Capitolul 1

CONSIDERĂRI DE BAZĂ ASUPRA INVESTIŢIILOR

Subiecte de studiu
 Conceptul de investiţie.
 Clasificarea investiţiilor după principiile economice şi tehnice.
 Rolul investiţiilor în viaţa unităţii economice.
 Rolul investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii macroeconomice.

Cuvinte-cheie:
Investiţie, consum, economisiri, proces investiţional, risc, rolul investiţiilor,
investiţii reale, investiţii de capital, investiţii de portofoliu, investiţii publice,
investiţii individuale, investiţii productive, investiţii strategice, investiţii
obligatorii, investiţii nete, investiţii brute, teoria lui Keynes, eficienţa investiţiilor,
efort investiţional, resurse investiţionale, subiectul investiţiei, obiectul investiţiei.

1.1. Conceptul de investiţie

Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi
a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru
atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăşi etimologia cuvântului
„investire” ne sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile
existente în literatura clasică şi contemporană, am constatat că „investiţiile” sunt
tratate în mod diferit.
Să analizam in cele ce urmează câteva exemple din practică:
 o unitate economica alocă câteva milioane de lei pentru dezvoltarea unei
linii noi de producţie;
 un medic reputat cumpără o casă nouă;

3
  un avocat de succes achiziţionează contra unei sume de câteva mii de lei
pachete de acţiuni ale mai multor întreprinderi;
 un ţăran cumpără o trăsură cu cai;
 administraţia publică locală alocă o sumă considerabilă pentru refacerea
drumurilor.
Unii economişti consideră că în toate exemplele de mai sus se presupune o
investiţie, în vreme ce alţii se opun acestei opinii. Oricum, fiecare caz în parte
implică sacrificiul unui consum prezent în perspectiva unui consum viitor.
Sacrificiul este făcut întotdeauna cu speranţa că acel consum viitor va fi mai mare
decât cel sacrificat în prezent şi tocmai asta, în sensul său cel mai larg, este o
investiţie. Investiţiile au existat din cele mai vechi timpuri şi au servit drept obiect
de studiu pentru mulţi economişti care au încercat să-şi dea aportul în explicarea
acestui fenomen. Evoluţia conceptului de investiţie şi tratarea acesteia nu este
lipsită însă de elemente contradictorii ce-şi găsesc reflectare în teoriile dezvăluite
de cercetători clasici, neoclasici şi contemporani în diferite perioade ale istoriei.
După părerea savantului N.G. Mankiw, termenul de investiţie provoacă uneori
confuzie în mintea începătorilor în problemele macroeconomice. Confuzia este
alimentată de faptul că investiţia pentru economie, în ansamblul ei, nu este acelaşi
lucru cu ceea ce consideră investiţie unul sau altul dintre indivizi luaţi separat. În
acest context, N.G. Mankiw menţionează că regula generală de explicare a
investiţiilor ar trebuie să fie următoarea: „Acele achiziţii de capitaluri prin care se
distribuie activele existente între diferiţi agenţi economici nu sunt investiţii pentru
economie; în sensul folosit de macroeconomişti, investiţiile presupun crearea de
noi capitaluri”.
În literatura economică contemporană, unii economişti privesc investiţiile prin
două laturi ale prismei: ”lagro sensu” şi ”stricto sensu”.
– „Lagro sensu”, adică investiţiile în sensul lor larg nu reprezintă neapărat
o sumă de bani concretă, ci mai degrabă o intenţie, o acţiune umană
privind destinarea, direcţionarea unui anumit capital pentru a se realiza
un lucru nou, sau ceva care trebuie să i se dea un aspect îmbunătăţit un

