Sunteți pe pagina 1din 7

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teoctist

(4 ianuarie)

Troparul, glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu


suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit
roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu
minunile, Teoctist, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos
Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Munţi săltaţi, dealuri încingeţi-vă cu bucurie, cei întinaţi


gătiţi-vă spre Dumnezeiasca curăţire, că Hristos, Râul
desfătării, vine să se spele în apele Iordanului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea ta cea luminată, Sfinte Teoctist, a strălucit nouă,


astăzi, alungând ruşinea patimilor noastre; aceastăpomenire
săvârşind-o, cu credinţă şi cu dragoste te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Într-aripat fiind de dragostea lui Hristos, te-ai înălţat,


îndepărtându-te de tulburarea cea lumească. Drept aceea ai
alergat către nevoinţele cele obositoare ale schimniciei şi prin
înfrânare ai vieţuit ca un înger.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

1
Veniţi să fericim cu gând curat pe cea Nepătată, pe
Frumuseţea lui Iacov, pe care Dumnezeu a iubit-o, alegând-o,
întru Care S-a şi Sălăşluit, ca într-un Cort; pe Aceasta să o
lăudăm, ca pe cea mai Cinstită decât toate făpturile.

 Cântarea a 3-a. Irmos: Pe piatra credinţei…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce cu porunca a făcut adâncurile apelor, Cel Ce acoperă


cu ape înălţimile cele mai înalte, vine la ape să se boteze.
Suflete priveghează, curăţeşte-te de patimi, aducând roade de
fapte bune.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Plăcut la miros ca un trandafir ai înflorit, Precuvioase Părinte


Teoctist, cu schimnicia în grădina Duhului, umplând
totdeauna de bună mireasmă pe cei ce cântă: nu este sfânt
afară de Tine, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un măslin roditor ai odrăslit în Casa Domnului, Părinte


Teoctist şi cu untdelemnul ostenelilor tale, veseleşte feţele
noastre, Cuvioase, ale celor ce cântăm: nu este sfânt afară de
Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mulţi sunt cei ce se luptă cu mine de sus; în dureri s-a


împuţinat viaţa mea. M-am cufundat în prăpastia greşelilor.

2
Miluieşte-mă, Stăpână, nu mă trece cu vederea, că pe tine te-
am dobândit Ajutătoare Nebiruită.

Sedealna, glasul 1. Podobie: Piatra fiind pecetluită…

Păstorind, în chip bineplăcut lui Dumnezeu, la păşunea


nepătimirii şi a vieţii, cu fluierul Cuvântului, purtătorule de
Dumnezeu, Sfinte Părinte Teoctist, turma Domnului ai adus-o
mântuită lui Dumnezeu; şi la Dânsul mutându-te, plata cea
vrednică a ostenelilor tale ai luat. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie
putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce
lucrează, prin tine, tuturor tămăduiri.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Picurat-au dulceaţă sudorile ostenelilor tale, pierzând


amărăciunea demonilor, preafericite, depărtând umezelile
cele sărate ale bolilor, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Îndumnezeindu-te neîncetat cu curăţiri, cuvioase, te-ai făcut


luminător prealuminat pustnicilor şi pildă desăvârşită şi
îndreptător şi turn nemişcat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Despărţit-ai mările patimilor, Părinte Teoctist, cu toiagul


credinţei şi înecând, părinte, pe faraonul cel nevăzut, ai ajuns
la pământul făgăduinţei, cuvioase.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Striga-voi către tine, Preacurată, ziua şi noaptea şi mă voi


mântui. Şi voi trece peste zidul desfătărilor şi voi scăpa de
bântuielile demonilor, cu mijlocirea ta.

 Cântarea a 5-a. Irmos: Luminarea celor din întuneric…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Cu plugul rugăciunilor dezţelenind ogorul inimii, ai semănat


într-însul sămânţa Cuvântului, părinte cugetătorule de
Dumnezeu şi ai cules destulă roadă bună, care hrăneşte
sufletele tuturor dreptcredincioşilor, celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Aducând totdeauna gând treaz, părinte cugetătorule de


Dumnezeu, ai adormit patimile cele pierzătoare de suflet,
grăbindu-te a ajunge la Zorile Cele Dumnezeieşti, la
Strălucirea Luminii Celei Neapuse, unde este locaşul celor ce
se veselesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un luminat de Dumnezeu şi de lumină purtător, plin fiind


de harurile Dumnezeiescului Duh, părinte, ai arătat firea cea
curată a nerăutăţii, descoperind tuturor că ai vieţuit în trup ca
un înger.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

4
Arătatu-te-ai, Preacurată, Uşă Răsăritului, Celui Ce S-a arătat
dintru înălţime; şi Scaun Înalt, până la cer, al Împăratului; şi
Scară Înaltă pe care S-a pogorât Hristos şi a vorbit cu oamenii
cei alungaţi departe.

 Cântarea a 6-a. Irmos. Din adâncul greşelilor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Duhurile răutăţii le-ai supus, Preafericite Teoctist, arătându-te


locaş Sfântului Duh, Care a suflat Putere întru tine,
purtătorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu toiagul tău cel cuvântător, cuvioase, ai hrănit turma ta cea


cuvântătoare, părinte, cu verdeaţa sihăstriei şi ai îndrumat-o
spre Staulul cel Ceresc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce a întins cerul cu voia, te-a arătat pe tine alt Cer pe


pământ, Născătoare de Dumnezeu Curată, şi din tine S-a
arătat celor dintru întuneric.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Cu vărsările lacrimilor stingând întărâtările patimilor, Fericite


Teoctist, ai izvorât râuri de minuni pururea curgătoare, care
spală bolile sufletelor şi ale trupurilor, pururea pomenitule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Râvnind la blândeţile lui David, părinte, ai câştigat


nevinovăţia şi nepătimirea lui Iov, nefătărnicia lui Iacov,
credinţa lui Avraam şi dragostea cea fierbinte a lui Petru, cu
care împreună sălăşluindu-te, adu-ţi aminte de noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născându-ne nouă Viaţa Cea în Ipostas, Care a nimicit cu


moartea pe moarte, Fecioară, pe mine cel ucis de înecările
relelor viază-mă cu rugăciunile tale, Curată, Binecuvântată şi
Preamărită.

 Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Săvârşindu-ţi viaţa cu adevărat întru nerăutate, insuflatule de


Dumnezeu, Părinte Teoctist, ai surpat răutatea vrăjmaşului cu
minte desăvârşită, strigând: lăudaţi pe Domnul şi-L
preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Acum securea ameninţă pe credincioşi cu tăierea, suflete al


meu, grăbeşte-te şi tăind spinii patimilor, adu înaintea
Domnului roade coapte la vreme, mântuindu-te prin
rugăciunile purtătorului de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din toate neamurile pe tine te-a ales Hristos, pentru a Lui


sălăşluire, Născătoare de Dumnezeu, înnoindu-ne cu

6
Dumnezeiasca unire pe noi, care eram stricaţi. Pentru aceea te
lăudăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui Cel fără…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Zidire curată a lui Dumnezeu te-ai arătat Preafericite Teoctist,


neîntinându-ţi frumuseţea sufletului, cuvioase, cu
întinăciunea păcatelor. Ci, cu totul te-ai înfrumuseţat pe tine,
cu înmulţirea bunătăţilor. Pentru aceasta te cinstim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi.

Cu faptele bune împodobindu-te, cu dragostea luminându-te,


cu felurite bunătăţi strălucind, te-ai mutat către părinţii tăi, la
adânci bătrâneţi, părinte înţelepte, păzindu-te în Jitniţele cele
Dumnezeieşti ca nişte grâu copt la vremea lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Turma ta astăzi dănţuieşte, prăznuind pomenirea cea


purtătoare de lumină a adormirii tale, pe care şi după mutarea
ta să nu încetezi, de trei ori fericite, a o binecuvânta din cer,
stând înaintea lui Dumnezeu împreună cu îngerii, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut Viaţa spre izbăvirea oamenilor, dă viaţă


sufletului meu, care este omorât de greşeli, Fecioară Curată,
ca o Milostivă şi Singură Apărătoare a celor ce aleargă la
Acoperământul tău.

S-ar putea să vă placă și