Regatul României[modificare 

| modificare sursă]

România interbelică

Articol principal: Regatul României.

Noul stat, aflat la confluența Imperiilor Otoman, Austro-Ungar și Rus, cu vecini slavi pe trei părți,
aspira la vest, în principal la Franța și Germania, pentru modelele sale culturale, educaționale și
administrative. În 1916, România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei. În ciuda
eșecurilor răsunătoare ale României din 1916, care au dus mai întâi la ocuparea sudului țării de
către armata germană, și apoi în primăvara lui 1918 la încheierea unei păci separate cu Puterile
Centrale, la sfârșitul războiului, Imperiile Austro-Ungar și Rus au dispărut; corpurile
reprezentative create în Transilvania, Basarabia și Bucovina au ales unirea cu România,
rezultând România Mare.
Majoritatea guvernelor române dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial au păstrat forma, dar
nu și substanța unei monarhii constituționale liberale. În același timp, clasa politică, percepută ca
fiind profund coruptă și (cel puțin în Vechiul Regat) responsabilă pentru fiascoul participării la
Primul Război Mondial, s-a confruntat cu o serie de mișcări antisistem de diverse orientări, care
s-au aflat în opoziție nu doar cu ea, ci și între ele. Dacă activiștii de extremă
stânga asociați Cominternului au putut activa doar clandestin, în jurul regelui Carol al II-lea s-a
cristalizat, în special în anii 1930, un grup ce dorea asanarea vieții politice cu participarea mai
activă a Casei Regale. Pe de altă parte, mișcarea naționalistă aproape mistică Garda de Fier a
devenit și ea un factor politic major în exploatarea fricii de comunism și resentimentul pretinsei
dominații străine și mai ales evreiești asupra economiei, manifestându-se prin acte de violență și
asasinate politice (cum ar fi uciderea la Sinaia a primului ministru Ion Gheorghe Duca în 1933). În
contextul problemelor economice cauzate de Marea Criză Economică, aceste mișcări antisistem
au cunoscut în România, ca și în alte țări europene, o puternică ascensiune.
Revenit pe tron în 1930 după renunțarea la succesiune în 1925, Carol al II-lea a adus-o în prim-
planul vieții politice pe noua sa soție Elena Lupescu, marginalizând-o pe prima soție, regina
Elena și pe fiul său Mihai, principele moștenitor. Influența Elenei Lupescu a crescut mult
începând de atunci, ea fiind principalul factor de influență asupra deciziilor luate de rege. Acest
grup de influență constituit în jurul Elenei Lupescu și al lui Carol al II-lea și denumit
peiorativ camarila regală, s-a discreditat însă și el prin scandaluri de corupție, în ciuda prezenței
în rândul său a unor personalități respectate, cum ar fi istoricul Nicolae Iorga și
generalul Alexandru Averescu. În 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce ar fi inclus
membri ai Gărzii de Fier, Carol al II-lea a destituit guvernul și a instituit o dictatură regală de
scurtă durată. El a fost însă silit să abdice la 6 septembrie 1940, ca urmare a pierderilor teritoriale
suferite de România în același an. În locul lui, Carol l-a lăsat conducător al statului pe
mareșalul Ion Antonescu, și pe tron pe fiul său, Mihai, care, abia ieșit din minorat, nu avea nicio
putere reală.

România în al Doilea Război Mondial[modificare | modificare

sursă]
Articol principal: România în al Doilea Război Mondial.
În final, în 1940, România a pierdut teritorii atât în est cât și în vest: în iunie 1940, ca urmare a
tratatului Germano - Sovietic (Ribbentrop - Molotov) după ce a înaintat un ultimatum
României, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, Bucovina de nord și Ținutul Herța. Două treimi
din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS
Moldovenească. Bucovina de Nord, Ținutul Herței și sudul Basarabiei au fost oferite RSS
Ucraineane.
Între 1941 și 1944, mareșalul Ion Antonescu conduce țara ca dictator militar (Șeful Statului).
Prin Dictatul de la Viena, România este nevoită în august 1940 să cedeze Ungariei partea de
nord a Transilvaniei în schimbul garanțiilor de securitate germano-italiene. De asemenea,
prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, au fost cedate Bulgariei - la insistențele lui
Hitler, alimentate de diplomația bulgară - două județe din sudul Dobrogei, Durostor și Caliacra
(Cadrilaterul). România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Pactul
Tripartit[necesită  citare] în iunie 1941, cu scopul de a recupera teritoriile pierdute către URSS, lucru
care inițial avea să fie realizat, pentru perioada iulie 1941 - august 1944.
Ca urmare a situației de pe front, în toamna anului 1943[necesită  citare] Mareșalul Antonescu începe
la Lisabona negocieri secrete cu reprezentanți ai Aliaților; ulterior acestea se vor desfășura
la Cairo și Stockholm, până în data de 22 august 1944. Antonescu nu avea însă intenția de a ieși
din război, el acționând în virtutea cuvântului de ofițer dat lui Hitler, și a refuzat chiar și în ultimul
moment să renunțe la lupta împotriva Aliaților.[26]
La 23 august 1944, Regele Mihai, cu sprijinul partidelor din opoziție și al unor reprezentanți ai
armatei, a pus capăt dictaturii lui Antonescu și a trecut armata României de partea Aliaților, fără
semnarea unui acord prealabil cu aceștia. Acest aspect avea să fie speculat pe deplin de armata
sovietică care, imediat a trecut la răzbunări și răfuieli față de militarii români care au participat
anterior la luptele de pe frontul de est.
România a luptat în bătăliile cu germanii din Transilvania, Ungaria, Austria și Cehoslovacia,
situându-se pe locul 4 în ceea ce privește efectivele armate angajate în luptă, aportul concret
adus Aliaților și rezultatele obținute pentru victoria asupra statelor Axei. La sfârșitul războiului,
Regele Mihai I a fost decorat de Președintele SUA - Harry S. Truman - cu „Legiunea de Merit în
cel mai înalt grad” (Comandant Șef) și de către Iosif V. Stalin cu ordinul sovietic „Victoria cu
diamante”, recunoscându-se, în acest fel, meritul deosebit al contribuției sale personale la victoria
aliaților. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, nordul Transilvaniei a revenit României,
dar Bucovina de Nord, Basarabia, Ținutul Herța și sudul Dobrogei (Cadrilaterul) au rămas cedate
URSS și Bulgariei. O parte din aceste teritorii, împreună cu o parte din teritoriul fostei URSS a
format RSS Moldovenească, stat devenit independent în 1991, sub numele de Republica
Moldova.