Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Facultatea de Transporturi
Departamentul Autovehicule Rutiere
PROIECT
Fabricarea şi Repararea Autovehiculelor
Tema: Fabricarea segmentului de compresie
An universitar
2015-2016
Cap1.1. Analiza rolului functional, a conditiilor tehnice impuse
piesei finite si a tenhologicitatii acesteia
Segmentul este un inel elastic de contact intre cilindru si piston, in miscarea de dute-vino a
acestuia.
Aceste functii pot fi indeplinite daca suprafata exterioara a segmentilor se afla in contact perfect
cu oglinda cilindrului iar flancurile se aseaza perfect pe suprafetele corespunzatoare din piston.
Fig. 1. Segmenti
Datorita conditiilor specifice de functionare, segmentii sunt supusi unui proces complex de
contact, coroziva si abraziva
Cel mai mult se uzeaza primul segment care lucreaza in conditiile de temperatura si
presiune ridicate combinate cu o lipsa partiala sau chiar totala a ungerii.
Abateri limita la inaltimea axiala se admit numai in minus in limitele 0,01…0,03 mm;
Abaterile de la planeitate (fig. 2. a) se accepta pana la 50% din toleranta inaltimii axiale;
Tehnologicitatea trebuie sa asigure fabricarea piesei prin cele mai economice procedee
tehnologice, cu utilizarea fortei de munca minima, numar de utilaje redus, materiale ieftine si
energie consumata cat mai putina, toate acestea neafectand fiabilitatea si rezistenta mecanica a
piesei.
In cazul motoarelor de automobile si tractoare prductia fiind de serie mare sau de masa
semifabricatele se obtin prin turnare individuala sau in ciorchine. Prin aceasta metoda fiecare
semifabricat se obtine ca o piesa turnata separat cu adaosuri minime de prelucrare cu o structura
compacta, fin granulata. Se reduce manopera pentru prelucrarea mecanica si cantitatea de
material aschiat. Se pot turna segmenti cu forma exterioara rotunda sau ovala functie de metoda
de prelucrar mecanica
1.2 Alegerea justificată a materialului pentru execuția piesei
unde:
Zc – numarul zilelor calendaristice dintr-un an; Zc =365 zile/an;
Zd – numarul zilelor libere la sfarsit de saptamana dintr-un an; Zd=52 sau 104 zile/an;
Zs – numarul zilelor sarbatorilor legale; Zs=6 zile/an;
ns – numarul de schimburi, dat prin tema [schimburi/zi]; ns=3;
ts – durata unui schimb; ts=8 ore/schimb;
kp – coeficient care tine seama de pierderile de timp de lucru datorita reparatiilor
executate in timpul normal de lucru al schimbului respectiv. Se recomanda:
kp=0,97 pentru ns=1 ; kp=0,96 pentru ns=2 ; kp=0,94 pentru ns=3 .
Fr=[365-(104+6)]*3*8*0,94=5752.8 ore/an
unde: Np – planul de productie pentru produsul (ansamblul) respectiv, dat prin tema;
n – numarul de piese de acelasi tip pe produs ;
Nr – numarul de piese de rezerva, livrate odata cu produsul. In majoritatea
cazurilor, Nr=0;
Nrc – numarul de piese de rezerva livrate la cerere (pentru reparatii). Se adopta in
functie de durabilitatea piesei intre 0 si 200...300% din (Np*n);
Nri – numarul de piese rebutate la prelucrare din cauze inevitabile. Se adopta in
functie de dificultatea proceselor tehnologice presupuse a fi utilizate intre 0,1...1% din (Np*n+
Nr+ Nrc);
Npp=135000*4+0+135000*0.1+135000*0.004
Npp= 554040 piese/an
1.3.3 Calculul ritmului si productivitatii liniei tehnologice
Ritmul liniei tehnologice, Rλ, are implicatii majore asupra asigurarii sincronizarii
operatiilor (pentru liniile cu flux continuu), prin divizarea procesului tehnologic in operatii si
faze, alegerea utilajelor, SDV-urilor si a structurii fortei de munca.
Planul de separație poate fi ales sub diferite forme. Cel mai simplu totodată cel mai avantajos
plan de separație este cel drept. Este indicat pentru piesele având forme simple deoarece permite
alegerea unor blocuri de matrițe mai simple și mai mici și permite prelucrarea mai ușoară a
formei cavității în care se matrițează piesa. În consecință se alege pentru piesa specificată în tema
de proiectat un plan de separație drept-orizontal
Fig. 4.Semifabricate pentru segmenti turnate in forma de ciorchine.
