O scrisoare pierduta

De I.L Caragiale

I.L Caragiale, mare clasic al literaturii romane, dramaturg si prozator distinge

in opera sa un triplu univers: fantastic, realist si comic prin care face “fac
concurenta starii civile”. Lumea creata de el, situate la limita universalitatii si
fictiunii este dezvaluita cu un talent neobisnuit de a surprinde esenta in cel mai
banal fapt al ei.
Capodopera dramaturgiei sale “O scrisoare pierduta” e o comedie realist-
clasica de moravuri aparuta in 1884 prin care autorul inoveaza specia dramatica
amintita, plasand-o la granita dintre schema consacrata clasica sic ea modernista
intalnita in stadiul de apogeu la Eugen Ionescu.
Dezvoltand ca tema viata sociala prin doua problematici esentiale: triunghiul
conjugal si santajul electoral, opera are o istorie inedita, izvorata din atenta
observatie a moravurilor secolului XIX. Inceputa, se pare prin aprilie 1883,
initial avea trei acte si in singur conflict pus pe fondul alegerilor electorale dintr-
un orasel de munte, dar ulterior s-a prelungit cu inca un act in care se reia la un
nivel mai inalt idea primului conflict. In prima forma opera evolua spre o farsa
clasica si de aceea Caragiale ii face un al IV-lea act care o transforma intr-o
capodopera autentica a comediei clasice si realiste. Trecand peste detaliile si
picanteriile actului de laborator (primele trei acte-serie in doua luni si jumatate
citite tuturor prietenilor la cafenea pentru a afla o solutie, iar in al IV-lea este
inventat in urmatoarele 4 luni si povestit la miezul noptii lui Ioan Suchianul –la
jumatatea lui octombrie) opera se doreste o scriere care sa surprinda esenta
asemeni scrierilor clasice, dar introduce miscarea care trimite la impresia de
viata si de verosimilitaterealista, iar undeva in plan second autorul ii mai
anexeaza cateva elemente ce anticipeaza automatismul dramatic ale teatrului
absurd si existentialist al lui Eugen Ionescu.
(Structura) Cu o astfel de geneza ce dezvaluie interferenta mai multor estetici
literare cum ar fi ca realista, clasica si absurda, opera nu poate fi o simpla
dezvoltare a unei scheme unice, din contra ea dezvaluie puncte de originalitate
la toate nivelurile compozitiei, ale continutului, semnificatiei si chiar limbajului
dramatic.
Astfel la nivelul structurii desi reclama apartenenta la echilibrul clasic, opera
inoveaza structura. Compozitional este alcatuita din patru acte, primul conturand
problematica de fond, - inceputul santajului si triunghiul conjugal, al doilea
formuland derularea efectiva a tacticii candidatilor care vor cu orice pret
puterea, al IV-lea – exersarea votului si castigarea alegerilor. Sub aspectul
impartirii actelor, insa opera releva o oarecare simetrie – actul I – 9 scene, II-14
scene, III-7 scene, IV-14 scene. Ca element de originalitate, insa, primul act se
structureaza in doua secvente: un metatext – primele doua scene care descriu
atmosfera generala a societatii secolului XIX si 7 scene care dezvolta
problematica generala a comediei.
Florin Manolescu arata ca o astfel de structura este general valabila in
comedia lui Caragiale anticipand abaterile de la canoanele structurale din teatrul
postbelic.
Subiectul operei, desi, in linii generale urmeaza tiparul comediei, totusi el
dezvaluie o nota de originalitate care-l face pe Caragiale parintele structurii
comediei moderne si al teatrului textual. Subiectul este construit prin tehnica
acumularilor progressive si releva o ingeniozitate nemaintalnita in alte creatii
similare. Astfel in expozitiune, moment intalnit in dimensiunea scenica a piesei
si in primele doua scene ale actului I, se contureaza datele unei lumi care se
zbate intre inchistarea balcanica si dorinta de modernitate.
Nu intamplator, actiunea este plasata “intr-un orasel de munte inaintea
alegerilor electorale din 1882”, ci pentru a sugera ideea ca cele doua moravuri:
infidelitatea si santajul electoral se regasesc in toata societatea romaneasca a
secolului XIX.. Respectand schema clasica a comediei, “actiunea”, se deruleaza
in 3 zile si in cateva locatii: casa lui Trahanache, prefecture si oraselul.
Semnificatiile spatiilor exprima conform lui F. Manolescu contradictia intre cele
doua tendinte ale (vietii omenesti)/ sufletului uman: spatial inchis al camerei
(spatiu preferat de toate comediile), care sugereaza idea ca totul se petrece in
ascuns si orasul, loc deschis se aminteste societatea prin care intimitatea dispare
si odata cu ea se distrug moravurile.
Situatia initiala satirizata prin laitmotivul citirii ziarului si al complicitatii
intre superior si subaltern devine o critica dura la adresa societatii pe care
Caragiale o dezvlota in toate comediile sale. In “O scrisoare pierduta” spre
deosebire de celelalte opera, citirea ziarului “Racnetul Carpatilor” editat de
Catavencu, nu mai este doar un prilej de a pierde timpul, ci introduce subtil idea
dezvoltata de tema si anume, conceptia societatii.
Tipatescu citind articolul lui Catavencu este revoltat cand este numit
“bampir” si promite ca va face dreptate.
Tensiunea insa este spulberata prin introducerea unei secvente comice-
Tipatescu il intreaba pe Pristanda, politistul orasului daca a cumparat cele 40 de
steaguri si le-a arborat in oras. In aparenta, secventa doar frizeaza comical. Dar
in realitate ea constituie o aluzie la ideea exprimata la monologul din scena 2 –
act I si anume: conceptia si complicitatea intre sef si subaltern, gresirea
numaratorii de catre Pristanda nu este o scapare ci e doar pretextul pentru a-l
face sa-I spuna sefului sau intr-o maniera aluziva ce a aflat in noaptea
precedenta despre opozitie. Scena este conturata caricatural. Dup ace adoarme
sotia, Pristanda, cu un zel nemaintalnit face un rond al orasului, se opreste sub
fereastra lui Catavencu si afla ca acesta este sigur de victorie pe care o va obtine
santajandu-l pe Trahanache cu o scrisoare de amor.
Urmatoarele sapte scene lamuresc tehnica santajului adoptata de Nae
Catavencu. Tipatescu, din curiozitate el trimite pe Pristanda sa afle amanunte
despre scrisoarea lui Catavencu, in acest timp Zoe asculta discutia si dupa
plecarea lui Pristanda vine s ail anunte ca a pierdut biletul de amor primit de ea
de la prefect.
Aceasta secventa apartine intrigii, primul moment al subiectlui regasit in
totalitate in dimensiunea textuala a operei. Liviu Papadima arata ca la aceasta
intriga apparent banala, specifica comediilor clasice, I. Caragiale suprapune si o
alta caracteristica dezvoltata in comedia realista in care un personaj secundar
venit dintr-o alta lume incearca sa schimbe ordinea universala in care intra.
In comedia lui Caragiale, intriga este amplificata si prin incercarea lui
Catavencu de a obtine cu orice pret functia de deputat folosindu-se de santaj
emotional. Prin aceasta in structura de suprafata a textului, Caragiale mai adauga
si idea ca vanitatea de familist a eroilor poate distruge ordinea sociala asa cum
sesizase Stefan Cazimir in “Universul comic al lui Caragiale”.
Desfasurarea actiunii dezvoltata prin mai multe noduri conflictuale rezultate
din tehnica “bulgarelui de zapada”, dezvaluie viata de culise a procesului
electoral. Pristanda ajunge la Catavencu si il aresteaza cu un motiv fals din
ordinal lui Tipatescu. In acest timp, Trahanache vine la Tipatescu si-I povesteste
despre intalnirea cu Nae Catavencu. Ultimul il chemase la ora 10 si ii propusese
sa-I sustina candidature in schimbul nepublicarii unui billet de amor trimis de
prefect sotiei lui. Trahanache ii spuse insa ca nu crede in autenticitatea biletului
si mai mult, dupa despartirea de Nae a cautat un obiect de contrasantaj si a
descoperit ca Nae a luat de la societatea Aurora Economica niste bani pe care nu
i-a mai returnat. Dupa plecarea lui Trahanache, Zoe revine la Tipatescu, il
implora folosindu-se de farmecele feministe sa nu o compromita.
Mai mult, il trimite pe Pristanda sa-l aduca pe Catavencu la ea pentru a face
un targ cu acesta.
Catavencu este rugat de Zoe sa nu publice scrisoarea, iar Tipatescu ii ofera in
schimbul acesteia functia de epitrop al statului si al bisericii Sf Nicolai apoi pe
cea de avocet al poporului si o mosie “Frunza” de langa Bucuresti. Catavencu
refuza, Tipatescu vrea sa-l arunce pe fereastra, dar Zoe il tempereaza intervenind
energic si promitandu-I ca ea, Tipatescu si Trahanache il vor sustine in alegeri.
Desele vizite ale lui Catavencu la Trahanache sunt observate de candidatul
puterii- Farfuridi-;cere socoteala lui Trahanache si il acuza ca a tradat interesele
partidului, apoi Farfuridi si Branzovenescu trimit o telegrama la centru pe care o
intercepteaza Pristanda.
Trahanache pleaca in sala prefecturii pentru a organiza sedinta in care
candidatii isi sustin discursurile electorale.
