Sunteți pe pagina 1din 2

CERINTE SI MATERIALE PENTRU EXAMENE - IRINA TANASESCU -ANUL 2 - SEM 1 -4.01.

2011
CONSILIERE III

Rog coordonatorii grupurilor să posteze şi acest mesaj.

Pentru examenul la Consiliere III se va întocmi un proiect plecând de la lucrarea Cum să ne purtăm cu
personalităţile dificile, autori F. Lelord şi C. Andre, Editura Trei, carte apărută în 1998 şi reeditată de mai multe
ori. Ştiu că am recomandat procurarea lucrării încă de anul trecut, iar în unele centre (în toate ?) am şi dus câte
un exemplar xeroxat.
Oricum, având în vedere că masteranzii care au terminat în vara lui 2010 au lucrat şi ei de pe această
carte, în centrele -Tulcea, Brăila, Bistriţa - ea poate fi procurată de la aceştia. Pe de altă parte, voi avea un
exemplar xeroxat la mine atunci când voi veni la Brăila (8, 9 ianuarie) şi la Tulcea (10,11 ianuarie).
La Bistriţa cred că demult problema este rezolvată, aşa cum se întâmplă de obicei, dar dacă mă înşel
atenţionaţi-mă.
Celor din Bucureşti care încă nu au cartea le pot pune la dispoziţie un exemplar xeroxat, pe data de 14
ianuarie când intenţionez să mai ţin un curs dacă primesc confirmarea că sunt doritori în acest sens. (Cu acest
prilej vom vedea dacă putem să mai stabilim o întâlnire şi în intervalul 17-21 din ultima săptămână de şcoală).
Masteranzilor din Bîrlad chiar nu mai ştiu dacă le-am recomandat cumpărarea cărţii sau dacă le-am dus
anul trecut un exemplar xeroxat, dar sigur voi avea unul la venirea mea acolo - 15, 16 ianuarie.
(Programarea diverselor cursuri din centrele menţionate o voi comunica în mesaje separate.)

Indicaţii privind realizarea proiectului la Consiliere III


Alegeţi-vă din cartea menţionată un tip de tulburare de personalitate pe care vreţi să-l consiliaţi.
1. Trataţi teoretic: a) conceptul de personalitate - este oricând folositor să ne amintim câte ceva despre
el, cât timp reprezintă chintesenţa fiinţei noastre şi b) tulburarea de personalitate respectivă - mă aştept la
mai mult decât la simpla copiere a textului din carte. Desigur că puteţi lua idei şi de acolo, mai ales privind
aspectele pozitive (care în lucrările de psihiatrie nu-şi găsesc locul), aspecte tratate în paragrafe de genul
"Puţină obsesie poate fi utilă ?" sau de genul "Când schizoidia aduce suferinţă", unde pentru a marca punctul în
care începe tulburarea, se fac referiri şi la aspecte / situaţii în care un grad de accentuare schizoidă a
personalităţii este util.
2. Consideraţi că la chestionarul de 10 itemi, de la sfârşitul fiecărui tip de personalitate, un subiect a
răspuns afirmativ la toţi. Pentru fiecare item puneţi câte trei întrebări de clarificare.
3. Pentru fiecare item (pentru problema la care se referă el) daţi subiectului un sfat şi o temă pentru
acasă care să-l ajute să pună în practică sfatul. Desigur, noi ne dorim nu să sfătuim, adică să servim de-a gata
nişte idei, consilierea urmărind să ajute subiectul să se "autosfătuiască", să descopere treptat şi pe cont propriu
ceea ce ar trebui să facă - dar asta ar presupune pentru fiecare din cele 10 aspecte analizate pagini întregi de
discuţii cu nişte subiecţi care pentru cei mai mulţi dintre dvs. sunt imaginari. Aşa că vom merge pe darea de
sfaturi, cu atât mai mult cu cât în practică multe persoane nu sunt capabile să ajungă la concluzii valabile în
privinţa a ceea ce ar trebui să facă, sau chiar dacă reuşesc simt totuşi nevoia unei formulări explicite şi
concluzive din partea terapeutului.
4. Menţionaţi pentru fiecare temă dată subiectului tehnica de interveţie de care ea aparţine. Vă
enumăr câteva dintre numeroasele tehnici de intervenţie, grupate conform şcolilor terapeutice pe care se
bazează consilierea:
a. terapia comportamentală utilizează:
- autoevaluarea - se solicită subiectului să-şi monitorizeze frecvenţa şi intensitatea simptomelor /
problemelor pentru a le conştientiza cât mai bine, ştiut fiind că o mai bună cunoaştere a "inamicului" sporeşte
şansele în lupta cu el;
- tehnicile de relaxare / relaxarea - tehnicile de relaxare, definite ca precise de destindere
musculară şi implicit psihică, ce contribuie la autoreglarea tensiunii interioare (Antrenamentul autogen Schultz,
Antrenamentul Jacobson, Relaxarea cu concentrarea atenţiei pe expiraţie....) le putem recomanda numai dacă
l-am învăţat pe subiect cum să le practice; relaxarea însă, care în sens general se referă la deconectarea
individului de la activitatea sa cotidiană, ne este mult mai la îndemână - ea include atât modalităţi active (odihna
activă - excursii, plimbări, pictat, modelaj, tricotat, ţinerea unui jurnal personal....), cât şi modalităţi statice (stau
şi privesc natura, dorm mai mult....); nu le ignoraţi !
- desensibilizarea sistematică - pe fond de relaxare subiectul îşi imaginează situaţii din ce în ce mai
anxiogene, stresante, conflictuale..... devenind treptat tot mai puţin sensibil la ele; poate fi considerată o tehnică
de expunere "în imaginar";
- expunerea - spre deosebire de desensibilizarea sistematică ("în imaginar"), presupune o
desensibilizare care se realizează "in vivo", adică prin confruntarea reală cu situaţii tot mai anxiogene,
conflictuale, stresante....; expunerea poate fi realizată în prezenţa terapeutului sau în prezenţa unei persoane
de sprijin;
- antrenarea asertivităţii - prin aceasta se antrenează de fapt o serie întreagă de abilităţi sociale;
este utilă pentru cei incapabili să-şi exprime iritarea sau mânia, gândurile, convingerile sau sentimentele, pentru
cei care au dificultăţi în a spune "nu", pentru cei cărora le este greu să-şi manifeste dragostea sau sentimentele
pozitive, pentru cei care din timiditate, inhibiţie, dependenţă, tendinţe de evitare...... îi lasă pe alţii să profite de
pe urma lor (eu cred că toate tipurile de personalitate, mai mult sau mai puţin dificile, au nevoie de antrenarea
asertivităţii pentru că viaţa ne arată că nu reşim parcă niciodată să fim suficient de asertivi)
Desigur că mai sunt şi alte tehnici utilizate de terapia comportamentală, dar pentru început este foarte
bine dacă le utilizaţi pe unele / pe toate cele menţionate, de la caz la caz. Referiri şi la alte tehnici puteţi găsi,
de exemplu, în Irina Holdevici şi Valentina Neacşu Sisteme de psihoterapie şi consiliere psihologică, Editura
Kullusys, Bucureşti, 2008 - cap.II
b. abordarea cognitiv-comportamentală
c. abordarea raţional emotivă
Pentru b. şi c. nu vă mai dau detalii pentru că le găsiţi într-un material pe care ar trebui să-l aveţi. Este
vorba de cap. III şi IV din cartea menţionată mai sus. Cele două capitole au fost recomandate pentru examenul
de la Consiliere I, dar pentru că nu ştiu dacă mai aveţi materialul iar eu îl am scanat, vi-l ataşez ("2.jpg - 22
jpg").
Precizări finale - aceleaşi ca pentru Psihodiagnoză clinică. Tehnici proiective

Conf. I. Tănăsescu

EXAMEN-CONSILIERE PSIHOTERAPEUTICA 3
MATERIALE+CERINTA PENTRU EXAMENUL
CONSILIERE PSIHOTERAPEUTICA 3 - IRINA
TANASESCU - 4.01.2011

S-ar putea să vă placă și