al New
York-ului.

Deși prezența olandeză în Manhattan a fost de scurtă durată, influențele lingvistice și toponimice
rezistă până astăzi.
De exemplu, engleza americană curentă folosește cuvintele cookie (în engleza britanică ‘biscuit’) și
coleslaw, ambele preluate din limba olandeză. Cuvântul iaht (yacht), existent în ambele versiuni ale
englezei, este de origine olandeză.
Toponimic, harta actuală a metropolei New York, este înțesată de nume olandeze:
› Battery Island (o batterij sau battery de tunuri a fost staționată acolo)
› Beekman Street (Manhattan, după Willem Beekman)
› Bleecker Street (Manhattan, după numele familiei Bleecker)
› Bowery Lane (Manhattan, Bouwerijlaan)
› Bronx (New York, după Jonas Bronck)
› Bridge street (Manhattan, după Brugstraat)
› Broadway (Manhattan, după Breede Wegh care înseamnă drum lat)
› Brooklyn (New York, după Breukelen)
› Bushwick (Brooklyn, după Boswijk)
› Boerum Hill (Brooklyn, după numele familiei Boerum)
› Coney Island (Brooklyn, după Konijneneiland, care înseamnă Insula Iepurelui)
› Cornelia Street (Manhattan, după Cornelia Herring)
› Cortlandt Street (Manhattan, după Stephanus van Cortlandt)
› Dutch Kills (Queens, orice nume local terminat în Kill este de origine olandeză)
› Dutch Street (Manhattan)
› Dyker Heights (Brooklyn)
› Flushing (Queens, după Vlissingen)
› Fresh Kills (Staten Island, a fost cea mai mare groapă de gunoi din lume, vizibilă de pe Lună. După
11/9, victimele din Twin Towers au fost transportate și îngropate în Fresh Kills)
› Gansevoort Street (Manhattan, după Peter Gansevoort)
› Gerritsen Beach (Brooklyn, după Wolphert Gerritse)
› Gravesend (Brooklyn, după Gravesande)
› Greenwich Village (Manhattan, după Grenen wijk)
› Harlem (New York, după Haarlem)
› Hells Gate (New York, după Helle Gadt, referire la curenții periculoși din East River)
› Hempstead (New York, după Heemstede)
› Holland Tunnel, Holland Avenue
› Long Island (New York, după “Lange Eylandt”, numită așa de exploratorul Adriaen Block în 1614)
› Minetta Lane (Manhattan, după Mintje Kill)
› Nassau Street (Manhattan)
› New Dorp (Staten Island, dorp înseamă „sat”)
› New Utrecht Avenue (Brooklyn)
› Rikers Island (Queens, după Abraham Rikers)
› Schuylerville (Bronx, după numele familiei Schuyler)
› Spuyten Duyvil Creek (după Spuitende Duivel ori Spitting Devil, referitor la curenți de apă
periculoși)
› Staten Island (după Staten Generaal, parlamentul Republicii Olandeze)
› Stuyvesant Street (Manhattan, după numele guvernatorului Peter Stuyvesant)
› Todt Hill (Staten Island, după Dodenheuvel, care înseamnă Dealul Morților)
› Vandam Street (Manhattan)
› Vanderbilt (o celebră familie olandezo-americană, Van der Bilt, ai cărei urmași trăiesc și astăzi în New
York și împrejurimi: creatoare de modă Gloria Vanderbilt, fiul ei cel mai tânăr, ziaristul Anderson
Cooper de la CNN, actorul Timothy Olyphant, muzicianul John P. Hammond și scenaristul James
Vanderbilt)
› Wall Street (Manhattan, după zidul construit în jurul lui Nieuw-Amsterdam)
› Wyckoff Street (Brooklyn, după Pieter Claesen Wyckoff)
› Yonkers (after Jonker, Jonkheer and jonge Heer)
Se mai pot adăuga și alte toponime, precum:
› Rhode Island (după “Roodt eylandt”, care înseamnă Insula Roșie)
› Vancouver (după George Vancouver, un descendent al familiei de nobili Van Coeverden)
PROFESORU' spune :”Dar când exploratorul englez John Hudson a încercat, în 1609, să găsească o
rută nordică spre China, el a eșuat pentru că prima parte a secolului al 17-lea a fost cea mai geroasă
perioadă a Micii Glaciații”
Nu din cauza glaciației n-a reușit Hudson să ajungă în China. N-a reușit deoarece pe valea fluviului
Hudson, explorată de el în 1709 (statul New York de astăzi) era imposibil de ajuns în China! :)
Nu se putea ajunge în China nici prin golful Hudson, explorat de el în 1610-1611.
Pasajul de nord-vest e mult mai la nord, prin Arhipelagul Arctic Canadian, și a fost traversat pentru
prima oară abia în 1903-1906 de către Roald Amundsen.
Aveți însă mare dreptate când subliniați că valoarea coloniilor tropicale (plantațiile din insulele din
Marea Caraibilor și Surinam, insulele mirodeniilor din Indonezia) era mai mare în sec. XVII-XVIII
decât a coloniilor din America de Nord (SUA și Canada de astăzi).
Comerțul britanic cu Jamaica înainte de independența SUA era de câteva ori mai mare ca valoare decât
comerțul dintre Marea Britanie și coloniile nord-americane.
CRANGANU :Post-factum e ușor de analizat/criticat.
Gândiți-vă doar la faptul că englezul Hudson încercase de două ori să găsească un pasaj în Oceanul
Arctic (așa numitul pasaj nord-estic) pentru a ajunge în China. Ambele încercări au fost anulate de
prezența ghețurilor impenetrabile.
A treia încercare, începută în aprilie 1609, sponzorizată de Compania statală a Indiilor de Est, s-a lovit
de dificultăți „ghețoase” pe când nava Halve Maen (Half Moon) naviga pe la nord de Norvegia. În loc
să renunțe și de data aceasta, Hudson a preferat să gnore instrucțiunjile precise primite de la sponori și
a traversat Atlanticul ajungând până în Nova Scotia, de unde a continuat către sud, de-a lungul țărmului
estic nord-american până prin dreptul Carolinei de Nord. După aceea, a întors nava către nord și a
navigat prin ceea ce astăzi se numește fluviul Hudson. Când a ajuns în dreptul localității Albany
(capitala de azi a statului New York, colonia Fort Orange pe vremea olandezilor), adâncimea apei a
scăzut. Hudson și-a dat seama că a navigat pe un râu, nu pe pasajul Nordvestic către China, și s-a
întors.
Pe baza voiajului său, Republica Olandeză a pretins că părți din actualele state New York, New Jersey,
Pennsylvania, Maryland, Connecticut și Delaware formează colonia New Netherland. Ironic, Hudson a
murit după doi ani, în 1611 din cauza unei răscoale pe vasul pe care îl comanda. Răsculații l-au lăsat pe
o mică barcă de salvare să plutească în Oceanul Arctic Canadian.
OFF TOPIC
Un inginer petrolist care ar merita Premiul Nobel, dacă s-ar acorda
În 2014, am publicat, în trei articole, „O scurtă istorie a fracturării hidraulice”. În ultimul dintre ele,
http://www.contributors.ro/sinteze/o-scurta-istorie-a-fracturarii-hidraulice-3/
am prezentat două invenții epocale aparținând unui tânăr inginer de 34 ani – Nick Steinsberger:
Un inginer de la Mitchell Energy, Nick Steinsberger, a avut o idee revoluționară:
folosirea apei în locul gelului. Și nu doar un pic de apă, ci o cantitate serioasă: de
patru până la cinci ori mai multă apă decât în cazul folosirii gelului. Pe 11 iunie 1998
el a efectuat prima fracturare cu apă în sonda S. H. Griffin #4 din zona Dallas – Fort
Worth. Folosind douăzeci de cisterne de apă și douăsprezece pompe puternice, el a
forțat apa să penetreze argila Barnett și să-i deschidă porii. Două cisterne au furnizat
aditivii chimici necesari: un reducător de fricțiune pentru a face apa mai alunecoasă
(„slickwater”) și un bactericid menit să distrugă microorganismele care s-ar putea
ascunde în fluidul de retur. S-au pompat un milion de galoane (3,78 milioane litri) de
apă. După o oră, s-a pompat nisip fin. Coloana de apă avea 2.500 metri. O presiune
enormă la talpa sondei exercitată pe suprafața argilei Barnett. Steinsberger a așteptat
cu emoții următoarele zile pentru a vedea rezultatele acestei prime fracturări masive
cu apă. Și rezultatele au fost extraordinare: dacă sondele normale produceau între 1 –
2 milioane metri cubi în primele 90 zile de producție, sonda S. H. Griffin #4,
fracturată masiv cu apă, a produs 3,3 milioane metri cubi în același interval de timp.
Cele două invenții ale inginerului Steinsberger- fracturarea de mare volum cu apă și nisip (în loc de
napalm, dinamită, geluri ori bombe atomice) și „apa lunecoasă” (prin care se puteau pompa în argilă
100 galoane/min) au contribuit decisiv la triumful revoluției argilelor americane, începută în argila
Barnett acum 20 de ani.
Nu cunosc alte invenții similare în domeniul resurselor energetice (gaze și petrol) care să fi avut o
influență asemănătoare în geopolitica actuală.
Triumful revoluției argilelor a făcut ca petrolul să nu mai fie o vulnerabilitate pentru Statele Unite. Nici
măcar un scop.
Petrolul american este acum un instrument economic, politic, social, cultural etc. Și, prin eliminarea
dependenței de importuri ruinătoare din țări ne-prietene și prin exporturi de țiței dulce și GNL către
prieteni, petrolul american a devenit chiar o armă strategică. Mai ales că în prezent, Statele Unite sunt
cel mai mare producător de petrol, depășind Rusia și Arabia Saudită.
A Shale New World se naște sub ochii noștri.
Săptămâna viitoare va începere decernarea Premiilor Nobel pe 2018. Din păcate, invențiile inginerului
Steinsberger vor rămâne nepremiate, pentru că nu se acordă un premiu Nobel științelor Pământului.
America is great again și datorită inginerului petrolist Steinsberger.
Ca un modest omagiu, dau mai jos un link către o emisiune a postului NBCDFW în care se prezintă
invențiile lui Steinsberger. El însuși apoi expune un plan de exploatare avansată a argilei Barnett,
incluzând re-fracturarea a 21.000 foraje, dacă prețul gazelor va fi corespunzător.
Un al doilea link este un articol din WSJ, semnat de Russell Gold, a cărui ultimă carte – The Boom:
How Fracking Ignited the American Energy Revolution and Changed the World – este o lectură
pe care o recomand tuturor celor interesați fără prejudecăți de triumful revoluției argilelor americane.
The Return of Fracking in the Barnett Shale? (24 septembrie 2018)
The Texas Well That Started the Fracking Revolution (29 iunie 2018)