S-a născut în Sciția și a ajuns să trăiască la Constantinopol ca sclavul lui Teognost,

un protospatharios ("primul purtător de sabie", sau "prim-spătar", un titlu onorific) al împăratului

Leon al VI-lea cel Mare (886-912). De asemenea, era fiul spiritual al lui Nichifor, un preot de
la Hagia Sophia din vremea aceea.
Binecuvântatul Andrei iubea Biserica Domnului și Sfintele Scripturi și avea o dorință arzătoare să
se dedice complet lui Dumnezeu. El și-a luat asupra sa un canon ascetic foarte dificil și
neobișnuit acela de nebun pentru Hristos; ceea ce înseamnă a te purta ca și cum ar fi bolnav
mintal.
Deoarece părea să fie bolnav, Andrei a fost adus la Biserica Sfintei Anastasia pentru a fi îngrijit.
Acolo, i-a apărut Sfânta Anastasia într-un vis și l-a încurajat să-și continue nevoința ascetică. Din
cauza nebuniei sale prefăcute, a fost dat afară de pe proprietățile bisericii și a trebuit să-și ducă
zilele pe străzile capitalei, flămând și pe jumătate dezbrăcat. Timp de mulți ani, sfântul a îndurat
batjocură, insulte și bătăi. El cerea de pomană și apoi o dădea săracilor. Cerșetorii cărora le
dădea și ultimul bănuț îl disprețuiau, dar Andrei îndura toate suferințele cu smerenie și
se ruga pentru cei care îl răneau.
Înțelepciunea sfântă și extraordinara frumusețe spirituală a Sfântului Andrei au fost scoase la
iveală atunci când și-a dat jos masca nebuniei. Acest lucru s-a întâmplat atunci când vorbea
cu părintele său spiritual, un preot de la Hagia Sophia sau cu ucenicul său Epifanie.
Pentru blândețea și auto-controlul său, sfântul a primit de la Domnul harul profeției și
înțelepciunii, salvând pe mulți din primejdii spirituale. Asemenea Sf Apostol Pavel, el a fost răpit
la al treilea cer și a avut bucuria de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos însuși, îngeri și mulți sfinți,
totuși, el era uimit că încă nu o văzuse pe Prea Sfânta Fecioară.
În timp ce se ruga în Biserica Vlaherne, împreună cu ucenicul său binecuvântatul Epifanie, ei au
văzut-o pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în timp ce își ținea mantia peste cei care se
rugau pentru ocrotirea ei. Sinaxarul ne spune că după această vedenie, Sf. Andrei s-a întors spre
însoțitorul său și l-a întrebat: "Tu vezi, frate, pe Sfânta Maică a lui Dumnezeu, rugându-se pentru
lumea întreagă?" Iar Epifanie i-a răspuns: "O văd, sfinte părinte și sunt în uimire și venerație."
Binecuvântatul Andrei a murit în 936 la vârsta de 66 de ani.

Vedenia lui Andrei

O parte care intrigă din Viața Sf. Andrei, scrisă de un anume "Nichifor din Constantinopol" în
secolul al X-lea, este capitolul în care Andrei răspunde întrebării puse de dicipolul său Epifanie
despre "când și cum se va sfârși lumea aceasta."
În timpul epocii bizantine, au apărut câteva scrieri care preziceau că Apocalipsa va fi marcată
de Căderea Constantinopolului. Deși au reapărut și în secolele al XIV-lea și al XV-lea, originile
acestor scrieri sunt, cel mai probabil, în secolul al X-lea, pe când Imperiul Roman de Răsărit încă
era puternic. Distrugerea Constantinopolului este descrisă în acest fel și în Viața Sfântului Andrei
cel Nebun.
Textul pretinde că Hagia Sophia va supraviețui unuei mari inundații "plutind pe ape," dar Sfântul
Andrei spune că mai degrabă doar coloana (obeliscul) va supraviețui deoarece sub temeliile
acesteia sunt așezate Sfintele Cuie care au fost folosite la răstignirea lui Iisus Hristos. În această
lucrare, Andrei înfățișat prezicînd că sfârșitul lumii va avea loc la scurt timp după căderea
Constantinopolului; în acele vremuri, "la scurt timp" însemna o perioadă între 100 și 1000 de ani.
Printre cele mai vechi manuscrise, datând din secolul al XIV-lea sau mai devreme, conținând
această informație, se găsesc: