Lp 6 Ortezare-protezare

Artrodeza subtalară de gleznă

Artroza simptomatică a gleznei reprezintă o problemă majoră, cu o incidență

estimată la aproximativ 50.000 de cazuri noi pe an în Statele Unite. Gradul de dizabilitate
asociat acestei afecțiuni este comparabil celui produs de boala coronariană, hemodializă sau
coxartroză. Mai mult, majoritatea artrozelor de gleznă sunt posttraumatice și afectează
pacienții adulți, cu vârste relativ tinere.
În artrozele de gleznă există mai multe opțiuni terapeutice, care constă în: utilizarea
de orteze, administrarea intraarticulară de corticosteroizi, debridarea chirurgicală sau
artroscopică, diferite tipuri de osteotomii periarticulare, artroplastia endoprotetică și artrodeza.
Tratamentul conservator poate asigura o ameliorare de scurtă durată a simptomatologiei
algice, pentru ca în evoluție, durerile să se accentueze progresiv, cu limitarea severă a
mișcărilor și funcției articulare. Deși rezultatele artroplastiei de gleznă pot fi similare cu cele
ale artrodezei, ultima continuă să reprezinte "standardul de aur" în tratamentul artrozelor
avansate, care nu mai răspund la alte metode terapeutice. Majoritatea datelor sugerează faptul
că artrodeza de gleznă oferă pacientului un picior nedureros şi stabil.
Prima artrodeză de gleznă a fost raportată de Albert în 1879, iar de atunci au fost
descrise peste 30 de tehnici chirurgicale. Fuziunea osoasă poate fi intraarticulară,
extraarticulară sau mixtă; se pot folosi dispozitive de fixare externă cu compresie sau se poate
realiza o fixare internă prin osteosinteză cu şuruburi de spongie, şuruburi absorbabile, broşe
Kirschner, cuie Steimann, tije intramedulare sau plăci în "T". De asemenea se pot utiliza grefe
osoase recoltate din vecinătate (fibulă, tibie) sau de la distanţă (creasta iliacă). Artrodeza
poate fi realizată și pe cale artroscopică.
Printre complicațiile postoperatorii întâlnite în artrodeza de gleznă se numără lipsa
sau întârzierea în consolidare, fuziunea în poziţie vicioasă, infecţia, leziunile vasculo-
nervoase, sindromul algoneurodistrofic și fracturile tibiale de stres. Rezultatele a numeroase
studii clinice şi biomecanice subliniază superioritatea fixării interne rigide față de fixarea
externă, evidențiată prin creșterea ratei de consolidare, scăderea infecţiilor postoperatorii,
reducerea disconfortului pacientului și posibilitatea sprijinului precoce pe membrul inferior
operat. Artrodeza de gleznă folosind un grefon osos recoltat de la nivelul extremității distale a
tibiei poate asigura o consolidare rapidă, prin obținerea unei fixări stabile, fără a fi necesară
utilizarea unui material de artrosinteză.

Artrodeza artroscopică subtalară este indicată în artroza avansată talo-

calcaneană, ce apare de cele mai multe ori după o fractură complexă de calcaneu,
indiferent daca este tratată ortopedic sau chirurgical. Intervenția ideală este cea care are
șanse de succes de aproape 100% la prima încercare posibilă (90-95% cazul fuziunii
artroscopice subtalare) și permite pacientului să se recupereze cât mai repede. De asemenea,
ar trebui sa aibă un nivel scăzut de durere postoperatorie.
Această descriere servește pentru a ilustra principalele avantaje ale artrodezei
subtalare, ceea ce duce la un timp de recuperare mai rapid în condițiile unor dureri
postoperatorii foarte mici.
 Operația se efectuează utilizând standard două incizii mici, una în zona laterală a
gleznei în dreptul sinus tarsi și una în zona posterioară a gleznei, precum și alte două incizii
mici pentru a plasa cele două șuruburi necesare pentru fixare (de obicei partea posterioară a
gleznei).
Intervenția presupune efectuarea a două incizii de cca 4mm în zona laterala și
posterioară a gleznei și introducerea unei camere optice de 2.8 sau 4mm grosime pentru a se
inspecta articulația afectată (subtalară). Cu ajutorul unui instrumentar special, se elimina tot
cartilajul articular rămas și se regularizează suprafețele articulare, astfel încât contactul dintre
cele 2 oase (calcaneu și talus) să fie cât mai mare. Ulterior, se efectuează încă 2 incizii de
circa 5 mm în zona posterioară a gleznei, în dreptul călcâiului și sub control radiologic se
fixează articulația afectată cu 2-3 șuruburi de titan, de 5-7mm grosime, compactând
(apropiind) cele 2 suprafețe osoase.
Folosirea tehnicii artroscopice de artrodeza subtalară înseamnă, de asemenea, că
majoritatea pacienților evită complicațiile date de o intervenție clasică: incizie de cca 10-12
cm, durere, riscuri de infecție, de a leza formațiuni anatomice locale.
Nivelul scăzut de durere și mobilitatea ridicată înseamnă că majoritatea pacienților
necesită o singură zi postoperatorie în spital.
Cea mai importantă diferență este șansa unei artrodeze de succes. Cu tehnica
artroscopică există un succes între 90-97%. În cel mai bun caz, ne putem aștepta la o rată de
fuziune primară de 80-90% (aceasta înseamnă șansa ca fuziunea să aibă loc după prima
operație).
Postoperator
Dupa intervenție, pacientul rămâne internat în spital 1-2 zile. Va primi pe durata
spitalizării medicamente pentru durere și antibiotice. Membrul operat este imobilizat parțial
într-o atelă de fibră, foarte ușoară pentru 8 săptămâni. Mersul cu încărcare nu este permis în
primele 6 săptămâni postoperator, pacientul trebuind să folosească cârje.
Cu toate ca recuperarea după o artrodeză artroscopică subtalară este mult mai rapidă
față de o intervenție clasică, totuși, vor trece câteva luni până la recuperarea în totalitate a
articulației operate. Durerea și disconfortul sunt prezente cel puțin o săptămână postoperator.
Gheata va duce la scăderea durerii și a inflamației.
Pacientul trebuie să aibă grijă să nu se sprijine pe glezna operata în primele
săptămâni, pentru ca durerile și disconfortul se pot accentua. Pacientul poate face baie, dar
fără să ude bandajul și inciziile. Firele se suprimă la 14 zile postoperator. 
După 6 săptămâni se efectuează un control radiologic și dacă examenul este
satisfăcător, pacientul poate începe să calce ușor pe memebrul operat. Cu toate astea, cel mai
devreme va renunța la cârje cel mai probabil la 10 săptămâni, dar s-ar putea să fie 12
săptămâni.
Kinetoterapia joacă un rol foarte important în programul de reabilitare, iar exercițiile
trebuie urmărite de către un kinetoterapeut până la terminarea perioadei de recuperare.
Este foarte important ca pacientul să urmeze cu strictețe și seriozitate programul de
recuperare pentru ca intervenția chirurgicală să fie un succes. Kinetoterapeutul lucrează în
medie cu pacientul după această intervenție, 18-24 săptămâni până la recuperarea completă a
gleznei.