Sunteți pe pagina 1din 4

Lecţia 2

În Marcu 4: 35 Domnul Isus le spune ucenicilor să urce în corabie şi să


treacă de cealaltă parte a mării. Era în aceeiaşi zi în care Domnul le spusese
pilda cu sămânţa. El nu a spus: ,,haideţi să mergem până la mijlocul mării şi
dacă începe furtuna să ne întoarcem înapoi”. Apoi a pornit furtuna iar ucenicii
au spus: ,,nu-ţi pasă că pierim?”

Noi începem să ne plângem la fel ca ucenicii la primele valuri care apar în


viaţa noastră.

Marcu 4:3-8 avem pilda celor 4 pământuri. Pe vremea aceea se semăna


din mână prin aruncare. Sămânţa a căzut în 4 feluri de pământ: primul pământul
bătătorit, al doilea pământul cu spini, al treilea pământul stâncos şi al patrulea
pământul cel bun. Ucenicii îl întreabă pe Isus de ce le vorbeşte în pilde
oamenilor. Domnul nu ascunde de noi aceste lucruri ci le ascunde pentru
noi. Ieremia 33:3 Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari,
lucruri ascunse pe care nu le cunoşti. Este nevoie de revelaţie pentru a înţelege
Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să înţelegem cu inima. Avem nevoie de Duhul
lui Dumnezeu ca să înţelegem lucrurile spirituale. Raţiunea noastră nu este
suficientă pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu în cele mai
multe cazuri merge împotriva raţiunii umane. De aceea trebuie (1) să fim
perseverenţi în studierea Scripturii şi (2) să fim dependenţi de Duhul Sfânt în
studierea Scripturii. Nici un om normal nu-şi dă tainele primului venit. Doar pe
măsură ce te împrieteneşti cu cineva, începi să-i destănui tainele tale.

În versetul 13 ni se spune că pilda aceasta este esenţială priceperii


celorlalte pilde. Piatra Rosetta a fost o piatră descoperită în 1979 care avea pe ea
acelaşi mesaj scris în trei limbi printre care şi hieroglifele egiptene. Având
mesajul şi în limba greacă, piatra aceasta a fost cheia pentru descifrarea limbii
egiptene din perioada respectivă. La fel este şi cu pilda solurilor; ea este ca o
cheie pentru descifrarea celorlalte pilde. Isus spune că dacă înţelegi această pildă
vei putea să înţelegi şi celelalte pilde. Aceasta este o pildă pivotală.

Domnul Isus dă tălmăcirea acestei pilde începând cu v. 14. Sămănătorul


samănă Cuvântul. El explică că Împărăţia lui Dumnezeu funcţionează pe baza
principiului seminţei şi anume că Cuvântul produce roada şi nu persoana
(pământul). Tu doar oferi seminţei un loc de locuit în care să se dezvolte şi să
crească. Nu tu rodeşti ci Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl aşezi în inima ta.
Dacă înţelegi acest principiu vei fi gata să plăteşti preţul pentru ca să fii
plin de Cuvântul lui Dumnezeu. Este foarte încurajant să ştii că nu pământul ci
sămânţa produce roada, da în acelaşi timp avem şi o avertizare că sunt patru
feluri de pământ şi doar unul asigură seminţei condiţii să ajungă la coacere. În
Luca 8:18 Domnul Isus vine cu un avertisment: Luaţi seama, deci, la felul cum
ascultaţi. Se spune că 25 % din biserică face 80% din lucrare. Diavolul se luptă
împotriva Cuvântului să nu ajungă să rodească în tine. Pământul care produce
roadă nu este pământul care are mai mult ci are mai puţin: mai puţine pietre, mai
puţini spini şi buruieni şi mai puţină bătătura. Cuvântul este cel care te schimbă
şi nu tu. Renunţarea la anumite lucruri de dinafară nu este nici pe departe
schimbarea de care vorbeşte Biblia.
Matei 13:19 spune că atunci când cineva aude Cuvântul şi nu îl înţelege
atunci vine diavolul şi fură Cuvântul. Aici nu este vorba de cel care respinge şi
nu vrea să audă Cuvântul ci de cel care aude dar nu înţelege. Trebuie să înţelegi
Cuvântul şi să treacă de la creierul tău la inimă şi să-l înțelegi într-un mod
adânc. Diavolul poate să fure Cuvântul doar de la cel care nu înţelege, de la cel
care nu stă să mediteze asupra Cuvântului pentru ca acesta să devină parte din
el.

Dacă doar vii şi asculţi o predică la biserică duminica şi după aceea pleci
şi ai uitat totul, dacă nu citeşti acasă, dacă nu te rogi să-i ceri Duhului Sfânt să
facă Cuvântul să rodească în tine, dacă nu meditezi la Cuvântul acesta, în veci
nu o să te schimbi. Zeci de ani poţi să vii la biserică şi să rămâi mereu acelaşi
om firesc, rece, fără vlagă pentru că doar Cuvântul pe care ţi-l însuşeşti acela
te schimbă.

De asemenea este nevoie de o progresie în înţelegere. Este important când


auzi/citeşti Cuvântul să ceri Duhului Sfânt să vină să te ajute să înţelegi
cuvântul. Nu este suficient doar să citeşti kilometric ci să citeşti şi să meditezi
asupra Cuvântului. Predicarea ajută la înţelegere şi ia o parte din povara
ascultătorului făcând mesajul mai uşor de înţeles. Aceasta nu-l exclude pe
ascultător şi partea lui. El însuşi trebuie să se roage şi să ceară înţelepciune de la
Duhul Sfânt.

