TEMA BAZELE TEORETICE ALE PREVEDERII

1. Esența prognozei socio-economice, obiectele și funcțiile sale principale.

2. Clasificarea previziunilor
3. Bazele metodologice ale prognozei.
4. Metode de prognozare financiară

1. Esența prognozei socio-economice, obiectele și funcțiile sale principale.

O persoană se caracterizează printr-o dorință constantă de a privi în viitor, o dorință

puternică de a afla ce pregătește ziua următoare. Acest lucru se datorează faptului că viața
și munca sunt întotdeauna asociate cu alegerea unei decizii, o acțiune dintre multe posibile.
Și alegerea corectă nu poate fi făcută fără a prevedea toate consecințele sale dezirabile și
nedorite, fără a corela așteptările cu schimbarea informațiilor. O viziune constantă a
viitorului vă permite să detectați riscurile în timp util și să luați măsuri pentru a evita
rezultatele negative.
Rolul prognozei este în continuă creștere datorită accelerării progresului științific și
tehnologic, a complicației sarcinilor de gestionare și a incertitudinii crescute cauzate de
tranziția pe piață. În managementul producției, prognoza este principiul fundamental,
deoarece orice decizie de management are o orientare predictivă sau planificată. Prognoza
relevă incertitudinile din sistem, fundamentează factorii la care sunt atinse obiectivele
stabilite.
O prognoză este înțeleasă ca o judecată fundamentată științific despre posibilele
stări ale unui obiect în viitor, despre modalități alternative și momentul implementării
acestuia. Prognoza socio-economică este procesul de elaborare a previziunilor economice
și sociale bazate pe metode științifice de înțelegere a fenomenelor economice și sociale și
utilizarea întregului set de metode, metode și mijloace de prognozare economică.
Prognoza are două laturi sau planuri de concretizare: predictivă (descriptivă);
preindicativ (prescriptiv). Predicția înseamnă descrierea perspectivelor posibile sau dorite,
a condițiilor, a soluțiilor la problemele viitoare. Prescrierea înseamnă rezolvarea acestor
probleme prin utilizarea informațiilor despre viitor în activități vizate.
Caracteristicile prognozei:
1. Prognoza este o consecință a realității în ansamblu, iar viitorul reflectat în
prognoză este rezultatul unui set complex de motive și condiții. Prognoza - rezultatul
concluziilor și al ipotezelor rezonabile, o concluzie motivată despre direcțiile de dezvoltare
în viitor.
2. Pentru a face o prognoză, este necesară cercetarea științifică cantitativă și
calitativă, inclusiv o evaluare cantitativă pentru viitor.
3. Prognoza este un ghid pentru planificare, baza pentru pregătirea unui plan.
4. Orizonturile de timp și spațiale ale prognozei depind de natura fenomenului luat
în considerare.
5. Acuratețea prognozei este verificată în funcție de timp.
Prognoza economică și financiară are ca obiect procesul de reproducere specifică
extinsă în toată diversitatea sa. Subiectul prognozării economice este cunoașterea stărilor
posibile de funcționare a obiectelor economice în viitor, studiul tiparelor și metodelor de
elaborare a previziunilor economice.
Prognoza economică se bazează pe presupunerea că starea viitoare a economiei
este în mare parte predeterminată de starea sa trecută și prezentă. Viitorul conține și
elemente de incertitudine. Acest lucru se datorează următoarelor puncte:
• prezența nu una, ci a multor opțiuni pentru o posibilă dezvoltare;
 • efectul legilor economice în viitor depinde nu numai de starea trecută și actuală a
economiei, ci și de deciziile manageriale care nu au fost încă luate și puse în aplicare;
• incompletitudinea gradului de cunoaștere a legilor economice, deficit și
fiabilitatea insuficientă a informațiilor.

Unitatea certitudinii (determinismului) și a incertitudinii viitorului este o condiție

