Metodologia dreptului

1. Conceptul și importanța metodologiei în procesul de cercetare a dreptului și

statului.

Conceptul metodologiei juridice

În literatura de specialitate metodologia juridică e definită în mod diferit.
De exemplu, Gheorghe Avornic consideră că metodologia juridică e „un ansamblu de
metode de cercetare în domeniul ştiinţelor juridice", „sistemul celor mai generale
principii de investigaţie, deduse din sistemul celor mai generale legi obiective". 1
Dumitru Baltag împărtăşeşte concepţia profesorului N. Popa care consideră
metodologia juridică ca un „sistem al acelor factori de relativă invariantă într-un număr
suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile, relaţiile ce se
stabilesc între diferite metode în procesul cunoaşterii fenomenului juridic."2
În viziunea savantului rus Serghei Alexeev, metodologia juridică e metodologia
filosofică acomodată la materialul juridic concret.3
Grigorii Fiodorov concepe metodologia juridică ca o totalitate de principii teoretice,
procedee logice şi metode speciale de cercetare a materiei statal-juridice, determinate de
cunoştinţa filosofică.4
Din definiţiile citate mai sus rezultă că metodologia juridică constituie o totalitate de
procedee şi metode, folosite de către ştiinţele juridice, în general, şi de către teoria
generală a dreptului şi statului, în special. Metodologiei juridice îi revine rolul busolei,
care dă posibilitate cercetătorului să se orienteze în realitate şi să-şi determine strategia
obiectivă de cercetare a realitătii juridice.
4. Metoda logică de cercetare științifică a fenomenelor și realității juridice;
concept, principii, categorii, raționamente.

Concept.În cercetarea dreptului, statului, realităţii juridice a societăţii, teoria generală a

dreptului şi statului, celelalte ştiinţe juridice aplică pe larg metoda logică.
Metoda logică „constă în ansamblul procedeelor şi operaţiilor meto-dologice şi
gnoseologice care mijlocesc posibilitatea cunoaşterii structurii şi dinamicii raporturilor necesare
între diferitele componente (subsisteme) ale sisteraului juridic din societate".'
Despre însemnătatea logicii în procesul de studiere a fenomenelor juridice vorbeşte însuşi
faptul că s-a conturat ca o disciplină aparte logica juridică, Apărută din necesitatea studierii
profunde a realităţii juridice, logica este aplicabilă unei largi problematici. Din aceste
considerente, logica juridică poate fi privită sub două aspecte:
/ • într-un sens îngust (stricto sensu), logica juridică se referă la logica normelor;
• într-un sens mai larg {lato sensu), logica juridică se referă la elementele constructive de
argumentare juridică.
 În cadrul studierii fenomenelor şi proceselor juridice este necesar ca aceste fenomene
şi procese să fie descompuse în elementele lor componente pentru ca apoi să fie analizate
în detaliu. Analiza este o metodă ge-nerală de cercetare, bazată pe descompunerea unui
întreg în elementele lui componente şi pe studierea în parte a fiecăruia dintre acestea. De
exemplu, pentru a înţelege un raport juridic la justa lui valoare, e important să analizăm
elementele constitutive ale acestuia: subiectul, obiectul, conţinutul raportului juridic.

7. Metoda comparativă, regulile și principiile ei.

În procesul de cercetare ştiintifică juridică un loc important îi revine metodei
comparative de cercetare, sau comparativismului. Esenţa acestei metode constă în a
scoate la iveală trăsături de asemănare sau de deosebire (sau unele şi altele împreună) la
două sau mai multe fenomene. Comparaţia este o premiză importantă a generalizării
teoretice.
În literatura juridică s-au conturat şi anumite reguli după care se folo-seşte metoda
comparativă.2
La aceste reguli se atribuie următoarele:
1. Se supun comparării numai obiectele şi fenomenele comparabile.
Sub aspectul utilizării acestei reguli urmează:
a) să se ţină cont, dacă fenomenele juridice date supuse comparării fac parte din
aceeaşi familie (mare sistem) de drept;
b) să se stabilească dacă categoriile supuse comparării sînt aplicate avînd acelaşi
sens;
c) să se stabilească cu exactitate trăsăturile comune, precum şi deosebirile ce există
la fenomenele supuse comparării.

2. Să se considere termenii supuşi comparaţiei în conexiunile lor rea-le, în contextul

social, politic, cultural din care au rezultat, De aici rezultă necesitatea că în procesul de
comparare să se piece de la cunoaşterea principiilor de drept şi ale regularităţii care
comandă sistemele de drept comparate.
3. Să se caracterizeze sistemul izvoarelor dreptului. 0 asemenea carac-teristică scoate
în evidenţă forma prioritară de expunere a materialului normativ (act normativ, precedent
juridic, cutumă, doctrinâ etc.)-
4. în procesul comparării să se ţină cont de epoca, etapa istorică caracteristică
fenomenelor supuse comparării, de trăsăturile şi particularităţile generale caracteristice
epocii, etapei.
5. în sfîrşit, metoda comparativă e chemată să dea răspuns şi la în-trebarea ce se
referă la perspectîva dezvoltării fenomenelor comparate. Cercetătorul urmează să scoată
în evidenţă tendinţa de apropiere, sau, dimpotrivă, tendinţa de distanţare a lor.
Principiile.
 9. Metoda sociologică: concept,semnificațiile ei pe teren juridic. Metodele
special de acțiune în cercetarea sociologică:observația,chestionarul,interviul.
Ca metodă de cercetare, metoda sociologică se constituie într-o direcţie de cercetare,
contribuind la cunoaşterea normelor juridice - a dreptului - nu numai în conţinutul lor
intern („din interior"), ci şi în legăturile sale, în inter-condiţionarea sa cu viaţa socială,
adică cu mediul în care apare şi se aplică.1
Dacâ, de multe ori, ştiinţa juridică s-a închis, prezentîndu-se ca o construcţie formală,
artificială, ruptă de viaţa socială, sociologia juridică îşi propune, în mare măsurăj
restabilirea contactului dreptului cu realităţile sociale. După afirmaţia doctorului în drept
Ion Vlăduţ, „sociologia juridică se ocupă cu studiul realităţii sociale integrale a dreptului,
precum şi al fenomenelor şi proceselor acestei realităţi sub aspectul genezei, structurii,
dinamicii şi funcţionalităţii lor în cadrul societăţii".2
Rezultă că metoda sociologică contribuie substantial la „cunoaşte-rea statului,
dreptului, realităţii juridice a societăţií deoarece aceştia nu pot fi concepuţi în afara
societăţii". în zilele noastre, metoda sociologică, în multiple forme, a devenit un
instrument deosebit de util în orientarea procesului normativ, în desíăşurarea activităţii
de legiferare, în realizarea dreptului, în cunoaşterea lui etc.

11. Metode cantitative în cercetare juridică.Sistematizarea legislației,evidența

legislativă, evidența soluțiilor de practică judecătorească și administrativă, statistica
juridică.
Aceste metode „constau în operaţiile de veriíicare a ipotezelor ştiinţifice în cadrul
strategiilor dezvoltării fenomenului juridic în strînsă corelaţie şi pe fondul scenariilor
dezvoltării economico-sociale".
Introducerea metodelor cantitative în cercetarea realităţii juridice este motivată de
necesitatea de a descoperí noi aplícaţii ale cercetării. Aceste metode presupun:
a. dezvoltarea informaţiei juridice pentru îmbunătăţirea procesului
decizional prin folosirea ordinarului;
b. orientarea cercetărilor de informare juridicâ în direcţii precunv.
• elaborarea legislaţiei;
• sistematizarea legislaţiei;
• evidenţa legislativă;
• evidenţa soluţiilor de practică judecătorească;
• alcătuirea băncii de date de informafie juridică;
• sistematizarea informaţiei juridice;
• evidenţa evoluţieí fenomenului juridic pe domenii (cauze civile, cauze penale,
contencios administrativ, cauze de drept al fa-miliei etc. şi, bineînţeles, în cadrul fiecărei
ramuri, evidenţa pe domeniile care prezintă interes deosebit);
• evidenţa şi sistematizarea faptelor de valenţă;
• evidenţa criminologiei;
• evídenţa făptaşilor după modul de operare etc.
c. introducerea şi perfecţionarea programelor informaţiei adecvate
cercetăríi juridice şi practicii judecătoreşti;
d. evidenţa şi sistematizarea reglementărilor uniforme şi a practicii în
domeniu precum dreprul comerţului international, dreptul interna
tional privat etc.2

Printre metodele cantitative un loc aparte ocupă metoda statistică.

Ca ştiinţă, statistica e aceea subdiviziune care, folosind calculul pro-babilităţilor se ocupă
de studiul cantitativ al fenomenelor de masă, prezen-tate de elementele care au anumite
caracteristici comune. Actualmente s-a format 0 disciplină distinctă - statistica judiciară, ce-şi
propune drept scop evidenţa numerică şi caracteristica citrică a unor fenomene juridice

6. Științe juridice de ramură: știința dreptului constituțional, știința dreptului

administrativ, știința dreptului civil, știința dreptului penal, știința dreptului
financiar.
Știinţa dreptului constituţional reprezintă un sistem de cunoştinţe istorice, logic
fundamentate, căpătate în rezultatul cercetării dreptului constituţional ca ramură de drept,
a relaţiilor reglementate de această ramură, precum şi a practicii realizării normelor
dreptului constituţional. Punctul de pornire în determinarea corectă şi completă a
conceptului ştiinţei dreptului constituţional îl constituie obiectul său de studiu.
Ştiinţa dreptului constituţional este ştiinţa juridică ce are ca obiect de studiu normele
de drept constituţional şi relaţiile sociale din domeniul relaţiilor ce ţin de organizarea
societăţii în stat, reglementarea acestor norme, precum şi concepţiile specialiştilor în
materia dreptului constituţional