4
 mod substanţial, cu scopul producerii unor bunuri materiale, de pe urma
cărora să se poată obţine venituri suplimentare. Din acest punct de
vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul realizării unei dorinţe
de dezvoltare, de mobilizare pentru atingerea unui scop propus.
– „Stricto sensu”, adică ceea ce reprezintă investiţiile într-un sens mai
îngust şi se identifică cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau
obţinerea unor bunuri materiale, a căror valoare este deosebit de mare, iar
durata lor de folosinţă – îndelungată.
De exemplu, savantul P. Masse defineşte investiţia prin prisma elementelor
atât de natură economică, cât şi juridică. Definiţia lui, cuprinde câteva (4) elemente
obligatorii, esenţiale pentru identificarea unei investiţii, şi anume:
 subiectul investiţiei, reprezentat de cel care investeşte;
 obiectul investiţiei, reprezentat de activele reale sau financiare realizate
în urma activităţii investiţionale;
 efortul, care reprezintă costul sau cheltuiala certă, actuală, adică efortul
necesar pentru realizarea obiectului investiţiei;
 efectele, care pot fi economico-financiare, valorice sau sociale, politice,
ecologice etc., aşteptate în viitorul apropiat sau mai îndepărtat.
Prin definiţia sa, savantul vede „investiţia” ca un fenomen complex cu o
multitudine de determinante interdependente.
Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de
definirea activităţii investiţionale şi trăsăturile ei.
1. Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat. Prin aceasta se
explică faptul că orice investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute
ca rezultat al unor procese predecesoare de economisire şi acumulare,
realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice,
aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.
Şi francezul P.Aftalion este un adept al acestei opinii şi afirmă că investiţiile
reprezintă renunţarea la resurse băneşti lichide actuale contra speranţelor viitoare
de obţinere a unor noi resurse, evident mai mari.

5
 Economiştii R.Heline şi O.Poupart-Lafarge susţin că prin investiţie se
afectează resurse pentru realizarea anumitor obiective industriale sau financiare în
vederea obţinerii unor beneficii pe o perioadă mai îndelungată.
2. Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp. Investiţiile se
angajează în efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de
cheltuieli pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare decât durata
unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de
sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp.
3. Investiţiile au caracter dual. Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o
simplă cheltuială bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două
sensuri care se corelează permanent:
– sensul valoric, când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu
reprezintă altceva decât o resursă financiară avansată şi consumată în
prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;
– sensul fizic, când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate
mijloacele materiale şi tehnice, oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile,
precum şi cu interesele lor.
4. În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi
trăsături moderne ale activităţii de investire:
O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:
Trăsăturile clasice:
 diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor,
momentul obţinerii efectelor şi momentul care indică sfârşitul efectelor
investiţionale;
 sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului
imediat;
 efectele riscurilor şi incertitudinii, care influenţează eforturile şi efectele
unui proiect de investiţii;
 ireversibilitatea totală sau parţială a unei investiţii în curs de realizare sau
deja finalizată, provocând pierderi totale sau parţiale.

6
 Trăsăturile moderne:
 investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru acţionarea
unor active fizice sau financiare, impunând necesitatea creării şi
gestionării portofoliului de investiţii;
 caracterul de reversibilitate, manifestat prin mobilitatea deosebită a
raportului investiţii reale – plasamente financiare şi a raportului investiţii
– dezinvestiţii, care se realizează la hotarul dintre piaţa reală şi cea
fictivă;
 reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi
exploatarea unei investiţii, durata de funcţionare scăzând din cauza
mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic, economic etc.
5. Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promovatoare de
ceva nou, de progres, aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei
existente, apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior, adică
investiţiile angajează de fiece dată viitorul.
Concluzia care se desprinde din analiza acestor trăsături este aceea că orice
investiţie reală sau financiară este caracterizată printr-un moment de iniţiere şi un
moment de finalizare, deci rămâne de stabilit durata eficientă de exploatare sau de
menţinere (păstrate) a unui portofoliu de investiţii.
Prin definiţiile analizate, am demonstrat cum savanţii, în diferite perioade, au
încercat să definească noţiunea de investiţie. Din multitudinea de definiţii întâlnite
în literatura de specialitate, cea mai concludentă, în opinia noastră, este cea dată de
Pierre Masse, conform căreia investiţia reprezintă „renunţarea la o satisfacţie
imediată şi sigură în favoarea unei speranţe viitoare ce s-ar realiza şi al cărei suport
sunt tocmai bunurile investite”, sau altfel spus – „o cheltuială certă pentru un
câştig viitor”.
Se observă imediat câţiva factori care sunt aici în joc, si anume:
 timpul – cheltuiala se face in prezent, iar recompensa vine mai târziu;
astfel, între momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un

