Contribuţia jocurilor didactice specifice educării limbajului la dezvoltarea

proceselor cognitive
Prof. inv. prescolar Mariana Gavriloaie
Gradinita Nr. 15 – Focsani – Vrancea

Orice proces de însuşire a unor cunoştinţe presupune activizarea unor procese psihice (gândire,
memorie, imaginaţie, limbajul), fără de care învăţarea nu ar putea avea loc.
Aceste procese psihice cognitive se pot dezvolta într-o măsură mai mare şi într-un ritm mai rapid în
condiţiile folosirii unor mijloace adecvate sau prin activităţi ce au ca obiectiv stimularea ritmului dezvoltării
acestora.
Activităţile care contribuie în cea mai mare parte la realizarea acestui obiectiv sunt jocurile, în general,
şi jocurile didactice, în special.
,,Jocul ca activitate spontană a unei fiinţe vii, nu este decât manifestarea tendinţei aceleiaşi fiinţe, de a-şi
desfăşura, de a-şi afirma personalitatea (E. Claparede, 1976, pag.12).
Jocul a reprezentat una dintre problemele de psihopedagogie ce au frământat mult timp minţile
oamenilor de ştiinţă. Astfel s-au elaborat numeroase teorii despre joc, unele, contradictorii, altele completându-
se reciproc, încercând să răspundă la o serie de întrebări: se poate stabili o legătură între jocul copilului şi cel al
puilor de animale, ce fel de funcţii îndeplineşte jocul, care sunt şi prin ce se explică particularităţile
caracteristice ale jocurilor copiilor?
Jocul la care se raportează biologia, psihologia şi sociologia nu este altul decât cel pe care îl purtăm
fiecare în minte ca rememorare a unei experienţe ludice trecute, ca fapt de divertisment sau ca experienţă ludică
străină, trăită sub formă de spectacol.
S-a constatat că acesta satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate, de mişcare şi de cunoaştere a
copilului, generate de dorinţe, de noi tendinţe specifice copilului preşcolar, astfel, jocul ocupând un loc deosebit
de important în viaţa preşcolarului fiind, tovarăşul nedespărţit al copilăriei.
Jocul îndeplineşte în viaţa copilului are importante funcţii formative.
Jocul a fost, este şi trebuie să rămână forma de activitate conducătoare în dezvoltarea psihică a
copilului.
,,Jocul-consideră Ursula Şchiopu-stimulează creşterea capacităţii de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare
moment, organizând tensiunea proprie acţiunilor cu finalitate realizată, având funcţia de o mare şi complexă
şcoală a vieţii”.
Psihologul Leotien subliniază că principala caracteristică a jocului, care-l deosebeşte de alte activităţi,
este motivul lui, care este activitatea însăşi. La adulţi motivul general al jocului este un anumit rezultat, adică a
câştiga, în felul jocul încetează să mai fie joc şi de aceea trebuie abordat concret, deoarece evoluează şi în
diferite perioade ale evoluţiei lui, are caracter diferit.
În procesul jocului, copilul dobândeşte numeroase şi variate cunoştinţe .Se dezvoltă astfel procesele
psihice de reflectare directă a realităţii:percepţiile, reprezentările, memoria, imaginaţia, gândirea, limbajul.
Astfel, jocul constituie şi un mijloc de formare a emoţiilor şi sentimentelor social-morale.
Cunoaşterea lumii prin joc devine atractivă şi accesibilă încă din primii ani de viaţă, cănd începe să
mânuiască diferite obiecte şi să observe asemănări şi deosebiri ale formei, mărimii, culorii, durităţii, etc.
Pe măsură ce copilul creşte şi se dezvoltă, se extinde conţinutul jocurilor, care începe să se reflecte nu
numai în viaţa socială, dar şi în relaţiile cu adulţii pe măsura acumulării de noi cunoştinţe în condiţiile
frecventării grădiniţei.
Prin joc, copilul nu numai că ajunge să cunoască realitatea socială, ci imită anumite personae
considerate modele de urmat în viaţă. Imitaţia acţiunilor şi activităţilor adulţilor este spontană în joc pentru
puţin timp, deoarece ea devine treptat captivantă şi voită, dorită de copil de a fi transpusă.

1
 În viaţa copilului, jocul este un fapt esenţial demonstrat fiind de concentrarea copilului prins de joc ca şi
seriozitatea cu care el urmăreşte respectarea regulilor fără să obosească.
Asimilarea concomitentă a acţiunilor şi corelaţiilor sociale determină trecerea de la jocurile dinamice
sau funcţionale la jocurile tematice şi cu roluri.
Acestea au o importanţă deosebită în formarea şi stăpânirea propriului comportament, acţiunile solitare
ale copilului fiind subordonate regulilor jocului.
Relaţiile ce se stabilesc între copii par a fi imaginare, însă imaginarul nu este decît o concepţie, o regulă
a jocului care are ca fundament observaţia realizată de acesta. În acest sens este de remarcat tendinţa copilului
de a da jocului un caracter realist.
Pe de altă parte, jocul este privit ca factor de formare şi dezvoltare psihocomportamentală, fiind
condiţionat de un continuu fond emoţional, de plăcere, satisfacţie.Treptat intervin şi motive indirecte,
interdicţii, supuneri la reguli. Este ceea ce marchează tranziţia de la jocul pur la alte activităţi complexe precum
munca intelectuală.
Forma de trecere de la joc la învăţare sunt jocurile didactice, acestea având un rol esenţial în
dezvoltarea proceselor cognitive.
Din punct de vedere practic crează condiţii favorabile consolidării şi evaluării cunoştinţelor sub forma
unor activităţi plăcute şi atractive asigurând dezvoltarea intelectuală şi comportamentală a copilului.
Pentru a scoate mai bine în evidenţă specificul jocului didactic este suficient să analizăm numai sub
raportul contribuţiei sale la dezvoltarea multilaterală a copiilor.
Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire şi educare a copiilor preşcolari. Eficienţa este cu
atât mai mare cu cât se realizează o concordanţă perfectă între procesul de cunoaştere, cel de învăţare şi
acţiunea de joc. La baza învăţării trebuie să stea întelegerea şi îmbinarea procesului distractiv cu cel inductiv.
Urmărind realizarea acestor activităţi şi a obiectivelor prevăzute în programă am acţionat stimulând
formarea şi perfecţionarea deprinderilor de activitate intelectuală mai ales prin intermediul jocurilor didactice.
Am studiat atent sarcina didactică urmărită în joc, acţiunile lor şi regulile care le reglementau, astfel încât am
putut desfăşura correct din punct de vedere metodic acest tip de activitate.
În ceea ce priveşte materialul didactic utilizat, am folosit atât materiale tipărite, cât şi confecţionate
respectându-le anumite cerinţe esenţiale: aspectul, calităţile artistice, apropierea de realitate, accesibilitatea.
Importante în proiectarea mea au fost cunoştinţele copiilor şi aspiraţiile lor.
Prin sarcina ce o implică jocul didactic, activează operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia,
generalizarea, abstractizarea necesare rezolvării problemelor ivite.
Astfel am desfăşurat numeroase jocuri de analiză pentru a-i familiariza pe copii cu întregul, dar şi cu
părţile componente, exemplu “Ce a uitat pictorul să deseneze?”
De asemenea, toate jocurile de sinteză presupun efectuarea prealabilă a unor analize a obiectelor şi
fenomenelor cu care copiii intră în contact, apoi li se poate cere recompunerea din părţile lor componente
exemplu:”Cocoşul”.
Sarcina anumitor jocuri didactice este de a deosebi diferite obiecte în funcţie de anumite criterii: formă,
mărime, culoare ce dezvoltă implicit dezvoltarea capacităţii de comparare. Astfel copiii vor clasifica obiectele
mari de cele mici” Este mic, este mare?”, pe cele lungi de cele scurte “Alegem fularele”, pe cele roşii de cele
galbene, etc.
Unele jocuri didactice le cer copiilor să clasifice obiectele în funcţie de anotimp, animalele în funcţie de
mediul lor de viaţă exemplu: “Spune unde trăieşte?, preşcolarii fiind deprinşi să efectueze generalizări şi
abstractizări.
Jocul didactic ,,Cine a trimis scrisoarea?” solicită judecăţi şi raţionamente din partea copiilor, deducând
după produs sau unealta desenată ce meseriaş a trimis scrisoarea.
La această vârstă preşcolarul se manifestă intens, cu iniţiativă. Jocul didactic va rămâne activitatea voită
şi bine gândită care-i va da posibilitatea copilului să stabilească legături cu alţi copii,să fie atent, să fie rezistent
la efortul ce reprezintă pregătirea pentru munca intelectuală viitoare.
Se observă că aceste jocuri contribuie la stimularea proceselor psihice, în special ale gândirii, la
intensificarea procesului de adaptare la viaţa de colectiv a copilului, la lărgirea relaţiilor dintre copii prin munca

2
în grupuri mici şi în cadrul activităţilor lor de realizare cu întreaga grupă, stimulând modul de colaborare între
copii în vederea rezolvării sarcinii didactice.
Un aport important îl au jocurile didactice în educarea calităţilor memoriei şi a atenţiei, având ca
sarcină reţinerea poziţiei şi a felului lor de aranjare pentru ca apoi să prezinte sesizeze modificările făcute,
exemplu: ,,Ghiceşte ce lipseşte?”
Acţiunea de joc prin caracterul ei distractiv favorizează apariţia şi menţinerea atenţiei în mod spontan.
Faptul că aceasta are o deosebită importanţă deoarece prin participarea atenţiei voluntare, energia nervoasă
economisită foloseşte la activizarea gândirii.
Toate acestea contribuie la dezvoltarea memoriei, a calităţilor ei, a atenţiei voluntare, la activizarea
vocabularului. Efortul intelectual al copiilor este posibil în cadrul jocului didactic numai cu condiţia de a
menţine trează atenţia lor.
Stăpânirea de sine, autocontrolul, spiritul de independenţă, disciplina conştientă, perseverenţa,
sociabilitatea se dezvoltă prin participarea copiilor la activitatea de joc didactic.
Imaginaţia preşcolarilor este în plină dezvoltare dacă este bine îndrumată, obţinându-se în cele din
urmă rezultate surprinzătoare. Asemenea jocuri contribuie la dezvoltarea capacităţii de creaţie, ai cărui muguri
încep să apară de la vârste fragede “Continuăm povestea”,”Hai să facem un tablou!”, ce constă în construirea
unor şcene dintr-o poveste sau ilustrarea unui episod din viaţă trăit sau închipuit folosind elemente scenice.
Jocul se pretează la realizarea unor combinaţii multiple, antrenând atât imaginaţia reproductivă, cît şi imaginaţia
creatoare, contribuind în aceeaşi măsură la dezvoltarea gândirii logice şi la dezvoltarea unei forme de creaţie
conştientă şi bine gândită.
În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie şi la dezvoltarea limbajului. În
acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează şi se activează vocabularul copiilor,
se planifică şi jocuri speciale, care aduc o contribuţie importantă sub următoarele aspecte necesare pregătirii
pentru şcoală:
a) jocuri pentru pronunţarea corectă a tuturor sunetelor ce intră în componenţa cuvintelor;
b) corectarea pronunţiei greşite a unor sunete şi cuvinte;
c) clarificarea şi precizarea noţiunilor de mare circulaţie legate de activitatea preşcolară;
d) îmbogăţirea vocabularului cu noi noţiuni şi îndeosebi cu termeni;
a) Pentru pronunţarea corectă a consoanelor ,,c,m, h, r;” putem desfăşura jocuri precum: ,,Spune ce
face?”, ,,Ce face Andrei?” necesar pentru pronunţarea corectă a consoanelor:,,r, s, ş, t, ţ”, cât şi a unor grupuri
de consoane.Alte jocuri didactice rezolvă probleme complexe, care au o mare legătură cu formarea unor
reprezentări generale şi noţiuni cum ar fi: animale domestice, animale sălbatice, îmbrăcăminte, încălţăminte,
mobilă, veselă “Loto cu animale”,”Loto cu plante”etc.
b) Jocurile didactice îşi aduc o contribuţie deosebită atât la corectarea pronunţiei greşite a unor sunete şi
cuvinte, cât şi la utilizarea de către copii a unor cuvinte şi construcţii gramaticale corecte. Astfel, preşcolarii
sunt deprinşi să-şi manifeste propria iniţiativă în comunicarea orală, să alcătuiască propoziţii simple şi
dezvoltate, să utilizeze corect formele de singular şi plural,de exemplu: Eu spun una, tu spui multe” să
respecte acordul între subiect şi predicat “Spune mai departe”, să folosească fraze în a căror componenţă să
existe propoziţii subordonate cauzale sau temporale (în cadrul jocului didactic:” Când se întâmplă?”).
c) Jocurile didactice destinate educării, comunicării orale îi ajută pe copii să ia parte la discuţii în
grupuri mici informale, să discute cu colegii şi cu educatoarea, să întrebe şi să răspundă la întrebări, să ia parte
la activităţile de învăţare în grup, să sugereze ce este de făcut mai departe în joc. Exemplu:,,Spune mai
departe”, ,,Spune cum e bine”, ,, Completează ce lipseşte”.
d) Un aspect important îl constituie îmbogăţirea şi activizarea vocabularului cu noţiuni noi şi îndeosebi
cu termini specifici necesari pentru educarea directă şi indirectă a sentimentelor morale şi a trăsăturilor pozitive
de caracter şi de voinţă, cultivate în jocuri precum: ,,Cine ştie mai bine?”, ,,Ca cine vreau să fiu?”.
Jocul didactic trebuie să se încheie cu un anumit rezultat care arată gradul în care copilul şi-a format
priceperea de a găsi răspunsul potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparaţii, de a da răspunsuri verbale
prompte.

3
 Jocul didactic are un aport valoros în închegarea colectivului şi la formarea disciplinei conştiente. În joc,
copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor lui, să le aprecieze munca şi să le recunoască meritele; de
asemenea să respecte regulile jocului, să reacţioneze în conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate.
Influienţa jocului didactic asupra comportării copilului în colectiv, asupra disciplinei, asupra caracterului şi a
voinţei este permanentă, directă şi de o intensitate mare, ceea ce-i măreşte considerabil valoarea educativă.
Trebuie subliniată, de asemenea, influenţa pe care o au jocurile didactice în educarea estetică a copiilor.
Mânuind diferite materiale artistic realizate, făcând aprecieri asupra lor, copiii învaţă să aprecieze frumosul,
dezvoltându-şi simţul estetic.
Din cele arătate mai sus, reiese că jocul didactic este activitatea firească, necesară şi corespunzătoare
cerinţelor de dezvoltare a copilului, tendinţelor lui de a fi în contact cu adulţii şi cu alţi copii, de a percepe activ,
de a oglindi lumea înconjurătoare, dorinţei lui de a-şi exprima gândurile.

Bibliografie
1. Creţu, T., Psihologia educaţiei, Ed. Credis, Bucureşti, 2004;
2. Cucoş, C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996;
3. Dumitru, G., Novac, C., Didactica activităţilor instructiv-educative pentru învăţământul preprimar,
Ed. Didactica Nova, Craiova, 2005 ;
4. Hriţuleac, A., Jocul ca element central al formării şi dezvoltării intelectuale a preşcolarului, în
Revista Învăţământul Preşcolar, nr. 3-4, 2000;
5. Niculescu, R. M., Pedagogie preşcolară, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1999 ;
6. Tudorache, N., 2000, Şcolarul mic şi jocul didactic, Ed. Terra, Focşani.