Descărcați ca pdf sau txt
Descărcați ca pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 5

BAREM DE CORECTARE

la proba scrisă de examinare a cunoștințelor teoretice


pentru ocuparea posturilor vacante de ofiţer (inginer construcții)

Se acordă 1 punct din oficiu

Subiectul nr. 1
Enumerați cinci dintre obligațiile funcționarului public cu statut special din
sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor, așa cum sunt prevăzute în
Legea nr. 293/2004. – 1 punct, câte 0,20 puncte pentru fiecare obligație.

Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are


următoarele obligaţii:
a) să cunoască şi să respecte principiile generale prevăzute de Constituţie şi de
celelalte legi, precum şi să apere valorile democraţiei;
b) să respecte şi să protejeze viaţa, sănătatea şi demnitatea persoanelor private de
libertate, drepturile şi libertăţile acestora;
c) să împiedice orice acţiune care presupune discriminare pe criterii de etnie, rasă,
limbă, naţionalitate, sex, apartenenţă sindicală şi religie;
d) să execute, cu profesionalism şi în termenul stabilit, toate atribuţiile de serviciu
stabilite prin fişa postului, precum şi dispoziţiile date de conducătorii ierarhici;
e) să fie disciplinat, respectuos şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni şi să
respecte ierarhia conferită de funcţia şi gradul profesional deţinute;
f) să informeze conducătorii ierarhici şi celelalte autorităţi abilitate cu privire la
infracţiunile de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură
cu serviciul, îndeosebi cu privire la faptele de corupţie;
g) să manifeste preocupare şi interes pentru perfecţionarea nivelului de instruire
profesională;
h) să păstreze secretul de stat şi de serviciu, în condiţiile legii, precum şi
confidenţialitatea informaţiilor sau documentelor care au acest caracter, în condiţiile legii;
i) să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în
exercitarea atribuţiilor ce îi revin;
j) să se conformeze dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este
subordonat direct, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3);
k) să respecte întocmai programul de muncă;
l) să se prezinte la programul de muncă stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii
temeinic justificate;
m) să informeze şeful ierarhic despre existenţa unui conflict de interese privind
exercitarea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile legii;
n) în situaţii de catastrofe, calamităţi, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar,
evadărilor, părăsirii locurilor de deţinere sau alte tulburări de amploare ale activităţilor în
unităţile de penitenciare, personalul de penitenciare aflat în activitate este obligat să se
prezinte, de îndată, la unitatea din care face parte;
o) la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi
război, personalul va acţiona conform legii;
p) în cazul producerii uneia dintre situaţiile prevăzute la lit. n) şi o), personalul de
penitenciare care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate
a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, informând superiorii săi despre aceasta;
q) să informeze şeful ierarhic despre existenţa în unitatea în care îşi desfăşoară
activitatea a unor persoane private de libertate care au calitatea de soţ/soţie sau rude
până la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soţul/soţia, în situaţia în care iau cunoştinţă de
aceste situaţii;
r) să aducă la cunoştinţa compartimentului resurse umane modificările privind
domiciliul, după caz, reşedinţa, precum şi schimbările intervenite în starea civilă sau date
relevante din punct de vedere profesional, în termen de 15 zile de la producerea
acestora.

Subiectul nr. 2
Enumerați patru sancțiuni disciplinare care pot fi aplicate funcționarului
public cu statut special din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor, așa
cum sunt prevăzute în Legea nr. 293/2004. – 1 punct, câte 0,25 puncte pentru fiecare
sancțiune.

Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate funcţionarilor publici cu statut special


sunt:
a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5 - 10% pe o perioadă
de 1 - 3 luni;
c) amânarea avansării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de
la 1 la 2 ani;
d) trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului
profesional deţinut;
e) revocarea din funcţia de conducere;
f) destituirea din sistemul administraţiei penitenciare.

Subiectul nr. 3
Enumerați zece componente ale sistemului calității în construcții, în
conformitate cu Legea nr.10/1995. – 1 punct, câte 0,10 puncte pentru fiecare
componentă.

Sistemul calităţii în construcţii se compune din:


a) activitatea de reglementare în construcţii;
b) certificarea performanţei şi a conformităţii produselor pentru construcţii;
c) agrementul tehnic în construcţii;
d) verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor;
e) verificarea calităţii lucrărilor executate, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a
construcţiilor, precum şi auditul energetic al clădirilor;
f) managementul calităţii în construcţii;
g) acreditarea şi/sau autorizarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii;
h) activitatea metrologică în construcţii;
i) recepţia construcţiilor;
j) urmărirea comportării în exploatare şi intervenţii la construcţiile existente, precum şi
postutilizarea construcţiilor;
k) exercitarea controlului de stat al calităţii în construcţii;
l) atestarea tehnico-profesională şi autorizarea specialiştilor care desfăşoară activitate
în construcţii;
m) certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care prestează
servicii de proiectare şi/sau consultanţă în construcţii;
n) certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută
lucrări de construcţii;
o) perfecţionarea profesională continuă a specialiştilor care desfăşoară activităţi în
domeniul construcţiilor.

Subiectul nr. 4
Cine exercită verificarea calităţii lucrărilor executate pentru realizarea
construcţiilor şi a intervenţiilor la construcţiile existente, pentru care se emit, în
condiţiile legii, autorizaţii de construire sau de desfiinţare, așa cum este prevăzut
în Legea nr. 10/1995? – 1 punct.

Verificarea calităţii lucrărilor executate pentru realizarea construcţiilor şi a


intervenţiilor la construcţiile existente, pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de
construire sau de desfiinţare, este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin
diriginţi de şantier autorizaţi, angajaţi ai investitorilor şi prin responsabili tehnici cu
execuţia autorizaţi, angajaţi ai executanţilor.

Subiectul nr. 5
Enumerați patru dintre obligațiile proprietarilor construcțiilor așa cum sunt
prevăzute în Legea nr. 10/1995. - 1 punct, câte 0,25 puncte pentru fiecare obligație.

Proprietarii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:


a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin, prevăzute
conform normelor legale în cartea tehnică a construcţiei şi rezultate din activitatea de
urmărire a comportării în timp a construcţiilor;
b) păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei şi predarea acesteia, la
înstrăinarea construcţiei, noului proprietar;
c) asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor, conform prevederilor din
cartea tehnică şi reglementărilor tehnice;
d) efectuarea, după caz, de lucrări de reconstruire, consolidare, transformare,
extindere, desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de reparaţii ale construcţiei numai pe
bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau persoane juridice autorizate şi
verificate potrivit legii;
e) asigurarea realizării lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor, impuse prin
reglementările legale;
f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor, cu
respectarea prevederilor legale în vigoare;
g) darea în folosinţă a construcţiei după admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor,
preluarea acesteia şi obţinerea autorizaţiilor potrivit legii.

Subiectul nr. 6
Enumerați etapele procedurii de autorizare a lucrărilor de construire așa cum
sunt prevăzute în Legea nr. 50/1991. -1,4 puncte, câte 0,20 puncte pentru fiecare.

Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu


depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act
final, a autorizaţiei de construire şi cuprinde următoarele etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului
pentru investiţiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra
mediului;
c) notificarea de către solicitant a autorităţii administraţiei publice competente cu privire
la menţinerea solicitării de obţinere, ca act final, a autorizaţiei de construire, pentru
investiţiile la care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a stabilit necesitatea
evaluării impactului asupra mediului şi a emis îndrumarul conform legislaţiei privind
evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;
d) emiterea avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorităţii pentru
protecţia mediului competente privind investiţiile evaluate din punctul de vedere al
impactului asupra mediului;
e) elaborarea documentaţiei tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor
de construcţii, denumită în continuare documentaţie tehnică - D.T.;
f) depunerea documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la
autoritatea administraţiei publice competente;
g) emiterea autorizaţiei de construire.

Subiectul nr. 7
Enumerați situațiile pentru care este necesară eliberarea autorizației de
desființare. -0,60 puncte, câte 0,20 puncte pentru fiecare situație.

Situațiile pentru care este necesară eliberarea autorizației de desființare, sunt:


a. demolarea,
b. dezafectarea ori dezmembrarea, parţială sau totală, a construcţiilor şi instalaţiilor
aferente construcţiilor, a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de
construcţii de susţinere a acestora,
c. închiderea de cariere şi exploatări de suprafaţă şi subterane,

Subiectul nr. 8
Enumerați zece dintre lucrările pentru care nu este necesară emiterea unei
autorizații de construire, pentru o clădire care nu este monument istoric, conform
Legeii nr. 50/1995. – 1 punct, câte 0,10 puncte pentru fiecare lucrare.

Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări care nu modifică


structura de rezistenţă şi/sau aspectul arhitectural al construcţiilor:
a) reparaţii la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă
forma acestora şi materialele din care sunt executate;
b) reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară şi exterioară, dacă se păstrează forma,
dimensiunile golurilor şi tâmplăriei, inclusiv în situaţia în care se schimbă materialele din
care sunt realizate respectivele lucrări, cu excepţia clădirilor declarate monumente
istorice, în condiţiile legii;
c) reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit;
d) zugrăveli şi vopsitorii interioare;
e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi
culorile clădirilor;
f) reparaţii la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice
fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, montarea sistemelor locale de încălzire
şi de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi montarea
aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi;
g) reparaţii şi înlocuiri la pardoseli;
h) lucrări de reparaţii, înlocuiri ori reabilitări fără modificarea calităţii şi formei
arhitecturale a elementelor de faţadă, dacă aceste lucrări nu se execută la construcţiile
prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), astfel:
1. finisaje interioare şi exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea;
2. trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces;
3. lucrări de reabilitare energetică a anvelopei şi/sau a acoperişului - dacă nu se
schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/şarpantă - la clădiri de locuit
individuale cu cel mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de
clasare, respectiv situate în afara zonelor de protecţie a monumentelor şi/sau a zonelor
construite protejate stabilite potrivit legii;
i) lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente;
j) lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare şi restaurare a
componentelor artistice ale construcţiilor prevăzute la art. 3 lit. b), cu avizul Ministerului
Culturii şi Cultelor şi al autorităţii administraţiei publice judeţene sau locale, după caz;
k) lucrări de foraje şi sondaje geotehnice pentru construcţii de importanţă normală sau
redusă, situate în afara zonelor de protecţie instituite pentru zăcăminte acvifere;
l) lucrări de construcţii funerare subterane şi supraterane, cu avizul administraţiei
cimitirului;
m) lucrări de compartimentare provizorie nestructurală;
n) schimbarea de destinaţie, numai în situaţia în care pentru realizarea acesteia nu
sunt necesare lucrări de construcţie pentru care legea prevede emiterea autorizaţiei de
construire.

Subiectul nr. 9
Enumerați situațiile în care comisia de recepție recomandă amânarea
recepției la terminarea lucrărilor, conform H.G. nr. 273/1994. – 1 punct, câte 0,25
puncte pentru fiecare situație.

Comisia de recepţie recomandă amânarea recepţiei când:


- se constată lipsa sau neterminarea unor lucrări ce afectează siguranţa în exploatare
a construcţiei din punct de vedere al exigenţelor esenţiale;
- construcţia prezintă vicii a căror remediere este de durată şi care, dacă nu ar fi
făcute, ar diminua considerabil utilitatea lucrării;
- există în mod justificat dubii cu privire la calitatea lucrărilor şi este nevoie de încercări
de orice fel pentru a le clarifica;
- nu au fost prezentate documentele doveditoare prevăzute la art. 14 alin. 1 lit. f) din
prezentul regulament.

S-ar putea să vă placă și