Contrastul dintre viață și formă, între realitate și ficțiune, între persoană și personaj, motive

fundamentale ale problemei sale, retrăiește în rebeliunea existențială a lui Henric al IV-lea într-un mod
atât de spontan și dramatic încât atinge cele mai înalte culmi ale artei lui Pirandello. .

Protagonistul joacă rolul lui Henric al IV-lea de douăzeci de ani, în primii doisprezece cu o inocență
necunoscută, în ultimii opt din necesitate dureroasă. El nu are alt nume decât cel al împăratului Sfântului
Imperiu Roman, al cărui rol a jucat într-o plimbare costumată din tinerețea sa îndepărtată. O cădere de
pe un cal, cauzată de rivalul său îndrăgostit Tito Belcredi, l-a ținut închis în acel personaj timp de
doisprezece ani. Nepotul său, Carlo Di Nolli, și-a ajutat nebunia liniștită, făcându-l să trăiască într-un
castel printre curtenii plini de satisfacție care îl susțin.

6 pers

Unul dintre cele mai prestigioase texte ale tradiției teatrale italiene. O dramă care conține în sine toate
evoluțiile și transformările viitoare ale dramaturgiei și cercetării contemporane. Un spectacol care
descrie o metaforă de neegalat a condiției omului modern, poziționată între realitate și aparență, adevăr
și ficțiune. O poveste despre modul în care viața și teatrul se pot întâlni pe o scenă, creând un
scurtcircuit magic și misterios.

Problema celor șase personaje nu putea să crească în formă decât în „opera imposibilă”, ceea ce l-a
determinat pe Pirandello să inventeze teatrul teatrului. Această chestiune a investit un univers familiar,
cel care, potrivit lui Cesare Garboli, este adevăratul protagonist al operei lui Pirandello, marea temă
vâscoasă, prolifică, ținută la distanță și, indirect, exprimată în mod chinuit cu raționamente logorroice,
„ torționar ”care este exprimat în„ limbajul rapoartelor poliției ”, ocupând, în teatrul ei, locul vieții și
asigurându-se că„ discordia legală răstoarnă comic realitatea, forțând-o în marionete și mișcări
neobișnuite ”