11.

TRANSFER DE CĂLDURĂ
11.1 Noțiuni introductive
Transmiterea căldurii este un process tipic ireversibil care se desfășoară ca urmare a existenței
diferențelor finite de temperature între diferite corpuri.
Transmiterea căldurii se realizează în 3 moduri distincte: conducție, convecție și radiație.
Transmiterea căldurii prin conducție sau convecție se realizează prin contact direct între corpuri, în timp
ce radiația permite transferul de energie între corpuri la distanță.
Conducția termică constă în propagarea căldurii în interiorul unui corp (solid sau fluid) sau în corpuri
aflate în contact perfect, datorită transferului de energie prin ciocniri între particulele elementare
învecinate; în acest process, energia se transmite de la o particular la alta, în toată masa corpului.
Transmiterea căldurii prin convecție caracterizează schimbul de căldură între un corp solid și un fluid
și se realizează datorită deplasării straturilor de fluid. Fenomenul convecției este totdeauna însoțit de
propagarea căldurii prin conducție în interiorul straturilor de fluid.
Fenomenul de radiație a căldurii reprezintă procesul de transformare a unei parți din energia internă a
corpului în energie radiantă și propagarea acesteia în spațiu sub formă de unde electromagnetice.
În general schimbul de căldură între corpuri se realizează prin 2 sau sau chiar toate cele 3 forme
elementare de transmitere a căldurii.
11.2 Transmiterea căldurii prin conducție
Conducția căldurii se realizează prin ciocnirea moleculelor, atomilor sau ionilor învecinați, datorită
mișcării oscilatorii a acestora și transportului energiei de către electronii liberi.
11.2.1 Noțiuni fundamentale
Suprafață izotermică. Totalitatea punctelor în care, la un moment dat, temperatura are aceeași valoare,
formează o suprafață izotermică. În cazul regimului staționar de propagare a căldurii, suprafețele
izotermice sunt fixe (nu se deplasează și nu își schimbă forma).

1
Suprafețele t+Δt, t, t – Δt sunt suprafețele izotermice ale unui corp încălzit în punctul N și în care căldura
se transmite prin conducție.
Gradient de temperatură.Dacă se consideră un punct N pe suprafața izotermică t prin care se duce o
dreaptă normală la suprafață în direcția de creștere a temperaturii, se observă că direcția normalei
coincide cu direcția de variație maximă a temperaturii pe unitatea de lungime. Vectorul construit pe
direcția normală și având ca valoare absolută variația de temperatură pe unitatea de lungime a direcției
considerate se numește gradient de temperatură.
∆𝑡 𝜕𝑡 𝑔𝑟𝑎𝑑
𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑡 = 𝑙𝑖𝑚 ( ) = [ ] (1)
∆𝑛 ∆𝑛→0 𝜕𝑛 𝑚
Cădere de temperatură. Sensul de transmitere al căldurii este invers sensului normalei.
𝜕𝑡 𝑔𝑟𝑎𝑑
− 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑡 = − [ ] → 𝐜ă𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐦𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫ă
𝜕𝑛 𝑚
11.2.2 Legea lui Fourier
𝜕𝑡
Se consideră o suprafață elementară dA și gradientul de temperatură măsurat pe direcția normală
𝜕𝑛
la această suprafață.
Cantitatea de căldură elementară care se propagă prin conducție este proporțională cu căderea de
temperatură, cu aria suprafeței elementare dA perpendiculară pe direcția de propagare a căldurii, de
timpul de transmitere a căldurii și de un coeficient de proporționalitate λ care caracterizează prpietatea
corpului respective de a conduce căldura, numit conductivitate termică.

2
 𝜕𝑡
𝛿𝑄 = − 𝜆 ∙ ∙ 𝑑𝐴 ∙ 𝑑𝜏 [𝐽] (2)
𝜕𝑛
Fluxul de căldură elementar reprezintă cantitatea de căldură transmisă în unitatea de timp:
𝜕𝑡
𝛿𝑄̇ = − 𝜆 ∙ ∙ 𝑑𝐴 [𝑊] (3)
𝜕𝑛
Fluxul unitar de căldură reprezintă cantitatea de căldură care se transmite prin conducție în unitatea de
timp, printr-o arie egală cu unitatea:
𝜕𝑡 𝑊
𝑞 =−𝜆∙ [ ] (4)
𝜕𝑛 𝑚2
Conductivitatea termică reprezintă cantitatea de căldură care se transmite prin conducție în unitatea
de timp, printr-o arie egală cu unitatea pentru o cădere de temperatură de 1 grad pe unitatea de
lungime.
𝑊
𝜆 [𝑚∙𝐾]

11.2.3 Ecuația diferențială Fourier

În timpul procesului de transmitere conductivă a căldurii temperatura în corp se modifică în funcție de
coordonatele spațiului și timp.
𝑡 = 𝑡(𝑥, 𝑦, 𝑧, 𝜏 )
Ecuația diferențială Fourier este:
𝜕𝑡 𝜆 𝜕 2𝑡 𝜕 2𝑡 𝜕 2𝑡 𝑞𝑖
= ( 2 + 2 + 2) + (5)
𝜕𝜏 𝜌 ∙ 𝑐 𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑥 𝜌∙𝑐
𝜕𝑡 𝑞𝑖
= 𝑎 ∙ ∇2 𝑡 + (6)
𝜕𝜏 𝜌∙𝑐
în care

3
 𝜆 𝑚2
𝑎= [ ] se numește difuzivitate termică
𝜌∙𝑐 𝑠
𝑊
𝑞𝑖 [ ] → 𝑠𝑢𝑟𝑠ă 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛ă 𝑑𝑒 𝑐ă𝑙𝑑𝑢𝑟ă
𝑚3
Caz particular:
Regim staționar sau permanent și fără surse interne de căldură
𝜕𝑡
= 0 ; 𝑞𝑖 = 0
𝜕𝜏
Ecuația (6) devine:
𝜕 2𝑡 𝜕 2𝑡 𝜕 2𝑡
∇2 𝑡 = 0 → ( + + )=0 (7)
𝜕𝑥 2 𝜕𝑦 2 𝜕𝑥 2
11.2.4 Cazuri particulare de transfer al căldurii prin conducție în regim staționar
a) Cazul peretelui plan omogen
Se consider un perete plan, omogen și izotrop de grosime 𝛿, conductivitate λ și având suprafața infinită.
Se aplică peretelui o diferență de temperatură ∆𝑡 = 𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝2 > 0 . Temperatura variază numai pe
direcția axei x iar temperaturile izotermice sunt perpendicular pe această axă. Transferul de căldură
este staționar și unidirectional.

Ecuația diferențială Fourier (7) devine:

𝑑2𝑡
=0 (8)
𝑑𝑥 2
care după integrare conduce la
𝑑𝑡
= 𝐶1 (9)
𝑑𝑥
Și în continuare
𝑡 = 𝐶1 ∙ 𝑥 + 𝐶2 (10)
Rezultă că legea de variație a
temperaturii prin perete este liniară.
Conform figurii condițiile la limită care
permit stabilirea valorilor celor 2
constante C1 și C2, sunt:
𝑥 = 0 → 𝑡 = 𝑡𝑝1 𝑑𝑖𝑛 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑎 (10) 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡ă → 𝐶2 = 𝑡𝑝1 (11)
𝑥 = 𝛿 → 𝑡 = 𝑡𝑝2 𝑑𝑖𝑛 𝑒𝑐𝑢𝑎ț𝑖𝑖𝑙𝑒(10) ș𝑖 (11) 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡ă → 𝑡𝑝2 = 𝐶1 ∙ 𝛿 + 𝑡𝑝1 →
𝑡𝑝2 − 𝑡𝑝1
𝐶1 = (12)
𝛿
Dar, ținând cont de (9) și (12)

4
 𝑑𝑡 𝑡𝑝2 − 𝑡𝑝1 𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝2
𝐶1 = = = − (13)
𝑑𝑥 𝛿 𝛿
Ținând cont de (13) și de Legea Fourier (4) fluxul unitar de căldură devine:
𝑑𝑡 𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝2 𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝2 𝑤
𝑞 =−𝜆 = 𝜆∙ = [ 2] (14)
𝑑𝑥 𝛿 𝛿 𝑚
𝜆
Fluxul de căldură devine:
𝑄̇ = 𝑞 ∙ 𝐴 [𝑊] (15)
Obsevând că, în ecuația (14), numărătorul 𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝2 reprezintă forța termodinamică care provoacă
fluxul unitar de căldură, rezultă că numitorul, reprezintă rezistența termică a peretelui care se opune
fluxului de căldură.