Datorita faptului ca fonta en grafit nodular precum si oteluri au proprietati de frecare uscata mai
nefavorabile se impune acoperirea acestora cu crom sau molibden, ea atit mai mult pentru
segmentul de foc. Segmentii din materiale metaloceramice contin ca elemente de baza fier sub
forma de pulbere si grafit, la care se adauga cupru si nichel in stare pura precum si crom,
mangan, fosfor in combinatie cu fierul. Segmentii de acest fel se obtin prin presare individuala la
o presiune de (7...12)-102 N/mm2 incalzite intr-un cuptor electric la temperatura de 1 100...1
150°C, in atmosfera de hidrogen timp de 1 ora urmata de racire. Prin racirea in ulei se obtin
segmenti cu cea mai buna structura cu duritatea de 98... 100 FIB si 700... ...850 N/mm2.
Avantajul principal al segmentilor metaloceramici este rezistenta mare la uzura idatorita unui
numar mare de cavitati care retin uleiul. In acelasi Limp se realizenza economii de materiale (1,5
t metal la 1 t piese finite) si se reduce timpul de prclucrare.
Acoperiri de suprafata. Pentru a inlesni adaptabilitatea la forma cilindrului cat si pentru a mari
rezistenta la coroziune si uzura, segmentilor Ii se aplica in diferite situatii acoperiri de suprafata.
3. Elaborarea procesului tehnologic de prelucrare mecanică și control al piesei
In metoda prin termofixare segemntii se strunjesc rotund pana la cota finala,cu exceptia
suprafetei cilindrice exterioare la care se lasa un adaos pentru finisare de 0.4....0.9 mm.Cu o freza
disc se executa fanta corespunzatoare cu deschidera in stare montata a segmentului.Segmentii
astfel obtinuti se monteaza pe un dorn,prevazut cu o proeminenta care sa forteze desfacerea
segemntului corestunzator fantei in stare libera.In aceasta situatie se aplica tratamentul termic de
termofixare:se incalzesc segmentii pana la o tempertura de circa 600 grade Celsius dupa care se
racesc cu aer.Ca ultima operatie,dupa tratamentul termic segmetii se fixeaza in pozitie sransa.
Deoarece prin termofixare se pot asigura calitati elastice corespunzatoare,metoda are o
aplicabilitatespecifice.
Obiectivul acestei etape este stabilirea acelor procedee de prelucrare care, fiind ultimele
aplicate în succesiunea operațiilor, pentru fiecare suprafață, asigură condițiile tehnice impuse
prin desenul de execuție.
Aparent nu există o legătură între precizia dimensională şi calitatea suprafeţelor. Este
posibil, ca o suprafaţă să necesite o calitate superficială foarte ridicată, cerută din punct de
vedere funcţional, în timp ce din acelaşi punct de vedere precizia dimensională să nu fie prea
ridicată. Mărimea microasperităţilor suprafeţelor prelucrate depinde de procesul de prelucrare şi
de regimul de aşchiere utilizat. Această dependenţă creează de fapt legătura strânsă între
rugozitatea şi precizia dimensională. S-a constatat că o dată cu obţinerea unei anumite precizii,
rezultă automat o rugozitate determinată a suprafeţei respective.
3.4 Alegerea utilajelor și instalațiilor tehnologice
Strungul SNB400
Nr.
Caracteristici tehnice Valori
Crt.
1 Diametrul maxim de strunjit 400mm
2 Distanța dintre vârfuri 400 mm
3 Turația arborelui principal 31,5-200 rot/min
4 Numărul de trepte de turație 22
5 Avans longitudinal 0,046-3,32 mm/rot
6 Avans transversal 0,017-1,17 mm/rot
7 Numărul de trepte de avansuri 60
8 Puterea motorului principal 7,5 kW
Lungime 2500 mm
Dimensiuni
9 Lățime 940 mm
de gabarit
Înălțime 1425 mm
10 Masa 2000kg
3.5 Adoptarea schemelor de bazare și fixare a piesei
Controlul segmentilor. Segmentii sunt supusi unui control interoperatii si unui control final.
Primul control intermediar se efectueaza dupa operatiile de rectificare a suprafetelor frontale
pentru descoperirea eventualelor defecte de turnare. Alte operatii de control intermediar se refera
la coontrolul inaltimii axiale , la controlul dimensional dupa operatiile de strunjire, la controlul
dupa aplicarea stratului de crom.