In absenta lui, acasa ajunge o telegrama de la centru care impune un nou
candidat ce trebuie sa invinga neaparat.
Scena a 12a a actului II si sustinerea discursurilor electorale urmate de
pierderea biletului de amor de catre Catavencuse constituie in punctual
culminant al operei.
 Primind telegrama de la centru Trahanache si Pristanda organizeaza in ascuns
o incaierare cu ajutorul careia sa perturbe momentul sustinerii discursului
electoral.
Discursurile devin pentru Caragiale un prilej de a arata faptul ca limbajul
poate sa devina automatizat si sa-si piarda functia de comunicare. Greselile de
vorbire ale celor doi candidati nu dezvaluie numai automatismul ionescian al
limbajului ci introduce o dura satira la adresa societatii si a politicii.
Farfuridi are un discurs deslanat despre istoria poporului de la Traian si
Decebal si despre progres care “exista da nu exista”, iar cel al lui Catavencu este
demagogic punctat cu momente in care plange pentru “tarisoara” lui, in care
ridica tonul aratand ca a ajuns intr-o situatie jalnica ca a pierdut valorile
spirituale si laudandu-se cu o industrie “admirabila, sublima, dar care, lipseste
cu desavarsire”.
Maiestria realizarii artistice a limbajurilor discursurilor este continuata de o
ingeniozitate a rezolvarii conflictului. Pana sa termine Catavencu discursul, in
sala se isca o incaierare in urma careia candidatul opozitiei isi pierde palaria in
captuseala careia se gasea obiectul santajului.
Latura moralizatoarea a acestui episod arata ca pentru orice fapta imorala
exista o plata. Catavencu sustrasese biletul de amor de la cetateanul turmentat
care-l gasise sub un far langa carciuma. Nae “il cinsteste” si ii ia biletul. Dar la
aceasta viclenie hazardul ii vine de hac, gestul gratuit al pierderii biletului
transformandu-l dintr-un vanator de functii electorale intr-o victima , ce ii
permite lui Caragiale sa introduca actul de santaj a lui Agamemnon Dandanache
in actiune.
Punctul culminant aduce o rasturnare de situatie la nivelul structurii de
suprafata a textului: ramas fara obiectul santajului devine lingusitor si cere
iertare Zoei.
In actul al IV-lea printr-un artificiu care prelungeste desfasurarea actiunii in
paralel cu dezvoltarea punctului culminant, Caragiale suprapune istoria metodei
santajiste a lui Agamemnon Dandanache . Acesta venit de la gara in casa lui
Trahanache este asezat la masa si tratat cu cinste de Zoe si Tipatescu. Agamita
le povesteste ca a obtinut numirea in functie datorita unei scrisori de amor. Intr-o
seara in casa lui a venit in vizita un becher care avea o relatie extraconjugala cu
sotia unei persoane sus-puse. El a cautat prin buzunarele omului, i-a furat
scrisoarea si a amenintat ca daca nu va fi ales va publica biletul in ziarul lui
“Razboiul”. Nu a dat inapoi scrisoarea, patrand-o pentru alte alegeri.
Exprimarea lui Agamita Dandanache si metoda de santaj fac din acesta un
personaj lipist de scrupule si retardat, mai prost decat Farfuridi si mai canalie
decat Catavencu.
Deznodamantul corespunzand actului al IV-lea, in mare parte a acestuia
aduce rezolvarea in spirit de farsa a tensiunilor operei. Zoe primeste de la
cetateanul turmentat biletul gasit in captuseala palariei lui Catavencu,
Dandanache este ales deputat, iar in cinstea lui Trahanache si partidul puterii
organizeaza o festivitate pe care o va conduce Catavencu, drept pedeapsa.
Partidele din oraselul de munte se impaca, iar Zoe ii promite lui Catavencu ca
vor fi si alte alegeri.
Conflictele operei prin care se dezvolta subiectul au la baza ideea de coruptie,
conflictul fundamentul, cel al alegatorilor care vor sa stie cu cine voteaza, tinut
impotriva candidatilor corupti nu se incheie in opera, exista numeroase conflicte
secundare exterioare “adevarate furtuni intr-un pahar cu apa”, au o derulare
rapida si tensionata, complicand ideile. Ele exista intre fiecare personaj si
celelalte din opera.
Actiunea propriu-zisa nu exista, dar se poate desprinde din aluziile replicilor
schitand ideea ca orasul in cele trei zile de pregatire si sustinerea alegerilor se
agita pentru false probleme a caror rezolvare vine de la centru si da impresia de
gratuitate.
(Personajele) In cadrul acestui act, personajele au comportamentul unor fiinte
caricaturale, dar vii, facand “concurenta starii civile”. Ele sunt tipuri clasice
consacrate. Paul Constantinescu identifica un numar de 11 tipologii: junele
prim(amantul : Tipatescu si becherul ), femeia cocheta si adulterina(Zoe),
incornoratul(Trahanache, ticaitul), politicianul corupt(Agamita, Farfuridi,
Catavencu), demagogul(Farfuridi, Catavencu), functionarul corupt si
lingusitor(Pristanda), confidentul(Tipatescu si Pristanda), raissoneurul(voce a
adevarului – cetateanul turmentat),vanitosul si prostul fudul (Farfuridi si
Branzovenescu).
Arta lui Caragiale de a crea personaje nu consta insa in respectarea
tipologiei amintite ci in modalitatea prin care personajele lui prind viata si
depasesc stadiul de scheme ideologice specifice clasicismului autentic: astfel
Tipatescu este prefectul orasului, prietenul lui Trahanache si amantul Zoei .El
este tipul junelui prim , dar in acelasi timp este si un caracter uman prezentat
oarecum caricatural . Este manios, impulsiv, dar uneori poate fi si calculat , este
intteligent, viclean capabil sa-si orienteze viata dupa interes dispunand de
functia publica de prefect ca de propria mosie. Este cult , insa fals prin faptul ca
isi inseala prietenul avand o relatie cu sotia acestuia .
Zoe Trahanache – personajul principal feminin corespunzand tipologiei
femeii adulterine si cochete, dar apropiata de caracterele realiste.Este sotia lui
Trahanache si amanta lui Tipatescu , prima doamna a orasului aflata in spatele
puterii locale pee care o exercita prin sot si amant. Este frumoasa , cocheta si
foarte tanara , cu un spirit deosebit al disimularii , inteligenta dar energica si
puternica, interesata material si spiritual , incercand cu orice pret sa pastreze
aparenta de doamna onorabila.
Zaharia Trahanache – personaj principal de structura clasicista, topul
incornoratului si al ticaitului . E o fiinta greoaie , inculta, interesata sa detina
puterea cu orice chip, este “prezidentul tuturor comisiilor , comitetelor din
oras”, este viclean si inteligent, stapananind intreaga comunitate prin inflenta
proprie si prin comportamentul fata de Tipatescu.
Nae Catavencu- personaj secundar , tipul demagogului, al politicianului
coruptt si al escrocului, este candidatul opozitiei la functia de deputat, fondatorul
si directorul ziarului “Racnetul Capartilor ” si a societatii economice Aurora
Economica Romana. Este viclean,lipsit de scrupule, dornic de putere,
perseverent si enrgic, dotat cu o capacitate deosebita de a vorbi si de a juca
teatru pentru a fi convingator.
Agamemnon Dandanache- personaj di acelasi tip ca si Catavencu are in
plus trasatura prostiei , fiind mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat
Catavencu pe care il depaseste in rautate. Vorbirea lui denota si lipsa totala de
minte si de cultura.
Farfuridi si Branzovenescu reprezinta un cuplu de personaje episodice ca si
Catavencu,fiind caracterizati prin gratuitatea gesturilor si prin vanitatea de prost
fudul.
Toate personajele se caracterizeaza prin procedeele consacrate, dar si prin
comicul de nume, caracter si situatie.
In afara de aceasta trasatura opera se remarca si prin stabilitate totala a
limbajului comediei in tiparele genului dramatic. Caragiale definitiveaza astfel
ceea ce a inceput Alecsandri in ciclul Chiritelor.
In opera exista didascaliile ,numele personajelor aseazate in fata replicilor ,
cuvinte cu sensuri denotative exprimarea se caracterizeaza prin oralitate si
verosimilitate.
Comicul, categorie estetica a limbajului comediei atinge si el apogeul .Exista
comic de situatie desprins din toate incurcaturile prin care trec personajele, al
limbajului izvorat din stalcirea cuvintelor: “bampire ”, din etimologie populara-
“renumeratie” , din incompatibilitate semantica “lupte seculare care durara treizeci de
ani ”, din trusim “sa se schimbe primesc, dar sa nu progreseze nimic ”, din paradox
“curat murdar”, din nonsens (dicursurile lui Farfuridi ), tautologia: “tradare, tradare”,
comic al numelor : Pristanda- hora moldoveneasca, indica orientarea personajului
dupa interes, Zaharia Trahanache-persoana zaharisita, ticaita al carui comportament se
modeleaza precum trahanaua(coca moale).
Sunt ironizate defectele personajelor prin comicul de caracter si cele sociale
princomicul de moravuri .La baza intregii opere, Caragiale a plasat comicul de
intentie, personajel incercand sa para ceea nu sunt in realitate.
Prin toate aceste procedee si trasaturi opera este o rmercabila comedie care
fizeaza trasaturile acestei speciidar o si depaseste prin numeroase elemete de
originalitate descoperite la fiecare nivel textual.