prealabilă decisivă pentru prognoza economică. Dacă viitorul ar fi complet sigur, atunci nu ar
mai fi nevoie de prognoze. Atunci când viitorul este incert, este exclusă însăși posibilitatea
previziunilor economice.
Un rol important în dezvoltarea prognozei economice îl are disciplina științifică aplicată a
prognozei, iar partea sa integrală este prognozarea economică.
Prognoza ar trebui luată în considerare împreună cu un concept mai larg - previziune,
care oferă o reflectare anticipativă a realității bazată pe cunoașterea legilor naturii, societății și
gândirii. Există trei forme de previziune științifică: ipoteză, prognoză și plan.
Ipoteza caracterizează previziunea științifică la nivelul teoriei generale. La nivelul unei
ipoteze, este dată o caracteristică calitativă a obiectelor studiate, care exprimă tiparele generale
ale comportamentului lor. Prognoza, în comparație cu ipoteza, are o certitudine calitativă și
cantitativă semnificativ mai mare și diferă în mai mare fiabilitate.
Un plan presupune stabilirea unui obiectiv bine definit și anticiparea unor evenimente
specifice și detaliate ale obiectului studiat. Trăsăturile sale distinctive: certitudine, concretitate,
direcționare, obligație sau caracter indicativ. Există diferențe semnificative între prognoză și
plan. Prognoza este probabilistică, iar planul este obligatoriu. Un plan este o decizie fără
ambiguități, dar o previziune în esența sa are un conținut probabil. În timp ce planificarea
vizează luarea și implementarea practică a deciziilor de management, scopul previziunii este de a
crea premise științifice pentru adoptarea lor.
Astfel, sarcina prognozării economice este, pe de o parte, de a afla perspectivele pentru
viitorul apropiat sau mai îndepărtat în zona studiată și, pe de altă parte, de a ajuta la optimizarea
planificării și reglementării actuale și pe termen lung a economiei, pe baza previziunilor.
5. Clasificarea previziunilor
Organizațiile elaborează de obicei previziuni economice. În practică, o prognoză
economică este un document care fixează posibilul grad de realizare a anumitor obiective ale
unei entități de afaceri, în funcție de metoda acțiunilor viitoare.
S-a dezvoltat o anumită clasificare a previziunilor economice, adică sistemul de împărțire
a acestora în clase în funcție de anumite caracteristici (criterii).
O clasificare tipică a previziunilor economice prevede împărțirea acestora, luând în considerare
următoarele criterii:
1. În conformitate cu criteriul problemă-țintă, se disting previziunile: căutare și normativă. Acest
criteriu răspunde la întrebarea:
"Pentru ce este prognoza?"
Prognoza de căutare prognozează din prezent în viitor. Conținutul prognozei de căutare este de a
determina stările posibile ale obiectului prezis în viitor, fără intervenția umană. O astfel de
prognoză răspunde la întrebarea: ce este cel mai probabil să se întâmple dacă se păstrează
impactul managementului existent.
Prognoza de căutare se bazează pe informații despre tendințele de dezvoltare ale
obiectului prognozat, pe relațiile dintre indicatori și factori, obținute ca urmare a analizei
retrospective.
 Deoarece această abordare se bazează pe cercetarea analitică, se mai numește științifică și
de cercetare și descriptivă (descriptivă). Acest prognostic se numește genetic deoarece presupune
dezvoltarea obiectului prezis în conformitate cu „genetica” sa - potențialul inerent obiectului
însuși.
Previziunea căutării este împărțită în două tipuri:
• tradiționale sau extrapolative;
• inovatoare sau alternative
Metoda tradițională presupune că dezvoltarea obiectului este și va avea loc în conformitate cu
tendința existentă. În acest caz, prognoza poate fi o simplă proiecție (extrapolare) a trecutului în
viitor. Dacă, în același timp, această prognoză nu se bazează pe o analiză a influenței diferiților
factori asupra indicatorilor de dezvoltare (pe analiza multivariată), ci ia în considerare
dependența indicatorilor doar de timp (construiește tendințe în indicatori), atunci o astfel de
prognoză este numită „naivă”. Este utilizat în principal pentru a prezice indicatorii
macroeconomici (PNB, PNB, ND, inflație, ocupare) în sisteme economice stabile.
O prognoză normativă prognozează din viitor până în prezent. Conținutul prognozei
normative este de a determina modalitățile și calendarul realizării posibilelor stări ale obiectului
de prognozare în viitor, luate ca obiectiv.
Previziunea normativă este, în unele privințe, foarte similară cu planificarea, programarea
și proiectarea normativă. Dar acestea din urmă implică stabilirea directivă de măsuri pentru
punerea în aplicare a anumitor norme, în timp ce prognozarea normativă este o descriere
probabilistică a modalităților alternative și posibile de realizare a acestor norme.
Cu prognozarea normativă, se stabilește starea finală dorită a dezvoltării obiectului, apoi
se determină măsurile care pot asigura această stare, se determină resursele financiare, materiale
și de muncă necesare. Obiectivele stabilite se bazează adesea pe standarde, de exemplu, atingerea
unor niveluri specificate de securitate și calitate a vieții populației, venit pe cap de locuitor,
salarii medii. Calculul resurselor necesare în absența informațiilor retrospective privind ratele
progresive ale utilizării lor se poate face, de asemenea, în funcție de ratele prevăzute (dorite).