Nu-i aşa că şi în viaţa de zi cu zi, mănânci în fiecare zi normal, dar


duminica sau la anumite evenimente mânînci mai bine. Aşa este şi cu Cuvântul:
duminica la biserică mâncăm mai bine, dar asta nu înseamnă că te rezumi doar
la ce mânci duminica, ci mânci în fiecare zi chiar dacă nu masă festivă.
Al doilea pământ este pământul stâncos în v. 16. Există aici o progresie.
Atunci când te bazezi pe Cuvântul auzit de la alţii şi acţionezi pe baza lui
durează o vreme după care se opreşte pentru că nu ai rădăcină în tine însuţi ci
doar acţionezi cumva pe baza credinţei celuilalt. În momentul în care vine
persecuţia sau greutăţile te opreşti. Este important să ai revelaţia ta proprie din
Cuvânt şi să nu te bazezi doar pe ceea ce te învaţă ceilalţi - ,,aşa a spus fratele
Dănuţ”. Chiar dacă ai primit de la altcineva, trebuie să prindă rădăcină în tine.

(Ex. Când eram student la Oxford. Un tânăr predica predicile fratelui Țon
și odată s/a scăpat și a început predica exact ca și fratele Țon: ,,când eram
student la Oxford” numai că tânărul nostru nu a fost student la Oxford)

Evreii din Berea vs evreii din Tesalonic

Coloseni 2:7 fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după
învăţăturile care v-au fost date. Dacă rădăcina nu este sănătoasă planta se va
ofili atunci când vine prigoana. Nu te stresa de rezultatele exterioare şi de roadă:
concentrează-te pe rădăcină. Atunci când rădăcina este sănătoasă este asigurată
creşterea şi rodirea. Sistemul radicular este mult mai important decât ceea ce se
vede în afară. Mărimea coroanei este proporţională cu mărimea rădăcinii.

Ex. Lemnul pentru catarg.

Oamenii sunt interesaţi doar de rezultatele exterioare şi nu de ceea ce se


întâmplă în ascuns. Creşterea ta va fi determinată de cât de mult laşi Cuvântul
lui Dumnezeu să lucreze şi să crească în tine. Dumnezeu vrea mai mult ca tine
să te folosească pentru ai atinge pe alţii. Nu trebuie să-l rogi pe Dumnezeu să te
folosească pentru că El te-a chemat deja la slujire. Ceea ce trebuie tu să faci este
să laşi Cuvântul să te formeze să te umple ca să poţi fi folosit de Dumnezeu.
Perioada de pregătire nu este niciodată un timp pierdut.

2 Timotei 3:16 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca


să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca
omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare
bună.

v. 16 spune că aceştia primesc Cuvântul cu bucurie şi ţine până la o


vreme. De regulă oamenii care fac show mare la convertire sau chiar şi după
aceeia sunt cei care renunţă cel mai repede pentru că nu au rădăcină în ei. Există
riscul să te implici şi să cheltui timp şi resurse cu unii care încă nu sunt pregătiţi
să primească. De asemeni este important să înţelegi că persecuţia vine din partea
diavolului ca să fure cuvântul din inima ta. Domnul Isus a spus: ,,Dacă nu urăşte
cineva pe tatăl să, pe mama sa ....”.

Nu sta să te aperi şi să te justifici înaintea oamenilor. Nu ai timp pentru


asta. Lasă-L pe Dumnezeu să te apere şi tu ocupă-te de predicarea evangheliei.
De asemeni, nu Dumnezeu este cel care vine împotriva ta cu încercări ca să te
ajute să devii mai puternic. Este diavolul care vine să te oprească, să te critice şi
se foloseşte de cei din preajma ta ca să te facă confuz.

Atenţie la pompieri! Aceştia, după ce ai primit Cuvântul şi te-ai umplut de


enutziasm vine repede să te stingă. Ei au grijă mereu ca tu să nu iei foc pentru
Evanghelie şi pentru Dumnezeu. Atunci când vrei să te apropii de Dumnezeu
sau să te bizui pe Dumnezeu într-o problemă, mereu vor veni oameni la tine să-ţi
spună că faci o mare greşeală. În prima fază a lucrării Sale, Isus a spus mereu
celor ce i-a vindecat să nu spună nimănui. Foarte mult cred că Isus nu a vrut să
fie cunoscut, dar motivul a fost altul. Fiindcă încă puţini credeau în El, Isus a
ştiut că cei vindecaţi, mergând şi spunând la oameni despre minunea din viaţa
lor, aveau să fie descurajaţi şi ei îşi puteau pierde vindecarea prin necredinţă.

Concluzie:

- Tu trebuie să faci tot ce este nevoie ca să te umpli de cuvânt


şi să înţelegi Cuvântul.
Cuvântul care rămâne la suprafaţă îl fură diavolul.
Psalmi 119:11 Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu
păcătuiesc împotriva Ta! Verbul ,,tsaw-fan” (ebr.) – a ascunde, a
păstra cu mare grijă, a înmagazina, a pune în trezorerie.

Trezoreria este inima ta, iar comoara este Cuvântul. Pune comoara la locul
ei, în trezorerie.

- Tu trebuie apoi să ai grijă de cuvânt. Toate lucrurile din jur


vor veni să-ţi spună că nu-i adevărat ceea ce crezi, că nu-i chiar aşa, că
Dumnezeu nu mai lucrează în prezent ca în trecut, etc...
Tu trebuie să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l faci să
devină al tău. Lasă cuvântul să se înrădăcineze în tine şi să prindă
putere. Meditaţia face ca rădăcina să se înfigă adânc în pământ. Udă-l
cu rugăciune, cu post. Roagă-te mereu cu Efeseni 1: 17-19. ,,Doamne
deschide-mi ochii să înţeleg”.

S-ar putea să vă placă și