— te-ai lasat pe vine, ai intrat in rindul oamenilor!

" Cei patru „ratoi" intuiesc cu exactitate scopul si

esenta farsei, caci, asa cum remarca Paul Zarifopol atunci cind o defineste teoretic, „gluma e
ca o gimnastica", a carei practicare „dezvolta o energie prin care ne izbavim" de diversele
tribulatii cotidiene. Totodata, cum observa Ovid S. Crohmalniceanu, nenumaratele „urmuzisme"
pe care le desfasoara „ratoii" (intre care principiul liminar este „lasatul pe vine") nu reprezinta altceva
decit un fel de „practica yoghinica, simplificata genial si pusa la indemina tuturor". intr-un sens, cei
patru „pahuei" sint, de fapt, urmasii foarte indepartati ai dostoievskianului om din subterana, deoarece
si ei inlocuiesc pe „doi si cu doi fac patru" cu paradoxalul „doi si cu doi fac cinci"; cu alte cuvinte, ei lupta
impotriva „batrinei doamne Logica si a eternului domn Interes", introducind in realitatea de
toate zilele, impietrita in conventii, ilogicul si actul gratuit. „Ratoii" propovaduiesc „ruperea din linie",
rasturnarea „stilpilor logicii" si echilibristica pe muchia de cutit ce desparte „ratiunea de nebunie"; ei
sint, astfel, niste „nebuni" ce pulverizeaza cadrele rigide, anchilozate, ale realului desfigurat de
morga si inautenticitate. „Pahucii" nu mai au nume, ci doar porecle ce reflecta perfect esenta fapturii
lor: primind botezul, sint niste oameni noi si, prin urmate, Dem. Demeirescu-Buzau devine
Cirivis, G. Ciprian, Macferlan s.a.m.d. Acum ei sint cum par si par ce sint: niste bufoni, „in
tinuta de campanie", cu gambete pe cap precum Charlot. Ca Saint-Genet, autorul-personaj al lui Sartre,
si histrionul lui G. Ciprian — fie Varlam din Omul cu mirfoaga, fie Cirivis, Macferlan, Pentagon si Balalau
din Capul de ratoi, fie Jeannot din Un lup mincat de oaie — aspira sa fie „actor in viata, regizor in marele
teatru al vietii", cu scopul de a ruina gravitatea alienanta a realului; comediantul se irealizeaza in
fata oamenilor, isi transforma fiinta in aparenta si deschide o falie catre neant. Iata de ce „ratoii",
avind, dupa cum marturisesc, „voluptatea sondarilor in vid", fac tumbe din „setea de a cadea in gol",
caci, asa cum avertizeaza Cirivis, iluzia este specialitatea lor. Aceasta frenetica actiune de i-realizare,
prezenta la actor, o surprinsese, foarte exact, inca Hamlet: