S-a născut în Sciția și a ajuns să trăiască la Constantinopol ca sclavul lui

Teognost, un protospatharios ("primul purtător de sabie", sau "prim-spătar", un

titlu onorific) al împăratului Leon al VI-lea cel Mare (886-912). De asemenea, era
fiul spiritual al lui Nichifor, un preot de la Hagia Sophia din vremea aceea.

Binecuvântatul Andrei iubea Biserica Domnului și Sfintele Scripturi și avea o

dorință arzătoare să se dedice complet lui Dumnezeu. El și-a luat asupra sa un
canon ascetic foarte dificil și neobișnuit acela de nebun pentru Hristos; ceea ce
înseamnă a te purta ca și cum ar fi bolnav mintal.

Deoarece părea să fie bolnav, Andrei a fost adus la Biserica Sfintei Anastasia
pentru a fi îngrijit. Acolo, i-a apărut Sfânta Anastasia într-un vis și l-a
încurajat să-și continue nevoința ascetică. Din cauza nebuniei sale prefăcute, a
fost dat afară de pe proprietățile bisericii și a trebuit să-și ducă zilele pe
străzile capitalei, flămând și pe jumătate dezbrăcat. Timp de mulți ani, sfântul a
îndurat batjocură, insulte și bătăi. El cerea de pomană și apoi o dădea săracilor.
Cerșetorii cărora le dădea și ultimul bănuț îl disprețuiau, dar Andrei îndura toate
suferințele cu smerenie și se ruga pentru cei care îl răneau.

Înțelepciunea sfântă și extraordinara frumusețe spirituală a Sfântului Andrei au

fost scoase la iveală atunci când și-a dat jos masca nebuniei. Acest lucru s-a
întâmplat atunci când vorbea cu părintele său spiritual, un preot de la Hagia
Sophia sau cu ucenicul său Epifanie.

Pentru blândețea și auto-controlul său, sfântul a primit de la Domnul harul

profeției și înțelepciunii, salvând pe mulți din primejdii spirituale. Asemenea Sf
Apostol Pavel, el a fost răpit la al treilea cer și a avut bucuria de a-L vedea pe
Domnul Iisus Hristos însuși, îngeri și mulți sfinți, totuși, el era uimit că încă
nu o văzuse pe Prea Sfânta Fecioară.

În timp ce se ruga în Biserica Vlaherne, împreună cu ucenicul său binecuvântatul

Epifanie, ei au văzut-o pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în timp ce își ținea
mantia peste cei care se rugau pentru ocrotirea ei. Sinaxarul ne spune că după
această vedenie, Sf. Andrei s-a întors spre însoțitorul său și l-a întrebat: "Tu
vezi, frate, pe Sfânta Maică a lui Dumnezeu, rugându-se pentru lumea întreagă?" Iar
Epifanie i-a răspuns: "O văd, sfinte părinte și sunt în uimire și venerație."

Binecuvântatul Andrei a murit în 936 la vârsta de 66 de ani.

Vedenia lui Andrei

O parte care intrigă din Viața Sf. Andrei, scrisă de un anume "Nichifor din
Constantinopol" în secolul al X-lea, este capitolul în care Andrei răspunde
întrebării puse de dicipolul său Epifanie despre "când și cum se va sfârși lumea
aceasta."

În timpul epocii bizantine, au apărut câteva scrieri care preziceau că Apocalipsa

va fi marcată de Căderea Constantinopolului. Deși au reapărut și în secolele al
XIV-lea și al XV-lea, originile acestor scrieri sunt, cel mai probabil, în secolul
al X-lea, pe când Imperiul Roman de Răsărit încă era puternic. Distrugerea
Constantinopolului este descrisă în acest fel și în Viața Sfântului Andrei cel
Nebun.

Textul pretinde că Hagia Sophia va supraviețui unuei mari inundații "plutind pe

ape," dar Sfântul Andrei spune că mai degrabă doar coloana (obeliscul) va
supraviețui deoarece sub temeliile acesteia sunt așezate Sfintele Cuie care au fost
folosite la răstignirea lui Iisus Hristos. În această lucrare, Andrei înfățișat
prezicînd că sfârșitul lumii va avea loc la scurt timp după căderea
Constantinopolului; în acele vremuri, "la scurt timp" însemna o perioadă între 100
și 1000 de ani.
Printre cele mai vechi manuscrise, datând din secolul al XIV-lea sau mai devreme,
conținând această informație, se găsesc: