Sa nu te-nfiori cind vezi un come-diant/ Doar intr-un vis de chin, o- nchipuire,/ Ca-si poate sufletul

supune mintii/ Atit de mult, ca prin silinta-i, chipul/ si glasu-i frint e, si cu-ntregu-i zbucium/ El cugetului
potriveste chipuri,/ si toate-acestea sint pentru nimic". Spre deosebire insa de Hamlet, la care
producerea de aparente are un efect tragic- activator, Jean Genet ori histrionul lui G. Ciprian prezinta
i-realizarea in miezul realitatii insasi ca scop ultim al conditiei umane, si, in consecinta, divertismentul,
farsa si jocul — instituite ca lege — destrama „seriosul existentei", redin-du-i autenticitatea
originar-genuina. Bufonii, dirijati de Cirivis, sint terapeuti nastrusnici care provoaca omului social un
soc psiho-dramatic, atragindu-l intr-un joc al rolurilor si dezvaluindu-i, din nou, naluralilatea
falsificata de masca profesionala. In Capul de ratoi, lumii ca jungla i se opune acum, reconfortanta,
lumea ca circ, in care suverane sint fantezia si gratuitatea: „De cind oamenii se lasa si se ridica unii in
fata altora, nu mai gonesc nebuneste. Se opresc, se uita la altii, zimbesc, isi string miinile si.,, chiar se
imbratiseaza. Si asta nu pentru ca se cunosc, ci doar pentru ca-s oameni Oamenii au
descoperit ca-s oameni." Ca urmare, realitatea rigida e decojita, sub ea iesind la iveala miezul uneia
noi, cu alte cadente si cu aerul primenit, iar omul, ca in teatrul lui Eugen Ionescu, e cuprins de
evanescenta, inca o data „miracolul" regenerarii umane revela identitatea dintre bufonerie si sfintenie;
histrionii din jurul lui Cirivis se numesc ei insisi „fii ai ecle/.ici" si — cunoscatori ai primei epistole catre
corinteni se lasa imbatati de „nebunia crucii", voind sa-si bata „cuie la incheietura madularelor"
pentru „a singera de obstestile dureri". Gindirea discursi-va, cu acel „damf de mucegai", e repudiata
cu oroare, „pahucii" stiind sa astepte, in liniste, iluminarea. Cirivis si discipolii sai sint bintuiti de un
„vesnic neastimpar", urasc stagnarea, caci „a sari, a salta e legea firii" lor. Bestiarul reflecta si aici, ca in
Omul cu rnirtoaga, morala piesei: „ratoii", cu magia lor de pasare maiastra si cu „inimile lor de oratanii
salbatice", alunga pe „batrinele cirtite" ale conventiilor sociale ori morale.