Sunteți pe pagina 1din 50

“Cât or fi români pe lume

Cât va fi pe cer un soare


A lui Cuza mare nume
Să fiţi siguri că nu moare.”
(Vasile Alecsandri)
Alexandru Ioan Cuza
avea un fizic plăcut,
era de înăţime medie, zvelt,
cu ochi căprui, părul blond,
cu pielea albă a feţei şi
purta mustaţă şi barbişon
(copiindu-l pe Napoleon al III-lea).
Nu există nici o fotografie a lui
Cuza Vodă deoarece,
în perioada sa, arta fotografică
făcea abia primii paşi.
Toate portretele oficiale rămase
ni-l prezintă în uniforma militară,
ceea ce ne arată grija pentru
aspectul fizic şi preocuparea de a
transmite urmaşilor
o imagine corespunzătoare.
Domnitorul
Alexandru Ioan Cuza
Portret realizat de
Carol Popp de Szathmary,
pictor şi fotograf.
(Este primul fotograf de artă şi
documentarist din Regatul Român şi
unul dintre primii zece fotografi din
Europa).
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I),
primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului
naţional ROMÂNIA, s-a născut la 20 martie 1820
la Bârlad (atunci ţara Moldova, astăzi în România) .
Părinţii săi, Ioan Cuza şi Sultana, făceau parte din
rândul vechilor familii de boieri moldoveni de prin
părţile Fălciului (astăzi judeţul Vaslui). Mama viitorului
domnitor provenea dintr-o familie greco-italiană din
Constantinopol.
Şi-a petrecut o parte din copilărie pe moşia părinţilor
săi de la Barboşi (Galaţi), crescând aproape de ţărani
şi printre ei. De aici izvorăşte dragostea sa pentru
oamenii satelor.
Casa memorială Alexandru Ioan Cuza, Bârlad
Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Bârlad
A primit o educaţie europeană, în anul 1831 fiind
elev în pensionul* francez Sachetti din Galaţi,
apoi la Iaşi la pensionul lui Victor Cuenim (un ofiţer
francez din armata lui Napoleon rămas pe aceste locuri).
*pension, pensioane = instituție particulară de învăţământ din trecut

Printre colegii de învăţătură de la Iaşi se numără


Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu,
colaboratorii săi de mai târziu.
A fost coleg şi cu Matei Milo, viitorul mare actor.
Vasile Alecsandri Mihail Kogălniceanu

Matei Millo
În anul 1834, împreună cu Vasile Alecsandri,
Alexandru Ioan Cuza pleacă la Paris (Franţa)
să-şi completeze studiile.
Amândoi obţin Diploma de bacalaureat în litere
la Sorbona pe 8 decembrie 1835.
Se înscriu la Facultatea de Medicină, dar foarte
repede, “neputând suferi disecţiile”, el trece la
Facultatea de Drept, însă nu o termină nici pe
aceasta.
Atras de economie va deveni membru al
Societăţii economiştilor din Paris.
Revenit în ţară în 1837 fără o diplomă de
licenţă, Alexandru Ioan Cuza decide să se
consacre carierei militare. Este primit şi
înscris în armată cu gradul de cadet* ca
şi Mihail Kogălniceanu. Destul de repede
devine ofiţer în armata moldovenească
ajungând la rangul de colonel.
*cadet, cadeţi = tânăr (fiu de nobil sau de ofițer) care
se pregătea pentru cariera militară
La începutul anului 1840 şi-a dat demisia din armată
şi a intrat în magistratură ocupând pe rând funcţii
importante în administraţie şi justiţie:
- preşedinte al Judecătoriei ţinutului Covurlui (astăzi
partea de est a judeţului Galaţi),
- director în Ministernul de Interne,
- pârcălab* al judeţului Covurlui,
- pârcălab de Galaţi.
*pârcălab, pârcălabi = titlu dat în trecut, în Moldova, persoanelor însărcinate
cu conducerea unui judeţ, a unui ţinut, a unei cetăţi,
având atribuţii militare, administrative şi judecătoreşti

În toate aceste funcţii, Cuza s-a remarcat printr-un


respect desăvârşit al legii, printr-o cinste exemplară şi,
totodată, printr-o adâncă înţelegere faţă de ţărănime.
Muzeul “Casa Cuza Vodă” Galaţi

După întoarcerea în ţară, Alexandru Ioan Cuza se stabileşte în casa


părintească de la Galaţi, oraş aflat pe Dunăre. Aceasta a fost locuinţa lui
din perioada cât a deţinut funcţii în administraţia judeţului Covurlui sau
oraşului Galaţi şi chiar în perioada domniei, cu prilejul vizitelor la Galaţi.
La 30 aprilie 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti,
fiica unei familii bogate şi reprezentative pentru
Moldova timpului respectiv.

După căsătorie cei doi locuiesc la Galaţi (muzeul “Casa Cuza Vodă).
Doamna
Elena Cuza,
prima doamnă a
României
Desen realizat de
Carol Popp de Szathmary
În anul 1848 Alexandru Ioan Cuza participă activ la mişcarea
revoluţionară din Moldova, fiind unul dintre liderii acesteia alături de
Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. Tentativa revoluţionară a
moldovenilor este înăbuşită, iar viitorul domn este arestat fiind
transportat ca prizonier la Viena (Austria), de unde a fost eliberat cu
ajutor britanic.
O parte a liderilor revoluţionari moldoveni se refugiază la Cernăuţi şi
editează Gazeta Bucovinei unde Kogălniceanu şi Cuza redactează
şi publică “Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova”, idei ce vor fi
preluate şi în documentul revoluţionar din Transilvania.

Cuza va participa şi la Marea Adunare Naţională din Ţara Românească,


desfăşurată pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.
Revenind în Moldova după înfrângerea
mişcărilor revoluţionare, Alexandru Ioan Cuza
a devenit ministru de război al Moldovei, şi a
reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc* de la
Iaşi, fiind un politician de frunte şi susţinând
cu tărie unirea celor două ţări, Moldova şi
Valahia (Ţara Românească).
*divanuri ad-hoc = adunări convocate în Moldova şi în Ţara Românească
care trebuiau să se pronunţe asupra unirii

Se reînscrie în armată, avansând repede până


la gradul de maior.
Deputaţii Dvanului ad-hoc din Moldova

M. Kogălniceanu

Al. I. Cuza

Deputaţi ţărani Deputaţi ţărani


La 5 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza
este ales domn al Moldovei la Iaşi.
La 24 ianuarie 1859 este ales şi la
Bucureşti domn al Ţării Româneşti (Valahiei).
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza
atesta “Unirea cea mică”, dar trebuia să fie
recunoscută şi de către Marile Puteri ale
Europei. În condiţiile existente funcţionau
două guverne şi două adunări legiuitoare la
Iaşi şi Bucureşti, iar ţara se numea:
„Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei” .
Harta Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei (1859-1861)
Drapelul Principatelor Unite
În primii doi ani de domnie, obiectivele
principale ale lui Cuza erau:
• recunoaşterea dublei alegeri de către
Marile Puteri europene,
• realizarea unirii politice şi administrative
depline şi recunoaşterea ei de către
Marile Puteri,
• crearea unui plan de reforme care să
modernizeze societatea românească.
În 1861, cu ajutorul unioniştilor din cele
două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi
Guvernul, realizând unirea politică.
Pe 11 decembrie 1861 domnitorul a
adresat o „Proclamaţie” către ţară prin
care facea cunoscut succesul obţinut şi
proclama unirea deplină şi naşterea
naţiunii române: “Unirea este îndeplinită,
naţionalitatea română este întemeiată”.
Reşedinţa domnească (astăzi Muzeul Unirii), Iaşi
Alexandru Ioan Cuza a locuit aici în perioada 1859 – 1862,
până la plecarea în Bucureşti, capitala Principatelor Unite.
Placa comemorativă de pe Reşedinţa domnească, Iaşi
La 22 ianuarie 1862 s-a constituit
prima Adunare legiuitoare şi cel dintâi
guvern unic condus de Barbu Catargiu.
Parlamentul unic îşi deschide lucrările
la 24 ianuarie 1862, an în care
Alexandru Ioan Cuza proclamă Unirea
definitivă a Principatelor.
Din 1862,
1862 Principatele Unite adoptă
oficial numele de R O M Â N I A cu
capitala la BUCUREŞTI.
BUCUREŞTI
Barbu Catargiu,
întâiul Prim-ministru
al Romăniei
România în timpul lui Cuza

LEGENDĂ
România
Steagul principatelor, model utilizat din 1862

Înlăturat din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca


“drapel civil oficial al Principatelor Unite” la 22 iunie 1861,
de către Alexandru Ioan Cuza.
Următoarea sarcină a domnitorului era modernizarea
statului român după model occidental, cu instituţii şi
cadre legislative moderne, prin adoptarea unor serii
ample de reforme, care să pună baza constituirii
statului român modern.
Întâmpinând rezistență din partea guvernului și
a Adunării Legiuitoare (alcătuită din reprezentanţi ai
boierimii, ai marii burghezii și ai bisericii) în înfăptuirea
unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern
sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel
mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru
al României), au inițiat importante reforme interne:
- reforma fiscală,
- legea secularizării averilor mânăstirești (Conform legii din decembrie
1863, averile mănăstirilor aflate sub patronajul Patriarhiei de la Constantinopol
treceau în proprietatea statului, veniturile aparţinând bugetului),
- reforma agrară (Prin Legea rurală din august 1864, peste 400.000 de familii
de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de
săteni au primit locuri de casă și de grădină),
- reforma învățământului (Prin Legea instrucţiunii publice din decembrie
1864, prima lege modernă a învăţământului public şi privat, elementar şi superior,
se instituiau principalele direcţii ale sistemului de învăţământ:
- obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar,
- înfiinţarea primelor universităţi din ţară – Iaşi, 1860 şi Bucureşti, 1864),
- se înființează Școala Națională de Arte Frumoase, la București, la
conducerea căreia este desemnat Theodor Aman,
- se deschide la București prima Școală de medicină veterinară.
Universitatea
“Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Clădirea principală a Universităţii


din Bucureşti
Preocupat de reformarea şi modernizarea societăţii româneşti,
Alexandru Ioan Cuza, în timpul domniei sale, a adus
îmbunătăţiri şi înnoiri în toate domeniile de activitate:
- Sunt aprobate prin plebiscit (acţiune de consultare a opiniei publice
care se pronunţa prin „da” sau „nu” asupra unei hotărâri majore) o nouă
constituţie şi o nouă lege electorală.
- Au fost adoptate:
- Codul civil şi Codul penal de inspiraţie franceză,
- Legea organizării judecătoreşti,
- Legea contabilităţii,
- legi privind organizarea armatei ş. a.

- În septembrie 1865, Alexandru Ioan Cuza a acordat unei


companii engleze dreptul de-a construi prima cale ferată din
România acelor vremuri, ce urma să lege oraşul Bucureşti cu
portul dunărean Giurgiu (Bucureşti, Filaret – Giurgiu).
A fost inagurată de principele Carol I al României în 1869.
Bucureşti – Gara Filaret în 1873
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au
fost puse bazele statului unitar român
modern. Nu există domeniu de activitate
economică, social-politică, culturală,
administrativă sau militară din țară, în
care Cuza să nu fi adus îmbunătățiri și
înnoiri organizatorice pe baza noilor
cerințe ale epocii moderne.
Din cauza nemulţumirilor celor care nu erau de acord
cu reformele domnitorului, se formează o coaliţie a
partidelor vremii, denumită Monstruoasa Coaliţie, care
în dimineaţa zilei de 23 februarie 1866, în jurul orei 5,
îl obligă pe Alexandru Ioan Cuza să abdice*.
*a abdica = a renunţa la tron
Actul de
abdicare

„Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi


angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron , depun
astăzi 11 Fevruarie 1866, cârma guvernului în mâna unei
Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor.”
11 februarie stil vechi; 23 februarie stil nou
Îmbrăcat în haine civile şi însoţit de ofiţerii trădători,
domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost scos din palat, urcat
într-o trăsură şi dus în casa negustorului Costache Ciocârlan.
Doamna Elena a fost şi ea arestată.
A doua zi, este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara
(25 februarie 1866, pe la ora 18) va fi obligat să părăsească
ţara. Dând dovadă de patriotism a urat: „Să dea Dumnezeu
să meargă ţării mai bine fără mine decât cu mine” şi a
încheiat prin cuvintele: „Să trăiască România!”.
Este urcat într-un poştalion* şi sub pază parcurge drumul spre
Predeal înfruntând frigul nopţii, pentru a trece graniţa de
atunci a României cu Transilvania. Ajunge la Braşov, trece
prin Sibiu, Deva, Lugoj, Timişoara, tot drumul fiind întâmpinat
cu dragoste de românii ardeleni şi bănăţeni. De aici drumul
său continuă cu trenul spre Viena (Austria).
*poştalion, poştalioane = trăsură trasă de mai mulţi cai
Va rămâne în exil* şapte ani, departe de ţară şi
ducându-i dorul, locuind la Viena, Paris (Franţa) şi
Wiesbaden (Germania).
*exil = pedeapsă constând în izgonirea unei persoane în afara hotarelor ţării sale

A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar


cererile sale repetate s-au lovit de refuzul principelui
Carol I care a considerat că nu este oportună
reîntoarcerea lui Cuza, din cauza situaţiei politice din
acel moment.
Din cauza supărărilor pe care le-a avut, Cuza este
răpus de o boală de inimă. Se mută la Florenţa,
(Italia) dar treptat boala se agraveză mult. Aflând
despre un renumit specialist se deplasează în
Heidelberg (Germania), dar va fi prea târziu.
La vârsta de 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza s-a stins
din viaţă pe 15 mai 1873, departe de ţară, la
Heidelberg.

Hotelul Europa din Adenauerplatz, Heidelberg (Germania)


În acest hotel Cuza și-a trăit ultimele zile.
Placa memorială
de pe clădirea hotelului Europa din Adenauerplatz, Heidelberg
La scurt timp,
corpul neînsufleţit
este adus în ţară şi
înmormântat iniţial la
Biserica Domnească
de lângă
Palatul Domnesc de la
Ruginoasa
(judeţul Iaşi),
conform dorinţei sale.
Biserica Domnească de la Ruginoasa
Palatul Domnesc
Reşedinţa de vară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza
din localitatea ieşeană Ruginoasa 
În plânsetul participanţilor la înmormântare (prieteni, tovarăşi de luptă,
oficiali, ostaşi, ţărani, aflaţi alături de doamna Elena, în ziua de 29 mai 1873),
Mihail Kogălniceau rostea emoţionat cuvintele: „Nu greşelile lui l-au detronat,
ci faptele lui mari. Alexandru Ioan Cuza nu a murit. Rămâne veşnic între noi!”.

Monumentul funerar al domnitorului Cuza


Se află în dreapta bisericii pe locul unde a fost înmormântat domnitorul.
În anul 1907,
cu ocazia ultimei sale
vizite la Ruginoasa,
doamna Elena a mutat
osemintele domnitorului
într-o criptă special
amenajată în biserică.
Piatra de mormânt
originală, din marmură
albă, a fost şi ea
depusă în capelă.

Cripta domnitorului Alexandru Ioan Cuza


În timpul celui de-al doilea război mondial, osemintele lui
Cuza au fost duse la Mănăstirea Cozia (Curtea de Argeş)
pentru a evita o profanare a mormântului.
După al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate
la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde se află şi astăzi.
Biserica Trei Ierarhi
Alexandru Ioan Cuza
a rămas în istorie ca:
- domnul Unirii,
- omul marilor reforme,
- un luptător împotriva
corupţiei ţinând cont de firea sa
dreaptă – de atunci a rămas
celebra expresie
“ocaua lui Cuza”
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și doamna Elena Cuza
Frescă din Biserica Domnească Ruginoasa
"Eşti bun, Măria ta!
Eşti înţelept şi-ţi
iubeşti mult neamul;
cu aceste calităţi poţi
stăpâni fără teamă şi o
Acestea erau împărăţie".
cuvintele pe care Elena Cuza le rostea
soţului ei în seara în care acesta a fost ales ca Domnitor.
Coloana sonoră: “Hora Unirii”
– versuri scrise de Vasile Alecsandri
– muzica compusă de Alexandru Flechtenmacher.

S f â r ş i t

Înv. Lucia Bălan