ARHITECTURA ROMANICA – GOTIC - RENASTERE

RENASTERE – BAROC (CLASICISM) – STIL ROCOCO – NEO-BAROC (NEO-CLASICISM)

Baroc

Arhitectura barocă este un stil arhitectural predominant al secolelor alXVII-lea și al XVIII-lea, a

derivat din renașterea manieristă și a evoluat ulterior în rococo, având o ultimă "zvâcnire" de
orgoliu ca neo-baroc, înainte ca neoclasicismul să îl eclipseze aproape în totalitate. A mai
cunoscut o renaștere târzie, la sfârșitul secolului al XIX-lea în Banat,Transilvania și Rusia.

Teatral și exuberant, barocul a exprimat triumful statului și al bisericii, dar și al burgheziei

seculare. Formele convexe și concave, iluziile optice,elipse intersectate în planuri care erau de
cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat, geometrii complicate și relații între volume de
tipuri și mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndraznețe și multă retorică arhitecturală și
simbolică sunt caracteristicile stilului baroc.

Stilul baroc se regăsește clar reprezentat

în arhitectură, dans, filozofie, mobilier, muzică, literatură, pictură, sculptură șiteatru.

în mobilier se regăsește în special în Franța, în perioada Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea); în

pictură a fost adoptat de către toate marile școli de pictură europene; în sculptură a fost prezent
în special în Italia, Germania, Austria, Anglia și Cehia de azi, dar și în alte culturi; în muzică s-au
creat compoziții de către toate marile școli muzicale ale Europei, italiană, austriacă și germană,
inventându-se chiar un nou gen muzical, opera.

Indiferent de domeniul în care se regăsește, stilul baroc se caracterizează prin utilizarea

exagerată a mișcării și a clarității, respectiv a bogăției folosirii detaliilor ce simbolizează lucruri
ce se pot interpreta cu ușurință și lipsă de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de
către artiștii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanță și
grandoare în privitor, ascultător și/sau participant la actul de cultură.

Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt:

 înlocuirea navelor lungi și înguste cu formele largi și ocazional circulare, eliptice sau

curbilinii;
 folosirea într-un mod impresionant a luminii, fie printr-un contrast puternic dintre lumină
și umbră sau efecte de clar-obscur, fie prin utilizarea uniformă a luminii cu ajutorul a multiple
deschideri și numeroase ferestre;

 folosirea opulentă a ornamentelor, realizată în special din tencuială de

stuc, marmură sau imitație de marmură;
 decorarea cu fresce uriașe a tavanelor, dar și a pereților sau a locurilor "tradițional"
lăsate neornamentate;

 punerea în evidență a fațadelor printr-o una sau mai multe proeminențe aranjate simetric
sau relativ simetric față de oaxă verticală centrală a clădirii;

 utilizarea interiorului în scopul prezentării picturii și sculpturii, în special în barocul târziu,

așa numitul "interior carcasă";

 utilizarea pe scară largă a diferite efecte iluzorii, așa cum sunt trompe l'oeil, respectiv
folosirea frecventă a amestecului dintre pictură și arhitectură;

 prezența coifurilor de biserici în formă de bulb de ceapă în varietățile

barocului bavarez, ceh, polonez și ucrainean etc.

Atât Biserica Catolică cât și aristocrația seculară au aderat rapid la valorile barocului, ba chiar

mai mult, l-au îmbrățișat și încurajat pentru că vedeau în el diferite modalități de a-și extinde
controlul asupra societății. Biserica catolică vedea modul în care dramatismul stilului ar putea
atrage oamenii spre religie iar burghezia considera barocul arhitectural și artistic ca un mod de
atrage clienți și de a face concurență economică. Nu întâmplător, clădirile baroc, atât cele
subvenționate de biserică cât și cele subvenționate de aristocrație au fost construite în spații
largi, publice sau private, având prin concepție și structură o succesiune de intrări, holuri,
încăperi, coridoare, scări interioare și exterioare, săli de recepție, crescând progresiv în volum,
grandoare și opulență