In cadrul controlului final se verifica respectarea intocmai a conditiilor tehnice de executie.
In principal se executa urmatoarele operatii: controlul dimensiunii fantei segmentului, precizia
formei geometrice si a suprafetei exterioare, controlul la lunina, uniformitatea grosimii radiale pe
intreaga circumferinta, inaltimea axiala, planeitatea si paralelismul suprafetelor frontale,
controlul caracteriticior mecanice.
La determinarea caracteristicilor mecanice, modul de elasticitate E al segmentilor se
determina pe baza fortei de inchidere diametrala FD (fig.13.22, a) sau fortei de inchidere
tangentiala FT (fig.13.22, b) pana la inchiderea in stare montata. Rezistenta conventionala de
rupere la incovoiere se determina dupa schema in figura 13.22, c, pe baza fortei de rupere medii
F. In toate cazurile se utilizeaza relatiile de calcul corespunzatoare.
Metodele de verificare si control, de obicei, sunt prescrise in normele uzinelor constructive
sau sunt precizate prin standarde se stat. La noi aceste metode sunt reglementate prin STAS
6927-81.
In cazul productie de masa, tehnologiile moderne prevad instalatii automate de control care
executa si sortarea pe grup de tolerante si elasticitate.
Exeplu se proces tehnologic pentru prelucrarea mecanica a segmentului. Pentru un segment
de compresie suncesiunea operatiilor poate fi cea din tabelul de mai jos
.
4.DETERMINAREA REGIMURILOR OPTIME DE LUCRU (DE
ASCHIERE) SI A NORMELOR TEHNICE DE TIMP
1.Metoda clasica – presupune stabilirea preliminara a valorii durabilitatii sculei ( prin calcul sau din
normative), determinarea succesiva (alegere din normative, pe baza unor recomandari sau prin
calcul) a parametrilor regimului de aschiere (in ordinea t,s,v), urmata de un numar redus de verificari
ale conditiilor restrictive.
In literatura de specialitate sau in normative sunt prezentate diferite variante ale metodei: variante
bazate, in primul rand, pe calcule analitice [1,8], pe alegerea valorilor din tabele normative,
completata prin calcule analitice sumare [3] sau pe utilizarea nomogramelor (reprezentari grafice ale
relatiilor analitice sau valorilor din tabele [6].
2.Metoda moderna, bazata pe programarea matematica (liniara sau neliniara) ce presupune stabilirea
unor expresii analitice pentru functia de optimizare (cost, productivitate) si pentru functiile respective
(ritmul impus al liniei tehnologice, puterea motorului electric, rezistenta si stabilitatea sculei,
incarcarea maxima a mecanismului de avans, calitatea suprafetei prelucrate, cinematica masinii-
unelte), in variantele considerarii preliminare a durabilitatii sculei sau a calculului acesteia pe
parcurs. Aplicarea acestei metode necesita utilizarea tehnicii de calcul moderne si, implicit, a unui
personal cu calificare adecvata, dar rezultatele obtinute reprezinta, intr-adevar, un optimum, spre
deosebire de metoda clasica, in cursul careia intervine arbitrariul, chiar si in conditiile respectarii
tehnologiei.
In cadrul proiectului se va utiliza metoda clasica, in varianta bazata pe calcule analitice, prezentata in
[1,8] sub forma unor aplicatii de calcul, pentru anumite operatii (din procesul tehnologic prezentat la
cap.3), stabilite la recomandarea cadrului didactic indrumator. Astfel, se vor efectua aplicatii pentru
cate o operatie din fiecare tip (cate o strunjire, frezare, gaurire, alezare, brosare, rectificare,
mortezare, danturare, filetare etc.). Pentru operatiile similare, la alte suprafete, regimul de aschiere se
alege tabelar.
Utilizarea metodei moderne de determinare a regimurilor de aschiere prin programare matematica [1,
8, 3*, 4*] sau perfectionarea aplicarii metodei clasice prin implementarea ei pe tehnica de calcul
moderna, vor fi abordate de studenti la indicatia si cu sprijinul direct al indrumatorului de proiect –
cadru didactic.
In cazul utilizarii masinilor-unelte semiautomate sau automate, trebuie avute in vedere metodologiile
specifice de aschiere si a altor parametri [1, 9].
Etapele de parcurs la utilizarea metodei clasice sunt, in general, urmatoarele:
- stabilirea durabilitatii sculei T, fie pein utilizarea u nor recomandari cu caracter general, a
unor tabele normative sau, mai bine, prin calcul, cu ajutorul unor relatii empirice de optimizare, in
raport cu costul sau cu productivitatea prelucrarii.