7
 decalaj în timp. Orice investiţie are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat
prin momente bine definite.
 riscul – sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru
el vine mai târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel
spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele
presupun numai speranţe.
 conţinutul material concret al efortului investiţional – investiţiile
reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial, de pornire, o
structură de resurse diverse ca natură şi ca volum, fonduri financiare, o
parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.
 eficienţa – o investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când
efectele / suma totală absolută a încasărilor viitoare sunt superioare
cheltuielilor iniţiale.
Noţiunea economică de investiţie are un caracter dual şi anume: investiţii sunt
considerate atât resursele investiţionale (financiare, materiale, umane şi de timp),
cât şi procesul valorificării şi al recuperării acestor resurse, adică întreg procesul
de valorificare a acestor mijloace şi atingerea funcţionării depline a afacerii sau a
lucrării planificate, dar uneori şi recuperarea echivalentului valoric al alocării.
În general, procesul investiţional conţine mai multe elemente, cum ar fi:
subiectul investiţiei, obiectul în care se investeşte, valorile investite, subiectele
afiliate investiţiei, fluxurile băneşti investite şi beneficiate. Dacă ultimul element
va fi analizat în capitolele ulterioare, iar acestei analize îi vom rezerva o bună parte
a cursului de faţă, celelalte elemente le vom analiza chiar în acest capitol.
Subiectul investiţiei este persoana care investeşte şi, în majoritatea cazurilor,
beneficiază de această investiţie. Subiecte ale investiţiei pot fi:
 persoane fizice; indivizii care investesc în businessul privat. Aceştia pot
fi fermierul care alocă mijloace în businessul agrar, comerciantul care
investeşte într-o afacere comercială sau întreprinzătorul care alocă
mijloace într-o altă afacere productivă proprie. În această categorie nu
vom include individul care investeşte în acţiunile întreprinderilor mari.

8
  investitorul corporativ; se formează din întregul colectiv de investitori
acţionari ai aceleiaşi întreprinderi.
 persoanele juridice; întreprinderea ce nu se află în proprietate privată (de
exemplu cooperatistă sau de stat) dar care realizează cheltuieli şi profituri
sau, altfel spus, rezultatele activităţii ei pot fi redate reprezentativ sub
formă de cheltuieli şi de încasări băneşti.
 administraţia publică care funcţionează în limitele jurisdicţiei sale.
Valorile care se investesc cuprind: mijloace băneşti, cheltuieli sub formă
materială (utilaj, materie primă, spaţiu de producţie, pământ), alocaţii sub formă
de know-how, hârtii de valoare, drepturi patrimoniale etc. Vom remarca faptul că,
în cazul economiilor în tranziţie, în care se formează structura industrială, mult mai
avantajoase par a fi investiţiile know-how, pentru că anume acestea sunt capabile
să sporească efectiv calitatea factorilor de producţire autohtoni. Este foarte dificil
să pătrunzi pe piaţa mondială cu un tip nou de producţie sau cu o ramură naţională
actualmente subdezvoltată, fără susţinerea sau permisiunea corporaţiilor
transnaţionale.
Obiectele în care se investeşte se deosebesc după mai multe criterii. Astfel, în
funcţie de ramura economică dată, putem vorbi despre investiţii industriale, agrare,
de transport etc. Altă viziune apare în divizarea capitalului, conform structurii sale
organice, în: capital fix şi capital circulant. Investiţiile în fonduri fixe şi în fonduri
circulante diferă după termenii de recuperare, ce reies din caracteristicile specifice
acestor tipuri de capital. Mai există o serie de alte clasificări, despre care vom
vorbi în capitolul ce urmează.
Subiecţii afiliaţi investiţiei, care includ creditori, proiectanţi, experţi, persoane
împuternicite să controleze realizarea lucrărilor investiţionale, organele de
supraveghere ale statului (respectarea diferitelor norme de protecţie a mediului
ambiant, norme sanitare, urbanistice, de combatere a incendiilor), o serie de
specialişti şi consultanţi. Deşi au componenţă diferită, aceşti subiecţi sunt prezenţi
în majoritatea proiectelor investiţionale fie în calitate de parteneri, furnizori, fie în
calitate de experţi sau angajaţi. Esenţial este faptul că responsabilitatea materială

