Test de evaluare clasa a X-a, SERAL

,,Povestea lui Harap-Alb”

de Ion Creangă
1. ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă aparține genului......................., iar din punct de vedere al
speciei este un ...................... 10 p
2. ,,Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în revista..............., în anul................. 10 p

3. Prima ființă cu însușiri supranaturale care îl ajută pe Harap-Alb este: 0,50p

a) Fata Împăratului Roșu
b) Sfânta Duminică
c) Calul
d) Spânul

4. Spânul este un personaj: 0,50p

a) Complementar;
b) Colectiv;
c) Pozitiv;
d) Negativ.

5. La câte încercări este supus Harap-Alb de către Spân, după ce ajung la curtea Împăratului-Verde? 0,50p
a) Patru încercări;
b) Trei încercări;
c) Opt încercări;
d) Două încercări;

6. Cine reprezintă antagonistul în ,,Povestea lui Harap-Alb”? 0,50p

a) Împăratul Roșu;
b) Împăratul Verde;
c) Calul;
d) Spânul;

7. Personajele complementare din ,,Povestea

lui Harap-Alb” sunt: 0,50p 8. Tatăl lui Harap-Alb s-a deghizat în: 0,50p
a) Cei cinci monștri; a) Urs;
b) Fetele Împăratului Roșu; b) Lup;
c) Furnicile; c) Cal;
d) Albinele; d) Vulpe;

9. Spânul îl închide pe Harap-Alb în: 0,50p 10. Numele lui Harap-Alb este dat de: 0,50p
a) Fântână; a) Tatăl său;
b) Pod; b) Spân;
c) Beci; c) Sfânta Duminică;
d) Cămară. d) Împăratul Verde;
11. Identificați în fragmentul următor o trăsătură a personajului și povestiți ce a făcut Spânul după acest
moment: 30 puncte
,,Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără să-i
trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla.”
Se acordă 10 puncte din oficiu!
BAREM DE EVALUARE

1. Genul epic, basm cult; 2x0,5p=10p

2. Convorbiri literare, anul 1877 2x0,5p=10p
3. B) 0,5p
4. D) 0,5p
5. B) 0,5p
6. D) 0,5p
7. A) 0,5p
8. A) 0,5p
9. A) 0,5p
10. B) 0,5p

11. 30 puncte
- O trăsătură a personajului este aceea că el este ,,boboc”, novice, neștiutor;
- După acest moment, Spânul a coborât în fântână, iar pentru sufletul lui curat această coborâre
echivalează cu o descindere în infern. Eliberarea este condiționată de schimbarea identității. Astfel, prin
nume, Spânul îi fixează noul statul social: Harap-Alb (,,slugă albă-pur, inocent). Numele său reprezintă
un oximoron, ilustrând incompatibilitatea dintre declasarea socială și esența morală

Se acordă 10 puncte din oficiu

Total: 100
 Povestea lui Harap-Alb
- basm cult –

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în Convorbiri literare, 1877.
Basmul cult este specia narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu
întâmplări reale ce se împletesc cu cele fantastice înfăţişând drumul maturizării eroului. Conflictul dintre bine şi
rău se încheie prin victoria forţelor binelui. Personajele secundare se raportează la protagonist şi au diferite funcţii
ca în basmul popular, dar individualizate prin atribute exterioare şi limbaj. În basmul cult stilul este elaborat, se
îmbină naraţiunea cu descrierea şi dialogul: „Creangă nu dă naraţiunii sale simpla formă a expunerii epice, ci
topeşte povestirea în dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce în povestirea faptelor dialogul
personajelor.” (Tudor Vianu, Studii de literatura română).
Naraţiunea la persoana a III-a e realizată de un narator omniscient, dar nu şi obiectiv, deoarece intervine
adesea prin comentarii şi reflecţii. Naraţiunea e dramatizată prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea
digresiunilor şi a descrierilor. Dialogul are dublă funcţie, ca în teatru: susţine evoluţia acţiunii şi caracterizează
personajele. Astfel, spectatori ai maturizării eroului sunt atât celelalte personaje cât şi cititorii.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului, iar motivele narative: superioritatea mezinului, călătoria,
supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria.
Acţiunea se desfăşoară linear, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. Coordonatele
acţiunii sunt vagi, nedeterminate, caracterizate prin atemporalitate şi aspaţialitate: „Amu cică era odată într-o
ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o ţară, mai
depărtată…Ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăiia istuilalt
la altă margine”. Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit. Reperele spaţiale sugerează
dificultatea aventurii eroului de a ajunge de la un capăt la celălalt al lumii ( de la imaturitate la maturitate).
În basm, identificăm formule specifice: formula iniţială: „ Amu cică era odată într-o ţară un craiu care avea
trei feciori.”
Finalul : „ …şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iară pe
la noi, cine are bani, bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.” Formula finală conţine o reflecţie asupra
realităţii sociale, alta decât în lumea basmului.
Formulele mediane, „ Şi merg ei o zi, merg două şi merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el cât mai
merge” realizează trecerea de la o secvenţa narativă la alta şi întreţin suspansul.
La sfârşit autorul îşi dezvăluie identitatea de narator – povestitor, găsindu-se printre invitaţii la nuntă: „Şi un
păcat de povestitoriu / Fără bani în buzunariu”. Cititorul este invitat să participe la nunta „care mai ţine încă;
cine se duce acolo, bea şi mănâncă.”
Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni: o situaţie iniţială de echilibru
(expoziţiunea), un eveniment care dereglează echilibrul (intriga), apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea
probelor, refacerea echilibrului şi răsplata eroului (deznodământul).
Autorul porneşte de la modelul popular, reactualizează teme de circulaţie universală, dar le organizează
conform propriei viziuni, într-un context narativ mai complex. Cele trei ipostaze ale mezinului corespund în plan
compoziţional, unor părţi narative, etape ale drumului iniţiatic: etapa iniţială, de pregătire pentru drum, la curtea
craiului – fiul craiului, mezinul(naivul), parcurgerea drumului iniţiatic – Harap – Alb(novicele, cel supus
iniţierii), răsplata – împăratul (iniţiatul). Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui
traseu al devenirii spirituale(concretizat în trecerea probelor) şi modificarea statutului social al protagonistului.
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ci serii de probe. Răul nu este întruchipat de făpturi himerice, ci de
omul însemnat, de o inteligenţă vicleană, în două ipostaze: Spânul şi omul roş. Nici protagonistul nu este un Făt –
Frumos curajos, voinic, luptător priceput, iar calităţile dobândite aparţin planului psiho-moral.
„Cartea” primită de la Împăratul Verde, care, neavând fete, are nevoie de un moştenitor la tron (motivul
împăratului fără urmaşi), este factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea drumului iniţiatic
de cel mai bun dintre fiii craiului( motivul superiorităţii mezinului). Destoinicia fiilor e probată mai întâi de tată,
care impune o condiţie iniţială obligatorie celui care aspiră la tronul împărătesc. Podul simbolizează trecerea la
altă etapă a vieţii. Trecerea podului însă a fost pregătită anterior. Drept răsplată pentru milostenia arătată Sf
Duminici deghizată în cerşetoare, mezinul primeşte sfaturi de la aceasta să ia calul, armele şi hainele tatălui său
pentru a izbândi. Astfel, tânărul va repeta iniţierea tatălui. Calul, descoperit cu tava de jăratic după trei încercări,
va deveni tovarăşul şi sfătuitorul tânărului, dar are şi puteri supranaturale: vorbeşte şi poate zbura. Întâmplările cu
cerşetoarea şi calul pun în evidenţă naivitatea şi nepriceperea tânărului de a distinge realitatea de aparenţă.
Trecerea podului e urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, loc al morţii şi al regenerării, căci pentru tânăr se
va încheia o etapă şi va începe alta: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca cărările”. Cum are
nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc şi, crezând că se află în
ţara spânilor, îl tocmeşte slugă. Naiv, îi mărturiseşte ce l-a sfătuit tatăl său şi coboară în fântână fără a se gândi la
urmări.
Coborârea în fântână reprezintă spaţiul naşterii şi al regenerării. Schimbarea numelui marchează începutul
iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Personajul intră în fântână, ca un naiv fecior de crai pentru a deveni
Harap – Alb, rob al Spânului. Răutatea Spânului îl va pune în situaţii dificile, trebuind să demonstreze calităţi
morale. Jurământul din fântână include şi condiţia eliberării ( sfârşitul iniţierii).
Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăţilor din Grădina ursului,
aducerea pielii cerbului şi a fetei împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Primele două probe le trece cu
ajutorul Sf Duminici care-l sfătuieşte cum să procedeze. A treia probă este mai complexă şi necesită mai multe
ajutoare care au puteri supranaturale. Drumul spre împăratul Roş începe cu trecerea altui pod. Astfel, dând peste
un alai de furnici, cruţă viaţa acestora, alegând să treacă înot o apă mare. Drept răsplată , crăiasa furnicilor îi dă o
aripă. Aceeaşi răsplată primeşte de la crăiasa albinelor. Cel care va deveni cândva împărat dovedeşte pricepere,
curaj şi înţelepciunea de a ajuta popoarele gâzelor.
Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune la o serie de probe, trecute datorită puterilor supranaturale ale
ajutoarelor: casa de aramă – cu ajutorul lui Gerilă, ospăţul pantagruelic – cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă,
alegerea macului de nisip – cu ajutorul furnicilor, straja nocturnă la odaia fetei şi prinderea fetei, transformată în
pasăre – cu ajutorul lui Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, ghicitul fetei – cu ajutorul albinei.
Fata împăratului Roş, „o farmazoană cumplită”, impune o nouă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei să
aducă „trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete”. Proba e trecută de cal
şi fata îl însoţeşte la curtea împăratului Verde. Pe drum, eroul se îndrăgosteşte de fată, dar, credincios
jurământului făcut, nu-i mărturiseşte adevărata identitate. Fata îl demască pe Spân care-l acuză pe Harap-Alb că a
dezvăluit secretul şi îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că iniţierea s-a încheiat. Calul este
acela care distruge întruchiparea răului: „ zboară cu dânsul în înaltul ceriului, şi apoi, dându-i drumul de acolo,
se face Spânul până jos praf şi pulbere”.
Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii, având semnificaţia coborârii în infern, a morţii
iniţiatice. Învierea e realizată de fată, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintră în posesia paloşului
şi se căsătoreşte cu fata de împărat, primind şi împărăţia drept recompensă. Nunta şi schimbarea statutului social
confirmă maturizarea eroului. Deznodământul constă în refacerea echilibrului iniţial şi răsplata eroului.
În basm, sunt prezente numerele magice: 3, 12, 24, semne ale totalităţii.
Personajele – oameni dar şi fiinţe himerice cu trăsături omeneşti – sunt purtătoare ale unor simboluri: binele
şi răul.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar dobândeşte, prin trecerea probelor, o
serie de calităţi psiho-morale, necesare unui împărat: mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea
jurământului, curajul. Sensul didactic al basmului e exprimat de Sf Duminică: „Când vei ajunge şi tu odată mare
şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a-fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi pentru că ştii acum ce-i
necazul”. Numele personajului reflectă condiţia sa duală: rob, slugă(Harap), de origine nobilă(Alb), iar sugestia
cromatică alb-negru, traversarea unei stări intermediare între naivitate şi învierea spirituală.
Spânul nu e doar întruchiparea răului, ci are şi rolul iniţiatorului, este „un rău necesar”: „ Şi unii ca aceştia
sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte”.
Specific basmului cult este modul în care se individualizează. Cu excepţia eroului care parcurge un drum
iniţiatic, celelalte personaje pot fi încadrate în anumite tipologii reductibile la o trăsătură dominantă. Portretele
celor cinci tovarăşi ai eroului ascund defecte umane. Împăratul Roş şi Spânul sunt răi şi vicleni, Sf. Duminică este
înţeleaptă.
Personajele se individualizează prin limbajul care cuprinde expresii populare, regionalisme fonetice sau
lexicale, ziceri tipice, proverbe. Registrele stilistice popular, oral şi regional conferă originalitate limbajului şi
diferă de stilul naratorului popular: „Creangă restituie povestirea funcţiunei ei estetice primitive, care este de a
se adresa nu unor cititori, ci unui auditor”.
 Plăcerea zicerii, jovialitatea se reflectă în mijloacele lingvistice de realizare a umorului – exprimarea mucalită: „să
trăiască trei zile cu cea alaltăieri”, diminutive cu valoare augumentativă: „băuturică, buzişoare”, expresii: „dă-i cu
cinstea să peară ruşinea”, caracterizări pitoreşti – portretul lui Ochilă, Gerilă.
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularităţi reflectarea concepţiei despre lume a scriitorului,
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului. Ca orice basm însă, Povestea lui
Arap-Alb pune în evidenţă idealul de dreptate, cinste şi adevăr.