- pe baza relatiei generalizate Time-Taylor:
cv k
Tm (I.4.1.)
v t xv s yv
in care coeficientii cv si k (dependenti de conditiile concrete ale aschierii) si exponentii m, xv, yv se
stabilesc pe baze experimentale, se pot determina parametrii regimului de aschiere (t, s, v) prin
alegerea a doi dintre ei si calculul celui de-al treilea. Succesiunea stabilirii celor trei parametri este
dictata de gradul in care acestia influenteaza functia de optimizare:
a.alegerea adancimii de aschiere, t, in functie de marimea adaosului de prelucrare si de tipul
prelucrarii (degrosare, finisare); acum se stabileste si numarul de treceri;
b.stabilirea avansului, s, din considerentele de crestere a productivitatii, este necesar un avans cat mai
mare; tinand seama de limitarile impuse, acesta se determina prin una din metodele:
- alegerea din tabele normative, urmata de verificari ale satisfacerii restrictiilor
referitoare la resitenta sculei, rezistenta mecanismului de avans, rugozitatea suprafetei s.a.;
- calculul valorilor limita (maxime) rezultate din fiecare restrictie in parte si
adoptarea celei mai mici dintre valori.
In ambele cazuri, valoarea reala adoptata trebuie sa se gaseasca in gama avansurilor realizabile de
catre masina-unealta (v. I.3.4.).
c.calculul vitezei de aschiere, v, cu relatia (I.4.1.).
- calculul turatiei, n, a piesei de prelucrat (de ex. la strunjire), in functie de viteaza calculata si
dimensiunea piesei (diametrul), urmat de alegerea celei mai apropiate valori, n a, din gama de turatii a
masini—unelte;
- recalcularea vitezei de aschiere va, cu valoarea reala a turatiei na;
- verificarea puterii necesare pentru aschiere.
Pentru restul operatiilor, parametrii regimului de saschiere se adopta, fara calcule de optimizare sau
verificare, din tabele cu recomandari de regimuri de aschiere [2, 4, 8, 10, 7*] sau pe baza regimurilor
aplicate in intreprinderea constructoare a piesei auto respective.
Trebuie si in acest caz, totusi, avute in vederile valorile discrete realizabile de catre masinile-unelte,
in privinta avansului si turatiei (deci vitezei).
Fie ca au fost determinate analitic sau adoptate, regimurile de aschiere corespunzatoare tuturor
operatiilor vor fi prezentate intr-un tabel:
Tabelul I.4.1.
Nr. de ordine si v na
Faza t s Obs.
denumirea operatiei (n) (va)
In cazul operatiilor de alta natura decat aschierea, cuprinse in procesul tehnologic (tratamente
termice, prelucrari prin deformare plastica la rece sau la cald – rulare, tasare, sablare s.a.) vor fi
mentionate eventualele regimuri de lucru specifice – forte, presiuni, temperaturi, durate s.a.
Pentru proiectele ce au ca tema fabricatia unor piese ce nu implica, in general, prelucrari prin
aschiere (ex. piese de caroserie obtinute prin ambutisare), la elaborarea capitolelor 3 si 4 se va
analiza cu atentie modelul propus in prezentul indrumar, urmarindu-se rezolvarea unor probleme
similare (privind succesiunea operatiilor, utilajele si S.D.V.-urile, modul de orientare si fixare,
regimurile de lucru – forte, viteze s.a.), in conditiile specifice respectivului proces tehnologic
[11,…15].
Daca piesa al carei proces tehnologic se proiecteaza are o constructie complexa, procesul tehnologic
cuprinzand, pe langa operatii de prelucrari mecanice, si operatii de asamblare (sudare, presare,
insurubare, lipire etc.), vor fi mentionati si parametrii regimului de lucru specifici acestor operatii
(ex. biele cu cap demontabil, cartere sudate pentru punti, saboti de frana cu garnituri de frictiune
nituite sau lipite, elemente elastoamortizoare din cauciuc vulcanizat la armaturi metalice s.a.)(v.III).
4.2.Determinarea normelor tehnice de timp
Norma tehnica de timp reprezinta timpul necesar pentru executarea unei operatii tehnologice in
anumite conditii de productie tehnico-organizatorice dintre cele mai favorabile. Se stabileste in
functie de posibilitatile de exploatare a utilajului, S.D.V.-urilor, in conditiile aplicarii metodelor de
lucru moderne, tinand seama si de gradul de calificare a muncitorilor, corespunzator acestor metode.
Determinarea normelor tehnice de timp se poate face:
- prin calcul analitic (sau pe baze statistice) al fiecarei parti componente si insumarea
acestora;
- pe baze statistice, prin analiza normelor de timp stabilite la operatii similare si preluarea
acestora sau calculul prin interpolare, tinand seama de diferentele specifice.
Structura normei tehnice de timp (fig. I.4.1.), semnificatia componentelor si recomandari privind
determinarea acestora vor fi prezentate, pe scurt, in continuare; la elaborarea proiectului este necesara
consultarea lucrarilor de specialitate [1*, 2, 3, 6].
Semnificatia componentelor normei tehnice de timp este prezentata in continuare:
- tb - timpul de baza – durata prelucrarii propriu-zise, se determina, in functie de regimurile
de lucru adoptate si de parametrii geometrici ai suprafetelor prelucrate, prin calcul analitic, cu relatii
de forma:
tb = Lp / vs (I.4.2.)
Timp de baza tb
Timp operativ top
Timp auxiliar ta
Timp
unitar tu
Timp de deservire
Norma Timp de organizatorica tdo
de timp deservire a locului
Timp de deservire
tu de munca tdl
tehnica tdt
Timp
Timp de odihna si
pregatire
Timp intreruperi necesitati fiziologice ton
incheiere
reglementare tir Timp de intreruperi
tpi
tehnologice si
organizatorice tto
unde Lp este drumul pe care-l parcurge scula, in directia miscarii de avans [mm] si vs este viteza de
avans [mm/min]. Pentru fiecare tip de prelucrare relatia (I.4.2.) ia forme specifice [1*, 3*, 4*].
Pentru alte operatii decat cele de aschiere, pentru timpul de baza pot fi deduse relatii similare sau
aceasta poate fi adoptata pe baze statistice (cronometrare).
- ta - timpul auxiliar – durata prinderii-desprinderii piesei, apropierii-indepartarii aschiilor,
efectuarii masuratorilor s.a. - pentru fiecare componenta, se extrag valorile recomandate din
normative, in functie de conditiile specifice ale prelucrarii sau se determina, global, pe baze statistice.
- top - timpul operativ – (top = tb + ta) se calculeaza ca si componentele sale pentru fiecare faza a
operatiei, dupa care se insumeaza, pentru determinarea timpului operativ total, la fiecare operatie.
- tdo - timpul de deservire organizatorica – timpul consumat pentru asezarea semifabricatelor,
sculelor, primirea si predarea schimbului etc. – se determina, in general, ca procent (0,5…7%) din top,
in functie de tipul si marimea masinii-unelte.
- tdt - timpul de deservire tehnica – timpul consumat pentru inlocuirea sculelor, reglarea
masinii-unelte, indreptarea perioadica a muchiei aschietoare a sculei etc; se determina din normative,
pe componente sau global, ca procent (2…8%) din tb.
- ton - timpul de odihna si necesitati fiziologice ale operatorului uman – se determina ca procent
(3…7%) din top.
- tto - timpul de intreruperi conditionate de tehnologie si organizarea muncii– se determina ca
procent din top.
- tu - timpul unitar – timpul total corespunzator prelucrarii unei piese – se obtine ca insumare a
componentelor:
tu = top + tdt + tdo + ton + tto [min] (I.4.3.)
- tpi - timpul de pregatire-incheiere – durata activitatilor desfasurate de muncitor la inceputul si
sfarsitul prelucrarii lotului de nlot piese (primirea comenzii, studiul documentatiei, primirea si
predarea S.D.V.-urilor, semifabricatelor si pieselor); se stabileste, pe componente, din normative.
Marimea lotului, nlot, la care se refera tpi se poate considera egala cu numarul mediu de piese
prelucrate intr-un schimb (nlot=ts·Qλ) sau cu marimea optima a lotului de piese prelucrate, in
productia de serie (nlot=Nlot , v.I.1.3.4.)
- tn – norma tehnica de timp ( timpul normat ):
tn = tu + tpi / nlot [min] (I.4.4.)
In cadrul proiectului se vor determina analitic normele de timp pentru principalele operatii din
procesul tehnologic (in primul rand, pentru cele la care regimurile de aschiere s-au determinat
analitic). Pentru celelalte operatii (inclusiv cele pentru care nu exista recomandari in normative),
normele de timp se vor stabili comparativ cu procesele tehnologice similare existente.