9
personală şi tot riscul legat de iniţierea şi realizarea proiectului nu şi le asumă decât
investitorul. De regulă, ceilalţi subiecţi sunt contractanţii provizorii ai
investitorului, fiind remuneraţi pentru lucrul efectuat, care nu poartă nici o
răspundere ulterioară în cadrul proiectului. Supraveghetorii urmăresc scopurile ce
reies din executarea funcţiilor lor statale şi, de asemenea, nu răspund de eşecurile
financiare ale proiectului. Creditorii îşi oferă serviciile de acordare a
împrumuturilor, şi nici ei nu poartă vre0 răspundere de desfăşurarea ulterioară a
procesului investiţional. Investitorilor li se recomandă multă prudenţă în cazurile în
care băncile comerciale le propun servicii de consalting, pentru că aceste bănci vor
analiza şi vor estima proiectul în propriul folos, adică dorind să fie rentabil băncii.
De regulă, pentru ei este mult mai importantă solvabilitatea clientului şi lichiditatea
gajului decât eficienţa proiectului. De asemenea, experienţa negativă a ţărilor în
tranziţie demonstrează că, din lipsă de competenţă, sau din alte motive, mulţi
investitori apelează la studii de fezabilitate, efectuate de către furnizorii de utilaje
sau servicii. De fapt, aceste studii nu reprezintă decât o variantă mai detaliată a
ofertei acestora, sau o reclamă pentru facilitarea promovării produselor lor. În
multe cazuri, acest lucru a orientat greşit investitorii, iar proiectele acestora au
trebuit înnoite sau actualizate. Consaltingul investiţional din partea furnizorilor are
deci marele neajuns de a nu indica alternative reale.

1.2. Clasificarea investiţiilor după criterii economice şi tehnice

Ca totalitate de cheltuieli, investiţiile reprezintă o anumită omogenitate şi,
dimpotrivă, analizate prin prisma naturii acestor cheltuieli şi modului în care se
regăsesc în lucrări, într-o sferă sau alta de activitate, a resurselor de finanţare etc.,
investiţiile pot fi clasificate şi ordonate în funcţie de numeroase criterii.
Structurarea investiţiilor, privite din diferite unghiuri de vedere, are o importanţă
teoretică şi practică în stabilirea unor modalităţi de sporire a eficienţei proiectelor
de investiţii şi de optimizare a portofoliului şi a întregii activităţi la nivel macro- şi
microeconomic.

10
 În teoria economică, există foarte multe criterii de clasificare a investiţiilor,
dar câteva dintre ele sunt recunoscute ca esenţiale, şi fiind larg utilizate de
economişti. Conform acestor criterii investiţiile se clasifică precum urmează.
 După destinaţia fondurilor alocate:
 investiţii de capital (investiţii reale sau directe), care reprezintă
alocarea mijloacelor băneşti nemijlocit în producţie, pentru constituirea
activelor reale (achiziţionare de bunuri, utilaje, întreprinderi în scopul
sporirii stocurilor de producţie);
 investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea
titlurilor de valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc.,
ţinându-se cont îndeosebi de rata dobânzilor bancare, în funcţie de care
se apreciază dacă sunt sau nu sunt rentabile;
 investiţii publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a
administraţiei publice, care sunt făcute de autorităţile statului;
 investiţii individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale
indivizilor şi gospodăriilor acestora.
De reţinut faptul că investiţiile de capital sunt caracteristice întreprinderilor
industriale şi comerciale, care recurg la plasamente financiare doar ocazional, pe
când acestea din urmă sunt caracteristice instituţiilor financiare şi persoanelor
particulare care dispun de mijloace băneşti pentru investiţii, precum şi grupurilor
de întreprinderi.
 După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului:
 investiţii productive, care, la rândul lor, se clasifică în:
1) investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere); acestea presupun
cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie;
2) investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie
existente;
3) investiţii de modernizare, care se fac cu scopul creşterii
performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor utilajelor
existente;

11
 4) investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;
 investiţii strategice, care se fac mai mult în sfera cercetării dezvoltării
sau în alte scopuri şi care au efecte indirecte asupra investiţiilor
productive.
 investiţii obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta
anumite reglementări legislative, sau anumite angajamente luate faţă de
alţi agenţi economici.
 După gradul de risc pe care îl implică:
 investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie
include investiţiile de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse
puţine, dar au şi cele mai mici efecte;
 investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de
dezvoltare, de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare,
acestea fiind valori mult mai mari, producând însă şi efecte mai mari:
creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de
producţie, implementarea noilor produse şi servicii.
 După structura lor tehnologică:
 investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în:
1) cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care includ costul utilajelor,
cheltuielile de transport, diferite taxe aferente acestora;
2) cheltuieli de montaj şi de instalare;
3) cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor;
4) cheltuieli ce ţin de lucrările şi exploatările geologice, care includ
prospecţiuni, studii, cercetări asupra terenului, precum şi cheltuielile
privind achiziţia acestuia etc.;
 cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de
proiectare, cheltuielile de pregătire a personalului aferent noului
obiectiv de investiţii, cheltuielile ce ţin de supravegherea lucrărilor,
licenţe, procurarea de know-how, cheltuielile de constituire;
 capital de lucru sau fond de rulment, reprezentând prima dotare.

12
  După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:
 investiţii finanţate din surse proprii;
 investiţii finanţate din surse atrase.

Investiţiile se mai clasifică în funcţie de mărimea efortului investiţional (mari,

mici), după criteriul importanţei (proprie, de ramură, naţională, mondială), după
modul de constituire (nete şi brute) etc.

1.3. Activitatea şi politica investiţională a întreprinderii

Procesul efectuării investiţiilor reprezintă ca atare activitatea investiţională a
întreprinderii, care este unul din principalele obiective ale managementului
financiar. Activitatea investiţională caracterizează procesul fundamentării şi
realizării celor mai eficiente forme de alocare a capitalului în scopul creşterii
potenţialului economic al întreprinderii. Activitatea investiţională a întreprinderii
se caracterizează prin următoarele particularităţi de bază:
1. Este principala formă de realizare a strategiei economice a
întreprinderii, de asigurare a creşterii activităţii sale operaţionale. Practic,
toate sarcinile dezvoltării economice a întreprinderii necesită creşterea volumului
sau înnoirea structurii activelor operaţionale. Această creştere a activelor şi înnoire
a lor se efectuează în procesul diferitelor forme ale activităţii investiţionale a
întreprinderii. Politica investiţională a întreprinderii este o parte componentă a
strategiei generale a dezvoltării sale economice.
2. Volumele activităţii investiţionale a întreprinderii sunt indicatorii de
bază ai ritmului său de dezvoltare economică. Pentru caracterizarea acestor
volume, se folosesc doi indicatori: suma investiţiilor brute şi suma investiţiilor
nete. Investiţiile brute reprezintă volumul total al surselor investiţionale dintr-o
perioadă anumită, îndreptate spre lărgirea şi înnoirea fondurilor de producţie,
obţinerea activelor nemateriale, mărirea rezervelor de materie primă şi altor valori
materiale. Investiţiile nete reprezintă suma investiţiilor brute, diminuată cu suma
reţinerilor pentru amortizare într-o anumită perioadă. Dinamica indicatorului

13
investiţiilor nete reflectă caracterul dezvoltării economice a întreprinderii,
potenţialul formării venitului acesteia. Dacă suma investiţiilor nete ale
întreprinderii este o mărime negativă, aceasta ne vorbeşte despre micşorarea
potenţialului său de producţie şi bazei economice de formare a venitului său. Dar
dacă această sumă este o mărime pozitivă, aceasta indică faptul că se asigură o
producţie largă a activelor operaţionale în afara fondurilor circulante ale
întreprinderii şi creşterea bazei sale economice de formare a venitului.
3. Activitatea investiţională poartă un caracter subordonat faţă de
scopurile şi sarcinile activităţii operaţionale a întreprinderii. Unele forme ale
investiţiilor întreprinderii pot genera temporar un venit mai mare decât cel din
activitatea operaţională. Totuşi principala sarcină strategică a întreprinderii constă
în dezvoltarea activităţii operaţionale şi asigurarea condiţiilor sporirii venitului
format de ea. Activitatea investiţională a întreprinderii are ca scop să asigure
creşterea formării venitului său operaţional în perspectivă pe două căi: pe calea
asigurării creşterii venitului operaţional din contul măririi volumului activităţii
economice; şi pe calea asigurării micşorării cheltuielilor operaţionale specifice.
4. Volumele activităţii investiţionale a întreprinderii se caracterizează
printr-o neritmicitate esenţială pe anumite perioade. Periodicitatea acestei
activităţi e determinată de o serie de condiţii – necesitatea acumulării preliminare a
resurselor financiare pentru iniţierea realizării unor proiecte investiţionale mari;
folosirea condiţiilor externe favorabile pentru realizarea activităţii investiţionale;
crearea condiţiilor interne pentru “salturi” investiţionale esenţiale.
5. Activităţii investiţionale a întrepinderii îi sunt caracteristice riscuri
specifice, generalizate prin noţiunea de “risc investiţional”. Nivelul riscului
investiţional, de obicei, depăşeşte nivelul riscului operaţional. Aceasta se datorează
faptului că în procesul activităţii investiţionale riscul pierderii capitalului are o
probabilitate de apariţie mai mare decât în procesul activităţii operaţionale.
6. Venitul investiţional al întreprinderi în procesul activităţii sale
investiţionale se formează, de obicei, cu o întârziere considerabilă. Aceasta

14
înseamnă că între efectuarea cheltuielilor investiţionale şi obţinerea venitului
investiţional trece, de regulă, o perioadă destul de lungă.
7. În procesul activităţii investiţionale, soldul balanţei fluxurilor de
numerar în perioadele iniţiale este negativ. Soldul devine pozitiv pe parcursul
compensării cheltuielilor investiţionale prin veniturile obţinute.
Baza activităţii investiţionale a întreprinderii o constituie investiţiile reale. În
majoritatea întreprinderilor, acestea reprezintă unica direcţie a activităţii
investiţionale. Realizarea investiţiilor reale se caracterizează printr-o serie de
particularităţi esenţiale de bază1:
a. Investiţiile reale reprezintă principala formă de realizare a strategiei
de dezvoltare economică a întreprinderii. Realizarea principalului scop al
acestei dezvoltări este asigurată prin implementarea proiectelor de investiţii reale,
dar însuşi procesul strategic de dezvoltare a întreprinderii reprezintă ansamblul
acestor proiecte realizate în timp.
b. Investiţiile reale se află în legătură reciprocă cu activitatea
operaţională a întreprinderii. Sarcinile creşterii volumului producţiei şi
comercializării ei, lărgirii gamei produselor şi sporirii calităţii lor, micşorării
cheltuielilor operaţionale curente se îndeplinesc, de regulă, în urma efectuării
investiţiilor reale.
c. Investiţiile reale asigură, de regulă, un nivel de rentabilitate mai mare
în comparaţie cu investiţiile financiare. Această posibilitate de a genera un înalt
nivel al profitului este un motiv stimulator pentru a activa în sectorul real al
economiei.
d. Investiţiile reale sunt supuse unui risc sporit de uzură morală. Acest
risc însoţeşte activitatea investiţională atât în stadiul realizării proiectelor de
investiţii reale, cât şi în stadiul de exploatare a lor. Progresul tehnologic
favorizează tendinţa de creştere a acestui risc.

1
Românu, I., Vasilescu, I., Eficienţa economică a investiţiilor şi a capitalului fix. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993.

15
 e. Investiţiile reale au un nivel înalt de protecţie împotriva inflaţiei.
Practica demonstrează că, în condiţiile inflaţiei, rata creşterii costurilor multor
investiţii reale nu numai că este egală, ci, în multe cazuri, depăşeşte rata inflaţiei.
Politica investiţională reprezintă o parte a strategiei financiare a întreprinderii,
ce constă în alegerea şi realizarea celor mai eficiente forme ale investiţiilor sale
reale şi financiare cu scopul asigurării unui nivel înalt al dezvoltării şi majorării
potenţialului economic al activităţii sale.2
După ce s-au stabilit obiectivele, urmează să se elaboreze programul
investiţional. Baza acestui program o constituie proiectul investiţional, ce
transformă obiectivul într-un sistem de operaţiuni complexe.

1.4. Rolul investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii

macroeconomice
Economiştii clasici au analizat corelaţiile dintre diverse fenomene economice,
inclusiv investiţiile, şi procesul dezvoltării economice. Investiţiile, în teoriile
acestor economişti deţin un rol opus economisirilor – ele joacă un rol expansionist,
deoarece prin investire se cumpără bunuri şi servicii, care provoacă extinderea
activităţilor agenţilor economici. Iar aceasta, la rândul său, se reflectă în creşterea
produsului intern brut. Rata dobânzii este elementul principal care determină
activitatea investiţională într-o economie. De aceea, în teoriile clasicilor,
investiţiile şi economiile sunt tratate ca două fenomene opuse.
Tratarea investiţiilor ca fenomen opus economiilor explică înţelegerea îngustă a
factorilor ce condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti economişti se limitează la
concluzia că rata dobânzii este determinantul principal al investiţiilor.
O abordare nouă o reprezintă concepţia keynesistă, conform căreia este
posibilă restabilirea (sau menţinerea) echilibrului economic de ansamblu prin
creşterea volumului consumului şi/sau investiţiilor, cererii globale în economie şi,
deci, a ocupării forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie. Accentuând
prioritatea investiţiilor, J.M. Keynes, autorul acestei teorii, le plasează în lista

2
Ion Românu, Ion Vasilescu. ”Managementul investiţiilor”, Editura Mărgăritar, Buc.1997.

16
categoriilor economice prioritare, alături de câteva alte categorii importante, şi le
scrie chiar cu literă mare: Venitul Naţional, Consumul, Investiţiile, Economiile.
J.M. Keynes şi urmaşii sistemului său de gândire au modificat abordarea
problemei investiţiilor, constatând că investiţiile reale sunt determinate, în primul
rând, de perspectivele existente la un moment dat în economie, şi doar în al doilea
rând, de rata dobânzii. Din momentul în care cresc perspectivele de profitabilitate,
creşte şi nivelul activităţii investiţionale, producându-se expansiunea economică.
Investiţiile financiare (cumpărarea hârtiilor de valoare), la rândul lor, sunt
determinate de rata dobânzii. Cu cât rata dobânzii este mai mare, cu atât creşte
atractivitatea acestui tip de investire, şi invers.
J.M. Keynes apreciază investiţiile ca cel mai instabil element în economie. În
cazul unui nivel constant al consumului, cererea globală şi nivelul ocupării braţelor
de muncă depinde de volumul investiţiilor curente. La rândul său, acesta este
condiţionat de dorinţa şi interesarea întreprinzătorului pentru a investi. Această
dorinţă este determinată de eficienţa marginală a investiţiilor noi. J.M. Keynes
denotă că întreprinzătorii nu sunt predispuşi să investească, sau să transforme
economiile în investiţii, decât în cazul în care se profilează perspectivele obţinerii
unui profit ce ar corespunde necesităţilor lor. Adică situaţia în care rata „sperată” a
profitului e mult mai înaltă decât rata dobânzii.
După J.M. Keynes, “investiţia constituie actul economic fundamental care
determină o creştere atât de mare a venitului global, încât poate să asigure o sporire
a economisirii dorite corespunzătoare injecţiei financiare iniţiale”.
Putem menţiona că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în
economia reală investiţiile sunt egale cu economiile. El consideră economiile o
reflectare a comportamentului colectiv al consumatorului individual, iar investiţiile
– un comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În cazul în care
economiile sunt transformate în investiţii, e provocată expansiunea capitalului fix
şi circulant.
În orice domeniu-economic, social-cultural, investiţiile sunt asociate ideii de
dezvoltare. Astfel investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-

17
sociale a ţării. Prin ele se asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului
tehnic şi economic al celor existente şi crearea de noi locuri de muncă. În acest
context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice şi al
promovării factorilor intensivi, calitativi şi de certă eficienţă.
Investiţiile au un pronunţat caracter novator, căci prin ele se creează condiţiile
materiale necesare promovării progresului tehnic şi asigurării rezultatelor cercetării
ştiinţifice în toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigură şi
perfecţionarea mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor de organizare a
producţiei, precum şi înnoirea produselor.
În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile joacă un rol hotărâtor în
asigurarea modernizării întregii activităţi economice. Dezvoltarea stabilă a
economiei naţionale, precum şi a statului depinde în mare măsură de orientarea şi
planificarea judicioasă a investiţiilor. Prioritatea în repartiţia lor trebuie să aparţină
ramurilor de producţie ce vor asigura în modul cel mai efectiv şi în cel mai scurt
timp recuperarea lor. Prin investiţii se poate asigura dotarea locurilor de muncă cu
utilaje performante şi perfecţionarea proceselor tehnologice, jucând un rol deosebit
de important în dezvoltarea economico-socială a ţării.
În ţările cu o economie de piaţă, volumul investiţiilor reprezintă unul dintre
principalii indicatori ai situaţiei economice, iar devierile alocărilor de investiţii –
indicatorul modificării cererii agregate, volumului producţiei naţionale şi ocupării
forţei de muncă. Pentru Republica Moldova, un interes esenţial prezintă metodele
economice de stimulare a investiţiilor în producţie (anii 80-90) ale ţărilor
dezvoltate occidentale, în care a fost efectuată o schimbare radicală a sistemelor de
creditare şi impozitare în scopul liberalizării economiei, stimulării propriei
iniţiative şi susţinerii financiare a antreprenorilor de către stat.

