COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE

Principala problema a intreprinderii este cum sa produca iesiri (produse finite si

servicii) cu inputuri cat mai mici (consumuri de factori de productie). Esenta conceptului de
productie reprezinta, deci, transformarea (conversiunea) unuia sau mai multor bunuri, lucruri
si/sau servicii. Acest concept, folosit in econo-mie, este mult mai amplu decat cel utilizat in
limbajul curent. Prun urmare, productia presupune fabricarea de obiecte tangibile, precum si
obiecte intangibile (spectacole, invatamant, hotelurile, barurile etc.). Aceasta pentru ca, in
conditiile contemporane, serviciile constituie cea mai mare parte din productia totala a tarilor
industrializate si ocupa cea mai mare parte din populatia productiva.
Ipoteza fundamentala a intregii analize microeconomice este cea a rationalitatii. Sursa
de satisfactie unica a producatorului este profitul, iar obiectivul fundamental este deci
maximizarea profitului, a pretului actiunilor pe piata bursiera.
Rationalitatea impune o anumita modalitate de combinare si substituire a
factorilor de productie. Aceasta nu este un fenomen nelimitat. In practica, producatorul
dispune de un numar limitat de posibilitati de combinare a acestora, pentru a realiza in
conditii de eficienta acest proces. Astfel, se pot intalni urmatoarele situatii:
a) Daca intre factori de productie exista o singura combinatie posibila care poate fi
utilizata pentru obtinerea unei anumite productii, intre factorii respectivi exista o stricta
complementaritate, orice suplimentare a disponibilului dintr-un anu-mit factor inseamna o
subutilizare a acestui factor;
b) Realitatea arata ca, in cazul folosirii conjugate a factorilor de productie, cantitatea
unui factor nu poate fi constant sporita, chiar si in conditiile in care can-titatea din celalalt
factor ramane relativ fixa, fara a se diminua volumul de productie suplimentar realizat.
Combinarea factorilor de productie are, in conditiile economiei de piata, doua laturi:
una tehnica si alta economica.
- tehnic, combinarea si substituirea factorilor de productie, este specifica fiecarui
proces de productie si presupune alegerea tehnologiei de fabricatie celei mai
rentabile. Obtinerea unui bun economic presupune unirea factorului munca, de o
anumita structura si calificare cu elementele de capital tehnic, specifice domeniului
respectiv;
- economic, combinarea si substituirea factorilor de productie inseamna
concretizarea ei in obiectivele minimizarii costurilor de productie si, respectiv, al
maximizarii profitului.
 Combinarea factorilor de productie reprezinta un mod specific de unire a
acestora, in vederea producerii de bunuri si a vanzarii lor cu scopul de a obtine profit.
Ea depinde de urmatorii factori:
- natura activitatii (gen de activitate umana). Separarea activitatii agenti-lor
economici pe domenii distincte, de sine statatoare, dar interdependente, formeaza
diviziunea muncii;
- nevoile de bunuri si servicii intr-un anumit domeniu, determina proportiile
activitatii respective. Maximizarea productiei de bunuri si servicii la un volum dat
al factorilor de productie utilizati reprezinta solutia cea mai potrivita;
- conditiile tehnice de productie reprezinta determinarea obiectiva a combinarii
factorilor de productie. Gradul de incorporare a progresului tehnic si tehnologic in
factorii de productie utilizati reprezinta elementul esential pentru realizarea celei
mai bune combinatii a lor;
- abilitatea intreprinzatorului, managementul si marketingul activitatii , sta la
baza eficientei combinarii si utilizarii factorilor de productie. Aceasta se
concretizeaza in capacitatea de adaptare rapida si eficienta la conditiile pietei, ca
urmare a priceperii, pregatirii, iscusintei si dibaciei intreprinzatorului.

Conditiile combinarii factorilor de productie sunt urmatoarele:

a) Divizibilitatea factorilor de productie, consta in proprietatea acestora de a fi
impartiti in unitati simple, in subunitati omogene, fara a fi afectata calitatea respectivului
factor de productie. Cel care hotaraste cat de mici sunt aceste diviziuni este intreprinzatorul.
Divizibilitatea poate fi perfecta pentru unele bunuri (grau), iar pentru altele chiar imposibila
(centrala nucleara).
b) Adaptabilitatea factorilor de productie se defineste ca acea proprietate a unui
factor de productie de a se asocia cu un numar mai mare sau mai mic de unitati dintr-un alt
factor de productie. Aceasta caracteristica se ilustreaza cu factorul-pamant. In functie de felul
de cultura, de gradul de intensitate al agriculturii, pe una si aceeasi parcela pot lucra mai multi
sau mai putini oameni, numarul lor este deci adaptabil.
c) Complementaritatea factorilor de productie se manifesta atunci cand o cantitate
data dintr-un factor poate fi asociata doar cu o cantitate fixa dintr-un alt factor de productie
(tractoare si tractoristi).
d) Substituibilitatea factorilor de productie este definita ca posibilitatea de a inlocui
o cantitate data dintr-un factor de productie printr-o cantitate data dintr-un alt factor de
productie, in conditiile mentinerii aceluiasi nivel al productiei, sau al sporirii acestuia.
Substituirea este un fenomen propriu de inlocuire si poate avea loc intre factorul munca si
factorul capital, intre diferitele elemente componente ale factorilor de productie (inlocuirea
materiilor prime naturale cu cele sintetice), etc..
Elasticitatea substituirii exprima masura in care poate fi mentinuta productia cand un
factor este inlocuit cu altul sau cresterea (descresterea) utilizarii unui factor in comparatie cu
altul. Ea se masoara cu ajutorul coeficientului elasticitatii substituirii unui factor “A” cu un
factor “B”. Acesta arata cu cate procente trebuie sa creasca valoarea raportului dintre nivelul
factorului “A” si cel al factorului “B”, atunci cand raportul dintre productivitatea marginala a
factorului “B” si cea a factorului “A” creste cu un procent, astfel incat productia sa ramana
constanta.
Tehnologia existenta intr-o intreprindere la un moment dat determina cantitatea
maxima de iesiri (produse finite si servicii) care se poate obtine cu o combinatie data de
intrari de factori de productie. Aceasta relatie functionala care exista intre inputurile folosite si
outputurile obtinute este cunoscuta in economie sub denumirea de functie de productie.