In final, avand in vedere faptul ca normele de timp stabilite vor fi utilizate in elaborarea capitolelor
urmatoare si la completarea planului de operatii, se recomanda prezentarea centralizata, tabelara, a
principalelor componente:
Tabelul I..4.2.
Nr. de ordine si
Faza tb ta tu tpi / nlot tn Observatii
denumirea operatiei
Relatia de calcul a numarului de utilaje necesar pentru operatia ―i‖ este similara cu (I.5.6.):
ui = V i / F u (I.5.7.)
Pentru adoptarea valorilor intregi ale numarului de utilaje, din fiecare tip, se va tine seama de
recomandari similare facute la I.5.2.3.
In situatia imposibilitatii obtinerii unor coeficienti corespunzatori de utilizarea fortei de munca sau
utilajelor, se poate accepta (fara a se solicita, in cadrul proiectului, o analiza, in acest sens) ipoteza
utilizarii disponibilitatilor, in cadrul proceselor tehnologice de executie a altor piese, desfasurate in
paralel, in sectia respectiva. Necesarul de forta de munca si utilaje se detaliaza si rotunjeste pe sectie
sau atelier.
Nr. N cs
Scula M h T t0 ky N pp
operatiei Calculat Adoptat
Tabelul I.5.4.
Nr. Ncv
Dispozitivul nv nd i ky Npp
operatiei Calculat Adoptat
Tabelul I.5.5.
Nr. crt. Material Nr. operatiei Cantitate unitara Npp Cantitate totala
6.CALCULUL COSTULUI DE FABRICATIE A PIESEI
Pentru aprecierea eficientei unui proces tehnologic, comparativ cu cele similare existente, sau pentru
adoptarea unei variante economice de proces tehnologic, in cazulelaborarii, in paralel, a mai multor
variante, compatibile din punct de vedere tehnic cu cerintele impuse piesei, se determina costul
piesei, se determina costul piesei sau al lotului de piese. La baza calculelor stau valorile determinate
la cap.5., privind consumurile de forta de munca, utilaje, S.D.V.-uri si materiale.
Calculul costului de fabricatie unitar se poate face pe articole de fabricatie, acestea fiind clasificate in
doua categorii:
- cheltuieli directe, care se efectueaza in legatura cu fiecare unitate de produs; in componenta
lor intra:
- cheltuieli cu materii prime si materiale directe, din care se scad cheltuielile cu deseurile
recuperabile, Cmat;
- cheltuieli cu manopera directa, Cman;
- cheltuieli indirecte, care se efectueaza pentru productie in ansamblu sau sunt comune mai
multor produse ; in componenta lor intra:
- cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajului, Cifu;
- cheltuieli generale ale sectiei (regie de sectie), Rs;
- cheltuieli generale ale intreprinderii (regie de intreprindere), Ri;
Costul de fabricatie unitar, Cu, se obtine prin insumarea acestor articole de calculatie:
Cu, = Cmat + Cman + Cifu + Rs + Ri [lei/piesa] (I.6.1.)
Costul manoperei, Cman, se determina pe baza necesarului de forta de munca (v.5.2.3.), a salariilor
orare, Si [lei/ora], in functie de calificarea muncitorului, ca si a celor privind adaosurile procentuale
la salariu (cota de asigurari sociale, CAS = 25% si ajutor de somaj, AS=5%), stabilite prin hotarare
guvernamentala:
1 cas as
C man 1 S i t ni [lei/piesa] (I.6.3.)
60 100
unde insumarea se face pentru toate operatiile ―i‖ din procesul tehnologic, t ni reprezentand norma de
timp la operatia respectiva. Calculul se poate face utilizand tabelul urmator:
Tabelul I.6.1.
Calificarea
Nr. Salariul orar Norma de
muncitorilor Si tni
operatiei Si timp tni
(meserie)
b
Pp Cn 1 [lei/piesa] (I.6.5.)
100
unde b reprezinta beneficiul (venitul net) al intreprinderii, exprimat procentual (uzual b=6%...15%).
Pretul de livrare, Pl:
TVA
Pl Pp 1 [lei/piesa] (I.6.6.)
100
unde TVA reprezinta taxa pe valoarea adaugata, exprimata procentual (TVA=18%).
Pretul de vanzare cu amanuntul al piesei, corespunzator procesului tehnologic proiectat:
ac
Pa Pl 1 [lei/piesa] (I.6.7.)
100
unde ac reprezinta adaosul comercial, exprimat procentual (uzual ac=0%...30%).
Bibliografie