Concluzie
În orice domeniu economic, social-cultural investiţiile sunt asociate ideii de
dezvoltare. Astfel investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării. Prin ele se
asigură sporirea capitalului fix, creşterea randamentului tehnic şi economic al

18
investiţiilor deja existente şi crearea noilor locuri de muncă. În acest context,
investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice.

Întrebări şi teme pentru verificarea cunoştinţelor:

1. Definiţi conceptul de investiţie.
2. Definiţi conceptul de investiţie prin prisma teoriilor economice clasice.
3. Enumeraţi trăsăturile specifice activităţii investiţionale prin prisma teoriilor
moderne.
4. Enumeraţi şi explicaţi elementele procesului investiţional.
5. Clasificaţi investiţiile după criteriul de destinaţie a fondurilor alocate.
Definiţi fiecare tip de investiţie.
6. Clasificaţi investiţiile după obiectivul urmărit prin realizarea proiectului.
Definiţi fiecare tip de investiţie.
7. Clasificaţi investiţiile după gradul de risc pe care îl implică. Definiţi
fiecare tip de investiţie.
8. Clasificaţi investiţiile după structura lor tehnologică. Definiţi fiecare tip de
investiţie.
9. Clasificaţi investiţiile după sursa de finanţare. Definiţi fiecare tip de
investiţie.
10. Identificaţi particularităţile de bază ale activităţii investiţionale
întreprinderii.
11. Identificaţi particularităţile de bază ale investiţiilor reale.
12. Explicaţi aportul teoriei lui Keynes la definirea conceptului de investiţie.

Test grilă:
1. Investiţia este:
a) o cheltuială destinată în exclusivitate reparaţiilor capitale;
b) o cheltuială pentru toate reparaţiile;
c) un scop bine definit, dar care nu determină eficienţa economică;

19
 d) o cheltuială certă, ireversibilă, ce urmăreşte realizarea unor scopuri
în viitor şi pe termen lung, dar care conţine elemente de
incertitudine.

2. Investiţiile brute sunt:

a) investiţia totală plus amortizarea anuală
b) investiţiile nete plus amortizarea
c) investiţiile finanţate din amortizări
d) investiţiile ce provin din produsul naţional brut

3. Subiecţii investiţiei sunt:

a) investitorii corporativi
b) proiectanţii
c) organele supravegherii de stat
d) administraţia publică

4. După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului, investiţiile se

clasifică în câteva categorii:
a) investiţii obligatorii
b) investiţii de capital
c) investiţii strategice
d) investiţii productive

5. Activitatea investiţională la nivel microeconomic are ca obiectiv majorarea

venitului operaţional prin două metode:
a) creşterea volumului activităţii economice
b) micşorarea cheltuielilor operaţionale specifice
c) majorarea resurselor financiare
d) majorarea investiţiilor brute

20
 Bibliografie
1. L. M. Cisteleacăn. „Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor”, ed.
Economica, 2002, p.14-29.
2. Fl. Buhociu, Gh. Negoescu. “Investiţiile în economia de tranziţie”, Editura
EVRIKA, Brăila, 1998, p.9-22.
3. Л. Л. Игонина. „Инвестиции”, изд. Юрист, Москва, 2002, p.31-37.
4. И. А. Зимин. „Реальные инвестиции”, уч. пособие, изд. Экмос,
Москва, 2000, p.5-8.
5. M. Stoian. „Gestiunea investiţiilor”, ed. ASE Bucureşti, 2003, p.23-39.

21