Conform criteriului naturii obiectului, se disting previziunile sociale (inclusiv

demografice); resursă (naturală, materială, de muncă, financiară); științific și tehnic (perspective
pentru dezvoltarea științei și tehnologiei și impactul acestor realizări asupra economiei); nevoile
sociale și personale (cererea, consumul anumitor bunuri, nevoile de educație, îngrijirea sănătății,
legea și ordinea, cultura etc.)
După criteriul timpului, se disting previziunile: operaționale, pe termen scurt, pe termen
mediu, pe termen lung, pe termen lung. Se face o prognoză operațională pentru o perioadă de
până la 1 lună; mic de statura
- de la 2 luni la 1 an; pe termen mediu - de la 1 la 5 ani; pe termen lung - de la 5 la 15 ani;
pe termen lung - pentru o perioadă de peste 15 ani.
După criteriul complexității, se disting previziunile: super-simplu, simplu, complex,
super-complex. Aceste prognoze diferă în prezența variabilelor corelate în descrierea lor: într-o
prognoză simplă nu există relații semnificative, într-o prognoză prea complicată există relații
strânse (cu un coeficient de corelație apropiat de 1).
Conform gradului de determinism al obiectului, prognozele pot fi: deterministe, adică
fără pierderi semnificative de informații în descrierea condițiilor, stocastică, în care este necesar
să se ia în considerare variabilele aleatorii, mixte, inclusiv caracteristicile celor două prognoze de
mai sus.
 Conform criteriului a caracterului de evoluare unui obiect în timp, se disting
previziunile: discrete, care se caracterizează printr-o tendință cu modificări bruște în perioade
fixe de timp, aperiodice, care se caracterizează printr-o funcție periodică a timpului.
Conform criteriului evaluării cantitative, previziunile diferă: interval, punct. Intervalul
de prognoză este prezentat ca rezultat ca un interval de încredere. Prognoza punctuală este
prezentată de rezultat ca o valoare unică a caracteristicilor obiectului în viitor.
După criteriul gradulu de acoperire obiectului, se disting previziunile: sublocale,
locale, superlocale (subglobale), globale.
Este clar că pentru o firmă individuală sau o combinație de întreprinderi, de regulă, putem
vorbi despre primele trei tipuri, iar pentru o regiune sau țară (mai multe țări), ultimele trei tipuri
de prognoză sunt mai tipice.
Previziunile globale iau în considerare cele mai generale tendințe și modele ale
economiei la scară globală; prognozele macro sunt utilizate pentru a prognoza tendințele
generale la nivelul țării în ansamblu; structural - pentru a prezice dezvoltarea complexelor
economiei naționale în contextul republicilor, regiunilor, sferelor lor sociale și industriale
individuale; regional - prezice dezvoltarea regiunilor individuale ale țării; prognozele sectoriale
determină tendințele de dezvoltare ale sectoarelor individuale ale economiei naționale; micro-
prognozele sunt dezvoltate pentru organizații după produs.
Prognozele se pot baza pe informații obținute din surse oficiale, pe baza cercetărilor economice
și a informațiilor obținute din surse aleatorii. În condițiile pieței, toate cele trei tipuri de
informații sunt prezente. Sarcina predictorului este de a o evalua obiectiv.

3. Bazele metodologice ale prognozei

Metodologia previziunii economice științifice include un set de principii și metode
utilizate în procesul de prognozare și planificare. Să aruncăm o privire mai atentă asupra
metodologiei de prognoză.
Principiul prognozării caracterizează punctul principal de pornire sau ideea teoriei.
Principiile de bază ale prognozei:
1. Abordare sistemcă - cerința de interconectare și subordonare a obiectului, fundal și elemente
de prognoză.
2. Coerență - necesitatea de a armoniza căutarea și previziunile normative de natură diferită
(semne) și timpi de livrare diferiți.
3. Variație - cerința de a dezvolta opțiuni de prognoză pe baza opțiunilor de fond de prognoză.
4. Continuitate - necesitatea ajustării prognozei pe măsură ce sosesc informații noi despre
obiectul prognozat.
5. Verificabilitate - necesitatea fiabilității, exactității și validității prognozei.
6. Eficiență - determină necesitatea de a depăși efectul economic al utilizării prognozei asupra
costurilor dezvoltării sale.
4. Organizarea prognozei
Organizarea prognozei include următoarele elemente:
1. Realizatori.
2. Ordinea și succesiunea lucrărilor.
3. Sistemul de informații atrase.
O echipă de specialiști, adică performeri de muncă, poate include specialiști în domeniul
economiei, finanțelor, marketingului, managementului, sociologiei, tehnologiei și altor domenii
ale cunoașterii. Prin eforturile lor, munca se desfășoară în conformitate cu metodologia actuală
de prognoză.

Cercetarea predictivă la scară largă începe de obicei cu dezvoltarea unei sarcini de prognoză,
adică document care definește obiectul prognozării, obiectivele, obiectivele și procedura de
dezvoltare a acestuia. Astfel, sarcina de prognoză conține baza pentru dezvoltarea prognozei.
Sarcina se întocmește cu participarea clientului și a contractantului. În cazul unui număr
semnificativ de realizatori, poate fi întocmit un plan de coordonare, aprobat de client. Acesta
conține o listă a organizațiilor participante (servicii), procedura de interacțiune a acestora,
sarcinile fiecărui coexecutor și calendarul implementării acestora, procedura de transfer a
rezultatelor, costul muncii și procedura de finanțare.
Ordinea și secvența de lucru ca element al organizării prognozei se determină în funcție de
metoda de prognoză aplicată. De obicei, această lucrare se face în mai multe etape.
Etapa 1 - retrospecție predictivă, adică stabilirea obiectului de prognoză și a fondului de
prognoză.
Etapa a 2-a - diagnostic predictiv, în timpul căruia este investigată o descriere sistematizată a
obiectului prognozat și a fondului prognozat pentru a identifica tendințele în dezvoltarea lor și a
selecta modele și metode de prognoză.
Etapa a 3-a - prospectare, adică procesul de dezvoltare extinsă a prognozei.
Etapa a 4-a - evaluarea prognozei, inclusiv verificarea acesteia, adică determinarea gradului de
fiabilitate, acuratețe și validitate.
Fiecare etapă de prognoză diferă în ceea ce privește sarcinile, metodele și rezultatele sale.
Rezultatele prognozei sunt întocmite sub forma unui certificat, raport sau alt material. Prognoza
rezultată poate fi ajustată în continuare, adică clarificare pe baza rezultatelor verificării, luând în
considerare materiale și cercetări suplimentare.
Sistemul de informații atrase este al treilea element al organizării prognozării. Calculul
prognozei ar trebui să se bazeze pe astfel de informații cu privire la problemă, care este
semnificativ înaintea procesului de dezvoltare efectivă în timp.
Informațiile privind contextul prognozat ar trebui să ia în considerare schimbările în curs de
desfășurare în mediu, inclusiv: socio-economic, tehnic, tehnologic, politic, precum și factorii
care influențează dezvoltarea obiectului

4. METODE DE PREVIZIUNE FINANCIARĂ

1. Caracteristicile generale ale metodelor de prognoză socio-economică și clasificarea acestora

O metodă de prognoză este o metodă de cercetare a unui obiect de prognoză care vizează
dezvoltarea unei prognoze. Clasificarea metodelor de prognozare este prezentată în Figura 2.

Metode de prognozare

Expert Formalizate
 Evaluari expert
individuale:
Interviu. Note analitice.
Construirea de scripturi.
Chestionar
Recenzii colective colective:
Metoda de brainstorming.

Model structural
Modelul factorial.
Model economic și matematic.

Cazuale:

Medii mobile.
Ajustare exponențială
Extrapolare simplă..
extrapolare
Metode predictive de
Metoda comisiei. Metoda
„Delphi” Metoda „Arborele
obiectivelor” Metoda matricei

Коллективные экспертные
оценки:
Метод мозговой атаки
Метод комиссий Метод
«Дельфы» Метод «Дерево
целей» Матричный метод

Figura 2 - Metode de prognozare

Determinarea planificării financiare prin gradul de formalizare, adică studierea oricărui domeniu
semnificativ al cunoașterii sub forma unui sistem formal asociat cu consolidarea rolului logicii
formale și utilizarea metodelor matematice de cercetare științifică, a metodelor prognoza
economică poate fi împărțită în intuitivă și formalizată.
Metodele intuitive de prognoză sunt utilizate în cazurile în care este imposibil să se ia în
considerare influența multor factori datorită complexității semnificative a obiectului de
prognoză. În acest caz, se utilizează estimări ale experților.
Esența metodelor expert constă în faptul că prognoza se bazează pe opinia unui specialist sau a
unei echipe de specialiști, bazată pe experiență profesională, științifică și practică.
Aceste metode sunt utilizate în următoarele condiții:
1. Obiectul prognozării nu se pretează descrierii matematice, formalizării.
2. Nu există un eșantion statistic suficient de reprezentativ pentru a trage concluzii.
3. Au apărut situații extreme când sunt necesare decizii rapide.
În același timp, se disting aprecierile individuale și colective ale experților, care sunt
unite de un principiu comun de acțiune.
Componența evaluărilor experților individuali include: metoda „interviului”, metoda
analitică, metoda de scriptare, construirea unui „copac al obiectivelor”. La diferențierea acestor
metode, se folosește metoda de obținere a informațiilor prognozate. Metodele de evaluare
colectivă a experților includ metodele de „comisioane”, „generare de idei colective”
(brainstorming), „Delphi”, metoda matricială etc.
Metodele de prognoză formalizate se bazează pe teoria matematică, care oferă o creștere
a fiabilității și preciziei previziunilor, reduce semnificativ timpul pentru implementarea acestora
și permite procesarea informațiilor și evaluarea rezultatelor.
Grupul de metode formalizate include două subgrupuri: extrapolare și modelare. Primul subgrup
include metodele celor mai mici pătrate, ajustarea exponențială, mediile mobile etc. Al doilea
subgrup include metode de modelare matematică, regresie și analiză de corelație etc
Un loc special în clasificarea metodelor de prognozare economică îl ocupă metode combinate
care combină diferite metode. De exemplu, evaluarea colectivă de către colegi și tehnici de
modelare sau tehnici statistice și interviuri cu experți.
2. Metode de evaluare individuală a experților
Interviul presupune o conversație privată între organizatorul activităților de prognoză și un
expert. Organizatorul dezvoltă în prealabil un program sub formă de întrebări privind dezvoltarea
viitoare a obiectului prezis. Un expert improvizat trebuie să-și dea avizul cu privire la o varietate
de probleme.
Metoda „interviului” permite expertului să efectueze un contact direct cu specialistul
conform schemei „întrebare-răspuns”, în timpul căruia prognosticul, în conformitate cu un
program pre-dezvoltat, pune întrebări expertului cu privire la perspectivele de dezvoltare a
obiectului prezis.
Metoda analitică permite o analiză logică a oricărei situații prognozate și o prezintă sub
forma unei note analitice. Aceasta implică munca independentă a unui expert privind analiza
tendințelor, evaluarea stării și căilor de dezvoltare ale obiectului prezis.
Metoda de scriere a scriptului se bazează pe determinarea logicii dezvoltării unui proces sau
fenomen în timp în diferite condiții. Scopul principal al scenariului este de a determina obiectivul
general de dezvoltare al obiectului sau fenomenului prezis și de a formula criterii pentru
evaluarea nivelurilor superioare ale „arborelui obiectivului”. Un scenariu este o imagine care
afișează o soluție detaliată consecventă la o problemă, identificând posibile obstacole și
detectând neajunsuri grave pentru a rezolva problema unei eventuale încetări a începutului sau
finalizării lucrărilor la obiectul prezis.
În prognozele economice, un scenariu este înțeles ca o descriere a unei posibile
succesiuni de evenimente care leagă prezentul și viitorul. Pentru o prognoză obiectivă, este
necesar să existe mai multe scenarii pentru dezvoltarea evenimentelor (optimist, pesimist și
mediu). Scenariul de mijloc este cel mai probabil sau cel mai așteptat.
În prognozele experților, este utilizat pe scară largă întrebări. Este dificil să dezvolți un
chestionar și un formular de intrebări sub forma unui sistem. Acesta din urmă este supus
următoarelor cerințe: aplicarea tehnologiei standardizate; nici o ambiguitate semantică în
formularea întrebării; corespondența țintă cu obiectul de prognozare.
3. Metode de evaluare colectivă a experților
Evaluările colective ale experților implică determinarea consistenței opiniilor experților asupra
direcțiilor promițătoare pentru dezvoltarea obiectului de prognozare, formulate de specialiști
individuali.
Metoda „brainstorming” („brainstorming”) are ca scop obținerea unei generații colective de idei
și o soluție creativă la problema pusă și determinarea scenariilor posibile pentru dezvoltarea
evenimentelor. Pentru aceasta, se formează o rețea (grup) de experți, condusă de lider.
Compoziția optimă este considerată a fi un grup de 6-12 persoane. Durata activității experților de
la 20 de minute> 1 oră. Esența acestei metode constă în mobilizarea potențialului creativ al
experților în timpul unei „brainstorming” și generarea de idei cu distrugerea ulterioară
(distrugere, critică) a acestor idei și formularea contra-excursiilor.
Metoda „comisioanelor” („masă rotundă”).
Metoda „comisioanelor” constă în determinarea consistenței opiniilor experților asupra
domeniilor promițătoare de dezvoltare a obiectului de prognoză, formulate anterior de experți
individuali. Înseamnă că dezvoltarea unui obiect dat nu poate fi determinată de alte metode.
Conținutul acestei metode este după cum urmează:
• crearea de grupuri de lucru pentru a asigura pregătirea și desfășurarea sondajului, prelucrarea
materialelor și analiza rezultatelor evaluării experților;
• clarificarea principalelor direcții de dezvoltare a obiectului, determinarea obiectivului general,
sub-scopurilor și mijloacelor de realizare a acestora;
• dezvoltarea de întrebări pentru experți, asigurându-se că experții înțeleg anumite probleme fără
ambiguitate, precum și independența hotărârilor lor;
• numirea unui grup de experți pentru dezvoltarea prognozei;
• efectuarea unui sondaj și prelucrarea materialelor;
• determinarea evaluării finale a sondajului, care este derivată fie ca o judecată medie, fie ca o
medie aritmetică, sau ca o medie ponderată a evaluării.
În acest caz, este numită sau aleasă o comisie, care este dotată cu dreptul de aviz preliminar sau
final, adică comisia va organiza o „masă rotundă”, în cadrul căreia vor fi coordonate opiniile
experților pentru a dezvolta o opinie comună.
Esența metodei Delphi este realizarea chestionarelor. Are trei caracteristici: anonimatul complet
al experților; utilizarea rezultatelor rundei anterioare a sondajului; caracteristici statistice
complete ale răspunsului grupului. Metoda Delphi constă în organizarea unei colecții sistematice
de evaluări ale experților, procesarea lor matematică și statistică și ajustări secvențiale de către
experți a evaluărilor lor pe baza rezultatelor fiecărui ciclu de procesare. Principalele sale
caracteristici: anonimatul experților; o procedură multirundă pentru intervievarea experților prin
chestionarul lor; furnizarea de informații experților, inclusiv schimbul între experți, după fiecare
rundă a sondajului, menținând în același timp anonimatul evaluărilor; justificarea răspunsurilor
experților la cererea organizatorilor. Metoda este menită să obțină informații relativ fiabile în
situații de insuficiență acută a acesteia, de exemplu, în probleme de prognoză complexă
științifică și tehnică pe termen lung.
Metoda arborelui obiectivului este utilizată în analiza sistemelor, obiectelor, proceselor, în care
pot fi distinse mai multe niveluri structurale sau ierarhice. „Arborele obiectivului” este construit
prin evidențierea secvențială a componentelor din ce în ce mai mici la niveluri inferioare. Figura
arată că fiecare ramură de la fiecare nivel este împărțită în două ramuri ale următorului nivel
inferior. Punctul de ramificare se numește vârf. Cel puțin două ramuri trebuie să emane din
fiecare vârf, iar numărul acestor ramuri nu este limitat de sus, adică la nivelul superior pot fi trei,
cinci și mai mult.
Trebuie menționate trei condiții în construcția „arborelui obiectivului”:
1. ramurile care ies dintr-un vârf trebuie să formeze un set închis;
2. ramurile care provin dintr-un vârf trebuie să se excludă reciproc, adică nu trebuie să existe
suprapuneri de obiecte, reprezentat de două ramuri diferite care ies dintr-un vârf;
3. „Arborele obiectivelor” utilizat în prognozarea normativă ar trebui considerat un set de
obiective și subobiective.
Metoda matricială este utilizată în cazul prognozei de către experți a sistemelor mari. În primul
rând, este dată o prognoză inițială a dezvoltării unei componente în timp (cu o anumită
probabilitate), apoi se relevă influența încrucișată a unor evenimente asupra altora. Natura
influenței poate fi definită ca fiind negativă, neutră și pozitivă. Intensitatea impactului poate fi
determinată în procente, puncte (scară de 10 puncte) etc. La prognozare, este obligatoriu să se
țină seama de influența unui eveniment anterior asupra celor ulterioare.

Meode calitattive de grognoză

Metodele de prognoză formalizate se bazează pe teoria matematică, care oferă o creștere a

fiabilității și preciziei previziunilor, reduce semnificativ timpul pentru implementarea acestora și
permite procesarea informațiilor și evaluarea rezultatelor.
Grupul de metode formalizate include două subgrupuri: extrapolare și modelare.
- Primul subgrup include metodele celor mai mici pătrate, ajustarea exponențială, mediile
mobile.
- Al doilea subgrup include metode de modelare matematică, regresie și analiză de
corelație.

Metode predictive de extrapolare

Esența metodelor de extrapolare predictivă constă în analiza în timp a modificărilor obiectelor de
studiu și distribuirea legăturilor identificate către viitor. Informațiile inițiale pentru extrapolare
sunt seriile de timp. Aceste metode sunt destul de bine aplicabile în practica prognozării pe
termen mediu. Extrapolarea presupune că:
1. Perioada actuală de modificare a indicatorilor poate fi caracterizată printr-o traiectorie lină -
trend;
2. Principalele condiții care determină indicatorii tehnici și economici în perioada actuală nu vor
suferi modificări semnificative în viitor, adică în viitor se vor schimba după aceleași reguli ca în
trecut și în prezent;
3. Abaterile valorilor reale ale indicatorilor de la linia trendului poartă un character aleatoriu.
Sistemele de ecuaţii normale ale principalelor funcţii de extrapolare

Sistemele de ecuaţii normale ale principalelor funcţii de extrapolare

Sistemul de ecuaţii normale

Tipul funcţiei Funcţia

corespunzător
na  b x  y
  

Liniară
y = a ± bx   xy
 a  x  b  x 2

Parabolică na  b x  c x 2   y
 c x   xy
3

a x  b x
2 2
y = a + bx + cx y
a x  b x  c x
4 x

 2 3 2

Exponenţială n lg a  lg b x lg y
  

y = abx (*) 

lg a x  lg b x   x lg y
2

Putere n lg a  b lg x   lg y
y = axb (**)



lg alg x b(lg x )  lg x lg y
2

Hiperbolică 1  1
y (***) na  b x   y
a  bx 
 1

a x  b x  
2
x

 y
Logistică k   B y   y
clasică y cx (****) ( n  1 )A y
1  be 

 A y  B y  y
2
 Dependențe liniare (roșu), de putere (albastru) și exponențiale (verzi)
Ajustarea a seriilor de timp constă în găsirea funcției matematice care descrie cel mai exact
tendința schimbării. Etapele critice ale ajustarii sunt alegerea formei curbei care reflectă tendința;
identificarea indicatorilor care cuantifică tendințele schimbări; evaluarea fiabilității calculelor
prognozate. Alegerea formei curbei poate fi efectuată pe baza construri graficului.
Analiza și descompunerea tendințelor implică descompunerea seriei temporale a în
componente principale, măsurarea evoluției fiecărei componente în trecut și extrapolarea acesteia
în viitor. Metoda se bazează pe ideea stabilității relațiilor cauză-efect și a regularității evoluției
factorilor de mediu, ceea ce face posibilă utilizarea extrapolării. Seria cronologică este
descompusă în cinci componente:
- componenta structurală sau tendința pe termen lung asociată ciclului de viață al pieței
produsului;
- o componentă ciclică corespunzătoare fluctuațiilor în raport cu tendința pe termen lung sub
influența fluctuațiilor pe termen mediu ale activității economice;
- componenta sezonieră, sau fluctuațiile periodice pe termen scurt din diverse motive (factori
socio-psihologici, climă, numărul de sărbători etc.);
- componenta de marketing asociată cu eficiența activităților de marketing;
- componenta aleatorie.
Pentru fiecare componentă, se calculează un parametru pe baza modelelor observate: rata de
creștere a vânzărilor pe termen lung, fluctuațiile pieței, coeficienții sezonieri, factorii specifici.
Acești parametri sunt apoi utilizați pentru a face o prognoză.
Este logic să se facă o astfel de prognoză doar pentru o perioadă pe termen scurt, când parametrii
nu se modifică semnificativ.
Medie mobila
Una dintre cele mai vechi și mai cunoscute metode de ajustare a seriilor de timp este
metoda medie mobilă. Aplicând această metodă, este posibil să se elimine fluctuațiile aleatorii și
să se obțină valori corespunzătoare influenței factorilor principali. Ajustarea dupa media mobilă
se bazează pe faptul că abaterile aleatorii se anulează reciproc în medii. Acest lucru se datorează
înlocuirii nivelurilor inițiale ale seriei temporale cu media aritmetică în intervalul de timp
selectat. Valoarea rezultată se referă la mijlocul perioadei selectate. Apoi, perioada este deplasată
cu o singură observație, iar calculul mediei se repetă, iar perioadele pentru determinarea mediei
sunt luate la fel tot timpul. Astfel, în fiecare caz, media este centrată, adică se referă la punctul
mediu al intervalului de ajustata și reprezintă nivelul pentru acest punct.
 Când ajustati o serie temporală cu medii mobile, toate nivelurile seriei sunt implicate în
calcule. Cu cât intervalul de lichefiere este mai mare, cu atât tendința este mai lină. Seria ajustata
este mai scurtă decât cea inițială prin (n - 1) observații (n este dimensiunea intervalului de
ajustare). La valori mari de n, oscilația seriei ajustata este semnificativ redusă. În același timp,
numărul de observații este redus considerabil, ceea ce creează dificultăți.
Alegerea intervalului de ajustare depinde de obiectivele studiului. În acest caz, ar trebui
să se ghideze după perioada de timp în care are loc acțiunea și, în consecință, eliminarea
influenței factorilor aleatori.
Această metodă este utilizată pentru prognozele pe termen scurt. Formula sa de lucru
= + , (1)
unde t + 1 este perioada prognozată;
t - perioada anterioară perioadei de prognoză (an, lună etc.);
yt + 1 - indicator estimat;
–Media mobilă pentru două perioade înainte de prognoză;
N - este numărul de niveluri incluse în intervalul de netezire;
yt - valoarea reală a fenomenului studiat pentru perioada anterioară

yt-1 este valoarea reală a fenomenului studiat pentru două perioade premergătoare prognozei.
Ajustare exponentiala - pune accentul pe dinamica recenta a indicatorului, in defavoarea
perioadelor mai vechi. Accentul pus pe preturile mai recente depinde de perioada specificata in
calculul mediei mobile. Cu cat perioada este mai scurta, cu atat accentul pus pe marimile
indicatorului recente este mai mare. Modul de calculare a mediei mobile exponentiale este mult
mai complicat decat cel al mediei mobile simple. Cel mai important de retinut este ca metoda
este mult mai sensibila la dinamica recenta a variabilei.
Această metodă este cea mai eficientă atunci când se elaborează prognoze pe termen mediu.
Formula de lucru pentru metoda de netezire exponențială este:
(2)
unde t este perioada care precede prognoza;
t + 1– perioada de prognoză;
indicator previzionat;
parametru de netezire;
valoarea reală a indicatorului studiat pentru perioada precedentă prognozei;
medie ponderată exponențial pentru perioada premergătoare prognozei.
La prognozarea prin această metodă, apar două dificultăți:
1) selectarea valorii parametrului de ajustare;
2) determinarea valorii inițiale
Valoarea lui α va determina cât de repede scade greutatea influenței observațiilor anterioare. Cu
cât α este mai mare, cu atât influența anilor anteriori este mai mică. Dacă valoarea lui α este
apropiată de unitate, atunci aceasta duce la luarea în considerare în prognoză, în principal, a
influenței doar a ultimelor observații; dacă este aproape de zero, atunci greutățile cu care se
cântăresc nivelurile seriilor temporale scad încet, adică prognoza ia în considerare tot (sau
aproape toate) trecutul de observare. Astfel, dacă există încredere că condițiile inițiale, pe baza
cărora se dezvoltă prognoza, sunt fiabile, ar trebui utilizată o mică valoare a parametrului de
netezire (α → 0). Când parametrul de ajustare este mic, funcția investigată se comportă ca media
unui număr mare de niveluri anterioare. Dacă nu există suficientă încredere în condițiile de
prognoză inițiale, atunci ar trebui utilizată o valoare mare a lui α, ceea ce va duce la luarea în
considerare în prognoză, în principal, a influenței observațiilor recente.
Nu există o metodă exactă pentru alegerea valorii optime a parametrului de ajustare α. În
unele cazuri, autorul acestei metode, profesorul Brown a sugerat determinarea valorii lui α pe
baza lungimii intervalului de netezire. În acest caz, α se calculează prin formula:
unde n este numărul de observații incluse în intervalul de ajustare.
De asemenea, puteți utiliza evaluări ale experților.
Metoda de ajustare exponențială de multe ori nu „funcționează” atunci când studiază seriile
economice de timp și prognozează procesele economice. Acest lucru se datorează faptului că
seriile de timp economice sunt prea scurte (15-20 de observații), iar în cazul în care ratele de
creștere și creștere sunt ridicate, această metodă nu are timp să reflecte toate schimbările.

Modele cauzale („explicative”)

Metodele „obiective” și „analitice” sunt cele mai eficiente și științifice. Acestea se
bazează pe crearea de modele matematice explicative care permit simularea situațiilor de piață în
cadrul unor scenarii alternative. În baza sa conceptuală, modelarea matematică este apropiată de
metodele expert descrise anterior: este necesar să se stabilească o structură cauzală, să se
dezvolte scenarii și pentru fiecare scenariu selectat o estimare a cererii probabile. Specificitatea
metodei constă în faptul că structura cauzală este stabilită și verificată experimental, în condiții
care sunt supuse observării și măsurării obiective. Determinarea structurii cauzale (ocazionale) a
fenomenului studiat este punctul de plecare al modelării matematice. Se construiește o
succesiune de relații cauzale în care prima variabilă dependentă devine variabila cauzală pentru a
doua variabilă dependentă, care la rândul său determină angajamentul pe termen lung.
Vorbim despre un set de ipoteze bazate pe înțelegerea comportamentului de cumpărare al
consumatorilor și care rezultă din teoria comportamentului. Acest set de ipoteze trebuie apoi
verificat de către analist pe baza observațiilor. Dacă este confirmat, modelul poate fi aplicat în
scopuri de management.

Metode de modelare. Metoda de modelare predictivă se bazează pe principiul analogiei,

adică posibilitatea studierii unui obiect prin considerarea unui alt obiect, similar acestuia și mai
accesibil. În acest caz, un astfel de obiect accesibil este modelul economic și matematic. Modelul
economic și matematic este un sistem de relații formalizate care descriu principalele corelații ale
elementelor care formează sistemul economic.
Conținutul procesului de modelare include următoarele etape:
1. evidențierea caracteristicilor esențiale ale obiectului;
2. construcția modelului;
3. analiza experimentală și teoretică a modelului;
4. compararea rezultatelor modelării cu datele reale ale obiectului;
5. corectarea sau rafinarea modelului.
Iată diferite clasificări ale modelelor economice și matematice.
Modelele economice și matematice sunt împărțite în factoriale și structurale.
Modelele factoriale descriu dependența valorii și dinamicii unui anumit indicator de
valoarea și dinamica indicatorilor economici care îl influențează - argumente sau factori.
Modelele factoriale pot include un număr diferit de variabile și parametrii lor corespunzători.
Cele mai simple tipuri de modele factoriale sunt modele cu un singur factor, în care factorul este
un parametru de timp. Modelele multivariate permit să ia în considerare simultan impactul mai
multor factori asupra nivelului și dinamicii indicatorului prezis.
Modelele structurale descriu relațiile, legăturile dintre elementele individuale ale
obiectului de prognoză. Aceste modele sunt modele de tip echilibru structural, în care se face o
defalcare a unui agregat în elementele sale constitutive și se iau în considerare relațiile dintre
aceste elemente. Astfel de modele au o formă matricială și sunt utilizate pentru a analiza și
prezice conexiunile intersectoriale și interdistricte. Acestea sunt utilizate pentru a descrie relația
fluxurilor, de exemplu, livrarea transsectorială a produselor. Cea mai comună formă a modelului
echilibrului structural este echilibrul intrare-ieșire al producției și distribuției produselor.
Luând în considerare factorul de timp, modelele pot fi statice, atunci când constrângerile
din model sunt setate pentru un anumit interval de timp sau dinamice - în acest caz,
constrângerile sunt setate pentru mai multe intervale de timp.