𝑐𝑜𝑛𝑑
𝛿 𝑚 𝑚2 ∙ 𝐾
𝑅𝑡,𝑝𝑙𝑎𝑛 = [ = ] (16)
𝜆 𝑊 𝑊
𝑚∙𝐾
Se poate imagina o analogia între conducția termică și legea lui Ohm pentru curentul electric
𝑉1 − 𝑉2
𝐼= (17)
𝑅𝑒

b) Cazul peretelui plan compus din mai multe straturi

5
 Se consideră un perete plan format din 3
straturi.
În regim staționar fluxul unitar de căldură
este constant și același prin fiecare dintre
straturi.
𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝2 𝑡𝑝2 − 𝑡𝑝3 𝑡𝑝3 − 𝑡𝑝4
𝑞= = = =
𝛿1 𝛿2 𝛿3
𝜆1 𝜆2 𝜆3
𝑠𝑢𝑚𝑎 𝑛𝑢𝑚ă𝑟ă𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝4
= = (18)
𝑠𝑢𝑚𝑎 𝑛𝑢𝑚𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝛿1 𝛿2 𝛿3
+ +
𝜆1 𝜆2 𝜆3

În general pentru un perete format din n straturi

𝑞
𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝𝑛+1
= (19)
𝛿
∑𝑛𝑖=1 𝑖
𝜆𝑖

c) Cazul peretelui cilindric omogen

Transmiterea căldurii se realizează în regim staționar.
Se aplică Legea lui Fourier pentru calculul Fluxului de căldură (3)
𝜕𝑡
𝛿𝑄̇ = − 𝜆 ∙ ∙ 𝑑𝐴 [𝑊] (3)
𝜕𝑛
𝜕𝑡
𝑄̇ = − 𝜆 ∙ ∙ 𝐴 [𝑊] (20)
𝜕𝑛

6
 𝜕𝑡 𝑑𝑡
= (21)
𝜕𝑛 𝑑𝑟
𝐴 = 2𝜋 ∙ 𝑟 ∙ 𝑙 (22)
𝑑𝑡
𝑄̇ = − 𝜆 ∙2∙𝜋∙𝑟∙𝑙 (23)
𝑑𝑟
Se notează:

𝑄̇ 𝑊
𝑞𝑙 = [ ]
𝑙 𝑚
𝑑𝑡
𝑞𝑙 = − 𝜆 ∙2∙𝜋∙𝑟 (24)
𝑑𝑟
Se separă variabilele (t și r) din ecuația (23)

𝑑𝑟 2∙𝜋∙𝜆
= − ∙ 𝑑𝑡 (25)
𝑟 𝑞𝑙
𝑟2
𝑑𝑟 2 ∙ 𝜋 ∙ 𝜆 𝑡𝑝2
∫ =− ∫ 𝑑𝑡 (26)
𝑟1 𝑟 𝑞𝑙 𝑡𝑝1

𝑟2 2∙𝜋∙𝜆
𝑙𝑛 =− (𝑡𝑝2 − 𝑡𝑝1 )
𝑟1 𝑞𝑙
(𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝2 )
𝑞𝑙 = (27)
1 𝑑
𝑙𝑛 2
2 ∙ 𝜋 ∙ 𝜆 𝑑1
Rezistența termică conductivă în cazul peretelui cilindric este:
𝑐𝑜𝑛𝑑 1 𝑑2
𝑅𝑡,𝑐𝑖𝑙 = 𝑙𝑛 (28)
2∙𝜋∙𝜆 𝑑1

d) Cazul peretelui cilindric format din mai multe straturi

Fie cazul unui perete cilindric format din 3 straturi

7
 𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝4 𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝4
𝑞𝑙 = = 𝑐𝑜𝑛𝑑 𝑐𝑜𝑛𝑑 (29)
1 𝑑2 1 𝑑3 1 𝑐𝑜𝑛𝑑
𝑑4 𝑅𝑐𝑖𝑙,1 + 𝑅𝑐𝑖𝑙,2 + 𝑅
𝑙𝑛 + 𝑙𝑛 + 𝑙𝑛 𝑐𝑖𝑙,3
2 ∙ 𝜋 ∙ 𝜆1 𝑑1 2 ∙ 𝜋 ∙ 𝜆2 𝑑2 2 ∙ 𝜋 ∙ 𝜆3 𝑑3

În cazul general, pentru un număr de n straturi:

𝑡𝑝1 − 𝑡𝑝𝑛+1
𝑞𝑙 == (30)
∑𝑛𝑖=1 𝑅𝑐𝑖𝑙,𝑖
𝑐𝑜𝑛𝑑